Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Dreptul de suita - continutul dreptului de suita



Dreptul de suita - continutul dreptului de suita


Dreptul de suita – justificare

In Romania dreptul de suita a fost consacrat prin Legea nr. 8/1996. Institutia nu era straina dreptului nostru, pentru ca Romania a aderat la Conventia de la Berna, care il admite in principiu in art. 14 tert, lasand insa legislatiilor nationale facultatea de a-l admite sau nu, prin Legea nr. 152/1926.

In cadrul conventiei de la Berna dreptul de suita are un obiect care este, in buna masura, diferit fata de cel care avea sa fie consacrat ulterior in legislatiile nationale. Potrivit Conventiei dreptul de suita exista cu privire la „ operele de arta originale si manuscrisele originale ale scriitorilor si compozitorilor”.

Justificandu-se acest drept, s-a aratat ca el este menit sa repare o injustitie: un artist, aflat la inceput de cariera, isi va vinde operele la un pret scazut. Dobandind notorietate, operele sale vor fi revandute la preturi din ce in ce mai mari, iar de pe urma acestor revanzari beneficiaza numai cesionarii succesivi care obtin castiguri importante. De aceea, s-a considerat ca este echitabil ca artistii sa primeasca o parte, de altfel modesta, din aceasta crestere de pret, recunoscandu-li-se acestora dreptul de a fi interesati in operatiunile de vanzare avand ca obiect opera lor, dupa prima cesiune facuta de ei. Pentru ca asigura artistilor participarea la beneficiile obtinute din revanzare, dreptul de suita mai este denumit si „drept pecuniar la un partaj echitabil”.

Un alt argument in favoarea dreptului de suita il constituie faptul ca pentru operele de arta plastica drepturile patrimoniale traditionale, de reproducere si de reprezentare, au o valoare practica aproape nesemnificativa. Astfel, pentru operele de arta plastica dreptul de reprezentare se manifesta prin expunerea lor in expozitii publice, o modalitate de utilizare a operelor care, privita ca atare, nu este, in principiu, aducatoare de venituri pentru autorul lor. Cat priveste dreptul de reproducere, aceasta posibilitate are, mai degraba, caracter exceptional si este intalnita in cazul operelor celebre dupa care se realizeaza carti postale, diapozitive etc. De aceea, esential pentru valoarea unei opere de arta plastica nu este monopolul dreptului de reproducere si reprezentare al autorului, ci suportul material cu care opera sa face corp comun.

Dreptul de suita este justificat si de legatura permanenta dintre autor si opera sa si permite autorului sa-si exercite dreptul de retractare si de a verifica respectarea integritatii operei.[1]




Introducerea in legislatia noastra a dreptului de suita reprezinta alinierea si armonizarea legii dreptului de autor cu legislatia internationala.   

Continutul dreptului de suita

Legiuitorul stabileste, la articolul 21, un drept patrimonial, specific, numit drept de suita, pentru operele originale de arta grafica sau plastica ori fotografica. Dreptul de suita reprezinta dreptul autorului „de a incasa o cota din pretul de vanzare obtinut la orice revanzare a operei, ulterioara primei instrainari de catre autor”.

Dreptul de suita se exercita numai asupra operelor originale de arta grafica sau plastica ori fotografica deci, nu se poate exercita cu privire la alte opere. Dreptul de suita se aplica tuturor actelor de revanzare.

Legiuitorul la articolul 7 lit. g) enumera care sunt „operele de arta grafica sau plastica : operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice”.

Potrivit art. 21 (4) din lege, ori de cate ori o opera de arta grafica sau plastica ori fotografica este revanduta, autorul operei are dreptul sa primeasca o cota procentuala (5%) din pretul de vanzare al operei, „fara a putea depasi 12.500 euro”.

Beneficiarii dreptului de suita sau reprezentantii acestora au la dispozitie trei ani de la data revanzarii dreptul de a solicita informatii de la persoanele implicate in revanzarea operei, pentru a asigura plata sumelor care li se datoreaza.

