Corelatii ale dreptului muncii eu alte ramuri ale sistemului dreptului

Consideratii introductive. Dreptul oricarui stat se prezinta ca un ansamblu unitar, ca un sistem omogen structurat.

In cadrul acestei unitati a dreptului, normele juridice care il alcatuiesc se grupeaza insa, dupa diferite criterii, in anumite subsisteme, adica in institutii juridice si ramuri de drept. Cum nici o norma juridica nu poate exista independent in sfera restului normelor, nici institutiile juri­dice si ramurile de drept nu sunt grupari de norme complet separate.

Majoritatea autorilor considera ca la baza impartirii sistemului de drept in ramuri sta caracterul relatiilor sociale reglementate de o grupa de norme de drept. Cu alte cuvinte, impartirea pe ramuri porneste de la obi­ectul reglementarii juridice. Caracterul distinct si unitar, trasaturile spe­cifice ale relatiilor sociale dintr-un anumit domeniu de activitate, fac ne­cesar si posibil ca ele sa fie reglementate de o categorie aparte de norme.

Alaturi de criteriul principal al impartirii sistemului de drept in ra­muri - cel al obiectului reglementarii, functioneaza si un criteriu specific, cel al metodei in care statul actioneaza asupra unor relatii sociale. Daca: obiectul reglementarii reprezinta criteriul obiectiv de formare a ramurilor de drept, metoda reprezinta criteriul subiectiv determinat de vointa legi­uitorului.

Ramura de drept poate fi definita ca un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic intre ele, care reglementeaza relatii sociale ce au ace­lasi specific, folosesc aceeasi metoda sau acelasi complex de metode. Sunt. ramuri de drept: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul-muncii, dreptul financiar, dreptul penal etc. Normele de drept al muncii constituie un tot unitar, datorita caracterului omogen al rela­tiilor sociale care fac obiectul sau si, cu toate interferentele si corelatiile cu alte ramuri de drept, ele nu pot fi integrate intr-o ramura a dreptului.

Prin insasi definirea sa ca subansamblu al unui sistem, nici una din­tre ramurile dreptului nu este izolata. Uneori, o ramura a dreptului poate constitui pentru alta sau chiar pentru mai multe ramuri dreptul comun, ceea ce inseamna ca regulile sale se aplica si acestora daca pentru materia respectiva nu exista o alta reglementare speciala si daca normele la care se recurge sunt compatibile - cu principiile si particularitatile relatiilor so­ciale reglementate de catre ramura de drept in care ele urmeaza a se aplica. De asemenea, unele institutii juridice complexe, datorita importantei lor, intereseaza aproape toate ramurile dreptului; un exemplu tipic in aceasta privinta este dreptul de proprietate. in alte cazuri, desi constituie obiectul specific al unei ramuri de drept, unele relatii sociale sunt aparate si prin normele altor ramuri, tot datorita interesului general. De exem­plu, o atare functie de protectie este exercitata de dispozitiile dreptului penal sau ale dreptului administrativ. Legatura dintre ramurile drep­tului se concretizeaza si in continutul raporturilor juridice denumite conexe - in   dreptul muncii, pregatirea profesionala, protectia muncii etc. - de care s-a mai vorbit. Iata asadar numai cateva din cauzele care determina, in mod obiectiv, legaturile multiple dintre ramurile dreptului.

Dreptul muncii constituie dreptul comun pentru celelalte categorii de raporturi sociale de munca. Aceasta inseamna ca, in lipsa unor alte dis­pozitii legale sau statutare, pentru relatiile sociale de munca ale membri­lor, organizatiilor cooperatiste, cadrelor militare permanente, membrilor organizatiilor profesionale etc. se vor aplica normele dreptului muncii daca sunt compatibile cu specificul acestor relatii.

Asadar, ramurile dreptului nu sunt izolate unele de altele, ci se ga­sesc intr-o stransa interdependenta, corelatiile si interferentele dintre ele fiind evidente. in continuare, ne vom referi la cele mai importante dintre aceste corelatii.

Corelatia dreptului muncii cu dreptul constitutional. Dreptul constitutional este considerat ramura principala a dreptului romanesc, care prin normele sale consacra si ocroteste cele mai importante valori economice, sociale si politice. El este definit ca "acea ramura a dreptului unitar formata din normale juridice care reglementeaza relatiile sociale fundamentale ce apar in procesul instaurarii, mentinerii si exercitarii statale a puterii.

Datorita pozitiei superioare ocupate de dreptul constitutional in sistemul dreptului nostru, principiile sale generale se regasesc in toate celelalte ramuri ale dreptului, inclusiv in dreptul muncii, fiind dezvoltate de acestea. Evident ca de la aceste principii nu se poate deroga, sarcina fiecarei ramuri fiind de a le dezvolta pe cele care ii sunt specifice.

