Exceptii de la regula privind domeniul de aplicare al rezolutiunii si al rezilierii

EXCEPTII DE LA REGULA PRIVIND DOMENIUL DE APLICARE AL REZOLUTIUNII SI AL REZILIERII

Asadar, rezolutiunea/rezilierea nu se aplica decat contractelor sinalagmatice. Legislatia noastra aduce corective in acest sens, indeosebi in materia contractelor aleatorii, din care vom face referire in acest loc numai la contractul de renta viagera, contract prin efectul caruia o persoana numita credirentier, instraineaza un bun sau plateste o suma de bani (numita capital) catre o alta persoana numita debirentier, care se obliga, in schimb, sa efectueze in favoarea celei dintai o prestatie periodica in bani, numita renta viagera, pana la decesul acesteia. Astfel, potrivit art. 1647 Cod civil, "singura neplata a termenelor expirate a renditei nu da drept celui in a carui favoare este infiintata sa ceara intoarcerea capitalului, sau reintrarea in posesiunea fondului instrainat". Aceasta dispozitie legala a fost interpretata in sensul ca rezolutiunea contractului pentru neexecutare nu poate fi ceruta de credirentier pe temeiul neexecutarii de catre debirentier a obligatiei sale principale, chiar daca renta a fost constituita cu titlu oneros.

Nu trebuie insa echivalata aceasta limitare cu excluderea ideii de rezolutiune in materia contractului de renta viagera. In primul rand, Codul civil admite rezolutiunea, fara nici o rezerva si in lipsa oricarei stipulatii contractuale, atunci cand neexecutarea ce se imputa debirentierului priveste alte obligatii decat obligatia de a plati renta. Potrivit
art. 1646 Cod civil, rezolutiunea poate fi ceruta numai daca debirentierul nu prezinta garantiile stipulate pentru asigurarea platii rentei. In al doilea rand, chiar daca se pune in discutie neexecutarea obligatiei de plata a rentei, rezolutiunea, cu consecinta restituirii bunului prestat de credirentier, este perfect admisibila daca in contract a fost inserat un pact comisoriu, inclusiv de gradul I. Deci, in lumina celor aratate mai sus, domeniul de aplicare a rezolutiunii/rezilierii nu are de suferit restrangeri.

In ce priveste contractul de intretinere, pornindu-se de la teza ca actele nenumite, asa cum este si acest contract, nu se supun regulilor edictate pentru actele numite cu care prezinta cea mai mare asemanare (in speta, contractul de renta viagera), ci regulilor generale in materie de obligatii civile, s-a conchis ca rezolutiunea isi recapata aria fireasca de intindere, dispozitiile art. 1647 Cod civil nefiind aplicabile prin analogie.

Continutul art. 1647 Cod civil prevede ca "singura neplata a termenelor expirate a rentei nu da dreptul celui in a carui favoare este infiintata sa ceara intoarcerea capitalului, sau reintrarea in posesiunea fondului instrainat. El are numai dreptul de a face sa se sechestreze si sa se vanda averea debitorului sau si sa ceara ca, neconsimtind debitorul, sa se reglementeze, din produsul vinderii, o suma suficienta spre plata termenelor". Din aceasta enuntare rezulta ca, desi este un contract sinalagmatic, credirentierul nu poate sa ceara rezolutiunea contractului ci doar executarea silita pentru suma de bani echivalenta prestatiilor neindeplinite.

Cu toate acestea, legiuitorul permite aplicarea sanctiunii rezolutiunii atunci cand "acela in a carui favoare s-a infiintat, cu titlu oneros, o rendita pe viata, poate sa ceara sfaramarea contractului, daca infiintatorul ei nu da asigurarile stipulate pentru executare".

Tot o astfel de exceptie se intalneste si in cazul contractului de joc si prinsoare, care este un contract aleatoriu in virtutea caruia partile se obliga reciproc sa plateasca o suma de bani sau un alt lucru castigatorului in functie de consumarea sau neconsumarea unui eveniment sau a unui fapt ce depinde de indemanarea, cunostintele, dibacia, inteligenta contractantilor ori a altor persoane sau de hazard care face sa existe sanse de castig si risc de pierdere pentru toate partile contractante. La prima vedere, acest contract nu ar avea un caracter sinalagmatic deoarece numai o parte se obliga. In momentul incheierii contractului se nasc obligatii reciproce si interdependente in sarcina partilor, dar avand in vedere ca existenta contractului se afla sub influenta unui eveniment ulterior si incert intinderea obligatiilor nu este cunoscuta[1].

