Infractiuni contra demnitatii - insulta, calomnia

Infractiuni contra demnitatii

Infractiunile contra demnitatii se pot comite si prin presa sau altfel spus, publicarea in presa poate constitui unul din mijloacele de savarsire a acestor infractiuni.

Dintre toate infractiunile ce pot fi savarsite prin presa, cele mai frecvente cazuri practice sunt intemeiate pe art.205 si 206 Cod penal, referitoare la insulta si calomnie.

Libertatea in general si libertatea presei in particular constituie o ispita care ii face pe unii sa depaseasca limitele exercitiului corect al acesteia. Libertatea presei, inteleasa uneori ca dreptul de a scrie orice si despre orice, poate duce la abordarea unor subiecte cu caracter imoral, mergand pana la pornografie si de asemenea, la publicarea unor materiale, articole, comentarii in care unele persoane sa fie improscate cu noroi intr-un mod lipsit de scrupule [1] si intr-un limbaj vulgar si indecent.

Se ridica astfel problema de a sti care sunt limitele presei ,cand anume si in ce masura aceste limite sunt depasite dand loc infractiunii de insulta si calomnie.

1. Insulta

Consideratii generale

Potrivit art.205 din Codul penal prin insulta se intelege "atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori prin expunerea la batjocora si se pedepseste cu inchisoarea de la o luna la doi ani sau amenda. Aceeasi pedeapsa se aplica si in cazul cand se atribuie unei persoane un defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate. Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala".

Demarcatia intre libertate si abuzul de libertate este greu de facut mai ales intr-o societate ca a noastra, aflata intr-o continua schimbare, in care coruptia si delicventa sunt in crestere, in care legea morala, ca garantie a libertatii, nu s-a instaurat cu fermitate, iar o etica a convietuirii sociale nu se poate inca intemeia pe propria sa autonomie. Intr-o asemenea societate norma juridica ,cu toate impefectiunile sale, tinde sa nu se substituie legii morale ci sa promoveze si sa asigure o anumita armonie sociala, cerinta indispensabila exercitarii libertatii.

Existenta normei juridice prin care se incrimineaza insulta este in primul rand o garantie a dreptului la propria imagine, drept fundamental prevazut de Constitutie, cat si a evolutiei normale, civilizate a relatiilor sociale sub toate aspectele.

Obiectul infractiunii de insulta

Obiectul juridic special il constituie relatiile sociale care se refera la onoarea si reputatia fiintei umane, valori sociale importante pentru aceasta. Prin onoare se intelege gradul de integritate morala, probitate, corectitudine, demnitatesi cinste recunoscute de societate. Reputatia tine tot de propria imagine, notiune prin care se intelege stima, consideratia si respectul de care se bucura persoana din partea semenilor sai, deci parerea, atitudinea psihica pe care o are colectivitatea despre un individ, adica onoarea sub raport obiectiv.

Asadar prin insulta se atinge onoarea, reputatia persoanei, demnitatea acesteia si respectiv dreptul la propria imagine. De exemplu, afirmatia ca X este o femeie de moravuri usoare si ca a avut relatii sexuale cu toti barbatii dintr-o localitate constituie atingere adusa reputatiei partii vatamate si respectiv infractiunea de insulta.

Potrivit Constitutiei Romaniei persoana are printre drepturile fundamentale si dreptul la propria imagine. Dreptul la viata intima familiala si privata ii permite persoanei sa cenzureze ceea ce poate sa-i afecteze propria imagine, care si-a format-o, si-a constituit-o si si-a mentinut-o. Alaturi de dreptul la propria imagine, dreptul la viata intima poate fi invocat atunci cand i se afecteaza propria imagine.

Subiectii infractiunii de insulta

Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana responsabila, in calitate de autor, complice, instigator. De obicei insulta este savarsita de o singura persoana, respectiv autor, care apare ca fiind unicul subiect si nefiind exclus ca atunci cand fapta se comite in alt mod decat oral sa fie savarsita de doua sau mai multe persoane (coautori) care, cu intentie, contribuie in mod nemijlocit la realizarea activitatii ce constituie elementul material al infractiunii.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice persoana fizica. Daca subiectul pasiv ar avea calitatea de functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, atunci insultarea acestuia constituie o infractiune mai periculoasa, sanctionandu-se cu o pedeapsa mai mare :inchisoare de la 3 luni la 4 ani (ultrajul).

Daca autorul insulta mai multe persoane exista mai multi subiecti pasivi, deci tot atatea infractiuni de insulta.

In ceea ce priveste subiectul pasiv observam ca sentimentul de onoare presupune un minim de inchegare a personalitatii morale, iar reputatia - un minim de viata, de relatie in raport cu mediul social. Nu poate avea aceasta calitate un copil mic, un infirm, un individ aflat in stare de idiotenie congenitala precum si orice alta persoana care se gaseste intr-o stare de anormalitate psiho-fizica ce exclude si subiectiv si obiectiv putinta unei agresiuni contra onoarei.