Constitutia din 1991, si deci dreptul constitutional prevede, printre altele, drepturile fundamentale ale cetatenilor, de exemplu : dreptul la munca si la libertatea muncii (art. 38 si 39) ; dreptul la asociere in, sindi­cate (art. 37); dreptul la protectia muncii (art. 38); dreptul la greva (art. 40) etc. Aceste principii sunt, asa cum am aratat si principii ale drep­tului muncii,pe temelia lor ridicandu-se ansamblul normelor juridice care formeaza legislatia muncii din tara noastra.

Corelatia dreptului muncii cu dreptul civil si dreptul procesual civil.

Dreptul civil este definit ca "acea ramura care reglementeaza ra­porturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica', iar dreptul pro­cesual civil ca ansamblul normelor juridice care reglementeaza activitatea de judecare a cauzelor civile si de executare a hotararilor pronuntate in aceste cauze .

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Corelatia dreptului muncii cu dreptul civil are la baza calitatea aces­tuia din urma de a fi "drept comun'. Aceasta calitate se exprima prin urmatoarea idee ; "atunci cand o alta ramura de drept nu contine norme proprii care sa reglementeze un anumit aspect al unui raport juridic, se apeleaza la norma corespunzatoare din dreptul civil; intr-o exprimare plastica putem spune ca dreptul civil "imprumuta' norme ale sale altor ramuri de drept, cand acestea n-au norme proprii pentru un caz ori as­pect, sau, alte ramuri de drept "imprumuta' norme de la dreptul civil'.

In acest sens, potrivit principiului consacrat de art. 187 din Codul muncii, dreptul muncii se intregeste cu dispozitiile legislatiei civile, care constituie, asa cum am mentionat dreptul comun. Aplicarea acestor norme insa este subsidiara ; ea intervine numai daca legislatia muncii nu cuprinde reglementari proprii si numai daca dispozitiile legislatiei civile nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca.

Contractul individual de munca este una din institutiile dreptului muncii in cazul caruia isi gasesc aplicarea numeroase norme ale dreptului comun. Printre acestea se numara cele ce se refera la conditiile generale ale incheierii acestui contract - consimtamantul partilor, obiectul si cauza contractului - obligatia executarii lui intocmai si cu buna-credinta, nulitatea acestuia. intr-adevar, nulitatea contractului de munca nu este reglementata in mod expres de legislatia muncii; este insa posibila constatarea nulitatii lui, aplicandu-se in mod corespunzator normele si principiile dreptului civil. Alte principii generale ale dreptului civil, apli­cabile si in dreptul muncii sunt : raspunderea patrimoniala pentru dau­nele aduse celeilalte parti, inadmisibilitatea imbogatirii fara just temei etc.

in privinta dreptului procesual civil precizam ca principiile funda­mentale ale procesului civil - publicitatea, oralitatea si contradictorialitatea dezbaterilor, rolul activ al instantei etc., se aplica in mod cores­punzator si jurisdictiei muncii. De asemenea, s-a statuat ca in cazul in care instanta obliga la plata despagubirilor fata de cel reintegrat, fara insa sa stabileasca si cuantumul acestora, salariatul nu va trebui sa se adreseze din nou organelor de jurisdictie a muncii, pentru determinarea creantei sale, aceasta putandu-se face cu prilejul validarii proprii; solutia are drept temei prevederile art. 379 din Codul de procedura civila, text potrivit caruia creanta este lichida si in cazul cand este determinabila, chiar daca pentru aceasta ar fi nevoie de un nou calcul m. Tot astfel, s-a decis ca in rezolvarea exceptiei de necompetenta se aplica si in litigiile de munca, dis­pozitiile art. 158 din acelasi cod, iar actiunea impotriva mostenitorilor salariatului urmeaza regulile cuprinse in art. 243 pct. 1, art. 397 si 398 din Codul de procedura civila.

Revenind asupra conditiilor si limitelor in care normele legislatiei civile pot completa dispozitiile dreptului muncii, se impun anumite preci­zari, in primul rand, aceste conditii si limite sunt: 1. dreptul muncii sa nu cuprinda, pentru cazul dat, alte dispozitii speciale, derogatorii; 2. sa se tina seama de "specificul raporturilor de munca'.

