PERCEPTIA
1. Definitia perceptiei.
In istoria filosofiei si a psihologiei, ca si
senzatia, perceptia a constituit obiect de disputa si
controversa, atat in ceea ce priveste rolul sau in
cunoastere, cat si in ceea ce priveste statutul sau in
contextul celorlalte procese psihice.
In legatura cu rolul perceptiei in
cunoastere, s-au afirmat si confruntat trei puncte de vedere
principale: agnostic, fenomenologic si cognitivist.
Primul, bazat pe ideea lucrului in sine emisa de Im.Kant,
sustinea ca perceptia, ca si senzatia, nu
indeplineste nici o functie de cunoastere, nu ne dezvaluie
sau reda realitatea, ci ne izoleaza de ea, ca o bariera
impenetrabila.
Cel de-al doilea, promovat de filosofia fenomenologica
(von Brentano, Edm. Husserl) si de scoala gestaltista
sustinea ca perceptia este o experienta
subiectiva pura, in care nu se dezvaluie realitatea ca atare, ci
doar aparenta ei (lumea este nu ceea ce este in mod obiectiv, ci ceea ce
ne apare in perceptie si in celelalte structuri ale
constiintei, exemplu: un creion introdus jumatate in apa
este perceput ca fiind frant; privit asezat pe masa este perceput ca
fiind drept; cum este el in realitate?
Cel de-al treilea, elaborat in cadrul filosofiei
materialist-empiriste (J. Locke, Condillac, D'Holbach, Feuerbach) si
adoptat de psihologia asociationista si de cea
functionalista (W. James) sustine ca perceptia este
cel mai important proces psihic de cunoastere, ea redand cu fidelitate, ca
o fotografie, proprietatile obiectelor si fenomenelor din
realitate.
Aceasta directie s-a impus treptat in psihologia
contemporana, perceptia fiind astfel recunoscuta si
definita ca proces de cunoastere important si indispensabil.
Potrivit teoriei reflectarii, ea este reflectarea subiectiva sub
forma de imagine a obiectului in totalitatea partilor si
insusirilor sale. Astazi, perceptia se interpreteaza
si prin prisma teoriei informatiei, fiind definita ca model
informational intern al obiectelor externe.
Aceasta inseamna ca intre continutul intern al
perceptului si obiectul extern exista o relatie de
re-prezentare-designare, iar nu una de identitate.
Modelele informationale perceptive sunt de doua
tipuri: izomorfe si hemomorfe. Primele stau la baza identificarii
si recunoasterii unui obiect individual in multimea altora
asemanatoare; cele homomorfe stau la baza identificarii si
recunoasterii obiectului ca reprezentant al clasei in care se include:
"casa", "automobil", "animal", "om" etc.
In privinta statutului perceptiv, este de retinut
opozitia dintre asociationism si gestaltism. In conceptia
asociationista, perceptia nu poseda un statut calitativ
distinct in ansamblul vietii psihice, ea nefiind decat o simpla suma
de senzatii. Gestaltismul, dimpotriva, sustine ca
perceptia este o structura calitativ distincta si
ireductibila, iar senzatia este lipsita de existenta
de sine, relevandu-se numai in interiorul perceptiei, prin analiza
mentala.
In prezent, cele doua extreme sunt depasite
si se considera ca senzatia si perceptia sunt
doua entitati psihice calitativ distincte: genetic,
senzatia precede perceptia, dar dezvoltarea perceptiei nu se
face aditiv, prin simpla adaugare de senzatii, ci prin integrarea
emergenta a acestora, care-i confera imaginii perceptive
calitati specifice de integralitate si structuralitate
ireductibile si inexplicabile pe baza legilor asociatiei.
Daca este sa comparam contributia celor
doua scoli rivale - asociationista si gestaltista
la studiul perceptiei, putem afirma ca gestaltismul a adus o
contributie mai importanta, pentru ca a demonstrat ca
perceptia reprezinta un nivel calitativ distinct in organizarea
vietii psihice interne.
2. Fazele perceptiei
Desi, in conditii obisnuite, la subiectul adult
perceptia pare a se produce instantaneu si automat, cercetarile
experimentale au aratat ca ea are un caracter procesual, parcurgand
mai multe faze, si anume:
a) orientarea-explorarea;
b) detectia (descoperirea si fixarea stimulului);
c) discriminarea (obiectul se deosebeste de cele din
jur);
d) identificarea categoriala ("acesta este un
barbat");
e) identificarea individuala( "acesta este Popescu
Gheorghe");
f) interpretarea (obiectul identificat este pus in
relatie cu starile proprii de necesitate si cu scopurile
activitatii).
