Efectele casatoriei: Raporturile personale dintre soti

Efectele casatoriei I

Sectiunea I. Consideratii generale

Relatiile ce se nasc intre soti in timpul casatoriei, in contextul legislatiei actuale, stau sub semnul egalitatii dintre barbat si femeie. Articolul 1 alin. (4) din Codul familiei consacra principiul, potrivit caruia, sotii au drepturi si obligatii egale in raporturile dintre ei si in ceea ce priveste exercitiul drepturilor parintesti. Articolul 25 din Codul familiei reia acest principiu si dispune ca "Barbatul si femeia au drepturi si obligatii egale in casatorie". Desi acest text este asezat in sectiunea privitoare la drepturile si obligatiile personale ale sotilor, nu exista nicio indoiala ca un asemenea principiu isi gaseste aplicarea si in domeniul raporturilor patrimoniale. De altfel, aceste reglemen­t­ari nu reprezinta altceva decat o aplicatiune, in domeniul relatiilor de familie, a princi­piului constitutional al egalitatii in drepturi (art. 16 din Constitutia Romaniei).

Codul familiei reglementeaza efectele casatoriei in Capitolul III "Efectele casa­toriei", Sectiunea I (art. 25‑28) referindu‑se la "Drepturile si obligatiile personale ale sotilor", iar cea de‑a II‑a (art. 29‑36), la "Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor". Desi din tehnica reglementarii s‑ar parea ca acest capitol epuizeaza drep­turile si obligatiile sotilor, realitatea este ca nu toate sunt cuprinse aici. Texte ale Codu­lui familiei, situate in alte capitole, consacra, de asemenea, drepturi si obligatii ale sotilor referitoare la obligatia de intretinere [art. 86 alin. (1), art. 89 lit. a) si art. 41 alin. (1) C.fam.], la drepturile si obligatiile sotilor privind copilul minor (art. 97 C.fam.). Mai pot fi amintite, in acelasi sens, si drepturile si obligatiile sotilor ce rezulta, implicit, din ansamblul de norme care alcatuiesc dreptul familiei, ca: obligatia de fidelitate, de a locui impreuna etc. Unele drepturi si obligatii ale sotilor isi au izvorul in norme apartinand altor ramuri de drept, ca: revocabilitatea donatiilor intre soti (art. 937 C.civ.), interzicerea contractelor de vanzare‑cumparare intre soti
(art. 1307 C.civ.), vocatia succesorala reciproca a sotilor (reglementata de art. 1‑5 din Legea nr. 319/1944) etc.

Sectiunea a II‑a. Raporturile personale dintre soti

1. Numele sotilor

La incheierea casatoriei, prevede art. 27 alin. (1) C.fam., viitorii soti vor declara ofiterului de stare civila numele pe care inteleg sa‑l poarte in timpul casatoriei. Men­tio­nata dispozitie legala ofera trei posibilitati:

a) sotii sa‑si pastreze, fiecare, numele avut inainte de incheierea casatoriei;

b) sa‑si aleaga, de comun acord, un nume comun al unuia sau altuia dintre ei; situatie in care se va schimba numai numele unuia dintre soti;

c) sa‑si aleaga ca nume comun numele lor reunite, situatie in care se vor schimba numele ambilor soti.

Legiuitorul, facand o enumerare limitativa a posibilitatilor de alegerea numelui la incheierea casatoriei, restrange posibilitatea ca sotii sa poata crea alte situatii relative la numele ce‑l vor purta[1]. Optiunea sotilor va fi facuta fie in cuprinsul declaratiei de casatorie, fie ulterior, dar nu mai tarziu de momentul incheierii casatoriei, printr‑un inscris separat care se va atasa la declaratia de casatorie.

Daca viitorii soti nu s‑au pronuntat in niciun fel, pana in momentul incheierii casatoriei, cu privire la numele ce‑l vor purta in viitor, se prezuma ca fiecare ramane la numele avut pana atunci[2].

Odata numele comun declarat (potrivit art. 27 C.fam.), sotii sunt obligati sa‑l poarte tot timpul casatoriei, schimbarea acestuia neputandu‑se face decat cu consim­tamantul celuilalt sot (art. 28 C.fam.). In cazul in care fiecare dintre soti si‑a pastrat numele avut inainte de incheierea casatoriei, schimbarea lui, pe cale administrativa, se poate face fara consimtamantul celuilalt sot, cu privire la numele caruia aceasta schim­bare nu are niciun efect. Chiar daca sotii au un nume comun, schimbarea numelui de familie al unuia dintre ei nu atrage si schimbarea numelui celuilalt [art. 9 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 41/2003 privind dobandirea si schimbarea pe cale adminis­trativa a numelui persoanelor fizice[3]], numai ca, in aceasta ipoteza, astfel cum am aratat deja, este necesar consimtamantul celuilalt [art. 28 alin. (2) C.fam.] . Sotii vor putea cere si impreuna schimbarea numelui lor comun, dar, in acest caz, fiecare va trebui sa solicite schimbarea printr‑o cerere separata.