Latura obiectiva a infractiunii de insulta

Latura obiectiva presupune trei componente : elementul material, urmarea socialmente periculoasa si raportul cauzal dintre acestea . Elementul material consta fie printr-o actiune sau inactiune de atingere a onoarei sau reputatiei unei persoane, fie printr-o actiune de atribuire unei persoane a unui defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu trebuiesc relatate.

Potrivit art.205 al.1 cod penal, elementul material al laturii obiective are trei forme :

atingerea onoarei

atingerea reputatiei

expunerea la batjocura

a)       Prin atingerea onoarei se intelege savarsirea de acte prin care se loveste in aprecierea pe care o persoana o are despre ea insasi (adica respectul de sine insasi privit ca sentiment pur subiectiv, ce se considera a reprezenta un atribut innascut prezumat a exista in fiecare om[2] ). Va exista insulta chiar atunci cand se profera la adresa cuiva cuvinte ofensatoare, care corespund cu ceea ce crede toata lumea despre cel ofensat (de exemplu : daca se spune cuiva ca este o "canalie", calificativ pe care toata lumea l-ar crede nimerit, se considera insulta). Deci numai el hotaraste sa-si s chimbe atitudinea si nimeni din societate nu trebuie sa-l impiedice prin insulta sa iasa din anumite stari negative.

b)       Prin atingere adusa reputatiei unei persoane se intelege a face ceva care sa supere, sa micsoreze sau sa intunece bunul renume pe care efectiv si l-a castigat cineva in randul semenilor sai. De data aceasta nu mai este vorba de protejarea onoarei ca bun abstract, ci de un patrimoniu moral realmente agonisit de o persoana, adica stima, consideratiea, respectul si pretuirea pe care o persoana s-a straduit sa le dobandeasca si de care efectiv se bucura in ochii semenilor sai. Astfel orice apreciere, chiar si atunci cand prin natura sa nu ar fi insultatoare, dar care a fost astfel facuta incat sa zdruncine reputatia cuiva, va constitui o insulta (de exemplu atunci cand se afirma despre un artist reputat ca i se refuza orice angajament sau despre un medic reputat ca i s-a redus considerabil clientela etc). Legea are in vedere numai reputatiile bune si demne de protejat fiind lesne de inteles ca legiuitorul nu si-a asumat obligatia de a proteja decat buna reputatie. Dobandita in activitati morale si licite, nicidecum pe cea castigata in domenii ilicite sau imorale ca de exemplu "reputatia" de traficant de droguri, proxenet, jucator de carti etc.

c)        Prin expunerea la batjocura inseamna a face ceva de natura sa infatiseze o persoana intr-o situatie ridicola, caraghioasa, umilitoare sau injositoare. De natura a provoca ilaritatea umilitoare, ridiculizarea ei, jicnirea sau dispretul altora. Expunerea la batjocura poate rezulta din ridiculizarea facultatilor, sentimentelor, aspectului fizic, portului, felului de viata, ocupatiilor, relatiilor etc. unei persoane. Tot ceea ce priveste persoana, lucrurile si faptele in raport cu care se desfasoara acesta viata pot forma deci obiectul actiunii de batjocura. Activitatea ofensatoare se poate realiza prin orice mijloace : orale, scrise sau prin imagini ori fapte.

d)       Prin actiunea de atribuire a unui defect, boala sau infirmitate care, chiar reale de-ar fi, nu ar trebui relevate, se intelege imputarea sau reprosarea unor stari fizice sau psihice anormale care, de cele mai multe ori nu poate fi inlaturata de aceasta, demnitatea victimei fiind afectata de umilinta la care este supusa sau de ridicolul creat in jurul persoanei sale. Prin "defect" se intelege o stare fizica sau psihica anormala, nativa sau dobandita (de exemplu balbaiala, strabismul, diverse ticuri, inteligenta nedezvoltata) care nu depinde de vointa celui care o manifesta. Prin "boala" se intelege o modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului. Cuvantul este sinonim cu maladie, afectiune, betesug. Prin "infirmitate" se intelege tot o stare anormala, fizica sau psihica, care consta in lipsa sau deformarea unui organ (de exemplu: invalid de unul sau ambele picioare sau maini, nevazatori de unul sau ambii ochi ) degradari ale psihicului (de exemplu.:debil mintal). Nu intereseaza daca defectul, boala sau infirmitatea sunt reale sau nu. Daca sunt reale ele trebuie sa fie din acelea care nu trebuiesc relevate, adica acelea care creeaza o stare de inferioritate, handicap, umilinta, compatimire (orb, surd, mut etc.)

Modurile de savarsire a insultei sunt diferite. Astfel, insulta poate fi :

directa , adica atunci cand se refera chiar la cel caruia i se comunica nemijlocit (ex.este betiv, falit, hot etc) ;

indirecta , adica atunci cand fapta, afirmatia se refera la alta persoana, dar in asa fel incat jicneste si pe cel caruia i se transmite (ex.sotia ta este o femeie de moravuri usoare sau o dama de consumatie etc.)