3. Legile perceptiei
Dinamica dezvoltarii si functionarii
perceptiei este guvernata de patru categorii de legi:
a) legile psihogenetice (legea
diferentierii-specializarii, legea invatarii perceptive,
legea centrarii si a efectului de camp - copilul mic se
centreaza exagerat de mult pe unele parti sau detalii ale
obiectului neglijand altele perceptia lui fiind supusa iluziilor
si distorsionarilor, legea decentrarii - care intra mai
tarziu in functie ingradind actiunea legii centrarii
si asigurand un caracter mai veridic imaginii perceptive;
b) legile asociatiei (asociatia prin asemanare,
asociatia prin contrast, asociatia prin contiguitate
spatio-temporara; se aplica in relatiile dintre imaginile perceptive);
c) legile gestaltului sau configuratiei (legea bunei
forme, legea continuitatii, legea destinului comun, legea
proximitatii s.a., care evidentiaza specificul
calitativ al perceptiei ca "structura");
d) legile generale (legea integralitatii, legea
selectivitatii, legea semnificatiei, legea constantei,
legea proiectiei obiectuale sau a referentialitatii).
4. Formele perceptiei
a) Dupa sfera de cuprindere a imaginii, delimitam
doua forme principale ale perceptiei, si anume: perceptia
monomodala, care include informatiile despre obiect recoltate pe
calea unui singur analizator - vizual, auditiv, tactil etc. si
perceptia plurimodala, care inglobeaza intr-o imagine
unitara informatii despre unul si acelasi obiect furnizate
de mai multi analizatori (exemplu, un mar il putem percepe simultan
vizual, tactil, gustativ si olfactiv).
b) Dupa natura referentialului sau sursei care o
provoaca, perceptia ia, de asemenea, mai multe forme:
1) perceptia formelor;
2) perceptia culorilor;
3) perceptia muzicii;
4) perceptia limbajului (oral si scris);
5) perceptia obiectuala (identificarea
individuala si categoriala a lucrurilor, a plantelor, a
animalelor;
6) perceptia interpersonala (a fizionomiilor si
infatisarii celorlalti semeni);
7) perceptia spatiului (distante, pozitii,
raporturi etc.);
8) perceptia timpului (durate pline si intervale
vide pana la 1-1,5 minute, peste 2 minute avem evaluarea timpului in care,
pe langa perceptie, intervin si operatii mentale mai
complexe);
9) perceptia miscarii (directie,
viteza, durata).
5. Mecanismul perceptiei
In structura mecanismelor perceptive delimitam doua
componente - una primara innascuta (structura si scheme de
organizare structural-functionala a analizatorilor in care rolul
integrator il indeplinesc zonele corticale zise asociative care se dispun in
jurul zonelor de proiectie in care se finalizeaza senzatiile)
si alta secundara dobandita (scheme logice si criterii de
selectie, comparatie, grupare, clasificare).
Perceptiile monomodale se realizeaza in cadrul unui
singur analizator, iar cele plurimodale sunt rezultatul integrarii
modelelor informationale realizate in cadrul mai multor analizatori.
In mecanismul ambelor tipuri de perceptii - modale
si plurimodale - trebuie sa includem o veriga specifica
omului, si anume veriga verbala, cuvantul fiind atat instrument de
explorare-extragere a informatiei - de la nivelul obiectului, cat si
"cod" de fixare - obiectivare a imaginii (obiectului).
2. Intrebari de
autocontrol
1. Cum definim perceptia din perspectiva cognitivista?
2. Ce este un model informational izomorf?
3. Ce este un model informational homomorf?
4. Care sunt fazele perceptiei?
5. Care sunt cele patru categorii de legi ale perceptiei?
6. Ce este o perceptie monomodala?
7. Ce este o perceptie plurimodala?
Raspunsuri
1. Reflectare sub forma de imagine a obiectului in
totalitatea insusirilor lui
2. Reflectare a unui obiect in individualitatea sa.
3. Reflectarea unui obiect ca reprezentant al clasei
careia ii apartine.
4. Psihogenetice, asociatiei, gestaltului si
generale.
5.Cea care se realizeaza in cadrul unui singur
analizator.
6. Cea care se realizeaza prin interactiunea mai
multor analizatori.