In sarcina vanzatorului cad urmatoarele obligatii:

- comunica autorului informatii cu privire la locul unde se afla opera sa, in termen de doua luni de la data vanzarii;

- raspunde de retinerea din pretul de vanzare;

- raspunde de plata catre autor a sumei datorate din pretul de revanzare a operei.

In textul legii este inserata - la articolul 21 (3) - dispozitia potrivit careia, „copiile operelor originale de arta sau fotografice, care au fost facute intr-un numar limitat de catre insusi autorul lor sau cu aprobarea acestuia, sunt considerate opere de arta originale, in sensul prezentei legi”.

Articolele 22 si 23 instituie pentru proprietarii si posesorii de opere urmatoarele obligatii in favoarea autorilor:

- sa permita accesul autorului si sa puna la dispozitia acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor, cu conditia ca prin aceasta sa nu se aduca atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului;

- sa nu distruga opera inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului ori daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie de pe opera intr-o maniera corespunzatoare. In cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita trimiterea reproducerii proiectelor.

Dreptul de suita dureaza tot timpul vietii autorului iar dupa moartea acestuia se transmite prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe o perioada de 70 de ani - art.25.

Proprietarul sau posesorul unei opere este dator sa permita accesul autorului si sa o puna la dispozitia acestuia, daca acest fapt este necesar pentru exercitarea dreptului sau de autor.

Exercitarea dreptului de autor nu are voie sa aduca atingere interesului legitim al proprietarului sau al posesorului operei.

Daca exista un astfel de risc, proprietarul sau posesorul poate pretinde autorului o garantie suficienta pentru securitatea operei, asigurarea operei la o suma ce reprezinta valoarea pe piata a originalului, precum si o remuneratie corespunzatoare.

Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul sa o distruga inainte de a o oferi autorului la pretul de cost al materialului.

Daca nu este posibila returnarea originalului, proprietarul va permite autorului sa faca o copie de pe opera intr-o maniera corespunzatoare.

In cazul unei structuri arhitecturale, autorul are numai dreptul de a face fotografii ale operei si de a solicita trimiterea reproducerii proiectelor.

Concluzia este ca la baza dreptului de suita sta principiul echitatii. Exercitarea acestui drept permite autorului sa primeasca o parte din sporul de valoare dobandit ulterior de opera sa.

De asemenea, legiuitorul dispune la art. 21 (7) ca „dreptul de suita nu poate face obiectul vreunei renuntari sau instrainari”.


1.5 Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor


Cesiunea este conventia prin care autorul sau titularul drepturilor patrimoniale de autor transmite totalitatea sau o parte a drepturilor sale catre o alta persoana, in schimbul unui pret. Cesiunea drepturilor de autor se face prin contracte de valorificare a operei si are ca obiect numai dreptul patrimonial, dreptul exclusiv de exploatare a operei. Drepturile morale de autor nu pot face obiect de transmisiune prin acte intre vii.

In general, autorul nu-si exploateaza singur opera, lasand aceasta in grija editorilor, organizatorilor de spectacole sau difuzorilor specializati, cu care incheie contracte, prin care cedeaza drepturile patrimoniale asupra operelor create. Acestor contracte nu li se pot aplica, in totalitate, regulile dreptului comun, date fiind natura speciala a dreptului de autor, legatura care exista intre opera si autor, nevoia de a asigura o protectie eficienta, atat drepturilor morale, cat si drepturilor patrimoniale ale autorilor.

