Dezvoltarea sociala si dinamica relatiilor familiale in perioada de debut al scolaritatii

La finalul perioadei precedente personalitatea copilului este relativ constituita ( procesul individuarii este aproape constituit) si copilul poate accepta separarea de familie stiind ca ea este de moment (Tourrette, Guidetti, 2002). Castigarea unei noi autonomii ii permite acum copilului iesirea pentru perioade mai lungi sau mai scurte din cercul familial pentru a se integra intr-un alt grup social si anume cel scolar. Anterior, in stadiile precedente, copilul era capabil de relatii diadice strict in interiorul familiei, apoi treptat incepe sa stabileasca relatii interpersonale in functie de tipul de familie din care face parte ( mai deschisa sau mai putin deschisa). In momentul in care copilul incepe sa mearga la scoala el este aproape pregatit sa treaca de la modul dominant de interactiune in diada (tipic pentru relatiile familiale) la un mod de comunicare specific pentru relatiile sociale mai conventionale. Chiar daca inca de la 4 ani modul de comunicare intre copii devine din ce in ce mai verbal el ramane in continuare foarte ancorat in comunicarea nonverbala (Tourrette, Guidetti, 2002 pag.135). Asa cum se poate observa din evolutia jocului copilului, la inceput copilul se joaca paralel cu ceilalti copii cu exceptia a cateva momente de comunicare, apoi treptat devine capabil de activitati in grup. Cooperarea si munca in comun ce sunt activitati tipice pentru activitatea scolara sunt posibile in jurul varstei de 6 ani datorita decentrarii intelectuale realizate prin structurile gandirii concret-operatorii.

Reglarea sociala a coordonarii cognitive capata la aceasta varsta o importanta extrem de mare. Socializarea in cadrul acestei perioade de varsta devine una pe orizontala (copil / copil) prin opozitie cu cea pe verticala

( adult /copil) de pana la aceasta varsta. Relatiile intre copii se intensifica la debutul scolaritatii prevaland, ca agenti ai socializarii, intr-o maniera usoara fata de relatiile familiale. Proximitatea joaca un rol esential in construirea noilor relatii in grupul scolar. Copii sunt in relatii pentru ca locuiesc in acelasi cartier sau pe aceeasi strada si parcurg drumul de la scoala acasa impreuna sau pentru ca sunt in aceeasi clasa. Peste cativa ani alegerile devin din ce in ce mai selective iar criteriile sa schimba. Acum copii au tendinta de a se grupa in consecinta apartenentei la gen ( fetele in grupuri numai de fete si baietii in grupuri numai de baieti ). Regruparea pe sexe in cadrul aceleiasi categorii de varsta pare sa fie o caracteristica universala ( Bril si Lehalle, 1988) poate pentru ca aceasta repartitie este preambulul la rolurile sociale care vor fi adoptate in viata adulta.

Adaptarea copilului la activitatea scolara

Un studiu realizat pe o populatie scolara in Romania (E. Cretu, pag.31,1999) cu scopul de a evalua potentialul pedagogic al parintilor a condus la cateva concluzii semnificative privind relatia dintre capacitatea scolarului de clasa intai de adaptare scolara si educatia primita in mediul familial. Concluziile au fost:

q       Timpul asimilarii statutului de elev este invers proportional cu calitatea si setul de comportamente dobandite de elev in etapa premergatoare debutului scolar;

q       Deficienta conduitelor adaptative in cazul copiilor crescuti in institutii;

q       Deficienta conduitelor adaptative in cazul copiilor din familii fara potential pedagogic;