36. Urmatorii sunt factori primari de risc pentru depresie cu exceptia:
a. comorbiditate medicala
b. sex masculin
c. istoric familial de boala depresiva
d. perioada postpartum
37. Medicina actuala se indreapta spre o orientare psihologica in privinta
aprecierii factorului psihic ca:
1. agent etiologic
2. factor de risc sau trigger
3. agent furnizor de sanatate
4. cauza fundamentala a bolii somatice
38. Psihologia medicala este
1. un domeniu intrinsec practicii
medicale
2. un domeniu intrinsec teoriei medicale
3. resursa importanta in ceea ce va fi medicina viitorului
4. alta abordare a unui grup de specialisti in terapia anumitor
boli
39. Domeniul psihologiei medicale poate
fi regasit in toate faptele din practica medicale unde
1. e vorba de raportul unui eveniment
traumatizant din punct de vedere afectiv (doliu, despartire)
2. in derularea tratamentului chirurgical al unei afectiuni somatice
3. in relatia medic-pacient a proiectiei
acesteia in diagnosticul, tratamentul sau urmarirea bolilor
4. in contratransferul in special cu conotatie erotica care
intervine inerent in medicina
40. Personalitatea este un concept global, o structura care are
1. o dezvoltare secventiala
2. o dinamica
3. o economie proprie
4. un anumit grad de permanenta
41. FROMM E. leaga conceptul realizarii individului de concordanta cu restul
indivizilor din comunitatea respectiva, care este in continua:
1. cautare
2. permanent progres
3. schimbare
4. goana dupa bunuri
42. Dificultatile cele mai importante in raport cu dezideratul detectarii unei
norme a sanatatii mintale sunt urmatoarele
1. tripla ipostaziere si dimensionarea
contradictorie fiintei umane
2. terapia disfunctiilor corporale este guvernata de legile naturii in timp ce
disfunctiile vietii psihice si, mai ales cele ale relationarii sociale
3. istoricitatea normelor
4. dezvoltarea fara precedent a mijloacelor de investigatie
biologica si psihologica
43. Interesul pentru adaptare din ultimele doua decade poate fi privit prin
urmatoarele perspective:
1. schimbarea in definirea starii de
sanatate
2. cresterea recunoasterii ca indivizii si nu medicii sunt si trebuie sa fie
responsabili de starea lor de sanatate
3. relationarea cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea tulburarilor
(bolilor)
4. bombardamentul informational fara precedent
44. Antonovski A definit coerenta ca: "o orientare globala care exprima masura
in care individul are un sentiment de incredere sustinut si durabil, dar si
dinamic ca stimulii care deriva din mediul intern sau extern de-a lungul vietii
sunt:
1. structurati,
2. beneficii pentru investitia afectiva si angajare
3. predictibili
4. explicabili
45. Adaptarea este promovarea cresterii si dezvoltarii umane prin utilizarea
activa a resurselor biopsihosociale fata de stresul generat de conditii
externe/interne prin
1. control
2. transformare
3. stapanire
4. prevenire
46. Adaptarea ne protejeaza in fata bolii prin :
1. eliminarea sau modificarea conditiilor
care creeaza probleme
2. scaderea considerabila a distresului pe care il transforma in stres
3. perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa
se neutralizeze caracterul ei problematic
4. pastrarea consecintelor emotionale ale problemelor in limite in limitele
bunului simt
47. Cateva din caracteristicile principale ale sanatatii mintale sunt:
1. capacitatea de a produce si de a
tolera tensiuni suficient de mari
2. capacitatea de a-si adapta conduita la diferite moduri de relatii cu
ceilalti indivizi
3. capacitatea de identificare atat cu fortele conservatoare cat si cu cele
creatoare ale societatii
4. capacitatea de a organiza un plan de actiune pentru a prelua
conducerea grupului si a-l adapta la satisfacerea propriilor aspiratii
48. Urmatoarele asertiuni sunt prejudecati privind comportamentul anormal:
1. caracterul ereditar al anormalitatii
2. intre normal si anormal s-ar putea face o delimitare neta
3. opinia ca o abatere extrema de la normal, indiferent de natura ei, este
patologica
4. boala psihica limiteaza sever capacitatea de creatie
49. Un model pluriaxial de definire a anormalitatii ar trebui sa cuprinda (dupa
Purushtov):
1. criteriul existentei la individ a unor
stari de insecuritate, teama, apatie, anxietate
2. criteriul explicarii printr-o patologie fizica a comportamentului
dezadaptativ
3. criteriul contextului social (normele si valorile socio-culturale existente
la un moment dat) in care se produce comportamentul
4. criteriul diminuarii randamentului si eficientei individului
50. Boala psihica trebuie considerata ca interesand intreaga fiinta umana in
complexitatea ei
1. biologica
