Consideratii generale cu privire la institutia mostenirii

I.1.      Notiuni generale si cadrul legislativ

I.1.1.           Precizari terminologice

Prin mostenire se intelege transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta (persoane fizice, persoane juridice sau statul).

Regulile care guverneaza mostenirea se pot aplica numai in cazul mortii unei persoane fizice, nu si in cazul incetarii existentei unei persoane juridice.

In locul notiunii de "mostenire" se utilizeaza frecvent si notiunea de "succesiune" (de exemplu art. 644 Cod civil: "proprietatea bunurilor se dobindeste si se transmite prin succesiune . "; art. 651: "succesiunile se deschid prin moarte . ").

Persoana despre a carei succesiune este vorba - defunctul - se mai numeste si de cuius, abreviere din formula dreptului roman "is de cuius succesionis (rebus) agitur" (cel despre a carui mostenire/bunuri este vorba); in acest sens se vorbeste, de exemplu, de moartea lui de cuius, fiind oarecum impropriu sa se vorbeasca de moartea defunctului. Se mai utilizeaza uneori si termenul de autor (ade exemplu autorul comun al comostenitorilor), iar in cazul mostenirii testamentare de testator.

Persoanele care dobindesc patrimoniul defunctului se numesc mostenitori sau succesori, iar Cod civil utilizeaza frecvent si termenul erede.

In cazul mostenirii testamentare, dobinditorul se numeste, de regula, legatar.

A.  Notiunea de masa succesorala.        

In cadrul dreptului de mostenire, notiunea de mostenire sau succesiune (uneori ereditate) se intrebuinteaza nu numai in sensul de transmitere a patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta, dar si pentru desemnarea a insusi patrimoniul transmis din cauza de moarte, deci in sens de masa succesorala. In acest sens se vorbeste de mostenirea (succesiunea) lasata de defunct, de mostenirea dobindita de mostenitori, de mostenirea sau succesiunea vacanta (hereditas iacens), adica fara stapin (hereditas caduca) etc.

B.   Notiunea de succesiune.       

In cadrul dreptului civil aceasta notiune se intrebuinteaza si intr‑un sens mai larg, desemnind orice transmisiune de drepturi, intre vii sau pentru cauza de moarte, transmisiune care poate fi universala, cu titlu universal sau cu titlu perticular; de exemplu cumparatorul este succesorul cu titlu particular al vinzatorului (iar vinzatorul autor al cumparatorului). Deci notiunea de "succesiune" (si succesor) numai in sensul restrins al cuvintului - transmisiune pentru cauza de moarte - este echivalent al notiunii de mostenire (mostenitor). Astfel fiind, este mai indicata folosirea notiunii de "mostenire. Este evident ca notiunea de "succesiune" (succesor), utilizata totusi in domeniul dreptului de mostenire, are un inteles restrins, referindu‑se numai la transmisiunile pentru cauza de moarte, iar notiunea de "succesori" la succesori in drepturi mortis causa, indiferent ca sint mostenitori legali sau testamentari, cu vocatie universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.

I.1.2.           Felurile mostenirii

Conform art. 650 Cod civil, "succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament". Deci in functie de izvorul vocatiei succesorale a celor care dobindesc patrimoniul persoanei decedate, mostenirea poate fi legala sau testamentara.

A.  Mostenirea legala

Mostenirea este legala in cazul in care transmiterea patrimoniului succesoral are loc in temeiul legii - la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege. Ea intervine si in cazul si in masura in care defunctul nu a dispus prin testament de patrimoniul sau pentru caz de moarte sau manifestarea sa de vointa nu poate produce efecte, in total sau in parte.

Mostenirea este legala si in cazul in care defunctul a lasat testament, insa acesta nu cuprinde dispozitii referitoare la transmiterea patrimoniului succesoral, ci numai alte dispozitii (de exemplu cu privire la numirea unui executor testamentar, cu privire la funeralii, inlaturarea de la mostenire a unor rude etc.). In acest ultim caz, daca cel inlaturat este mostenitor rezervatar, el va culege rezerva ca mostenitor legal, tot asa cum si ceilalti mostenitori - care beneficiaza de exheredare - vor culege mostenirea in temeiul legii, deci ca mostenitori legali. Cu alte cuvinte, mostenirea este legala fiindca patrimoniul succesoral se transmite la persoanele, in ordinea si in cotele determinate de lege, mostenitorii justificind aceasta calitate a lor prin invocarea textelor legale corespunzatoare.

