Obiectul raportului juridic civil

OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC CIVIL

1.1 NOTIUNE

Problema obiectului juridic civil a format obiect de controversa in doctrina. De aici si diferite definitii ce au fost formulate in acest sens. Intr-o formulare, din 1967 "obiectul raportului juridic nu poate consta decat in actiunea sau abtinerea pe care subiectul activ (titularul dreptului) o poate pretinde subiectului pasiv (celui tinut la obligatie), iar aceasta fara a deosebi dupa cum in continutul raportului juridic civil intra un drept real sau un drept de creanta".

Intr-o alta definitie se arata: "Prin obiect al raportului juridic civil se intelege actiunea sau abstentiunea la care este indrituit subiectul activ si de care este tinut subiectul pasiv, in alti termeni conduita subiectelor acestui raport".

Vom retine urmatoarea definitie:                                                       Prin obiect al raportului juridic civil intelegem actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de care este tinut subiectul pasiv. Deci, intotdeauna obiectul raportului juridic civil este format din conduita partilor .

2. CORELATII

2.1. Corelatia dintre obiectul si continutul raportului juridic civil

Desi in stransa legatura cele doua notiuni nu trebuie confundate. Suntem in prezenta a doua elemente ale raportului juridic civil. Legatura si interdependenta dintre aceste doua elemente poate fi evidentiata astfel: cand continutul unui raport juridic civil este complex (format dintr-o pluralitate de drepturi subiective civile si obligatii ale partilor), tot complex va fi si obiectul sau (fiind format din mai multe actiuni sau abstentiuni la care partile sunt indrituite ori de care sunt tinute).

2.2. Corelatia dintre obiectul raportului juridic civil si notiunea de "bunuri"

In raporturile patrimoniale conduita partilor se refera, adesea, la bunuri. Acestea nu pot fi incluse in structura raportului juridic civil data fiind natura sociala a acestui raport. Totusi, pentru usurinta exprimarii se foloseste si urmatoarea formulare: "obiectul raportului juridic civil il formeaza un bun ori niste bunuri". "Bunul" este luat in considerare ca obiect derivat al raportului juridic civil.

3. BUNURILE

3.1. Notiune

Desi legea foloseste notiunea de "bun" ori cea de "lucru" nu da definitia acestuia. Astfel, art .480 din Codul Civil prevede ca : "proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura si a dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege", in art. 963 dispune ca "Numai lucrurile ce sunt in comert pot fi obiectul unui contract".

De asemenea, art. 461 si art. 462 din Codul Civil se refera la "bunuri", chiar denumirea Cartii a doua din acest cod este formulata "Despre bunuri si despre deosebitele modificari ale proprietatii", iar titlul I din aceasta carte este formulat "Despre distinctiunea bunurilor".                   

In aceasta situatie notiunea de "bun" a fost circumstantiata de literatura juridica si practica juridica. In sens economic, prin bun intelegem orice lucru care este util.

In sens juridic, notiunea de "bun" are doua acceptiuni. Sunt bunuri in sens restrans (stricto sensu) lucrurile care pot fi obiecte de drepturi si obligatiile patrimoniale, precum si operele de creatie intelectuala si energia de orice fel, in masura in care pot fi obiecte de drepturi si obligatii patrimoniale.

In sens larg (lato-sensu), prin bunuri se inteleg atat lucrurile, operele de creatie si energia de orice fel, obiecte ale drepturilor si obligatiilor patrimoniale, cat si drepturile patrimoniale si actiunile privitoare la bunuri in acceptiunea restransa. Sensul larg al termenului de "bun" rezulta din art. 461-474 Cod Civil, care se refera la clasificarea bunurilor in mobile si imobile. De asemenea, sensul larg al termenului rezulta din clasificarea bunurilor in corporale si incorporale facuta in art.471 si 474 Cod Civil.