Insulta poate fi realizata printr-o fapta explicita atunci cand se folosesc cuvinte sau imagini care exprima in chip vadit ceea ce insultatorul vrea sa spuna despre insultat (ex.este un om de nimic, lipsit de onoare si demnitate) sau printr-o fapta implicita atunci cand din cele spuse sau exprimate de insultator de deduce ceea ce acesta afirma despre cel insultat (ex. se da cuiva o porecla sau un nume insultator : "Catavencu", "Harpagon").

Insulta implicita poate fi :

simbolica, constand intr-un gest (de ex. se face, la adresa cuiva, gestul furtului prin rotirea semnificativa a degetelor), desen (se face caricatura cuiva in costum de detinut, se pun coarne etc.), imagine ori cantec din care se deduce implicit ceea ce a voit sa spuna faptuitorul;

oblica , constand intr-o afirmatie a faptuitorului despre el insusi, dar prin care acesta exprima implicit aprecierea ofensatoare la adresa interlocutorului sau, in fata caruia face afirmatia (de pilda eu nu sunt hot, corupt etc., exprimand astfel implicit ceea ce crede despre cel ofensat) ;

mascata, atunci cand faptuitorul da actiunii sale ofensatoare aspectul simultan al unei atitudini glumete sau compatimitoare (simuleaza o gluma ori usoara ironie aparent inofensiva, dar care exprima batjocura, dispretul, desconsiderarea fata de cel caruiam ii este adresata).

1.5. Latura subiectiva a infractiunii de insulta

Latura subiectiva a infractiunii de insulta este intentia, sub cele doua forme ale sale :intentia directa si intentia in directa .

In cazul intentiei directe este necesar ca subiectul activ sa fie dorit si urmarit ca, prin faptele savarsite, sa aduca atingere onoarei si reputatiei subiectului pasiv.

Vinovatie poate exista si atunci cand fapta este savarsita cu intentie indirecta, adica prevede ca va atinge onoarea si reputatia subiectului pasiv si, desi nu urmareste aceasta, accepta posibilitatea producerii urmarii socialmente periculoase.

Intentia rezulta chiar din savarsirea faptei, nefiind necesar a fi dovedita daca cuvintele, gesturile faptuitorului sunt absolut si univoc insultatoare. Atunci cand insa mijloacele la care a recurs faptuitorul nu au un continut ofensator prin natura lor, adica nu au prin ele insele aptitudinea intrinseca de a atinge onoarea sau reputatia ori de a expune la batjocura o persoana, dar pot conduce la acest rezultat prin chipul si imprejurarile in care au fost folosite, este necesar a se stabili intentia de a ofensa care, in aceste situatii, nu mai este prezumata ci trebuie dovedita.

Desi mobilul si scopul nu reprezinta componente ale laturii subiective, nefiind incluse de legiuitor in continutul legal al infractiunii de insulta, ele prezinta interes juridic si urmeaza a fi avute in vedere ca factori exclusiv subiectivi ce actioneaza asupra rezolutiei infractionale, la individualizarea pedepsei putand fi retinute fie ca imprejurari agravante legale ( de exemplu : in sensul art.73, alin (1), lit.d Cod penal savarsirea infractiunii din motive josnice, ca ura, invidia, gelozia etc) fie ca circumstante atenuante judiciare raportate la conditiile obiective in care au putut lua nastere asemenea resentimente, dorinte sau pasiuni reprobabile precum si la legatura acestor factori cu diferite imprejurari ale vietii personale a faptuitorului ori raporturile lui anterioare cu persoana vatamata.

2. Calomnia

2.1. Consideratii generale. Definitie

Potrivit art.206 al.1: "afirmarea ori imputarea in public a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarate, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului public se pedepseste cu inchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.

Al.2 : "actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate"

Proiect: Certificat de garantie termopane, tamplarie pvc Eseu: Vanzarea dupa greutate, numar sau masura

Al.3 : "impacarea partilor inlatura raspunderea penala"

Calomnia este asadar o nascocire rauvoitoare ; ea poate insa deopotriva consta si intr-o afirmare sau imputare adevarata care, in afara de cazul in care este justificata de apararea unui interes legitim, este de asemenea rauvoitoare. Ea consta deci in atribuirea unei persoane a unei fapte determinate pe care faptuitorul o stie falsa sau pe care chiar adevarata fiind, aceasta o afirma sau o imputa cu intentia de a cauza un rau si anume de a lovi in demnitatea acelei persoane, prezentand-o ca fiind o persoana incorecta, necinstita ori imorala, intr-un cuvant nedemna de pretuirea morala publica de care se bucura in randul semenilor sai.

Afirmarea sau imputarea in public a unei fapte determinate in asa fel incat persoana careia ii este atribuita ar fi expusa la o sanctiune legala ori dispretul public are totdeauna aptitudinea de a aduce atingere demnitatii persoanei.[3] Astfel fapta savarsita violeaza unul dintre drepturile fundamentale ale persoanei :dreptul pe care acesta il are de a se bucura de stima, consideratie si respect in randul semenilor sai.