Persoanele care dobindesc mostenirea in temeiul legii sint mostenitori universali, cu vocatie la intregul patrimoniu lasat de defunct, chiar daca - in concret existind o pluralitate de mostenitori - ei beneficiaza numai de o fractiune din mostenire. Rezerva se culege, in toate cazurile, cu titlu universal. Mostenitorii legali nu pot avea vocatie numai la bunuri singulare, privite izolat (ut singuli), deci nu pot exista mostenitori legali cu titlu particular.

B.   Mostenirea testamentara

Mostenirea este testamentara in cazul si in masura in care transmiterea masei succesorale are loc in temeiul vointei celui care lasa mostenirea, manifestata prin testament.

Persoanele desemnate de testator sa culeaga mostenirea - in tot sau in parte - se numesc legatari (mostenitori testamentari). Legatarul poate fi universal (cu vocatie la intregul patrimoniu lasat de defunct), cu titlu universal (cu vocatie la o fractiune din masa succesorala) sau cu titlu particular (cu vocatie numai la bunuri singulare, anume determinate).

C.  Coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara

Cele doua feluri ale mostenirii nu se exclud reciproc, ci dimpotriva, mostenirea legala poate coexista cu cea testamentara. Deci formula legala din art. 650 Cod civil (succesiunea se defera sau prin lege, sau prin testament) nu trebuie sa fie interpretata in sensul ca mostenirea testamentara ar exclude pe cea legala. Dupa cum rezulta din dispozitiile subsecvente ale Codului civil, in dreptul nostru se admite - iar daca exista mostenitori rezervatari chiar se impune - coexistenta mostenirii legale cu cea testamentara.

Astfel, daca testatorul a facut numai legate cu titlu particular, patrimoniul succesoral se transmite potrivit legii mostenitorilor legali, numai ca acestia vor fi obligati fata de legatarii cu titlu particular sa execute legatele, iar daca obiectul legatului este un drept real asupra unui bun individual determinat, acest drept va fi dobindit de legatar direct de la defunct si deci nu va trece asupra mostenitorilor legali (care culeg restul patrimoniului succesoral).

Daca testatorul a facut unul sau mai mutle legate cu titlu universal, dar ele nu epuizeaza intregul patrimoniu succesoral (de exemplu doua legate pentru cite 1/3 din mostenire), devolutiunea mostenirii va fi testamentara in limitele legatului sau legatelor si legala pentru rest.

In schimb, daca testatorul a instituit prin testament mai multi legatari cu titlu universal, astfel incit aceste legate epuizeaza intreaga mostenire (si, bineinteles, nu sint ineficace), sau daca testatorul a instituit unul sau mai multi legatari universali, devolutiunea mostenirii va fi numai testamentara.

Rezulta ca mostenirea testamentara inlatura pe cea legala numai daca nu exista mostenitori rezervatari si testatorul a instituit unul sau mai multi legatari universali sau doi ori mai multi legatari cu titlu universal care, impreuna (cumulativ), au vocatie la intreaga mostenire.

D.  Coexistenta calitatii de mostenitor legal cu aceea de legatar

Coexistenta mostenirii testamentare cu aceea legala fiind unanim admisa, se pune intrebarea, daca o persoana poate sa culeaga o anume parte din mostenire in calitate de legatar si o alta parte in calitate de mostenitor legal, deci sa cumuleze cele doua calitati in aceeasi persoana?

In principiu, nici aceasta posibilitate nu poate fi exclusa. Astfel, de exemplu, daca exista mai multi legatari cu titlu universal (de pilda 4 persoane pentru cite 1/4 din mostenire fiecare), iar unul dintre ei nu vrea sau nu poate beneficia de legat, partea acestuia va putea fi culeasa ca mostenire legala de catre legatarul care are si o asemenea vocatie, fiind ruda cu defunctul in grad succesibil sau sot supravietuitor (fireste, numai daca aceasta solutie nu contravine dispozitiilor testamentare).