Lucrul este bun daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:

a) este util - adica poate satisface o trebuinta de ordin material sau spiritual a omului;

b) este susceptibil de apropiere ori insusire sub forma drepturilor patrimoniale;                       Aerul, spre exemplu, este necesar existentei omului, dar nu poate fi apropiat, nu poate deveni obiect de drept patrimonial, nefiind un bun in sens juridic. Prin urmare, bunul reprezinta o valoare economica sau un lucru util si care poate deveni obiect al dreptului patrimonial. Fiind obiect al dreptului patrimonial, bunul nu se confunda cu dreptul patrimonial. Intr-adevar, dreptul patrimonial poate fi drept real sau drept de creanta. Dreptul real are ca obiect un lucru. Dreptul de proprietate, ca drept real, se confunda cu lucrul, cum s-a aratat, dar celelalte drepturi reale nu se confunda cu lucrul, prezentand importanta prin prerogativele pe care le confera asupra lucrului si care sunt altele decat cele ale dreptului de proprietate. De aceea dreptul real este un bun in masura in care avem in vedere lucrul care constituie obiectul sau sau lucrul prezinta importanta prin drepturile reale care exista asupra lui.

Prin urmare, drepturile reale sunt asimilate bunurilor. Drepturile de creanta prezinta importanta si sunt asimilate bunurilor prin valoarea lor economica. Drepturile de creanta nu se confunda cu obiectele a caror folosinta tind sa o procure creditorului. Rezulta ca drepturile patrimoniale - drepturi reale si drepturi de creanta - pot fi asimilate bunurilor dar nu sunt propriu-zis bunuri.

Cu toate acestea art. 471 si art. 474 Cod Civil prevad ca drepturile patrimoniale si actiunile privind valorile economice pe care aceste drepturi le prezinta sunt, impreuna cu aceste valori economice, bunuri, in sens larg. In mod obisnuit, autorii considera ca sunt bunuri, lucrurile dar si drepturile patrimoniale, desi ele se deosebesc, deoarece drepturile patrimoniale sunt bunuri numai in masura aratata, adica daca le raportam la valoarea economica pe care o reprezinta. Rezulta ca prin bun, cu precizarile facute se intelege orice element ce face parte din activul patrimonial .

Intr-o abordare exacta bunul este definit ca fiind o valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului si este susceptibila de apropiere sub forma dreptului patrimonial. Desprindem din aceasta definitie cele doua conditii precizate mai sus :

valoarea economica trebuie sa fie apta de a satisface o trebuinta de ordin material ori spiritual a omului;

sa fie susceptibila de apropiere (insusire) sub forma drepturilor patrimoniale;                  

3.2. Corelatia dintre notiunile de "bunuri" si "patrimoniu"

Patrimoniul reprezinta totalitatea drepturilor si obligatiilor care au o valoare economica si apartin unei persoane fizice sau juridice. Ca notiune juridica patrimoniul nu se confunda cu drepturile si obligatiile ce fac parte din acesta, fiecare drept si fiecare obligatie ramanand distincte de patrimoniu, astfel incat modificarile aduse in privinta lor nu altereaza identitatea acestuia care apare ca o universalitate juridica.

Pe de alta parte, bunul este un element ce face parte din activul patrimoniului, pasivul acestuia fiind format din obligatiile titularului, dar care au un continut economic.

In consecinta trebuie avuta in vedere relatia patrimoniu-fiecare drept si obligatie cu continut economic si aceea de patrimoniu-bun, distincta sub un anumit aspect de prima, dar cu precizarile facute.

Dupa cum se poate observa, intre bun si patrimoniu exista corelatia de tip parte-intreg. Rezulta ca termenii "bun" si "patrimoniu" au in dreptul civil un sens tehnico-juridic specific, iar nu cel din vorbirea obisnuita (cand se desemneaza si valori spirituale prin acesti termeni). Pentru dreptul civil, expresia "bun patrimonial" constituie pleonasm.                              

3.3. Clasificarea bunurilor

3.3.1. Criterii de clasificare

Bunurile pot fi clasificate din mai multe puncte vedere. Clasificarile mai importante in dreptul civil roman sunt uratoarele:

1) In functie de natura lor si de calificarea data de lege bunurile se impart in mobile si imobile (miscatoare si nemiscatoare conform Codului Civil).

2) In functie de regimul circulatiei lor juridice se deosebesc bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil.

3) In functie de modul in care sunt dererminate, distingem intre bunuri individual determinate si bunuri determinate generic (res certa si res genera).

4) In functie de posibilitatea de a fi inlocuite sau nu in executarea unei obligatii civile, distingem intre bunuri fungibile si bunuri nefungibile.

5) Dupa cum folosirea lor implica ori nu consumarea ori instrainarea lor, distingem bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

6) Dupa cum sunt sau nu producatoare de fructe, deosebim bunuri frugifere si bunuri nefrugifere.