Desi la infractiunile contra demnitatii obiectul ocrotirii penale este acelasi - demnitatea omului privita ca valoare sociala - calomnia apare in raport cu infractiunea de insulta ca o fapta cu un grad mai mare de pericol social.

Ca orice infractiune calomnia presupune un dublu pericol - un pericol social prin tulburarea pe care o produce societatii si un pericol privat individual prin care se loveste in subiectul pasiv al infractiunii.

Ca o privire comparativa intre infractiunea de calomnie si cea de insulta observam urmatoarele :

a)          elementul laturii obiective la calomnie este limitat doar la afirmare ori imputare , pe cand la insulta se savarseste prin orice atingere adusa onoarei ori reputatiei ;

b)          la infractiunea de calomnie fapta imputata ori afirmata trebuie riguros determinata pe cand la insulta fapta poate fi orice fapta chiar cu un anumit grad de generalitate (prost, betiv etc.) ;

c)           la infractiunea de calomnie fapta imputata sau determinata trebuie sa fie mai periculoasa decat in cazul insultei, adica de asa natura incat, daca ar fi adevarata, sa atraga o sanctiune penala, administrativa, disciplinara ori a dispretului public, in cazul infractiunii de insulta prin fapta respectiva este suficient sa se aduca o atingere onoarei sau reputatiei persoanei ori expunerea la batjocura.

d)          O alta diferentiere deriva din cerinta publicitatii care spre deosebire de insulta, este esentiala pentru insasi existenta infractiunii de calomnie, astfel afirmarea sau imputarea "in public a unei fapte reprobabile faciliteaza posibilitatea cunoasterii ei de un numar indeterminat de persoane, de unde si rezonanta deosebita a acesteia in sfera opiniei publice.

e)          Pedeapsa la infractiunea de calomnie are limite legale mai mari decat la infractiunea de insulta datorat gradului mai ridicat de pericol social.

2.2. Obiectul infractiunii de calomnie

Obiectul infractiunii de calomnie il constituie relatiile sociale care asigura demnitatea persoanei fata de anumite fapte grave. Demnitatea persoanei este data de gradul de autoritate morala recunoscuta de societate, iar demnitatea publica este data de gradul de autoritate al unei inalte functii publice prevazute in lege.

Obiectul juridic generic al infractiunii de calomnie este acelasi cu al infractiuniide insulta, insa in cazul calomniei gravitatea faptelor este mai mare decat in cazul infractiunii de insulta. Si insulta si calomnia sunt lipsite de obiect material.

Calomnia, pe langa afectarea demnitatii persoanei o expenue pe aceasta si la unele atingeri ale libertatii din partea autoritatilor publice, care in cazul cand fapta imputata sau afirmata este o infractiune ce se cerceteaza din oficiu, sunt obligate sa verifice, sa efectueze acte premergatoare asupra sa, chemari la politie, justificare nevinovatie, propunerea de martori sau administrarea altor probe etc. Aceste activitati dau o nota ridicata de pericol social atunci cand victimei i se imputa savarsirea unei infractiuni ce se cerceteaza "din oficiu".

2. Subiectii infractiunii de calomnie

Subiectul activ al infractiunii de calomnie poate fi orice persoana cu responsabilitate penala (adica peste 14 ani, cu discernamant si fara a fi declarat iresponsabil).

Infractiunea poate fi savarsita cu participatie sub forma instigarii sau complicitatii in toate cazurile, iar sub forma coautorului numai in cazul in care se comit pe alta cale decat cea orala.

Subiectul pasiv al infractiunii poate fi orice persoana. In cazul in care subiectul pasiv este un functionar care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru fapte indeplinite in exercitiul functiunii, fapta va primi o alta calificare si anume infractiunea de ultraj prevazuta de art.239 al.1 cod penal .

2.4. Latura obiectiva a infractiunii de calomnie

Ca la orice infractiune, latura obiectiva a infractiunii de calomnie are 3 elemente:

activitatea antisociala, respectiv afirmarea sau imputarea in public ;

urmarea socialmente periculoasa, respectiv afectarea grava a demnitatii persoanei prin imputarea sau afirmarea unei fapte determinate care, daca ar fi adevarate, ar expune-o la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretul public;

raportul de cauzalitate dintre activitatea antisociala si urmarea socialmente periculoasa.

Pentru realizarea infractiunii sub acest aspect se cere in primul rand o actiune de afirmare sau o sanctiune de imputare. A afirma ceva inseamna "a relata", "a povesti", a "comunica" ceva, iar a imputa ceva inseamna a "reprosa" ceva, a "formula o invinuire" sau a pune ceva in sarcina unei persoane. Aceste doua actiuni sunt prevazute de lege altenativ, ceea ce inseamna ca elementul material al infractiunii se realizeaza prin savarsirea oricarei dintre ele.

Actiunea de afirmare sau actiunea de imputare poate fi savarsita in orice mod si prin orice mijloace : prin cuvinte, oral sau in scris, prin presa, prin gesturi, imagini. Cuvintele pot fi rostite direct de faptuitor sau pot fi transmise ori reproduse cu ajutorul unor mijloace mecanice.