Document online: Contract de inchiriere - obiectul contractului Document online: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

Este insa posibil ca persoana chemata la mostenire de lege si, totodata, gratificata prin testament sa opteze diferit cu privire la mostenirea legala si la legat, adica sa o accepte pe prima si sa renunte la legat ori invers. Insa daca legatul este mai mic decit cota legala, mostenitorul legal nu poate renunta la legat pentru a mosteni mai mult deoarece un asemenea legat poate avea si semnificatia unei exheredari partiale, caz in care mostenitorul legal poate reclama numai rezerva (daca este mai mare decit legatul) prevazuta de lege in favoarea sa (rezerva care se dobindeste intotdeauna in calitate de mostenitor legal).

E.   Notiunea de mostenire ab intestat

In literatura de specialitate, in locul notiunii de mostenire legala, uneori se foloseste notiunea (din dreptul roman) de mostenire sau succesiune ab intestat.

Folosind aceasta notiune - care are avantajul de a preciza ca regulile devolutiunii legale se aplica intocmai numai in cazul persoanei decedate fara testament (ab intestato mori) - trebuie totusi sa avem in vedere ca folosirea ei este pur conventionala, fara semnificatia din dreptul nostru, in acest din urma sens ea fiind, de fapt, improprie in dreptul nostru.

In dreptul nostru mostenirea legala este regula, ea putind fi insa inlaturata - in tot sau in parte - prin testamentul lasat de de cuius. Pe de alta parte, prin testament nu se pot institui mostenitori (in conceptia codului heredes gignuntur non scribuntur), ci numai legatari, care insa pot dobindi bunurile succesorale nu numai cu titlu particular, dar si cu vocatie universala sau cu titlu universal, asemanator mostenitorilor legali, ceea ce justifica denumirea lor de mostenitori (testamentari).

I.1.3.           Caracterele juridice ale transmiterii mostenirii

Transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta are anumite particularitati care o deosebesc de celelalte moduri de transmitere a drepturilor si obligatiilor, cunoscute dreptului civil.

Astfel, avind loc numai la moartea unei persoane fizice, mostenirea este o transmisiune pentru cauza de moarte si - fiindca se refera la patrimoniul persoanei decedate, iar nu la drepturile si obligatiile ei privite izolat - aceasta transmisiune are caracter universal. Pe de alta parte, desi patrimoniul unei persoane fizice este divizibil in mai multe mase de drepturi si obligatii, in cadrul transmisiunii mostenirii el este privit ca fiind, in principiu, unitar (putindu‑se transmite dupa aceleasi norme juridice) si indivizibil.

A.  Transmiterea mostenirii este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis causa)

Se produce numai in urma si prin efectul mortii fizic constatate sau judecatoreste declarate a unei persoane fizice (viventis hereditas non datur); deci normele dreptului succesoral nu pot fi aplicate actelor de transmisiune intre vii (inter vivos) guvernate de dreptul obligational si nici in cazul incetarii existentei unei persoane juridice, chiar daca in acest ultim caz opereaza o transmitere universala sau cu titlu universal, incetarea existentei persoanei juridice (si efectele sale) fiind reglementata prin acte normative speciale.

Normele care guverneaza transmisiunea succesorala sint, in principiu, aplicabile si persoanelor juridice ori statului, in cazurile si in masura in care ei se prezinta in calitate de dobinditori ai patrimoniului sau ai unor bunuri din patrimoniul persoanei fizice decedate.

B.   Transmiterea mostenirii este o transmisiune universala

Are ca obiect patrimoniul persoanei fizice decedate, ca universalitate juridica, adica totalitatea drepturilor si obligatiilor care au valoare economica si care au apartinut defunctului.

In principiu, drepturile si obligatiile nepatrimoniale nu se transmit prin mostenire; la fel, nu se transmit prin mostenire:

drepturile patrimoniale care se sting la moartea titularului lor, intrucit au caracter viager sau sint contractate ori nascute ex lege intuitu personae (cum ar fi dreptul de uzufruct, uz sau abitatie, o creanta de intretniere sau de renta viagera, dreptul de folosinta locativa, dreptul la pensie) ori din alte cauze (de exemplu moartea celui care lasa mostenirea a operat ca o conditie rezolutorie sau ca un termen incert extinctiv);

obligatiile patrimoniale legate de o calitate personala a defunctului. Prin caracterul universal al transmisiunii mostenirii se explica deosebirile fata de transmisiunile prin acte intre vii:

Transmisiunea prin acte intre vii nu poate avea ca obiect obligatii, ci numai drepturi, Codul civil necunoscind transmiterea de datorie. In schimb, in cadrul transmisiunii succesorale trec asupra mostenitorilor sau legatarilor universali sau cu titlu universal nu numai drepturile, dar si obligatiile defunctului, fiindca aceasta transmisiune are ca obiect nu drepturi si obligatii privite izolat (ut singuli), ci patrimoniul defunctului ca universalitate juridica, iar in acest cadru drepturile defunctului nu pot fi despartite de obligatiile pe care le‑a avut.