Cu privire la prima conditie sau limita, se intelege ca trebuie sa se aiba in vedere principiul prioritatii legii speciale, in cazul nostru aceasta fiind legislatia muncii. Ca exemple ale aplicabilitatii acestui principiu amintim urmatoarele :

In cadrul raspunderii materiale a salariatilor nu opereaza regula prevazuta in art. 1084 din Codul civil, conform caruia daunele-interese sunt constituite din pierderea efectiva si beneficiul, deoarece este inca in vigoare art. 103 din Co­dul muncii, care prevede ca, exceptand cazurile cand pagubele sunt cau­zate prin infractiune, despagubirile nu cuprind foloasele nerealizate. De asemenea, termenele de sesizare a organelor de jurisdictie a muncii - de 30 zile, iar pentru pretentiile banesti ale salariatilor fata de unitate, de 3 ani, prevazute de art. 176 din Codul muncii, au caracter imperativ ; ca urmare ele nu pot fi inlocuite prin termenele de prescriptie prevazute in Decretul nr. 167/1958 care constituie dreptul comun in materia pres­criptiei extinctive.

Referitor la cea de a doua conditie sau limita, mentionam ca exista si situatii cand, desi lipsesc dispozitii de drept al muncii, nu se poate re­curge la dreptul comun. De pilda, obligatiile solidare nu sunt reglementate de legislatia muncii, dar ele nici nu sunt interzise printr-un text expres. in consecinta, s-ar putea deduce ca, in aplicarea art. 1041 din Codul civil, partile pot stipula solidaritatea in contractul individual de munca. Aceas­ta solutie nu este insa posibila, avand in vedere caracterul personal al muncii, care determina ca raspunderea sa fie individuala, limitata la pre­judiciile rezultate din faptele proprii'.

Corelatia dreptului muncii cu dreptul administrativ. In literatura juridica actuala, dreptul administrativ este definit ca "ramura dreptului public care reglementeaza relatiile sociale din sfera administratiei publice, precum si pe cele de natura conflictuala dintre autoritatile administratiei publice sau alte autoritati statale, pe de o parte si cei vatamati in drep­turile lor prin actele administrative ale acestor autoritati, pe de alta parte'.

2.1. Legaturile dintre dreptul muncii si dreptul administrativ sunt mul­tiple.

Pornind chiar de la izvoarele dreptului muncii, trebuie subliniat ca printre acestea se numara acte normative emise de organul suprem al pu­torii executive - Guvernul - sau de alte organe ale acestui sistem (Mi­nisterul Muncii si Protectiei Sociale). Un exemplu in aceasta privinta il constituie Hotararea Guvernului nr. 250 din 1992 privind concediul de odihna si alte concedii ale salariatilor din administratia publica, din regiile auto­nome cu specific deosebit si din unitatile bugetare.

Mergand mai departe, este de retinut ca subiecte ale unor raporturi juridice de munca sunt institutii ori unitati apartinand puterii executive, acestea incheind contracte de munca cu salariatii lor.

In cazul acestor unitati si a celor cu capital de stat, (societati comer­ciale si regii autonome), contractele individuale de munca sunt valabile daca sunt conforme cu specialitatea scopului stabilit pentru activitatea persoanei juridice. Tot astfel, incheierea unor asemenea contracte este va­labila numai daca se respecta prevederile legale referitoare la fondul de salarizare planificat pentru fiecare unitate, statele de functiuni aprobate, precum si conditiile prevazute cu privire la pregatire si stagiu.

In privinta militarilor, raporturile lor de munca sunt reglementate prin dispozitii de drept administrativ, in baza prevederilor exprese ale art. 185 din Codul muncii. in acest caz, dreptul muncii are pozitia drep­tului comun; ca urmare, pe de o parte, principiile sale generale sunt apli­cabile si acestor raporturi de munca, iar, pe de alta parte, dispozitiile sale isi vor gasi aplicare, in mod subsidiar, numai atunci cand legea speciala nu contine alte prevederi si numai in masura in care ele nu ar contrazice specificul raporturilor juridice ale militarilor.

Legatura dreptului muncii cu dreptul administrativ este relevata si de existenta raporturilor juridice conexe si anume : cele referitoare la or­ganizarea pregatirii profesionale, la calificarea fortei de munca, organi­zarea muncii, protectia si igiena muncii, etc.

In apararea dreptului la munca si asigurarea legalitatii in raportu­rile juridice de .munca, un rol de seama revine controlului administrativ prin toate formele sale (intern, ierarhic, special). Printre organele puterii executive, care au atributii insemnate in domeniul raporturilor juridice de munca, se numara Ministerul Muncii si Protectiei Sociale cu departa­mentele sale (Departamentul fortei de munca, salarii si organizare, De­partamentul protectiei muncii etc.) si organele teritoriale (directiile jude­tene de munca si protectie sociala, in cadrul carora exista, de exemplu, Oficiile de salarizare, organizare si normare a muncii si Camerele de munca).

Dreptul muncii se interfereaza cu dreptul administrativ si in ceea ce priveste concilierea conflictelor colective de munca, potrivit Legii nr. 15/ 1991, protectia sociala a somerilor si reintegrarea lor profesionala, con­form Legii nr. 1/1991 etc.