Izvoarele dreptului constitutional

Izvoarele dreptului constitutional

1.     Notiunea de izvor de drept constitutional

In teoria generala a dreptului, atunci cand se analizeaza izvoarele dreptului sunt avute in vedere doua sensuri ale acestora: izvor de drept in sens material ce desemneaza conditiile materiale, economice, politice, sociale din societate care determina formarea unei anumite ordini juridice si, izvor de drept formal, care inseamna formele de exprimare a normelor juridice, ca reguli de conduita instituite sau acceptate de stat.

Cat priveste notiunea de izvor de drept constitutional si in acest caz vom avea in vedere conditiile materiale care stau la baza edictarii normelor de drept constitutional.

Identificarea izvoarelor formale ale dreptului constitutional poate fi facuta dupa mai multe criterii, respectiv autoritatea emitenta a actului si continutul normativ al actului[1]. Desi dreptul roman este unitar si intre normele juridice, institutiile juridice si ramurile de drept exista interferente profunde totusi se impune a face urmatoarea precizare: constituie izvoare ale dreptului constitutional numai acele norme juridice adoptate sau emise de autoritatile reprezentative cu precizarile ce se vor face pe parcurs.

In ceea ce priveste cutuma sau obiceiul juridic aceasta reprezinta izvor de drept, chiar principal in unele state[2], mai ales ca inca sunt state care nu au o constitutie scrisa, fapt ce conduce la urmatoarea concluzie fireasca ca obiceiul juridic in aceste state este asezat pe un loc important[3].

2.     Prezentarea izvoarelor dreptului constitutional adoptate de stat

a) Constitutia este izvorul principal al dreptului constitutional, in conditiile in care toate normele Constitutiei sunt in principal norme de drept constitutional. In privinta normelor cuprinse in legile de modificare a Constitutiei trebuie precizat ca in practica tehnico-legislativa romaneasca legile de modificare a Constitutiei se integreaza organic in textul Constitutiei asa cum s-a intamplat cu prilejul primei revizuiri a Constitutiei, in 2003 cand s-a dat articolelor o noua numerotare. Ca izvor formal de drept constitutional, Constitutia reflecta raportul firesc dintre fortele politice din momentul adoptarii ei, chiar daca in final este supusa aprobarii prin referendum national.

b) Legea ca act juridic normativ al Parlamentului

Fundamentul juridic al statului de drept are la baza o Constitutie democratic adoptata si o legalitate desavarsita fundamentata pe constitutionalitatea legilor. Din acest principiu se naste concluzia ca imediat dupa Constitutie, ca forta juridica, se situeaza legea. Potrivit art. 67 din Constitutia Romaniei, Camera Deputatilor si Senatul Parlamentul (n.a.) adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor, iar art. 75 stabileste categoriile de legi care pot fi adoptate de Parlament: legi constitutionale, legi organice si legi ordinare. Daca legile constitutionale sunt prin natura lor izvoare ale dreptului constitutional, legile organice si cele ordinare sunt izvoare ale dreptului constitutional numai in masura in care reglementeaza relatii sociale esentiale care privesc activitatea de instaurare, exercitare si mentinere a puterii in stat.

Domeniile de reglementare prin lege organica sunt expres prevazute in Legea fundamentala si majoritatea acestor legi organice constituie izvoare de drept constitutional.

c) Regulamentele Parlamentului.

In Constitutie, cu privire la Parlament, sunt trecute numai elementele esentiale, definitorii, revenind acestuia ca prin intermediul Regulamentelor fiecarei Camere sau al Camerelor reunite sa-si stabileasca in detaliu si in concret structura organizatorica, procedurile de functionare etc. Regulamentele sunt acte cu caracter intern ale Parlamentului si au continut normativ.

d) Ordonantele Guvernului.

Desi am afirmat ca reprezinta izvoare ale dreptului constitutional numai actele adoptate sau emise de autoritatile reprezentative, trebuie precizat ca si Guvernul poate sa adopte izvoare de drept constitutional insa cu respectarea celor doua conditii instituite de Legea fundamentala, respectiv delegarea legislativa prin abilitare expresa de catre Parlament, dar numai in domenii care nu fac obiectul legilor organice (art. 115 alin. 1) sau, in situatii extraordinare cand Guvernul poate adopta ordonante de urgenta. In privinta ordonantelor de urgenta, dupa adoptare ele trebuie supuse aprobarii, prin dezbatere si in procedura de urgenta de catre Camerele Parlamentului (art. 115 alin. 4 si 5)[4].

e) Tratatele internationale.

Tratatele internationale reprezinta acte normative incheiate de doua sau mai multe state cu posibilitatea de aderare si a altor state ulterior, daca in continutul initial al acestora se prevede expres o astfel de posibilitate. Asemenea acte consacrate sub titulatura generica de "tratate" pot avea diferite denumiri: tratat, conventie, Acord, Pact etc.

Adoptarea tratatului are loc dupa o procedura reglementata dublu: pe plan international exista o Conventie[5], iar pe plan intern exista o lege ce reglementeaza procedura de reprezentare la negociere, limitele imputernicirilor acordate Guvernului.

Tratatele se negociaza de Guvernul Romaniei in numele Romaniei si se semneaza de Presedintele Romaniei, dupa care sunt supuse ratificarii de catre Parlament(art. 91 alin. 1 din Constitutie).

Din momentul publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei a legii de ratificare, tratatul produce efecte juridice, cu respectarea dispozitiilor art. 15 (2) din Constitutia Romaniei. Dupa intrarea in vigoare a Tratatului, acesta face parte din dreptul intern roman[6].

f) Acquis-ul comunitar

Cursurile de drept constitutional editate dupa februarie 1995 omit in mod frecvent sa inscrie in randul izvoarelor dreptului constitutional acquis-ul comunitar, in conditiile in care Romania a incheiat in anul 1993 un Acord de asociere cu statele membre ale Uniunii Europene si cu Comunitatile europene, Acord prin care s-a angajat sa implementeze in legislatia interna o serie de norme juridice comunitare, in cadrul procesului de armonizare legislativa si de pregatire a conditiilor pentru aderare. Sunt izvoare ale dreptului constitutional roman, izvoarele privare ale dreptului Uniunii Europene, cum ar fi: Tratatul de la Roma din 1957, Tratatul de la Maastricht din 1992, Tratatul de la Amsterdam din 1997, Tratatul de la Nisa din 2001, iar in perspectiva, daca va fi adoptata, Constitutia pentru Europa[7].