Jonctiunea posesiilor - intreruperea si suspendarea cursului uzucapiunii

Jonctiunea posesiilor inseamna unirea posesiei uzucapantului, adica a posesorului actual, cu intervalul de timp cat posesia a fost exercitata de catre autorul sau, pentru a dobandi dreptul de proprietate prin uzucapiune^[1].

Jonctiunea posesiilor nu este o obligatie, ci o facultate. Art. 1860 C.civ., prevede: 'Orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescriptia, sa uneasca posesia sa cu posesiunea autorului sau'. Cu alte cuvinte, posesorul actual are posibilitatea sa aleaga intre a invoca sau nu unirea celor doua posesii.

Practica judiciara a statuat ca prin 'autor', in sensul prevederii art.1860 C.civ., se intelege persoana care, la fel ca cel care invoca uzucapiunea, nu este titular al dreptului de proprietate sau al unui alt drept real. In cazul in care este titular al dreptului real, unirea celor doua posesii nu are nici o ratiune^[2].

Pentru a putea opune unirea celor doua posesii trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

- sa fie vorba de o posesie propriu-zisa;

- posesorul actual sa fi dobandit posesia bunului de la autorul sau pe baza unui raport juridic^[3]. Cel care a uzurpat posesia altuia nu poate invoca jonctiunea.

Posesorul actual, daca se prevaleaza de posesia autorului sau, este obligat sa continue acea posesie cu toate viciile si calitatile sale. Astfel, termenul uzucapiunii va fi acela care era necesar autorului sau. Avand in vedere acest principiu, pot aparea trei situatii diferite^[4]:

a) posesia actuala este de aceeasi natura cu posesia autorului, fiind de buna-credinta sau de rea-credinta. Intr-o astfel de ipoteza, nu exista nici un fel de dificultati. Posesorul actual va invoca intotdeauna jonctiunea, deoarece posesia sa continua calitatea si termenul autorului, putand uzucapa, dupa caz, in termen de 30 ani sau de 10-20 ani;

b) daca posesorul actual este de rea-credinta, iar autorul sau a exercitat o posesie de buna-credinta si cu just titlu, el va putea uzucapa numai in termenul de 30 de ani prevazut de art.1890 C.civ. Asa cum este logic, el are tot interesul sa ceara unirea celor doua posesii;

c) daca posesorul actual este de buna-credinta si are just titlu, iar autorul sau a exercitat o posesie de rea-credinta, el va putea, fie sa inceapa o prescriptie noua de 10-20 ani, fie sa beneficieze de jonctiunea posesiilor pentru a invoca, in mod obligatoriu, uzucapiunea de 30 de ani. Desigur ca va opta pentru solutia cea mai avantajoasa.

Calculul termenului de prescriptie (art.1886-1889 C.civ.). Termenul de prescriptie se calculeaza pe zile si nu pe ore. Ziua este de 24 ore. Ea incepe la miezul noptii si se sfarseste la miezul noptii urmatoare. Ziua in care incepe prescriptia nu intra in calcul. Prescriptia se incheie la miezul noptii ultimei zile a termenului prevazut de lege.

Intreruperea si suspendarea cursului uzucapiunii. Cazurile de intrerupere si de suspendare a prescriptiei achizitive si efectele lor sunt prevazute de Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva. Pentru aceasta facem trimitere la analizele consacrate prescriptiei extinctive in partea generala a dreptului civil^[5].

O singura precizare este necesara. Intreruperea prescriptiei achizitive este de doua feluri: civila si naturala. Cazurile de intrerupere civila sunt identice cu acelea de la prescriptia extinctiva. Intreruperea naturala este proprie numai prescriptiei achizitive si intervine, cu aceleasi efecte, in doua situatii prevazute de art.1864 C.civ., dupa cum urmeaza:

a) cand posesorul este si ramane lipsit mai mult de un an de posesia bunului, indiferent cine este autorul deposedarii;

b) cand bunul cu privire la care se exercita posesia este declarat imprescriptibil de catre lege. In realitate, de aceasta data, posesia inceteaza definitiv si ireversibil, nemaiputand reincepe, atata vreme cat imobilul este scos din circuitul civil.

Legat de cea de a doua situatie, in literatura de specialitate si practica judiciara s-a pus intrebarea daca prin intrarea in vigoare a Legilor nr.58/1974 si nr.59/1974 a avut sau nu loc intreruperea naturala a cursului prescriptiilor achizitive incepute cu privire la terenuri si, pe cale de consecinta, daca perioada 1974-1989 poate fi inclusa in calculul termenului de uzucapiune.

Raspunsul unanim al doctrinei juridice si practicii judiciare din perioada 1975-1989 a fost in sensul ca intrarea in vigoare a legilor respective a avut ca efect intreruperea naturala a cursului uzucapiunii^[6].

Aceasta solutie a fost impartasita de catre unii autori si dupa anul 1989, cu motivarea ca, prin Legile nr.58/1974 si nr.59/1974, terenurile au fost scoase din circuitul civil general, putand fi dobandite numai prin mostenire legala^[7].

Totusi, in prezent, literatura de specialitate si practica judiciara considera ca uzucapiunea cu privire la terenuri a curs in tot intervalul de timp cat au fost in vigoare cele doua legi^[8]. Si mai mult, uzucapiunea a putut incepe sa curga si sub imperiul acelor reglementari. Solutia se argumenteaza prin faptul ca aceste legi au interzis doar instrainarea terenurilor prin acte juridice, fara a cuprinde dispozitii care sa declare expres ca posesiunea utila asupra terenurilor nu are nici un efect .

In ce ne priveste, impartasim aceasta ultima opinie. Intr­adevar, din economia reglementarilor art.30 alin.1 din Legea nr.58/1974 si art.44 alin.1 din Legea nr.59/1974 rezulta ca terenurile nu au fost scoase din circuitul civil. A avut loc doar o severa restrangere a atributului de dispozitie juridica din continutul dreptului de proprietate asupra terenurilor. De altfel, chiar in perioada 1975-1989, practica judiciara a statuat ca terenurile pot fi dobandite prin legate, daca legatarul cumuleaza si calitatea de mostenitor legal.

Art.1864 pct.2 C.civ. prevede ca este intrerupere naturala cand lucrul este declarat imprescriptibil ca urmare a transformarii legale a naturii sau destinatiei sale. Or, prin dispozitiile respective, terenurile nu au fost declarate expres ca fiind imprescriptibile.

Efectele uzucapiunii. Prin efectul uzucapiunii se naste dreptul de proprietate al uzucapantului si se stinge, concomitent, dreptul de proprietate al fostului titular. Acest efect este retroactiv. Uzucapantul devine proprietar inca din momentul cand a inceput sa curga termenul de prescriptie.

Uzucapiunea trebuie, de regula, invocata de catre posesor pe cale de actiune in justitie sau pe cale de exceptie. Ea nu poate fi invocata din oficiu.

Dupa implinirea ei, posesorul are posibilitatea de a renunta la beneficiul uzucapiunii. Renuntarea poate avea loc expres sau tacit. Fiind vorba de un act de dispozitie juridica, renuntatorul trebuie sa aiba capacitatea de a instraina.

Conform art.1843 C.civ., creditorii uzucapantului pot invoca uzucapiunea, pe calea actiunii oblice, chiar atunci cand beneficiarul a renuntat la ea. De asemenea, daca renuntarea s-a facut in frauda intereselor creditorilor, ei au dreptul sa solicite revocarea acelei renuntari, prin actiune pauliana.