In tara noastra, pana in anul 1946, transmisiunea contractuala a drepturilor patrimoniale de autor era supusa regulilor dreptului comun al contractelor. Legea nr. 596 din 24 iulie 1946 privind contractul de editare si dreptul autorului asupra operelor literare, a constituit prima reglementare speciala a contractului de editare, dispozitiile acesteia aplicandu-se prin analogie si contractelor de reprezentare. Aceasta lege a fost urmata de Decretul nr.17 din 14 ianuarie 1949, privind editarea si difuzarea cartii si de Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile de a fi tiparite, la randul sau, modificat prin Decretul nr.428 din 13 noiembrie 1952. Toate aceste acte normative au fost abrogate prin Decretul nr. 321 din 27 iunie 1956 privind drepturile de autor, la randul lui abrogat de Legea nr. 8

Legea dreptului de autor vorbeste despre cesiunea drepturilor patrimoniale de autor si nu face nici o distinctie intre cesiune si concesiune. In dreptul comun cesiunea si concesiunea sunt insa institutii diferite. Potrivit regulilor dreptului comun, prin cesiune se transfera un drept real, iar prin concesiune un drept personal. Sensul uzual al cuvantului cesiune, este acela de transmisiune pura si simpla a unui drept. Cesiunea este la un drept ceea ce este vanzarea la bunurile corporale. Cesiunea este opusa concesiunii, la fel cum vanzarea este opusa inchirierii. Concesionarul nu este titularul unui drept real, la fel cum locatarul nu este titularul dreptului asupra obiectului locatiunii.

In cazul dreptului de autor, cesiunea are insa si un continut diferit. In timp ce cesionarul dreptului real are deplina libertate in privinta dreptului transmis, cesionarul drepturilor patrimoniale de autor are, in principiu, obligatia de a exploata aceste drepturi.

In materia drepturilor patrimoniale de autor, cesiunea priveste un drept exclusiv de exploatare a unei opere si aceasta o apropie de cesiunea pura si simpla din dreptul comun.  

Realizarea unei opere confera creatorului calitatea de autor si nasterea drepturilor morale si patrimoniale care compun dreptul de autor fara nici o conditie privitoare la capacitate.

Dreptul de autor este recunoscut realizatorului operei fara nici o deosebire: minorului, interzisului sau persoanei avand capacitatea deplina a drepturilor. Dar daca, pentru a fi titulara de drepturi si obligatii, pentru a avea capacitate de folosinta, nu este necesara vointa matura si constienta, pentru exercitiul drepturilor, pentru asumarea de obligatii prin savarsirea de acte juridice o atare vointa este necesara.

Validitatea unui act juridic, in general, presupune, ca o conditie de valabilitate a acestuia, ca partile sa aiba vointa matura si constienta, sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar aceasta este valabil si in cazul actelor incheiate pentru transmisiunea drepturilor patrimoniale de autor.

Persoana lipsita de capacitate de exercitiu nu poate incheia acte juridice pentru cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, decat prin reprezentant. Minorul cu capacitate de exercitiu restransa va incheia personal acte, dar cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui (art.5-11 din Decretul nr. 31/1954)[3].

Legea nr. 285 reglementeaza cesiunea drepturilor patrimoniale de autor in Capitolul VII. Fac obiectul cesiunii numai drepturile patrimoniale de autor, asa cum este precizat in articolul 39. Drepturile patrimoniale care se transmit pot sa fie ale autorului sau ale titularului dreptului de autor. Cesiunea se face prin contract. Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitata la anumite drepturi, pentru un anumit teritoriu si pentru o anumita durata. Transmiterea drepturilor patrimoniale de autor se poate efectua prin cesiune exclusiva ori neexclusiva.


Legea precizeaza, la articolul 41 (2), exceptiile, nu pot constitui obiect al contractului de cesiune „drepturile patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate”, sanctiunea fiind nulitatea absoluta. Se poate concluziona ca obiectul contractului de cesiune trebuie sa existe, sa fie determinat sau determinabil, licit si moral, sa fie in circuitul civil.