7) In functie de posibilitatea impartirii lor fara sa-si schimbe destinatia, deosebim bunuri divizibile si bunuri indivizibile.

8) In functie de corelatia dintre ele , se deosebesc bunuri principale si bunuri accesorii.

9) In functie de modul lor de percepere, bunurile se impart in corporale si incorporale.

10) In functie de posibilitatea de a fi supuse urmaririi si executarii silite pentru plata datoriilor, distingem intre bunuri sesizabile si bunuri insesizabile.

3.3.2. Bunuri mobile si bunuri imobile

Notiune: Bunurile imobile sunt acelea care au o asezare fixa si nu se pot muta dintr-un loc in altul.

Bunurile mobile sunt acelea care nu au o asezare fixa si se pot muta dintr-un loc in altul. Clasificarea bunurilor in imobile si mobile ar trebui sa se aplice numai bunurilor corporale; cu toate acestea, toate bunurile imobile sau mobile (art.461 Cod Civil), deci si bunurile incorporale pot fi imobile sau mobile. Dreptul civil roman cunoaste trei categorii de bunuri imobile si mobile astfel: - Categorii de bunuri imobile: a) imobile prin natura lor : fondurile de pamant si cladirile (art.463 Cod Civil); morile de vant sau de apa asezate pe stalpi (art.464 Cod Civil); recoltele care tin de radacini si fructele neculese inca (art.465 Cod Civil);

In ceea ce priveste ultima categorie precizata, aceasta cuprinde si arborii netaiati si vegetatia care se prinde de pamant. Toate acestea sunt imobile prin incorporatiune sau prin natura lor. Cand sunt desprinse ori culese devin bunuri mobile. Se intalnesc si situatii cand, desi sunt prinse de pamant, recoltele, fructele, arborii sunt considerate mobile prin anticipatie, de exemplu cand se vand.

b) imobile prin destinatie: bunurile destinate ca accesoriu pentru serviciul sau exploatarea unui imobil, desi prin natura lor sunt mobile (art.468 Cod Civil).                          Pentru ca un bun mobil sa devina imobil prin destinatie trebuie indeplinite conditiile:

1. Ambele bunuri trebuie sa apartina aceluiasi proprietar;

2. Mobilul sa fie destinat la serviciul si exploatarea imobilului, adica sa existe un raport de accesorietate fizica ori volitionala. Astfel, sunt imobile prin destinatie conform Codului Civil:

animalele afectate la cultura;

instrumentele aratatoare;

porumbii din porumbarie;

semintele date arendasilor sau colonilor partiari;

lapinii tinuti pe langa casa;

stupii cu roi;

pestele din iaz;

teascurile, caldarile, alambicurile, cazile si vasele;

instrumente necesare pentru exploatarea fierariilor, fabricilor de hartie si altor uzine;

paiele si gunoaiele;

Este firesc ca textul trebuie analizat prin privirea realitatilor prezente. Mai sunt

imobile prin destinatie "toate efectele mobiliare ce proprietarul a asezat catre fond in perpetuu". (ex: statuile, orice alt obiect , bun mobil, fixat cu ciment, gips, etc).        

c) imobile prin obiectul la care se refera: uzufructul lucrurilor imobile; servitutiile, actiunile care tind a revendica un imobil. Asadar, sunt imobile toate drepturile al caror obiect este un imobil, astfel:             

drepturile reale care au ca obiect un imobil;

drepturile de creanta carora le corespunde obligatia de a da privind un imobil;

actiunile privind valorificarea drepturilor imobiliare;

actiunea in nulitatea instrainarii unui imobil;

actiune in rezolutiunea vanzarii unui imobil;

actiunea in revocarea donatiei unui imobil;

Document online: Contractul de intretinere Eseu: Conventie civila de prestari servicii

actiunea in reductiunea unei donatii de imobil;

- Categorii de bunuri mobile:                                                

a mobile prin natura lor - acelea care se pot transporta de la un loc la altul, care se misca de la sine (ex: animalele) si cele care se pot muta dintr-un loc in altul cu ajutorul unei forte externe (ex: lucrurile neinsufletite), (art.473 Cod Civil).                          b) mobile prin anticipatie;

