Drepturile reale principale

Enuntare. In aceasta faza a demersului nostru, ne vom limita numai la enumerarea drepturilor reale principale. Analiza in detaliu a fiecarui drept real principal o vom desfasura separat in capitolele urmatoare ale lucrarii.

Dreptul civil roman reglementeaza doua categorii de drepturi reale principale: dreptul de proprietate si drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate.

A. Dreptul de proprietate este cel mai important drept real principal. Dreptul de proprietate se prezinta sub doua forme: dreptul de proprietate publica si dreptul de proprietate privata.

Dreptul de proprietate privata se subdivide in: drept de proprietate privata, care apartine persoanelor fizice si persoanelor juridice de tip privat, si drept de proprietate privata al statului, unitatilor administrativ-teritoriale (judetul, municipiul, orasul si comuna), precum si a altor persoane juridice infiintate de catre stat si autoritatile locale, cum sunt regiile autonome sau societatile nationale.

B. Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate. De multe ori dreptul de proprietate se exercita in plenitudinea atributelor sale direct si nemijlocit de catre proprietar. Sunt insa situatii cand dreptul de proprietate se exercita, de regula, in ce priveste unele dintre atributele sale - posesia si folosinta - prin intermediul altor persoane decat proprietarul. In acest scop, adeseori proprietarul incredinteaza unele bunuri ale sale prin acte de autoritate sau, dupa caz, pe temeiul unor acte si fapte juridice civile, unei persoane fizice sau juridice, in vederea punerii lor in valoare. Persoanele care primesc bunurile respective dobandesc asupra lor fie un drept personal, fie un drept real principal .

Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate sunt de doua feluri:

a) drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate publica. Potrivit reglementarilor in vigoare, exista trei drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate publica:

- dreptul real de administrare al regiilor autonome si institutiilor publice asupra bunurilor din domeniul public;

- dreptul de concesiune asupra bunurilor din domeniul public;

- dreptul real de folosinta asupra unor bunuri imobile constituit in favoarea persoanelor juridice fara scop lucrativ

Aceste drepturi reale principale se constituie prin acte administrative, in cadrul unor raporturi juridice de putere. De aceea, nu dezmembreaza dreptul de proprietate publica, fiind inopozabile proprietarului. Fiind insa drepturi reale, sunt opozabile tuturor subiectelor de drept civil, indiferent ca sunt persoane juridice sau persoane fizice;

b) drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate privata sunt opozabile tuturor, inclusiv proprietarului. Asa fiind, intr-o terminologie consacrata, ele se mai numesc dezmembraminte ale dreptului de proprietate.

Codul civil roman reglementeaza urmatoarele drepturi reale principale derivate din dreptul de proprietate privata:

- dreptul de uzufruct

- dreptul de uz;

- dreptul de abitatie

- dreptul de servitute;

- dreptul de superficie.

Alaturi de aceste drepturi reale principale derivate reglementate de Codul civil, Legea nr.18/1991 privind fondul funciar mai consacra si dreptul real de folosinta funciara, care are o figura juridica proprie, distincta.

Dezmembramintele dreptului de proprietate sunt incompatibile cu dreptul de proprietate publica. Bunurile din domeniul public sunt declarate prin lege ca fiind inalienabile.

Drepturile reale accesorii. Drepturile reale accesorii sunt: dreptul de gaj, dreptul de ipoteca, privilegiile speciale si, intr-o anumita masura, dreptul de retentie.

A. Dreptul de gaj este dreptul real constituit in favoarea unui creditor asupra unui bun sau unor bunuri mobile determinate ale debitorului sau ale unei terte persoane, cu deposedare sau fara deposedare, care confera titularului sau posibilitatea de a fi platit cu prioritate, din pretul acelui bun sau acelor bunuri, fata de alti creditori, in caz de neexecutare voluntara a obligatiei de catre debitor.

B. Dreptul de ipoteca este dreptul real constituit intotdeauna asupra unui imobil sau unor imobile determinate proprietatea altei persoane, fara deposedare, care-i confera titularului sau, numit creditor ipotecar, posibilitatea de a urmari bunul in stapanirea oricui s-ar afla si de a fi platit, cu prioritate, din pretul acelui bun.

C. Privilegiile speciale sunt drepturi reale apartinand unor creditori care, datorita calitatii creantelor lor, au posibilitatea sa fie platiti cu prioritate din valoarea unor bunuri determinate ale debitorului, chiar fata de creditorii ipotecari posteriori. De pilda, privilegiul vanzatorului unui imobil de a i se plati pretul, cu prioritate, din valoarea imobilului vandut, chiar daca, ulterior vanzarii, cumparatorul a constituit un drept de ipoteca in favoarea unor terte persoane asupra acelui imobil.

D. Dreptul de retentie este acel drept real care confera posibilitatea creditorului, in acelasi timp, debitor al obligatiei de restituire sau predare a lucrului altuia, de a retine acel lucru si a refuza restituirea lui pana in momentul cand debitorul sau, creditor al lucrului, va executa obligatia nascuta in legatura cu lucrul respectiv, constand in cheltuielile ocazionate de pastrarea, intretinerea ori imbunatatirea lui.

Desi nereglementat de lege cu valoare de regula generala, pe baza aplicatiilor sale practice frecvente, dreptul de retentie a fost si este recunoscut, fiind o creatie a practicii judiciare si a literaturii de specialitate^[1].