In ceea ce priveste cesiunea exclusiva, potrivit articolului 39(4), in contractul de cesiune trebuie prevazut in mod expres caracterul exclusiv al cesiunii. Exclusivitatea cesiunii poate sa se refere la totalitatea drepturilor patrimoniale ale autorului, pentru o anumita perioada, un anumit teritoriu sau toate acestea cumulate.  Autorul sau titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera in modalitatile convenite cu cesionarul si nici nu mai poate transmite dreptul respectiv altei persoane.

In cazul cesiunii neexclusive - art. 39(5) - autorul sau titularul dreptului de autor poate utiliza el insusi opera si poate transmite dreptul neexclusiv si altor persoane. O cerinta expresa, mentionata la articolul 39 (6), este aceea ca „cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul sau unei alte persoane decat cu consimtamantul expres al cedentului”.

Daca nu s-a convenit altfel in contract, cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor nu are nici un efect asupra celorlalte drepturi ale sale – art. 39(7).

Concluzia este aceea ca, efectele cesiunii drepturilor patrimoniale de autor (a contractului de cesiune) difera functie de cesiunea exclusiva sau neexclusiva a drepturilor.

Cesionarul are obligatia de a exploata opera si de a achita remuneratia cuvenita autorului. Pentru a nu da partii interesate dreptul de a cere anularea contractului, acesta trebuie sa prevada: drepturile patrimoniale transmise, modalitatile de utilizare, durata si intinderea cesiunii, remuneratia titularului dreptului de autor - art. 41.

Contractul de cesiune este un contract :

- consensual - prin simplul acord de vointa al partilor.

- cu titlu oneros - ambele parti urmaresc interese pecuniare;

- sinalagmatic - incheierea sa da nastere la obligatii reciproce intre parti;

- comutativ - partile cunosc existenta si intinderea obligatiilor, nedepinzand de un eveniment viitor si incert.[4]

Contractul trebuie sa imbrace forma scrisa pentru a se putea dovedi existenta si continutul drepturilor patrimoniale ce fac obiectul cesiunii - art.42. Fac exceptie contractele avand drept obiect opere utilizate in presa.

In scopul protejarii autorului, legea a impus conditia incheierii contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor in forma scrisa. Cerinta formei scrise este de ordin probator si priveste atat existenta contractului cat si continutul acestuia .

Partile stabilesc de comun acord remuneratia cuvenita in temeiul contractului de cesiune. Remuneratia poate sa fie proportionala cu incasarile provenite din utilizarea operei, in suma fixa sau in orice alt mod – 43(2). Legea prevede in mod expres, la articolul 43 (4), ca „autorul nu poate renunta anticipat la exercitiul dreptului de a cere revizuirea contractului sau marirea convenabila a remuneratiei”.

Legiuitorul trateaza - art. 44 - o situatie speciala, aceea in care opera este creata in indeplinirea atributiilor de serviciu precizate in contractul individual de munca. Existenta sau inexistenta unei clauze in contractul individual de munca face ca drepturile patrimoniale asupra operei create in indeplinirea sarcinilor de serviciu sa apartina sau nu autorului operei create. Drepturile patrimoniale apartin autorului operei cand din contractul individual de munca lipseste o clauza contrara. Cand clauza contractuala este prevazuta in contractul individual de munca, drepturile patrimoniale de autor revin angajatorului. Clauza contractuala trebuie sa cuprinda termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. Daca nu este precizata durata cesiunii, „aceasta este de trei ani de la data predarii operei”. La expirarea termenului prevazut in clauza contractuala sau al celui de trei ani de la data predarii operei, drepturile patrimoniale revin autorului.