Pentru realizarea infractiunii sub aspectul laturii obiective se cere, in al doilea rand, ca actiunea de afirmare sau imputare sa priveasca o persoana determinta. Determinarea persoanei se face prin indicarea numelui ori poreclei cunoscute, calitatea exclusiva sau bine determinata a persoanei respective (prim-ministru, ministru de interne, patriarhul Mitropoliei Moldovei etc.) sau a unor persoane (membri ai guvernului, completul unui tribunal etc.). determinarea trebuie sa fie implicita, adica imputarea este adresata direct si personal. Nu trebuie neaparat ca cel pe care il priveste afirmarea sau imputarea sa fie prezent in momentul cand aestea se produc.

Afirmarea sau imputarea se poate referi si la mai multe persoane. In acest caz, conditia privind determinarea persoanei este indeplinita daca se indica colectivul din care face parte (de exemplu componentii unui anumit lot sportiv) sau o anumita imprejurare de natura a face cunoscute acele persoane (ex. imprejurarea ca toate au participat la concursul organizat pentru ocuparea aceluiasi post).

In al treilea rand, pentru realizarea infractiunii sub aspectul laturii obiective se cere ca afirmarea sau imputarea privitoare la o persoana sa aiba drept obiect o fapta determinata. Prin "fapta" se intelege orice manifestare exterioara concreta (acte, atitudini ce s-au produs efectiv sub forma de actiune sau inactiune). Simplele dorinte, intentii, proiecte exprimate de cineva nu constituie fapte juridice. De exemplu nu exista fapta daca calomniatorul afirma despre o persoana ca acesta se gandeste sa se razbune impotriva altei persoane prin savarsirea unei infractiuni.

Un fapt se considera determinat atunci cand el este individualizat prin aratarea circumstantelor sale : locul, timpul, modul, lucrurile personale si orice alte date de natura a infatisa faptul in singuratatea lui. Un fapt nu este deopotriva determinat atunci cand este aratat in genul sau specia sa (de ex. avem un fapt nedeterminat atunci cand se afirma ca X ar fi comis o infractiune sau ca Y a comis o infractiune, un furt etc. fara sa se arate cum, cand, contra cui etc.).

Desigur nu este nevoie ca descrierea faptului sa fie facuta cu lux de amanunte, va fi intotdeauna suficient sa se fi dat un minim de precizari care sa permita altora identificarea faptului. Spre exemplu, cand se afirma ca X s-a servit de o diploma falsa, cand se afirma despre un medic ca a eliberat unei persoane un certificat medical fals, cand se afirma ca sotia lui Y a avut relatii sexuale cu Z etc. Avem un fapt nedeterminat in situatiile in care se afirma de ex. ca X obisnuieste sa se serveasca de acte false sau sotia lui Y are amanti.

Asa dar, cand afirmarea sau imputarea nu priveste o fapta determinata, individualizata, adica o realitate concreta care poate fi identificata si verificata, nu exista infractiune de calomnie ci de insulta. In acest sens, in practica judiciara, s-a considerat ca se realizeaza elementul material al infractiunii de insulta si nu al infractiunii de calomnie (de ex.afirmatia ca persoana vatamata umbla dezbracata noaptea cu barbati ori ca cel reclamat este excroc, hot, ca victima este o femeie de moravuri usoare etc.).

Pentru existenta infractiunii de calomnie sub aspectul laturii obiective se mai cere, in al patrulea rand, ca fapta afirmata sau imputata sa fie o fapta care daca ar fi adevarata ar expune persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara ori dispretul public.

Prin urmare, pentru ca afirmarea sau imputarea sa constituie infractiune, este necesar ca actiunea faptuitorului sa aiba drept obiect o fapta de o anumita gravitate, astfel incat reputatia celui calomniat sa fie in mod real incalcata. Aceasta fapta poate fi o infractiune indiferent de gradul de pericol social pe care l-ar prezenta, o conventie administrativa, o abatere disciplinara sau o fapta imorala. Nu se cere ca fapta afirmata sau imputata sa fi atras persoanei aplicarea in mod efectiv a unei sanctiuni penale, administrative, disciplinare sau dispretului public ; este suficient ca prin natura ei fapta afirmata sau imputata sa constituie in sine o infractiune, o contraventie administrativa sau o abatere disciplinara ori o fapta imorala. Astfel nu exista calomnie daca inculpatul a afirmat ca reclamanta si-ar fi ucis sotul prin vraji - afirmatie ce nu poate fi crezuta de nimeni.

Fapta afirmata sau imputata, susceptibila de a expune la o sanctiune penala, administrativa, disciplinara ori dispretul public, trebuie sa fie neadevarata sau, in cazul in care ar fi adevarata, afirmarea sau imputarea sa nu fi fost facuta pentru apararea unui interes legitim. Daca se apara un interes legitim si se dovedeste ca fapta la care se refera este adevarata, infractiunea de calomnie este inlaturata potrivit art.207 Cod penal.

