Debutul studiilor despre copil
Studiile de dezvoltarea
copilului sunt relativ recente comparativ cu dezvoltarea altor domenii. Ele au
aparut mai tarziu in sfera cercetarilor stiintifice
datorita complexitatii cercetarilor ce presupuneau cunostinte
din domenii diferite ( fiziologie, medicina, chimie, biochimie, anatomie,
stiintele comportamentului uman si invatarii
umane) . Lipsa de informatii poate constitui unul din primele motive
pentru care problematica copilariei si dezvoltarii copilului nu
a fost centrala in preocuparile cercetatorilor. Un alt motiv
este unul de factura culturala si se refera la maniera in
care in societate de-a lungul timpului a fost stabilit locul copilului.
Pana la inceputul secolului XX copilul era considerat un adult in miniatura,
diferenta dintre adult si copil reducandu-se la aspecte cantitative.
Documentele
atesta de exemplu, faptul ca in Roma antica locul copilului in
familie si societate era desemnat
de tata prin acceptare sau expunere ( in sensul de abandon), o ierarhie
sociala atribuita Normandiei secolului al V-lea arata in
conformitate cu amenzile practicate pentru delictul lovirii sau uciderii,
valoarea indivizilor in functie de sex si varsta, unde femeia ce
nu mai putea procrea si copilul de sex feminin erau valorizate cel mai
slab dupa care urma copilul de sex masculin (Philippe Aries, Georges Duby,
1994, 170). Statutul copilului spune Michel Rouche in lucrarea citata,
si locul pe care acesta il ocupa in familie oscila de la o extrema la
alta. Cand sclav, cand subaltern
, cand pretios, copilul juca un rol indecis guvernat de reguli sociale in
care se ascund determinari economice.
In
acelasi timp cu studiile despre copil au evoluat si practicile de
crestere si ingrijire a copilului si atitudinea
societatii fata de nasterea si cresterea
copiilor precum si fata de locul lor in familie si
societate. In secolul XVIII cand se dezvolta marile aglomerari urbane
in Europa creste si numarul copiilor abandonati
datorita dificultatilor materiale si ignorantei cu
privire la metode contraceptive. Ca urmare se inmultesc orfelinatele
si adaposturile pentru copii ca o tentativa de a salva
viata acestora avand in vedere mortalitatea infantila extrem de
ridicata. Foarte multe studii au
fost realizate avand ca subiectii copii abandonati in orfelinate sau
camine spital unde rata mortalitatii extrem de
ridicata a determinat efectuarea
unor studii in urma carora s-a definit fenomenul de hospitalism caracterizat prin lipsa cresterii in greutate,
lipsa reactiei la stimuli si in ultima instanta moartea.
Acum este emisa ipoteza
decesului datorat lipsei de afectiune materna sau alimentatiei
proaste, lipsei de stimulare si lipsa ingrijirilor medicale.
Statutul
copilului incepe sa se imbunatateasca in secolul XIX
prin scaderea drastica a abandonului copiilor dar din pacate nu
ca rezultat al cresterii preocuparilor fata de copii ci ca
rezultat al valorilor economice. In Europa sec. XIX copii erau valorizati
ca forta de munca. In mii de fabrici sI mine puteau fi gasiti copii de 5 , 6 ani
baieti si fete muncind 10 -12 ore pe zi in conditii mizere
si de risc rezultatul fiind numarul mare de imbolnaviri si
decese. Chiar si in zilele noastre in conditiile in care copii par o
preocupare centrala se intalnesc inca foarte multi copii care
sufera de foame.
Se pare ca
daca indivizii umani nu-si pot satisface trebuintele de
baza este putin probabil sa manifeste acele sentimente nobile de afectiune
parinteasca si umanitarism (Maslow, 1954). Dar medicina si
legile au salvat copilul nu numai de la moarte ci si din abandon si
abuz excesiv. Astazi copii beneficiaza de afectiune din unele
puncte de vedere pentru ca nu mai sunt o povara economica sau o
necesitate economica.
Progresul
psihologiei copilului se datoreaza in mare masura
schimbarii de atitudine fata de copii , miscarilor
intelectuale reflectate in scrieri filosofice si stiintifice,
progresului medicinii si biologiei, extinderea educatiei elementare.
Strans legate de miscarile intelectuale sunt numele lui John Locke
si JJ Rousseau. Locke avanseaza ideea rationalitatii copilului care se naste cu
predispozitii limitate dar a carui minte este tabula rasa peste care
experienta va imprima mesaje. Copilul descris de Locke este intr-un anume
sens un receptor pasiv de cunoastere , informatii si obiceiuri,
inalt responsiv la recompense si pedepse. Copilul descris de Rousseau in
lucrarea "Emil" are o imagine opusa fiind activ si curios. Mai mult
acest copil nu este o "tabula rasa", nu este nici bun nici rau pana
cand nu vin in viata sa recompensele si pedepsele care-l pot
influenta. Este in schimb bun prin nastere - " un salbatic
nobil". Rousseau subliniaza ca daca copilul ar fi lasat
sa se dezvolte dupa propria sa natura in afara influentei
coruptiei si raului din mediu atunci va fi un adult perfect. Educatia
vine sa completeze natura, "dezvoltarea launtrica a
facultatilor si organelor noastre este educatiunea prin
natura " (J.J.Rousseau). Ambii
mari filosofi si pedagogi pun bazele studiilor privind copilul si
copilaria, ideile lor conducand la conceptii total deiferite despre
copilarie. Descrierea lui Locke a copilului ca o creatura
pasiva, format si modelat de recompense si pedepse, este foarte
asemanatoare cu descrierile teoriei invatarii aplicabile
in dezvoltate in special ale lui Skinner si Bandura.
Viziunea lui Rousseau , a copilului care
se dezvolta prin interactiune intentionata si cu scop
cu mediul se regaseste in opera lui Piaget. Dar psihologia copilului
ca stiinta nu a inceput cu lucrarile acestor ganditori ci
cu primele observtii sistematice atribuite unor cercetatori precum
Darwin (incepe cu studii ale propriilor copii )si Stanley Hall (a fost
primul care a folosit chestionarele ca instrument de studiu al copilului dar
erau adresate parintilor si profesorului).