Contractul de cesiune poate inceta la expirarea termenului sau poate fi desfiintat de drept. Desfiintarea contractului de cesiune opereaza in cazul in care cesionarul nu il utilizeaza sau il utilizeaza intr-o masura insuficienta afectand considerabil interesele autorului. Autorul nu poate cere desfiintarea contractului de cesiune din „motive datorate propriei culpe, faptei unui tert, unui caz fortuit sau de forta majora”. Cesionarul este protejat prin dispozitia legala, mentionata la articolul 47 (3), prin care „desfiintarea contractului de cesiune nu poate fi solicitata inainte de expirarea a doi ani de la data cesionarii dreptului patrimonial asupra unei opere”. Textul legii stabileste in mod expres ca, „autorul nu poate renunta anticipat la exercitarea dreptului sau de a solicita desfiintarea contractului de cesiune”.

Articolul 46 reglementeaza contractul la comanda. Contractul are ca obiect valorificarea dreptului patrimonial pentru opere viitoare. Legea, prin dispozitiile articolului 46(2), insereaza obligativitatea mentionarii in contractul la comanda a unei opere viitoare, atat a termenului de predare cat si a termenului de acceptare a operei. Opera realizata in baza unui contract de comanda trebuie sa indeplineasca conditiile stabilite in contract pentru a nu da dreptul persoanei care a comandat opera sa denunte contractul.

Contracte speciale reglementate de Legea dreptului de autor

Legea dreptului de autor, la capitolul VII, sectiunea a II a, a consacrat reglementari pentru contractele speciale, si anume: contractul de editare, contractul de reprezentare teatrala sau de executie muzicala si contractul de inchiriere.

Potrivit art. 942 C. civ. prin contract se intelege: „acordul de vointa intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic.

Contractul de editare

Editarea operelor literare si stiintifice este o veche indeletnicire, iar inventarea tiparului a reprezentat un moment de rascruce pentru dreptul de autor, prin consecintele pe care multiplicarea cartilor le-a avut pentru raporturile dintre autori, tipografi (librari) si consumatori. O data cu inventarea tiparului „geniul uman a devenit mai fecund, cartile noi se multiplica, munca autorului si industria de librarie au devenit mai rentabile”.

Dreptul de autor este, in mod incontestabil , si rezultatul luptei duse de catre autorii de opere, obligati sa cedeze proprietatea si exploatarea manuscriselor in favoarea tipografilor care detineau monopolul in domeniul lor de activitate, pentru castigarea dreptului de a dispune in mod exclusiv si pe o durata de timp cat mai mare de creatia lor intelectuala.

Chiar si dupa cristalizarea institutiei dreptului de autor, o lunga perioada de timp, contractul de editare nu a avut o reglementare proprie, fiind supus regulilor dreptului comun, regulilor aplicabile in alte materii, in particular celor din materia vanzarii-cumpararii. Opozitia la codificarea regulilor contractului de editare a venit tot din partea editorilor, partizani declarati ai regimului de libertate a conventiilor si care considerau ca legiuitorul nu trebuie sa intervina in raporturile lor cu autorii, atat timp cat autorii insisi nu o reclama. De altfel, la o Conferinta a Cartii care a avut loc la Anvers in anul 1890 s-a sustinut ca o lege asupra contractului de editare ar opri orice progres in valorificarea creatiilor intelectuale si ca legiuitorul reglementand acest contract nu ar putea opri partile contractante sa deroge de la dispozitiile legii, care nu ar putea sa ofere decat un minim de protectie.

Codificarea regulilor contractului de editare este o realizare de data relativ recenta. In tara noastra Legea asupra proprietatii literare si artistice din 1923 aminteste de contractul de editare, fara a-l reglementa. Legea nr. 596 privind contractul de editare si dreptul autorului asupra operelor literare, urmata de Decretul nr. 17 din 14 ianuarie 1949 privind editarea si difuzarea cartii si de Decretul nr. 19 din 16 februarie 1951 privind dreptul de autor asupra operelor susceptibile de a fi tiparite, modificat prin Decretul nr.428 din 13 noiembrie 1952 si de Decretul nr. 321 din 27 iunie 1956 privind drepturile de autor.

Intrucat contractul de editare formeaza obiectul reglementarii ample in majoritatea legislatiilor, jurisprudenta aplica adesea celorlalte contracte, prin asemanare, regulile privind acest contract.