Chiar si in conditiile unui climat familial corespunzator specialistii identifica situatii in care copii nu ating adaptarea in primul an de scoala sau aceasta intampina unele dificultati. Premisele adaptarii scolare sunt legate in primul rand de nivelul de dezvoltare atins de copil in perioada prescolaritatii mari. Suntem de acord cu concluziile prezentate mai sus ce pun in evidenta importanta mediului si a stimularii pentru crestere si dezvoltare insa exista si o alta componenta, de data aceasta interna care favorizeaza adaptarea scolara. In conceptul de premisa de adaptare scolara intra atat factorii socio-familiali cat si cei individuali. Copii prezinta niveluri diferite de achizitie si cu siguranta ei vor dovedi niveluri diferite de adaptare. Problema adaptarii este intens chestionata de specialisti caci ea pare sa compuna elemente de reusita sau de esec scolar. Cu cat un elev este mai bine adaptat cu atat rezultatele sale vor fi mai bune. Analiza mediului scolar arata ca principalele dificultati intampinate de elevi in primul an de scoala pot fi clasificate astfel:

q       dificultati afective datorate medului scolar cu un grad mai mare de formalism lipsit de relatiile calde si apropiate care caracterizau viata din familie sau din gradinita;

q       dificultati cognitive datorate nivelelor diferite de dezvoltare cognitiva la care se afla elevii la intrarea in scoala, la care se adauga metoda de lucru in clasa de elevi ( frontala, intelectualista, de multe ori rigida), dificultati de organizare spatio-temporare datorate limitelor intrinseci ale dezvoltarii acestor notiuni la copilul de 6/7 ani, copilul inca nu poate foarte bine reprezenta drumul spre casa iar cerintele sunt de multe ori mai mari de atat, la 6/7 ani dificultatile de reprezentare temporara sunt inca prezente iar organizarea scolara pe clase/lectii/ ore/discipline/trimestre necesita o astfel de intelegere;

q       dificultati de organizarea motivelor pentru atingerea unei actiuni cu coordonare in spatiu si timp (de exemplu tema pentru acasa ce trebuie sa fie rezultatul unei actiuni coordonate in timp), dificultati de relationare cu adultii si grupul de copii de aceeasi varsta si de varste mai mari datorate faptului ca la 6/7 ani copilul abia a trecut de perioada decentrarii.

Toate sunt dificultati dar si oportunitati sau provocari ce survin in calea adaptarii copilului de varsta scolara. Daca apreciem teoria lui Vigotsky a zonei proxime de dezvoltare ceea ce se intampla in mediul scolar cu copilul are tocmai darul de a-I asigura dezvoltarea. Intrebarea este cum se poate realiza acest lucru fara pierderi sau diminuand riscurile adaptarii. Un raspuns la aceasta intrebare il constituie abordarea individualizata a procesului instructiv-educativ. Dificultatea majora in calea acestei abordari o constituie limita temporala dat fiind faptul ca se pune problema realizarii unei educatii individualizate in cazul unui invatamant de masa.

Succesul sau insuccesul scolar este important nu numai din punct de vedere social ci mai ales la aceasta varsta este cel ce modeleaza viitoarea personalitate. In conceptia lui Erikson, perioada de la 6 la 12 ani corespunde cu nevoia de a produce / construi lucruri. Criza este determinata de opozitia intre aceasta nevoie si sentimentul de inferioritate sau credinta in incapacitate. Erikson a vazut perioada ca fiind determinanta pentru consolidarea procesului de achizitie a sinelui si a inteles tendinta de a construi ( in activitati ce au sens in cel putin o cultura) a copilului ca fiind cruciala pentru ca ii asigura importante aptitudini ce fundamenteaza tendinta vocationala de mai tarziu. Pe de alta parte interactiunea cu scoala este cea care pune bazele atitudinilor copilului si credintelor sale cu privire la propriul succes sau insucces ca o componenta a imaginii de sine. Studiile arata ca atitudinile pozitive fata de succes sunt de multe ori responsabile de reusita copiilor facand ca nivelul de instructie sau de inteligenta sa fie astfel surclasat ( L. Berk, pag 473, 1989). Succesul aduce cu sine un sentiment de incredere in fortele proprii iar esecul construieste o imagine de sine negativa un sentiment de inadecvare si de incapacitate care determina comportamentul ulterior de invatare. Relatiile ce determina solutionarea crizei sunt cele legate de mediul scolar. Intrarea in scolaritate este un pas enorm pentru cei mai multi copii. Ca urmare a cresterii influentei profesorilor si colegilor si descresterii influentei parintilor masura succesului are noi raportori si noi standarde.