Unele bunuri considerate imobile prin incorporatiune (prin natura lor), devin mobile cand sunt separate de fond. Astfel, deosebim: recolta si fructele, arborii, materialele provenite din daramarea unei constructii si produsul inca neextras al unei cariere (nisip, piatra). Ca exceptie, acestea sunt considerate mobile prin anticipatie adica inainte de a fi separate de fond. Caracterul de bunuri mobile, pentru acest caz particular, se pastreaza doar intre partile care au creat anticipatia (vanzator si cumparator). Deci trebuie sa existe un acord de vointa in acest sens. Fata de terti bunurile respective isi pastreaza caracterul de imobile prin incorporatiune34.

c) mobile prin determinarea legii;

Aceasta categorie cuprinde acele drepturi considerate mobile prin obiectul la care se aplica (atr.474 Codul Civil). Sunt mobile prin determinarea legii urmatoarele:

drepturile reale care au ca obiect un bun mobil (exclusiv dreptul de proprietate);

drepturile de creanta care au ca obiect a da un lucru mobil, obligatia de a face si obligatia de a nu face;

drepturile intelectuale;

actiunile in justitie privind un drept mobiliar sau pentru readucerea in patrimoniu a unui drept mobiliar;

actiunile si interesele in societati (partile sociale), chiar cand capitalul social consta dintr-un imobil;

obligatiunile fata de societate;                 Interesul acestei clasificari

Clasificarea bunurilor in mobile si imobile prezinta interes din mai multe puncte de vedere astfel :

instrainarea imobilelor este supusa unor cerinte mai riguroase decat cea a mobilelor (ex: terenurile se pot instraina doar prin act autentic);

publicitatea imobiliara difera de cea mobiliara;

urmarirea si executarea silita difera dupa cum bunurile sunt mobile sau imobile;

efectele posesiei difera, de asemenea, astfel: pentru imobile posesia poate conduce la uzucapiune, pentru mobile simpla posesie de buna credinta valoreaza proprietate (art.1909 Cod Civil);

imobilele pot fi ipotecate, iar mobilele pot fi gajate;

privitor la competenta jurisdictionala teritoriala - la imobile se determina dupa locul unde se afla bunul, iar la mobile instanta competenta este cea a domiciliului paratului, ca regula;

in ceea ce priveste drepturile reale accesorii;                           

in ceea ce priveste dreptul international privat - imobilului i se aplica legea locului situarii lui (lex rei sitae), iar mobilului i se aplica legea personala (lex personalis), care poate fi legea nationala (lex patriae) ori legea domiciliului (lex domicilii) conform Legii nr. 105/1992;

bunurile imobile nu pot fi furate;

Bunuri aflate in circuitul civil si bunuri scoase din circuitul civil

Sunt in circuitul civil acele bunuri care pot face obiectul actelor juridice civile (art. 963 Codul Civil). Acestea sunt alienabile, sesizabile si se pot dobandi sau pierde prin prescriptie.

Regula o formeaza aceste bunuri, in consecinta legea trebuie sa prevada expres exceptiile. Majoritatea bunurilor private se afla in circuitul civil.        In ceea ce priveste regimul juridic al circulatiei bunurilor deosebim:

bunurile care pot circula liber, neingradit, putand fi dobandite de oricine;

- bunurile care nu pot circula decat in anumite conditii, deci pot fi dobandite, detinute ori instrainate conditional, in conditii restrictive, cum sunt: armele, munitiile, materialele explosive, produsele si substantele toxice, deseurile toxice, metalele si pietrele pretioase si semipretioase, obiectele de cult etc. Pentru toate aceste categorii exista reglementari specifice care prevad conditiile in care pot circula bunurile respective.

Sunt scoase din circuitul civil acele bunuri care nu pot forma obiectul actului juridic civil, fiind denumite bunuri inalienabile. Un astfel de bun este teritoriul Romaniei, conform art.3 alin.1 din Constitutie.

Bunurile scoase din circuitul civil si care fac parte din domeniul public sunt enumerate cu caracter exemplificativ in anexa legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Astfel potrivit actualei legi, domeniul public al statului este alcatuit din urmatoarele bunuri:

bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant;

spatiul aerian;

apele de suprafata;

padurile si terenurile destinate impadurii, cele care servesc nevoilor de cultura, de productie ori de administratie silvica, iazurile, albiile paraielor, precum terenurile reproductive incluse in amenajamentele silvice, care fac parte din fondul forestier national si nu sunt proprietate publica;