In al cincilea rand, pentru realizarea infractiunii de calomnie sub aspectul laturii obiective se cere ca afirmarea sau imputarea sa fie savarsita in public.

Potrivit art.152 cod penal fapta se considera savarsita in public atunci cand a fost comisa:

a)          intr-un loc care, prin natura sau destinatia lui, este intotdeauna accesibil publicului, chiar daca nu este prezenta nici o persoana;

b)          in orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de fata doua sau mai multe persoane;

c)           in loc neaccesibil publicului, cu intentia insa ca fapta sa fie auzita sau vazuta si daca acest rezultat s-a produs fata de doua sau mai multe persoane;

d)          intr-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu exceptia reuniunilor care pot fi considerate de familie datorita relatiilor dintre participanti;

e)          prin mijloace cu privire la care faptuitorul si-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunostinta publicului.

Cand imputarea sau afirmarea s-a facut discret, in intimitate, in cadru privat, numai fata de o persoana, nu exista publicitate. De asemenea nu exista publicitate atunci cand imputarea sau afirmarea s-a facut printr-o scrisoare adresata personal celui invinuit. Exista publicitate, de exemplu, cand scrisoarea deschisa, desi adresata celui invinuit, a fost trimisa la sediul firmei unde este asociat, la serviciul acestuia, astfel incat si alte persoane putand lua cunostinta de continutul ei.

2.5. Latura subiectiva a infractiunii de calomnie

Pentru existenta infractiunii de calomnie nu este necesar, sub aspectul laturii subiective, ca actiunea faptuitorului sa fie savarsita cu intentie, atat directa cat si indirecta. Deci fapta de calomnie savarsita din culpa nu se considera infractiune de calomnie.

Nu sunt indeplinite conditiile laturii subiective a infractiunii de calomnie atunci cand :

a)     autorul nu a avut vointa de a face afirmarea sau imputarea in public, dar s-a ajuns la cunostinta publicului contrar vointei sale. De exemplu, X face o comunicare intima lui Y si altii, fara stirea lui X, asculta la usa etc. ;

b)     in cazul admiterii si realizarii probei veritatii conform art.207 cod penal;

c)      fapta este savarsita cu buna credinta atunci cand este interes legitim sau autorul a fost in eroare de fapt cauzata de altcineva care i-a prezentat acte false, martori mincinosi etc. De exemplu X a facut afirmatii publice despre o persoana Y care a fost condamnat de prima instanta in baza unor acte care ulterior, in recurs, s-au dovedit false, iar Y a fost achitat ca nevinovat.

In practica judiciara a fost exclusa intentia - directa sau indirecta  de a calomnia - in cazul unui inculpat care a publicat in presa sub semnatura sa un articol care se refera in intregime la o alta persoana decat partea vatamata si in care numele partii vatamate apare numai intamplator pentru a circumscrie fapte afirmate despre acea persoana.

Cauze care inlatura caracterul penal al faptei de calomnie si insulta

Ca si pentru celelalte infractiuni, in cazul insultei si calomniei, caracterul penal al faptei poate fi inlaturat potrivit art.44-51 din codul penal (legitima aparare, starea de necesitate, constrangere fizica sau morala, cazul fortuit, iresponsabilitatea, betia completa, minoritatea faptuitorului, eroarea de fapt[4]).

In practica judiciara s-a pus problema daca, in cadrul unui proces penal, jurnalistul poate sustine in fata instantei faptul ca in momentul publicarii nu a cunoscut anumite date sau imprejurari care ar fi disculpat persoana in cauza in fata opiniei publice. Aici intervine de fapt analiza unei alte culpe - de a incalca indatorirea constitutionala privind informarea corecta a opiniei publice[5].

Consideram ca pentru a aprecia corect incidenta dispozitiilor privind eroarea de fapt, in cazul activitatii jurnalistice trebuie observat daca jurnalistul a depus sau nu toate diligentele necesare pentru a-si indeplini obligatiile profesionale. El este culpabil daca nu a depus toate eforturile pentru a-si procura documente si alte dovezi justificative ale acuzatiilor pe care le aduce. Numai necunoasterea, din motive obiective, a unor detalii l-ar putea disculpa si nu superficialitatea ori incompetenta. Exista si situatii in care jurnalistul poate cadea intr-o eroare scuzabila, de exemplu : publica un articol denigrator cu privire la o persoana, avand drept material informativ nu numai o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare, dar chiar si declaratiile acuzatului care si-a recunoscut vina, iar ulterior se afla faptul ca persoana respectiva a fost constransa moral sub amenintari grave, sa comita fapta si sa nu divulge numele instigatorilor. In acest caz s-ar putea deduce o eroare scuzabila.

Asa dar, pentru a se putea apara, jurnalistul trebuie sa invoce eroarea prevazuta de art.51 CP si sa demonstreze in fata instantei ca aceasta eroare este invincibila in sensul ca oricate diligente ar fi depus pentru cunoasterea acelei situatii care ar fi inlaturat eroarea acest lucru nu ar fi fost posibil.

Pe langa cauzele generale care inlatura caracterul penal al faptei intalnim si una specifica, admisibila numai in cazul infractiunilor contra demnitatii - proba veriditatii.