O situatie la care s‑a oferit raspuns in literatura juridica[5] a fost si aceea a numelui pe care sotul adoptat in timpul casatoriei si care are numele comun cu celalalt sot il va purta dupa adoptie: va lua numele adoptatorului sau isi va pastra numele comun. Raspunsul se regaseste in prevederile alin. (4) al art. 53 din Legea nr. 273/2004, care sta­bileste ca sotul adoptat poate primi, in timpul casatoriei, numele adoptatorului, daca celalalt sot isi da consimtamantul in acest sens, in fata instantei care a incu­viin­tat adoptia. Dupa acest moment, evident, sotii nu vor mai avea nume comune. Daca sotul ce a fost adoptat nu a luat numele adoptatorului, la divort, el nu va reveni la numele avut inainte de incheierea casatoriei, ci la numele adoptatorului, in acest fel disparand toate efectele rudeniei firesti .

Sotul adoptat va putea, credem, cu atat mai mult sa ia numele adoptatorului, in situatia in care si‑a pastrat numele dinaintea casatoriei, chiar fara consimtamantul celuilalt sot.

In literatura juridica[7] se considera, pe buna dreptate, ca sotul supravietuitor sau cel divortat, dar care a ramas cu numele comun dobandit la incheierea casatoriei, va putea conveni cu sotul dintr‑o noua casatorie, sa poarte, in viitor, numele ales de ei in aceleasi conditii ca orice persoana, caci, art. 27 C.fam. nu distinge intre modurile in care viitorul sot si‑a dobandit numele . Se va putea, asadar, ca acesta sa convina cu sotul din a doua casatorie sa poarte numele avut inainte, dar care a apartinut sotului decedat sau de care a divortat, dupa cum vor putea decide ca ambii sa poarte acest nume sau numele lor reunite.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Obligatia de sprijin moral

Pornind de la aceea ca la baza relatiilor de familie stau prietenia si afectiunea reciproca, prin dispozitiile art. 2 C.fam. este reglementata obligatia de sprijin moral, legiuitorul stabilind ca sotii sunt datori a‑si acorda sprijin moral unul altuia.

Obligatia de sprijin moral consta, asadar, in indatorirea pe care o are fiecare sot de a acorda celuilalt ajutor in cazul in care acesta, datorita varstei sau sanatatii, are nevoie[9], precum si de a fi solidar cu celalalt, in toate imprejurarile vietii .

3. Obligatia de fidelitate

Sotii sunt datori, dupa incheierea casatoriei, sa intretina impreuna relatii sexuale si, in acelasi timp, sa nu intretina astfel de relatii in afara familiei, adica sa fie fideli unul altuia.

Aceasta obligatie nu este prevazuta expres de legiuitor, considerandu‑se ca ea este o consecinta fireasca a casatoriei, ci se desprinde din intreg ansamblul normelor juridice referitoare la familie.

Unii autori[11] trateaza separat obligatia de fidelitate, prin care intelege indatorirea sotilor de a nu intretine relatii sexuale in afara familiei, de asa‑numita obligatie con­ju­gala, care ar consta in obligatia sotilor de a intretine reciproc relatii sexuale. In ceea ce ne priveste, socotim ca obligatia de fidelitate este mai complexa, cuprinzand ambele aspecte evidentiate mai sus, fiind, de fapt, doua perspective ale aceleiasi chestiuni.

4. Obligatia de a locui impreuna (obligatia de coabitare)

Pentru ca relatiile de familie sa capete continut si finalitate, este necesar ca . Desi nementionat expres, domiciliul comun al sotilor se deduce, indirect, din ansamblul reglementarilor legate de casatorie. Astfel, ideea unui domiciliu comun al sotilor ar rezulta din dispozitiile art. 100 alin. (1) C.fam., prin care se stabileste ca minorul locuieste la parintii sai.

Este posibil ca, pentru motive temeinice, sotii sa aiba, de obicei pentru perioade limitate de timp, domicilii separate. Fosta instanta suprema[12] s‑a pronuntat in sensul ca imprejurari ca cele impuse de: exercitarea unei profesiuni, necesitatea pregatirii de specialitate, ingrijirea sanatatii sau chiar situatia in care nici una dintre locuintele sotilor nu asigura norma locativa , justifica domiciliile separate ale sotilor.

Acestea sunt situatii, dupa cum s‑a remarcat si in literatura de specialitate[14], in care sunt posibile domiciliile separate ale sotilor, justificate tocmai de temeinicia motive­lor care au stat la baza alegerii unei asemenea solutii. In lipsa unor motive temeinice, refuzul unuia dintre soti de a locui impreuna cu celalalt poate constitui motiv de divort.

Alungarea din locuinta comuna a unui sot de catre celalalt, precum si parasirea acestuia, asa incat sotul este supus unor suferinte fizice si morale, constituie infrac­tiunea de abandon de familie, asa cum legiuitorul a incriminat‑o prin dispozitiile art. 305 lit. a) din Codul penal.

In ceea ce ne priveste, acceptam ca intemeiata actiunea in evacuarea unui sot, atunci cand acesta, prin comportarea sa violenta, ar pune in pericol grav viata sau sanatatea celuilalt sot (sau a membrilor de familie) si ar duce la imposibilitatea continuarii convietuirii. Ea este admisibila si in situatia de exceptie in care sotul, a carui evacuare se solicita, este coproprietarul locuintei, fiindca evacuarea dispusa, chiar daca duce la lipsirea acestui sot de unele dintre atributele dreptului sau de pro­prie­tate, este vremelnica si nu genereaza pierderea dreptului la proprietate.