Contractul de editare reprezinta o modalitate de valorificare a drepturilor patrimoniale de autor.

Articolul 48 defineste contractul de editare ca fiind contractul prin care „titularul dreptului de autor cedeaza editorului, in schimbul unei remuneratii, dreptul de a reproduce si de a distribui opera”. Reproducerea si difuzarea operei revine editorului pe cheltuiala sa. „Nu constituie contract de editare conventia prin care titularul dreptului de autor il imputerniceste, pe cheltuiala sa, pe editor pentru a reproduce si difuza opera”.

Potrivit articolului 49 din lege, „titularul dreptului de autor poate ceda editorului si dreptul de a autoriza traducerea si adaptarea operei”.

Caracterele juridice ale contractului de editare, sunt:



- contract sinalagmatic - incheierea sa da nastere la drepturi si obligatii reciproce intre parti ( editorul avand obligatia de a reproduce si distribui opera, iar autorul pe aceea de a pune opera la dispozitia editorului);

- contract consensual - incheierea contractului are loc prin simplul acord de vointa al partilor;

- contract cu titlu oneros - ambele parti ( autorul si editorul) urmaresc obtinerea de foloase pecuniare;

- contract comutativ - partile cunosc existenta si intinderea drepturilor si a obligatiilor in momentul incheierii contractului, nedepinzand de un eveniment viitor si incert;

- contract translativ de drepturi - autorul transmite temporar opera sa editorului pentru a fi reprodusa si distribuita.

Contractul de editare este un contract special, cu o fizionomie proprie. Obligatiile care se nasc in sarcina partilor, apropie acest contract de alte contracte civile, dar nu il identifica cu nici unul dintre acestea. Cele doua componente ale dreptului de autor: dreptul moral si dreptul patrimonial, sunt indisolubil unite, iar contractele civile de drept comun nu sunt in masura sa asigure, concomitent, dreptul editorului de a valorifica opera in modalitatea convenita, iar autorului conservarea dreptului sau moral. Protectia concomitenta a celor doua categorii de drepturi se realizeaza insa, prin contractul de editare.[8]

Contactul de editare se incheie intre titularul dreptului de autor (numai persoana fizica poate avea calitatea de autor) si editor. Obiectul contractului de editare este „opera originala de creatie intelectuala din domeniul literar, artistic sau stiintific”. Ca si in cazul contractului de cesiune, obiectul contractului de editare trebuie sa existe, sa fie determinat sau determinabil, licit si moral, sa fie in circuitul civil.          

Legea stabileste, la articolul 51 (1), clauzele pe care trebuie sa le cuprinda contractul de editare, clauze cu privire la :

a) durata cesiunii;

b) natura exclusiva sau neexclusiva si intinderea teritoriala a cesiunii;

c) numarul maxim si minim al exemplarelor;

d) remuneratia autorului, stabilita in conditiile prezentei legi;

e) numarul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;

f) termenul pentru aparitia si difuzarea exemplarelor fiecarei editii sau, dupa caz, ale fiecarui tiraj;

g) termenul de predare a originalului operei de catre autor;

h) procedura de control al numarului de exemplare produse de catre autor.

Durata cesiunii, natura exclusiva sau neexclusiva si intinderea teritoriala a cesiunii precum si remuneratia autorului sunt considerate clauze esentiale, pentru ca lipsa acestora da dreptul partii interesate de a cere anularea contractului,

Din contractului de editare se nasc drepturi si obligatii atat pentru titularul dreptului de autor cat si pentru editor.

Titularului dreptului de autor ii revine obligatia:

- de a preda originalul operei (in vederea reproducerii si distribuirii) catre editor;

- de a face primului sau editor care a dobandit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum o oferta scrisa cu privire la publicarea operei in forma electronica.