Transmisiunea prin acte intre vii nu poate avea ca obiect un patrimoniu. Din acest motiv, cit timp titularul traieste, patrimoniul lui nu poate fi transmis asupra altei persoane, actele incheiate de titular putind avea ca obiect numai drepturi privite izolat. In schimb, dupa moarte, incetind personalitatea titularului, devine posibila - si chiar necesara - transmiterea patrimoniului defunctului asupra unei sau unor persoane in fiinta.

Daca un mostenitor universal sau cu titlu universal vinde drepturile sale succesorale, contractul va avea ca obiect dreptul de mostenire privit izolat (ut singuli), desi acest drept poarta asupra unei universalitati (daca exista un singur mostenitor sau legatar) sau asupra unei cote-parti indivize asupra universalitatii (daca sint mai multi mostenitori sau legatari). Deci obiectul instrainarii nu este patrimoniul vinzatorului, ci o masa de bunuri din acest patrimoniu, dar individualizat prin raportare la dreptul de mostenire al vinzatorului privit izolat.  Pe de alta parte, deoarece obiectul instrainarii este o universalitate, ea implica o transmisiune nu numai de drepturi, dar si de obligatii.

Transmisiunea mostenirii se deosebeste de transmisiunea prin acte intre vii si prin faptul ca drepturile dobindite de succesorii in drepturi mortis causa sint obligatii opozabile tertilor fara indeplinirea formalitatilor prevazute de lege pentru transmisiunile prin acte intre vii. Astfel, drepturile reale dobindite sint opozabile tertilor independent de efectuarea formelor de publicitate imobiliara.

Pentru dobindirea creantelor nu este necesara respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru cesiunea de creante. Aceste deosebiri se explica tot prin caracterul universal al transmisiunii mostenirii, adica prin faptul ca drepturile nu sint privite in mod izolat, ci ca parti componente ale patrimoniului defunctului. In schimb, in cazul vinzarii drepturilor succesorale, pentru opozabilitatea fata de terti - in functie de natura drepturilor dobindite (reale sau de creanta) - este necesara indeplinirea formelor de publicitate, fiindca dreptul succesoral este privit izolat de patrimoniul vinzatorului, acest patrimoniu neformind obiectul contractului.

Principiul universalitatii transmisiunii succesorale opereaza nu numai atunci cind mostenitorul sau mostenitorii au vocatie universala (mostenitori legali sau legatari universali), dar si atunci cind ei au numai o vocatie cu titlu universal. Mai mult, in cazul in care nu exista mostenitori legali rezervatari, este posibil ca intreaga mostenire sa fie culeasa cu titlu universal (de exemplu doi legatari universali cu vocatie la cite o jumatate din mostenire); si in acest caz transmisiunea este universala, in sensul ca mostenirea lasata de defunct se transmite la succesori, ca universalitate juridica, si ea trebuie sa fie, in integralitatea ei, dobindita de mostenitori.

In ipoteza in care - "in lipsa de mostenitori legali sau testamentari" (art. 680 Cod civil) - mostenirea este culeasa de catre stat sau, in ipoteza in care mostenitorii accepta succesiunea sub beneficiu de inventar, ei vor raspunde de datorii numai in limitele activului (intra vires hereditatis). Prin aceasta nu se infirma principiul, ci numai se limiteaza raspunderea lor, aceasta limitare devenind necesara tocmai pentru ca transmisiunea mostenirii este universala si in lipsa ei raspunderea mostenitorilor ar fi nelimitata (ultra vires hereditatis).

C.  Transmiterea mostenirii este o transmisiune unitara

Mostenirea, in intregul ei - deci toate drepturile si obligatiile defunctului - se transmit la mostenitorii legali sau legatari dupa aceleasi norme juridice, indiferent de natura si/sau provenienta ori originea bunurilor care il compun. Caracterul unitar al dreptului succesoral corespunde unitatii patrimoniului transmis si a dreptului de proprietate, drept care formeaza obiectul principal al transmisiunii mostenirii.

