Calitatile si viciile posesiei

Calitatile posesiei. Posesia unui bun exista din momentul in care sunt intrunite cele doua elemente: corpus si animus. Dar pentru a produce efectele sale juridice, posesia trebuie sa fie utila. Si ca sa fie utila, posesia este necesar sa indeplineasca anumite calitati. Aceste calitati sunt prevazute de art.1847 C.civ., unde se dispune: 'Ca sa se poata prescrie, se cere o posesie continua, neintrerupta, netulburata, publica si sub nume de proprietar' Alaturi de aceste calitati, literatura de specialitate si practica judiciara apreciaza ca, pentru a fi utila, posesia trebuie sa mai aiba o calitate, sa fie neechivoca^[1]

Art.1847 C.civ., prevede, printre altele, ca posesia sa fie 'neintrerupta' si 'sub nume de proprietar'. In realitate, ele nu constituie calitati ale posesiei, a caror lipsa sa o vicieze. Intreruperea posesiei are ca efect inlaturarea oricaror efecte ale acesteia. Odata cu intreruperea, dispare sau inceteaza insasi posesia. De asemenea, faptul ca o posesie nu se exercita sub nume de proprietar sau de titular al unui alt drept real, inseamna ca este vorba de o simpla detentie precara. Cel care stapaneste bunul nu are elementul psihologic al posesiei, adica animus domini sau animus sibi habendi. Asadar, detentia precara este mai mult decat un viciu al posesiei. Este lipsa sau absenta insasi a posesiei^[2].

In concluzie, pentru a produce efectele sale, posesia trebuie sa aiba urmatoarele calitati: continua, netulburata, publica si neechivoca.