Astfel, art.207 CP prevede "proba veriditatii celor afirmate sau imputate este admisibila daca afirmarea sau imputarea a fost savarsita pentru apararea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a facut proba veriditatii nu constituie infractiunea de insulta sau calomnie".

Am aratat ca in practica judiciara s-a decis in mod constant ca interesul legitim al jurnalistului este acela de a informa cetatenii cu privire la problemele de interes public. Este suficient ca jurnalistul sa faca dovada bunei credinte, justificand interesul pentru public de a cunoaste informatiile furnizate prin publicarea materialului, respectiv chiar daca acele informatii contineau date denigratoare.

In practica judiciara, interesul legitim a fost apreciat ca un interes temeinic, al unei persoane care de buna credinta crede ca isi poate apara acest interes prin afirmatia facuta[6] . Afirmatia poate servi la apararea unui interes legitim daca contribuie la inlaturarea unui rau produs ori a unei situatii daunatoare, sau ajuta la realizarea unui drept ori la prevenirea unui rau .

Astfel, potrivit art.207 CP, fapta la care s-a facut proba veriditatii nu constituie infractiune de insulta sau calomnie. Pentru ca proba veriditatii celor afirmate sau imputate sa fie admisibila  se cere indeplinirea urmatoarelor conditii:

a)     sa existe un interes legitim. Prin interes legitim se intelege un interes aparat de lege, adaugandu-se uneori cerinta ca acest interes sa fie temeinic si scris, caci numai un asemenea interes, chiar ocrotit de lege, indreptateste darea in vileag a adevarului . Notiunea de interes legitim in sensul art.207 CP include, credem noi, pe langa interesele expres aparate de lege si ocrotirea unor valori importante materiale sau morale ale societatii. In instanta este absolut indispensabil pentru ca aceasta proba sa fie admisa - ca existenta interesului legitim sa fie dovedita si constatata de catre instanta .

b)     sa fi fost pentru apararea interesului legitim (privat sau public). Prin apararea unui interes legitim se tinde la inlaturarea unui rau produs, a unei stari neconvenabile ori daunatoare, la evitarea unei vatamari sau a unui pericol.

c)      Fapta afirmata sau imputata sa fie adevarata, adica sa existe si sa fi fost savarsita de persoana care se pretinde a fi ofensata in onoarea sau reputatia sa.

In sensul art.207 CP ceea ce urmeaza a se dovedi este deci ca fapta afirmata sau imputata este adevarata, ca ea a fost intr-adevar comisa de persoana cu privire la care s-a afirmat ori careia i s-a imputat. Intrucat textul mentionat reglementeaza o cauza de inlaturare a caracterului penal al faptei si intrucat el se refera expres la proba veriditatii, a adevarului, interpretarea sa nu poate fi decat restrictiva, in sensul ca inculpatului nu-i poate fi permis sa probeze - pentru a beneficia de imunitate in cadrul art.207 CP - unele aspecte conexe, adiacente ori derivate, cum ar fi de exemplu imprejurarea ca a crezut ca fapta afirmata sau imputata este adevarata, ca a fost gresit informat etc.[9]

O data ce s-a facut proba veriditatii, caracterul penal este inlaturat, dupa cum invers, cand s-a dovedit neconcordanta cu realitatea afirmatiilor defaimatoare, inculpatul trebuie sa raspunda penal pentru fapta comisa.

4. Alte infractiuni ce pot fi savarsite prin presa

Dispozitiile constitutionale, prin art.30 al.6 si 7, stabilesc limitele libertatii de exprimare. Astfel, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine. Sunt interzise de lege defaimarea tarii, a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.

In domeniul comunicarii sociale, ca si in alte domenii, se pot incalca aceste valori, iar unele dintre ele constituie infractiuni prevayute de codul penal si pe care le vom enumera si defini asa cum au fost ele prevazute de legiuitor.

Pe langa infractiunile contra demnitatii (calomnia si insulta) in domeniul dreptului comunicarii mai pot fi savarsite si urmatoarele infractiuni :

Infractiuni contra autoritatilor

v      Ofensa adusa unor insemne

Constituie infractiune de ofensa adusa unor insemne, potrivit.art.236 al.1 Cod penal - "orice manifestare prin care se exprima dispret pentru insemnele Romaniei". Aliniatul 2 prevede ca fapta reprezinta un pericol social mai scazut daca manifestarea de dispret se refera la embleme sau semnele de care se folosesc autoritatile si este sanctionata cu pedeapsa mai mica.

v      Defaimarea tarii sau a natiunii

Art.236 cod penal prevede faptul ca sunt incriminate "manifestarile publice savarsite cu intentia de a defaima tara sau natiunea romana"

v      Ultrajul

Constituie ultraj potrivit art.239 CP "Insulta sau calomnia savarsita nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa contra unui functionar public care indeplineste o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat aflat in exercitiul functiunii ori pentru faptele indeplinite in exercitiul functiunii".