Titularul dreptului de autor are dreptul:

- de a aduce imbunatatiri sau modificari operei in cazul unei editii noi;

- de a incasa remuneratia stabilita;

- de a solicita desfiintarea contractului si de a cere daune pentru neexecutare;

- de a primi copiile ramase in stoc la pretul pe care l-ar fi primit editorul prin vanzarea pentru distrugere;

- de a primi remuneratia in cazul distrugerii operei, datorita fortei majore, numai daca opera s-a publicat.

In sarcina editorului cad urmatoarele obligatii:

- de a reproduce si distribui opera in intelesul articolelor 14 si 141 din lege;

- de a plati remuneratia cuvenita titularului dreptului de autor, sub sanctiunea anularii contractului;

- de a permite autorului sa aduca imbunatatiri sau alte modificari operei in cazul unei editii noi - art. 53;

- de a restitui originalul operei in conformitate cu articolul 55 din lege.

- de a publica opera in termenul convenit, iar in cazul in care termenul nu este prevazut in contract, in cel mult un an de la data acceptarii ofertei;

- de a pastra in stoc copiile operei o perioada de doi ani de la publicare.

Articolul 52 reglementeaza in favoarea editorului un drept prioritar, in conditiile in care:

- a dobandit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum;

- si-a manifestat intentia de a publica opera in format electronic, in cel mult 30 de zile de la primirea ofertei scrise a autorului;

- are intentia de a publica opera in format electronic in intervalul de trei ani de la data publicarii operei.

In cazul contractului de editare „cesiunea catre editor a dreptului de a autoriza alte persoane sa adapteze opera sau sa o utilizeze in orice alt mod trebuie sa faca obiectul unei prevederi contractuale exprese”, asa cum este inserat in articolul 50 din lege.

In lipsa unei clauze contrare, incetarea contractul de editare are loc in conditiile precizate de articolul 56:

- dupa expirarea duratei stabilite;

- dupa epuizarea ultimei editii convenite.

- daca editorul nu publica opera in termenul convenit;

- in cazul distrugerii operei datorita fortei majore.

Contractul de reprezentare teatrala sau executie muzicala

Articolul 58 defineste contractul de reprezentare teatrala sau executie muzicala ca fiind contractul prin care „titularul dreptului de autor cedeaza unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta ori de a executa in public o opera actuala sau viitoare, literara, dramatica, muzicala, dramatico-muzicala, coregrafica ori o pantomima, in schimbul unei remuneratii, iar cesionarul se obliga sa o reprezinte ori sa o execute in conditiile convenite”.

Contractul de reprezentare teatrala sau muzicala se incheie:

- direct intre titularul dreptului de autor si persoana fizica sau juridica;

- si prin intermediul organismelor de gestiune colectiva, cerinta formulata de articolul 58 (2);

- in forma scrisa, cerinta formulata de articolul 59 (1);

- pe o durata determinata ori pentru un numar determinat de comunicari publice, cerinta formulata de articolul 59 (1);

Clauzele pe care trebuie sa le cuprinda contractul de reprezentare teatrala sunt:

- termenul in care va avea loc premiera sau singura reprezentare ori executie a operei;

- caracterul exclusiv sau neexclusiv al cesiunii;

- teritoriul;

- remuneratia autorului si termenele de plata a acesteia;

- perioadele de comunicare, dar nu mai putin de o data pe an;

- conditiile de desfiintare a contractului.

Partile in contractul de reprezentare teatrala sau muzicala sunt: titularul dreptului de autor si cesionarul (persoana fizica sau juridica ori organismul de gestiune colectiva).

Contractul de reprezentare teatrala sau executie muzicala este un contract consensual (acordul de vointa al partilor), oneros (obtinerea de foloase pecuniare) si poate fi incheiat pentru o opera actuala sau viitoare.