Prin caracterul unitar al transmisiunii intelegem transmiterea patrimoniului succesoral dupa aceleasi norme juridice - fara a face deosebire intre diferitele bunuri care il compun, dupa natura lor (drepturi reale sau de creanta, mobile sau imobile etc.), dupa provenienta lor (de exemplu de pe linie materna sau paterna), dupa originea lor (mostenite sau achizitionate) sau dupa modalitatile de care sint afectate (termen sau conditie, proprietate comuna pe cote-pati sau in devalmasie etc.) - iar nicidecum unicitatea actului

Principiul unitatii transmisiunii succesorale, creat de jurisconsultii romani (negat numai in orinduirea feudala, mai ales in privinta bunurilor nobiliare/fiefuri/atribuite primului nascut de sex barbatesc - privilegiul de masculinitate si de primogenitura), guverneaza si dreptul nostru succesoral.

Pentru considerente de ordin social-economic si de echitate, principiul unitatii transmisiunii succesorale cunoaste insa si unele exceptii:

a)      Daca la moartea unui sot, in lipsa de descendenti, sotul supravietuitor vine in concurs cu ascendentii si/sau colateralii defunctului, el mosteneste (daca defunctul nu a dispus altfel prin testament) - in afara de partea sa succesorala si fara a suporta in privinta acestor bunuri concursul comostenitorilor - mobilele si obiectele apartinind gospodariei casnice, precum si darurile de nunta (art. 5 din Legea nr. 319/1994 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor).

Deci in privinta bunurilor gospodariei casnice si a darurilor de nunta se aplica o reglementare speciala, derogatorie de la regulile generale ale devolutiunii succesorale legale.

b)      Derogari de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale sint prevazute si in domeniul dreptului muncii in privinta salariului, a indemnizatiei de concediu si a pensiei neincasate de defunct: "In cazul decesului salariatului, drepturile banesti care i se cuvin pina la data cind s‑a produs decesul se platesc sotului supravietuitor, copiilor sau parintilor lui, iar in lipsa acestora se platesc celorlalti mostenitori in conditiile dreptului comun".

Deci in privinta salariului neincasat de persoana decedata nu se aplica principiul unitatii mostenirii, legea speciala stabilind mai multe derogari de la dreptul comun:

sotul supravietuitor, copiii sau parintii defunctului beneficiaza de aceste drepturi in alta ordine decit cele prevazute in dreptul comun;

sotul supravietuitor, copiii sau parintii defunctului beneficiaza de aceste drepturi independent de calitatea lor de mostenitori (de exemplu chiar daca renunta la mostenirea defunctului);

pentru incasarea drepturilor banesti salariale, sotul supravietuitor, copiii sau parintii defunctului nu trebuie sa prezinte certificatul de mostenitor; in schimb, ceilalti "mostenitori" (legali sau testamentari) trebuie sa dovedeasca calitatea lor de mostenitori, nefiind suficienta dovada rudeniei nici in cazul mostenitorilor legali.

Pentru incasarea indemnizatiei (compensatiei in bani) cuvenite salariatului decedat pentru concediul neefectuat se aplica dispozitiile corespunzatoare din Legea salarizarii, indemnizatia pe durata concediului de odihna avind natura juridica a salariului.

Sumele ramase neincasate de catre pensionarul decedat reprezentind pensia pe luna in care a avut loc decesul si, dupa caz, drepturile de pensie cuvenite si neachitate pina la deces se platesc sotului supravietuitor, copiilor sau, in lipsa acestora, parintilor celui decedat ori persoanei care dovedeste ca l‑a ingrijit pina la data decesului", cu urmatoarele precizari:

Persoana care dovedeste - cu orice mijloc de proba admis de lege - ca l‑a ingrijit pe pensionarul decedat pina la data decesului dobindeste (cu titlu particular) pensia neincasata indiferent ca are sau nu calitatea de mostenitor (legal sau testamentar) al defunctului.

In prezenta sotului supravietuitor sau a copiilor, persoana care l‑a ingrijit pe pensionarul decedat nu are acest drept special asupra pensiei neincasate, deci creanta rezultind din ingrijire urmeaza sa fie valorificata potrivit dreptului comun, daca ingrijirea (intretinerea) nu a fost prestata cu intentie liberala sau in executarea unei obligatii civile imperfecte (naturale).