Contractul de asigurare este acel contract prin care o parte, numita asigurat, se obliga sa plateasca periodic celeilalte parti, numita asigurator, o anumita suma de bani, numita prima de asigurare, in schimbul obligatiei asiguratorului ca, in ipoteza survenirii cazului asigurat, sa plateasca o suma de bani, numita indemnizatie, in limitele si termenele convenite (art. 9 din Legea 136/1995). Desi contractului de asigurare are un caracter sinalagmatic nu i se aplica regulile rezolutiunii si rezilierii, aceasta concluzie desprinzandu-se din interpretarea dispozitiilor legale cere reglementeaza contractul de asigurare, nefiind prevazuta o interdictie expresa[2]. In reglementarea anterioara nerespectarea obligatiei asiguratului de a comunica asiguratorului schimbarea imprejurarilor esentiale privind riscul nu dadea dreptul asiguratorului sa ceara rezolutiunea contractului de asigurare, acesta putand doar sa opteze la una din urmatoarele: reducerea indemnizatiei, denuntarea contractului sau neplata indemnizatiei. Posibilitatea denuntarii contractului opera chiar daca partile nu includeau in contract o clauza speciala in acest sens .

In literatura juridica se face distinctia intre modurile obisnuite de incetare a contractului de asigurare, adica prin ajungerea la termenul pentru care a fost incheiat sau producerea evenimentului asigurat, si modurile speciale de incetare a contractului, cum sunt: denuntarea unilaterala, rezilierea si nulitatea. Se considera, in literatura de specialitate, ca legiuitorul a utilizat necorespunzator notiunea de reziliere la redactarea art. 14 si art. 17 din lege, fara sa isi dea seama ca aceasta este o sanctiune pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor[4].

In reglementarea actuala, dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 136/1995 privind asigurarea si reasigurarea in Romania[5], termenul de reziliere este folosit in continutul mai multor articole, dar cu sensuri diferite. Art. 17 prevede ca "Daca nu s-a convenit altfel, contractul de asigurare se reziliaza in cazul in care sumele datorate de asigurat, cu titlu de prima, nu sunt platite in termenul prevazut in contractul de asigurare", dar acest text nu face diferenta intre neexecutarea culpabila si imposibilitatea fortuita.

Acest termen mai este folosit si in cuprinsul art. 21 "In cazul in care contractul de asigurare este modificat, prin acordul partilor, denuntat ori este reziliat, plata ori, dupa caz, restituirea primelor se va face conform contractului de asigurare sau hotararii judecatoresti", al art. 30 "In lipsa de prevedere contrara in contractul de asigurare, in cazul in care bunul asigurat este instrainat, contractul de asigurare se reziliaza" si in art. 36 "In asigurarile la care se constituie rezerve de prime, asiguratul poate sa inceteze plata primelor cu dreptul de a mentine contractul la o suma asigurata redusa sau de a-l rezilia, solicitand restituirea rezervei constituite, conform contractului de asigurare".

Dispozitii contractuale si, foarte adesea legale, precizeaza sanctiunile aplicabile daca asiguratul nu se achita de obligatia sa de plata a primelor. Sanctiunea este dreptul pentru asigurator de a rezilia contractul in formele si timpul regulamentare, fara a-si pierde dreptul de a urmari in justitie incasarea primelor corespunzand perioadei in care garantiile au fost efectiv in vigoare chiar daca n-a aparut nici o calamitate. Rezilierea contractului obliga sa se respecte proceduri fixate de legi care implica una sau mai multe somatii succesive si o perioada de suspendare a garantiilor in timpul careia contractul va putea fi repus in aplicare de catre asigurat daca isi va achita in intregime prima datorata. In Franta, de exemplu, legea da asiguratorului dreptul de a-i trimite, cel mai devreme dupa zece zile de la scadenta, subscriitorului care nu si-a platit prima o scrisoare recomandata de somatie pentru a plati; garantia este automat suspendata dupa 30 de zile de la trimiterea scrisorii de somatie daca intre timp nu s-a facut plata; contractul este reziliat dupa 40 de zile de la trimiterea scrisorii de somatie daca tot nu s-a platit prima si daca scrisoarea de somatie l-a prevenit pe asigurat asupra acestei decizii a asiguratorului.

In asigurarea de viata, sanctiunea neplatii primelor poate sa nu fie rezilierea contractului, ci in functie de tipul de asigurare, o reducere a capitalurilor garantate. In formulele de capitalizare sau de economisire, sumele platite sunt libere si angajamentele asiguratorului in functie de primele liber platite de asigurat: nu exista deci nici o sanctiune in caz de neplata a unor prime.

Pe durata contractului, daca asiguratul declara o modificare a riscului dandu-i dreptul la o reducere a primei de asigurare sau din contra obligandu-l sa plateasca un supliment de prima, sau daca cere o marire sau o reducere a garantiei, asiguratorul trebuie sa raspunda asiguratului in termenele fixate de contract sau de lege. Asiguratorul nu este niciodata obligat sa accepte o crestere a riscurilor si are dreptul sa rezilieze contractul daca i se declara o agravare a caracteristicilor riscului.