2. psihologica
3. axiologica si sociala
4. religioasa
51. Din punct de vedere antropologic boala psihica va fi:
1. absenta libertatii interioare a
subiectului
2. incapacitatea de a se adapta armonios in mijlocul colectivitatii
3. imposibilitatea de a creea pentru semeni, prin si cu ei
4. neputinta de a intelege sensul fenomenelor inconstientului
colectiv
52. Domeniul psihologiei medicale a devenit pentru psihologie in tarile
puternic dezvoltate:
1. zona centrala de rezistenta
2. un concurent care tinde sa inlocuiasca conceptele psihologiei
clasice
3. un domeniu in care isi desfasoara intr-un
fel sau altul activitatea, cei mai multi din absolventii facultatilor de profil
4. un teren experimental in care noile tehnici de psihoterapie
isi gasesc aplicatia
53. Factorul psihic poate fi privit in majoritatea bolilor somatice
plurifactoriale:
1. ca factor favorizant al unor cauze organice
2. ca agent etiologic
3. ca teren vulnerabil pe care se dezvolta maladiile
4. ca agent "furnizor de sanatate"
54. Obiectul psihologiei medicale trateaza
1. procesele, sistemele si insusirile
psihice integrand si problematica generica a personalitatii, studiul
psihologiei medicale se poate restrange la domeniile relatiilor interpersonale
si ale grupurilor mici (Golu P)
2. psihologia bolnavului si al relatiilor sale cu ambianta, legaturile sale
subiective cu personalul medico-sanitar (in mod predominant cu medicul) si cu
familia
3. reactia psihica a bolnavului fata de agresiunea somatica si/sau psihica
(posibila generatoare de boala) si mijloacele psihice de tratament
4. atitudinea in fata mortii fenomenele de transfer si contratransfer,
beneficiul secundar, relatiile umane de la nivelul spitalului
55. In sfera de preocupari a psihologiei medicale intra:
1. problematica psihologica a profesiunii
medicale
2. problemele legate de dezvoltarea unor noi sisteme de testare
a imunitatii
3. problematica relatiei interpersonale
medic-pacient
4. problematica privitoare la siguranta experimentelor biologice
din cancerele care afecteaza sistemul nervos central
56. Cateva din subiectele majore in studiul psihologiei medicale (dupa British
Psychological Society):
1. functiile psihice elementare
2. psihologia sociala
3. psihologia dezvoltarii
4. diferentele individuale
57. Domeniile din care psihologia medicala isi extrage datele:
1. ancheta sociala
2. tehnici experimentale
3. convorbirea de la om la om
4. etologia
58. Domeniile de interventie ale psihologiei medicale sunt dupa Huber Winfrid
1. dezvoltarea si promovarea sanatatii
2. preventia
3. functia terapeutica
4. functia de reabilitare
59. Psihologia medicala se refera la:
1. atitudinea fata de bolnav si boala
2. atitudinea fata de sistemele de ingrijire a sanatatii, atat ale individului
bolnav cat si ale celui sanatos
3. atitudinea medicului si celor ce lucreaza in domeniul medical fata de
propria profesiune
4. suportul logistic al activitatilor medico-psihologice,
bugete, finantari
60. Care din aceste argumente sunt in favoarea folosirii termenului de
"psihologie medicala
1. prezinta un domeniu mai vast decat
psihologia clinica prin cuprinderea problematicii psihologice adiacente
bolnavului
2. prezinta mari posibilitati de esentializare si teoretizare a datelor,
faptelor si observatiilor izvorate din analiza clinica
3. depaseste aria observatiei imediate directe si individuale pastrand ca
aspect fundamental elanul relational interpersonal
4. are legatura cu alte stiinte ale omului ca antropologia,
filosofia, sociologia, fiind in acest fel un domeniu de cuprindere mai larg
chiar decat medicina
61. Psihosomatica este o conceptie medicala care sta la baza diagnosticului si
terapiei celui aflat in suferinta si care inglobeaza la un loc:
1. datele furnizate de examenul medical
"obiectiv"
2. constante biologice, date de examinare a corpului, explorari functionale
3. perspectiva psihologica
4. considerarea factorilor psihosociologici in determinismul bolii
62. Urmatoarele caractere generale caracterizeaza conceptia psihosomatica in
medicina
1. conceptie holistica (integrativa) -
unitatea dintre SOMA si PSIHIC
2. observatii clinice (confirmate de cercetari epidemiologice), date
experimentale psiho-fiziologice, neuro-endocrinologice etc
3. includerea influentei mediului social (mediata prin psihicul bolnavului)
asupra bolii (Von Uexkuell)
4. date biografice privind familia, apartinatorii, datele genetice
si fenotipice ale acestora
63. Psihosomatica contemporana a investigat si a acceptat diferite mecanisme ca
generatoare ale suferintelor psihosomatice de sorginte:
1. psihanalitica
2. cognitiva
3. adaptativa
4. developmentala