In lipsa de sot supravietuitor, copii sau parinti ori persoana care sa‑l fi ingrijit pe pensionarul decedat, pensia neincasata se dobindeste de ceilalti mostenitori ai defunctului, potrivit dreptului comun.

In concluzie, salariul si compensatia in bani a concediului neefectuat ori pensia neincasata formeaza mase distincte de bunuri si se atribuie in caz de deces dupa reguli diferite fata de cele prevazute in dreptul comun.

c)      Daca la moartea unei persoane intervine un element de extraneitate (cetatean roman decedat are bunuri situate in strainatate sau un cetatean strain decedat are bunuri in Romania) dobindirea prin mostenire a bunurilor mobile - indiferent de locul situarii lor - va fi cirmuita de legea nationala pe care defunctul o avea la data mortii (lex patriae), iar imobilele si fondul de comert vor fi mostenite dupa legea locului unde fiecare din aceste bunuri este situat (lex rei sitae), indiferent de cetatenia defunctului. In prezenta unui element de extraneitate, in functie de natura bunurilor care alcatuiesc masa succesorala, prin derogare de la principiul unitatii transmisiunii succesorale, devolutiunea, transmisiunea si imparteala mostenirii va fi supusa, cu titlu de lege succesorala (lex succesionis), unor norme juridice deosebite.

Principiul unitatii transmisiunii succesorale poate fi insa restabilit prin vointa defunctului manifestata prin testament. Legea succesorala aleasa de defunct prin testament poate guverna nu numai mostenirea testamentara, dar si cea legala, cind testatorul nu dispune (deloc sau partial) de bunurile lasate mostenire, in cuprinsul testamentului prevazind numai legea succesorala aleasa si, eventual, alte clauze, fara incidenta asupra transmiterii mostenirii (de exemplu desemnarea unui executor testamentar, dispozitii cu privire la funeralii etc.). In toate cazurile, prin alegerea facuta nu pot fi inlaturate dispozitiile imperative ale legii succesorale determinate potrivit art 66 (lex patriae, respectiv lex rei sitae);

Unii autori au inclus in rindul exceptiilor de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale si ipoteza drepturilor patrimoniale de autor, care "alcatuiesc o masa deosebita in lasamintul succesoral" si "se transmit dupa norme derogatorii de la dreptul comun".

De fapt, in acest caz nu exista o exceptie de la caracterul unitar al transmisiunii mostenirii, deoarece normele de transmitere succesorala sint cele din dreptul comun, legea speciala prevazind unele reguli speciale numai in privinta caracterului temporar al drepturilor patrimonial de autor dobindit prin mostenire, inclusiv mostenirea testamentara, cu conditia imposibilitatii retransmiterii prin succesiune (sau orice alt mod) dupa expirarea termenului prevazut de lege, imposibilitate datorata stingerii insusi dreptului, iar nu pentru ca am fi in prezenta unei derogari de la caracterul unitar al mostenirii.

Tot dreptul comun se aplica regulilor transmisiunii succesorale (dreptul de optiune, raspunderea mostenitorilor pentru datorii etc.) si a impartelii mostenirii din care fac parte drepturile patrimoniale de autor.

In privinta duratei de timp pe care mostenitorii dobindesc aceste drepturi, se aplica regulile special prevazute de lege, drepturile patrimoniale de autor neputind fi recunoscute fara limitare in timp. Noua lege in materie stabileste limitarea in timp indiferent de persoana mostenitorului. Deci nu sintem in prezenta unei exceptii de la principiul unitatii mostenirii, intrucit este vorba numai de o limitare in timp a dreptului insusi transmis de la autorul operei la mostenitorii sai; la expirarea termenului prevazut de lege stingindu‑se drepturile patrimoniale de autor, aceste drepturi nu mai fac parte din masa succesorala subsecventa (asemanator altor drepturi, afectate de termen extinctiv).