Dispozitii legale si contractuale minutioase precizeaza circumstantele in care partile pot pune capat contractului in mod anticipat si formele care trebuie respectate. In general, contractul poate fi reziliat de asigurat: in caz de modificare a tarifului primei de catre asigurator; in caz de reziliere de catre asigurator a unui alt contract; in caz de disparitie a unor consecinte agravante, in cazul in care asiguratorul nu consimte sa reduca prima. Contractul poate fi reziliat de asigurator sau de asigurat in caz de schimbare de domiciliu, de situatie sau regim matrimonial, de profesie, de plecare in pensie sau de incetare a activitatii, daca aceasta schimbare modifica riscul asigurat. Contractul poate fi reziliat de asigurator: in caz de neplata a primelor; in caz de agravare a riscului; in caz de omisiune sau de inexactitate in declararea riscului la subscriere sau in cursul contractului.

In multe state printre care Franta, asiguratorii de daune insista mult pe dreptul lor de a rezilia contractul de asigurare dupa dezastru, vazand in aceasta un mijloc esential de selectie a portofoliului lor si de aparare a rezultatelor lor tehnice. Este o parere contestabila pentru ca eventualitatea aparitiei unui dezastru este obiectul insusi al contractului si nu ar trebui sa fie o cauza de reziliere. Majoritatea contractelor din tarile anglo-saxone nu acorda de altfel dreptul asiguratorului sa rezilieze dupa dezastru ci numai la sfarsitul perioadei de garantie in curs. In Franta, acest drept de reziliere dupa dezastru ramane autorizat de lege dar intr-un mod din ce in ce mai restrictiv: de exemplu, asiguratorul nu mai are dreptul de a-si limita garantia la unii membri ai unui grup asigurat in caz de boala printr-un contract colectiv refuzand-o membrilor grupului care au declarat unele dezastre, oricare ar fi importanta acestora; el trebuie de asemenea sa-si pastreze garantia pentru membrii unui grup de salariati care parasesc intreprinderea chiar pentru motiv de pensionare (legea Evin). In asigurarea auto, asiguratorul nu mai are dreptul de a rezilia dupa dezastru decat contractele autorilor unor infractiuni deosebit de grave sau ale persoanelor condamnate pentru conducere in stare de ebrietate.

Tot in general contractul prevede posibilitatea de a rezilia contractul de catre asigurator sau dobanditor in caz de transfer al proprietatii bunului obiect al asigurarii prin vanzare sau succesiune. In ceea ce priveste transferul de proprietate al unui automobil, contractul este cel mai adesea suspendat pe deplin indreptatit  dupa vanzare caci asiguratorul nu poate sa vada impunandu-i-se un nou asigurat care nu ar raspunde normelor sale de selectie; apoi este datoria vanzatorului masinii sa rezilieze contractul suspendat sau sa transfere efectele asupra noului vehicul pe care l-ar fi dobandit prin inlocuire.

In sfarsit legea prevede cazuri in care contractele sunt reziliate pe deplin indreptatit, de exemplu: pierderea consimtamantului asiguratorului; rechizitionarea bunului asigurat de catre o autoritate politica sau militara; pierderea totala a bunului asigurat rezultand dintr-un eveniment negarantat.

Partea care ia initiativa cererii de reziliere trebuie sa poata dovedi remiterea celeilalte parti si trebuie deci sa respecte anumite formalitati: trimiterea prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau remitere in schimbul chitantei. Legile impun un timp intre primirea rezilierii si intrarea in vigoare a acesteia pentru a permite asiguratului sa caute un nou asigurator (de la zece zile la o luna).

In mod general, partea de prima platita inainte corespunzand perioadei de garantie neparcursa trebuie restituita asiguratului. Asiguratorii au in mod firesc tendinta sa caute sa pastreze aceasta parte de prima mai ales daca cererea de reziliere emana de la asigurat sau daca ea are loc la initiativa asiguratorului dupa dezastru. Dar legislatorii interzic din ce in ce mai des dispozitiile contractuale in acest sens, cu exceptia relei credinte tipice a asiguratului.

In contractele de asigurare de viata, sfarsitul normal  al contractului este fie decesul asiguratului, fie ajungerea la scadenta a contractelor daca asiguratul este in viata. Daca asiguratul doreste sa puna capat prematur contractului sau, poate sa actioneze pentru rascumpararea economiei realizate,ceea ce va fi cel mai adesea o operatie defavorabila lui din cauza penalitatilor fiscale impuse de stat si a penalitatilor contractuale impuse de asigurator. Legislatorii au intervenit adesea pentru a interzice penalitatile contractuale, din care unele erau altadata abuzive, sau pentru a le limita la cresterea unor cheltuieli generale determinata de cererea de rascumparare. Cat despre asigurator, el nu poate pune capat prematur contractului de asigurare inainte de termenul fixat in momentul subscrierii.

Avand in vedere ca in dreptul roman rezolutiunea si rezilierea erau folosite pentru desfiintarea contractelor unilaterale, in doctrina, bazandu-se p ideea ca rezolutiunea si rezilierea se bazeaza pe ideea de cauza, s-a conturat ideea conform careia aceste sanctiuni s-ar aplica si contractelor unilaterale