Infractiuni contra sigurantei statului

v      Propaganda in favoarea statului totalitar

Art.166 CP prevede faptul ca "propaganda in vederea instaurarii unui stat totalitar savarsita prin orice mijloace in public, constituie infractiune"

v      Comunicarea de informatii false

Art.168¹ CP prevede: "comunicarea sau raspandirea prin orice mijloace de stiri, date sau informatii false, ori de documente fasificate, daca fapta este de natura sa aduca atingere sigurantei nationale a statului sau relatiilor internationale ale Romaniei"

Infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala

v      Propaganda nationalist sovina

Aceasta infractiune prevede "atatarea urii de rasa sau nationale, daca fapta nu constituie infractiunea prevazuta la art.166 CP (propaganda in favoarea statului totalitar)"

v      Instigarea publica si apologia infractiunilor (art.324 CP)

v      Raspandirea de materiale obscene (art.325 CP)

Constituie infractiune potrivit art.325 din codul penal "fapta de a vinde sau raspandi, precum si de a confectiona sau detine in vederea raspandirii, de obiecte, desene, scrieri sau alte materiale cu caracter obscen"

Infractiuni contra infaptuirii jusititiei

v      Nedenuntarea unor infractiuni

Potrivit art.262 CP "omisiunea de a denunta de indata savarasirea vreuneia dintre infractiunile prevazute in art.174, 175, 176, 211, 215, 217 al.2-4, art.218 al.1 si art.275 al.3 din codul penal" constuie infractiune.

v      Omisiunea sesizarii organelor judiciare

Sub denumirea "omisiunea sesizarii organelor judiciare" codul penal incrimineaza in art263 "fapta functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste atributiile, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala potrivit legii de procedura penala".

v      Favorizarea infractorului

Infractiunea de favorizare a infractorului consta, potrivit art.264 din CP, in "ajutorul dat unui infractor fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii pentru a ingreuna sau zadarnici urmarirea penala, judecarea sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii".

v      Omisiunea de a incunostiinta organele judiciare

Art.265 din codul penal prevede ca infractiunea de incunostiinta organele judiciare este "fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a unor imprejurari care daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept".

Infractiuni contra libertatii persoanei

v      Violarea secretului corespondentei

Art.195 CP prevede faptul ca "deschiderea unei corespondente adresate altuia, ori interceptarea unei convorbiri sau comunicari efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la distanta, fara drept" constituie infractiune.

Aceste infractiuni ce pot fi savarsite in presa le-am tratat succint datorita faptului ca, noul cod penal, la care inca se mai lucreaza,(dealtfel in 2005 el a fost modificat o data dar s-a revenit asupra lui), va aduce anumite modificari cu privire la: structura partilor sale, la numerotarea articolelor , la sanctiunile aplicate, la incriminarea anumitor fapte precum si la scoaterea unora de sub sfera penalului, ori vor imbraca un alt continut legislativ.

BIBLIOGRAFIE

Dr. DUMITRU TITUS POPA - Dreptul comunicarii. Editura Norma, Bucuresti, 1999

VALERICA DABU - Dreptul comunicarii sociale.                      Bucuresti, 2001

LUCIAN VASILE SZABO - Libertatea de comunicare in lumea presei. Editura Amarcard, Timisoara, 1999

CARMEN MONICA CERCELESCU - Regimul juridic al presei.                     Editura Teora, 2002.

MIRUNA RUNCAN - Introducere in etica si legislatia presei. Editura All, Bucuresti, 1998

VALERICA DABU - Raspunderea juridica a functionarului public.  Editura Global Lex, Bucuresti, 2000

LEONARD MEHEDINTI - Deontologie si dreptul presei.                          

MIHAIL CONSTANTIN EREMIA - Dreptul comunicarii publice.          Editura Universitatii, Bucuresti 2004

CORNELIU TURIANU - Insulta si calomnia prin presa.              Editura All Beck, Bucuresti, 2000

MICHEL FRIEDMAN - Libertati si raspunderi ale ziaristilor si ale autorilor. Editura Humanitas, 1991                          

CORNEL LAZAR - Autoritate si deontologie.                             Editura Sicorna, 1999

VASILE DONGORAS - Explicatii teoretice si practice ale Codului penal roman. 

NARCIS GIURGIU - Legea penala si infractiunea.                      Editura Bama, Iasi, 1996

KENT MIDDLETON, ROBERT TRAGER, BILL F.CHAMBERLIN - Legislatia comunicarii publice. Editura Polirom, 2002

TUDOR DRAGANU - Drept constitutional si institutiile publice.                     Editura Lex, Bucuresti, 1998

TUDOR DRAGANU - Protectia constitutionala a libertatilor de opinie.                     Editura Lex, Bucuresti, 1999

IOAN MURARU - Protectia Constitutionala a libertatilor de opinii. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999

DAN CLAUDIU DANISOR - Drept constitutional si insitutii politice.

Editura Stiintifica, Bucuresti, 1997

CONSTANTIN BULAI - Drept penal roman. Partea generala, Vol.I

Editura Sansa, Bucuresti, 1992