Trebuie precizate urmatoarele ipoteze care nu constituie exceptii de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.

a)      Potrivit art. 32 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, in materia asigurarilor facultative de persoane "suma asigurata se plateste asiguratului sau beneficiarului desemnat de acesta. In cazul decesului asiguratului, daca nu s‑a desemnat un beneficiar, suma asigurata se plateste mostenitorilor asiguratului, in calitate de beneficiari". In privinta impartirii sumei asigurate, legea prevede ca "daca asiguratul nu a dispus altfel, atunci cind sint mai multi beneficiari desemnati, acestia au drepturi egale asupra sumei asigurate".

Cu toate ca legea le atribuie si mostenitorilor calitatea de "beneficiar", cit priveste repartizarea intre ei a indemnizatiei de asigurare, ea se face in mod egal numai in cazul "beneficiarilor desemnati". Inseamna ca in cazul mostenitorilor, repartizarea intre ei a indemnizatiei de asigurare se face potrivit regulilor devolutiunii succesorale legale sau testamentare, deci nu deroga de la caracterul unitar al transmisiunii succesorale.

Suma asigurata nu face parte din patrimoniul asiguratului, fiind formata in afara de patrimoniul defunctului, deci in afara de mostenire, motiv pentru care "creditorii asiguratului nu au dreptul sa urmareasca suma asigurata cuvenita beneficiarului".

b)      Nu constituie o exceptie de la caracterul unitar al mostenirii coexistenta mostenirii testamentare cu cea legala, indiferent ca aceasta coexistenta a fost voita de testator (a dispus prin testament numai de o parte din mostenire) sau se datoreaza ineficacitatii partiale a legatelor (nulitate, revocare judecatoreasca, caducitate) ori reductiunii liberalitatilor excesive.

c)      Nu sintem in fata unei exceptii de la caracterul unitar al transmisiunii mostenirii nici in cazul in care defunctul a impartit mostenirea in mai multe mase deosebite, prin vointa sa exprimata in testament. Devolutiunea succesorala este guvernata de aceleasi norme juridice. Pe de alta parte, caracterul unitar sau neunitar al mostenirii nu poate sa depinda de modul de determinare de catre testator al obiectului legatului

D.  Transmiterea mostenirii este indivizibila

Acceptarea sau renuntarea la mostenire are caracter indivizibil, neputind avea ca obiect numai o parte din mostenire. Fiecare mostenitor trebuie sa accepte mostenirea potrivit vocatiei succesorale sau sa renunte la ea. Principiul indivizibilitatii, insa, nu se opune acceptarii sub beneficiu de inventar.

Acest principiu decurge din indivizibilitatea patrimoniului succesoral, care se transmite, ca atare, asupra mostenitorilor si explica de ce - in cazul renuntarii la mostenire de catre unul sau mai multi succesibili, precum si in cazul nedemnitatii ori ineficacitatii legatelor (nulitate, revocare, caducitate) vor profita de drept succesorii acceptanti a caror vocatie era inlaturata sau diminuata prin existenta altor mostenitori sau care aveau obligatia sa execute legatul in cauza (neacceptat sau ineficace).

Intrucit patrimoniul succesoral este indivizibil, in cazul pluralitatii de mostenitori el se transmite in aceasta stare si ea subzista pina la efectuarea impartelii (partajului), afara numai daca defunctul a facut prin testament o imparteala de ascendent.

Prin derogare de la caracterul indivizibil al transmisiunii succesorale, creantele si datoriile defunctului sint, in ce priveste raporturile dintre mostenitori, pe de o parte, si creditorii ori debitorii defunctului, pe de alta parte, de drept impartite intre mostenitori din ziua deschiderii mostenirii, cu exceptiile prevazute de lege .

O alta derogare de la principiul transmiterii mostenirii in stare de indiviziune rezulta la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Calitatea de mostenitor se recunoaste nu numai persoanelor care au acceptat mostenirea lasata de fostul proprietar, dar au fost socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine si mostenitorii care nu acceptasera in termenul de optiune succesorala (dar nici nu renuntasera la) mostenirea lasata de fostul proprietar la data decesului, ei fiind considerati acceptanti prin cererea facuta comisiei constituite potrivit legii. Invers, mostenitorul acceptant al mostenirii autorului, care nu a facut cerere, nu poate pretinde drept de proprietate asupra terenului reconstituit pe numele comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi, care au beneficiat de prevederile legii in absenta mostenitorului care nu a cerut comisiei reconstituirea dreptului de proprietate. Numai in privinta renuntarii la mostenire se aplica principiul indivizibilitatii.