In ceea ce priveste pe cesionarul contractului de reprezentare teatrala sau executie muzicala, acesta este obligat sa:

- nu il poate ceda unui tert fara consimtamantul scris al autorului sau al reprezentantului sau, afara de cazul cesiunii concomitente, totale sau partiale;

- permita autorului sa controleze reprezentarea sau executarea operei si sa sustina in mod adecvat realizarea conditiilor tehnice pentru interpretarea lucrarii;

- sa trimita autorului programul, afisele si alte materiale tiparite, recenzii publice despre spectacol;

- sa asigure reprezentarea sau executarea publica a operei in conditii tehnice adecvate;

- sa comunice periodic titularului dreptului de autor numarul de reprezentatii sau de executii muzicale, precum si situatia incasarilor;

- sa plateasca autorului, la termenele prevazute in contract, sumele in cuantumul convenit.[9]

Clauzele speciale care dau dreptul autorului de a cere desfiintarea contractului de reprezentare teatrala sau de executie muzicala si de a cere daune pentru neexecutare sunt:

- intreruperea reprezentarilor sau executiilor, timp de doi ani consecutivi, daca nu s-a prevazut un alt termen prin contract;

daca cesionarul nu reprezinta sau nu executa opera in termenul stabilit.


Contractul de inchiriere

„Prin contractul de inchiriere  a unei opere, autorul se angajeaza sa permita utilizarea, pe timp determinat, cel putin a unui exemplar al operei sale, in original sau in copie, in special programe pentru calculator ori opere fixate in inregistrari sonore sau audiovizuale” - art. 63.

Legiuitorul mentioneaza la alineatul 2 al articolului 63 ca, in ceea ce priveste contractul de inchiriere, acesta „este supus dispozitiilor de drept comun privind contractul de locatiune”.

Prin urmare, acest contract este:

- consensual (acordul de vointa al partilor);

- comutativ (partile cunosc existenta si intinderea drepturilor si a obligatiilor in momentul incheierii contractului, nedepinzand de un eveniment viitor si incert);

- bilateral-sinalagmatic (drepturi si obligatii reciproce intre parti de la data incheierii);

- oneros (ambele parti urmaresc obtinerea de foloase pecuniare);

- incheiat in forma scrisa [10].

Partile in contractul de inchiriere sunt autorul (locator) si beneficiarul dreptului inchiriere (chirias). Obiectul contractului de inchiriere este bunul (opera, in original sau in copie) ce face obiectul dreptului de autor.

Remuneratia se stabileste functie de durata contractului si in raport cu valoarea operei inchiriate si achitata la termenul stabilit de parti.

In textul articolului 63 este inserata dispozitia potrivit careia contractul de inchiriere se aplica „in special programelor pentru calculator ori operelor fixate in inregistrari sonore sau audiovizuale”.

Beneficiarul dreptului de inchiriere se angajeaza sa plateasca o remuneratie autorului pe perioada cat foloseste acel exemplar al operei.

Autorul pastreaza dreptul de autor asupra operei inchiriate, cu exceptia dreptului de distribuire, daca prin contract nu s-a convenit altfel.

Locatiunea si imprumutul de opere fac obiectul recomandarii de armonizare a legislatiilor tarilor Comunitatii Europene prin Directiva nr. 92/100 din 19 mai 1992 a Consiliului Comunitatilor Europene.[11]




Viorel Ros, op. cit., p. 143-144


Ligia Danila, op. cit., p. 110-111

Viorel Ros, op. cit., p.162-164

Ligia Danila, op. cit., p.136

Viorel Ros, op. cit., p.172

Nicolae Puscas, Drept Civil.Teoria Generala a Obligatiilor, Ed.Europolis, Constanta, 2003, p. 25

Viorel Ros. Op. cit., p.173

Viorel Ros. op. cit., p.175

Ligia Danila, op. cit., p. 132

Francisc Deak, Contracte speciale, Ed. Universul Juridic, Bucuresti 2001, p.175

Viorel Ros, op. cit., p. 192







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|