terenurile care au apartinut domeniului public al statului inainte de 6 martie 1945; terenurile obtinute prin lucrari de indiguiri, de desecari si de combatere a eroziunii solului; terenurile institutiilor si statiunilor de cercetari stiintifice si ale unitatilor de invatamant agricol si silvic, destinate cercetarii si producerii de seminte si de material saditor din categoriile biologice si de animale de rasa;

parcurile nationale;

rezervatiile naturale si monumentele naturii;

patrimoniul natural al Rezervatiei Biosferei " Delta Dunarii " ;

resursele naturale ale zonei economice si ale palatului continental, impreuna cu platoul continental;

infrastructura cailor ferate, inclusiv tunelele si lucrarile de arta;

tunelele si casetele de metrou, precum si instalatiile aferente acestuia;

drumurile nationale - autostrazi, drumuri expres, drumuri nationale europene, principale, secundare;

canalele navigabile, cuvetele canalului, constructiile hidrotehnice aferente canalului, ecluzele, apararile si consolidarile de maluri si de taluzuri, zonele de siguranta de pe malurile canalului, drumurile de acces si teritoriale pe care sunt realizate acestea;

retelele de transport a energiei electrice;

spectre de frecventa si retelele de transport si de distributie de telecomunicatii;

canalele magistrale si retelele de distributie pentru irigatii cu prizele aferente;

conductele de transport al titeiului, al produselor petroliere si al gazelor naturale;

lacurile de acumulare si barajele acestora, in cazul in care activitatea de producere a energiei electrice este racordata la sistemul energetic national, sau cele cu transe pentru atenuarea undelor de viitura;

digurile de aparare impotriva inundatiilor;

lucrarile de regularizare a cursurilor de ape;

cantoanele hidrotehnice, statiile hidrologice, meteorologice si de calitate a apelor;

porturile maritime si fluviale, civile si militare - terenurile pe care sunt situate acestea, diguri, cheiuri, pereuri si alte constructii hidrotehnice pentru acostarea navelor si pentru alte activitati din navigatia civila, bazine, acvatorii si senale de acces, drumuri tehnologice in porturi, monumente istorice aflate in porturi, cheiuri si pireuri situate pe malul cailor de navigabile, in afara incintelor portuare destinate activitatilor de navigatie;

terenurile destinate exclusiv instructiei militare;

pichetele de graniceri si fortificatiile de aparare a tarii;

pistele de decolare, aterizare, caile de rulare si platformele pentru imbarcare - debarcare situate pe acestea si terenurile pe care sunt amplasate;

statuile si monumentele declarate de interes public national;

ansamblurile si siturile istorice si arheologice;

muzeele, colectiile de arta declarate de interes public national;

terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea:

Parlamentul, Presedentia, Guvernul, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si institutiile publice subordonate acestora; instantelor si parchetelor de pe langa acestea; unitati ale M.Ap.N. si ale M.I., ale serviciilor publice de informatii, precum si cele ale Directiei generale a Penitenciarelor; serviciilor publice descentralizate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si prefecturile, cu exceptia celor dobandite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privata a acestora.

Domeniul public judetean este alcatuit din urmatoarele bunuri:

drumurile judetene

terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea consiliu judetean si aparatul propriu al acestuia, precum si institutiile publice de interes judetean, cum sunt: biblioteci, muzee, spitale judetene si alte asemenea bunuri, daca nu au fost declaratede uz sau interes public national sau local;

retelele de alimentare cu apa realizate in sistem zonal sau microzonal, precum si statiile de tratare cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente acestora.

Domeniul public local al comunelor, oraselor si municipiilor este alcatuit din urmatoarele bunuri:

drumuri comunale, vicinale si strazile;

pietele publice, comerciale, targurile, oboarele si parcurile publice, precum si zonele de agrement;

lacurile si plajele care nu sunt declarate de interes public national sau judetean;

retelele de alimentare cu apa, canalizare, termoficare, gaze, statiile de tratare si epurare a apelor uzate, cu instalatiile, constructiile si terenurile aferente;

terenurile si cladirile in care isi desfasoara activitatea consiliul local si primaria, precum si institutiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile si altele asemenea;

locuintele sociale;

statuile si monumentele, daca nu au fost declarate de interes public national;

bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant, daca nu au fost declarate de interes public national;

terenurile cu destinatie forestiera, daca nu fac parte din domeniul privat al statului si daca nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;

10- cimitirele cetatenesti si comunale

De asemenea Constitutia prevede la art. 135 alin. 5: "Bunurile proprietate publica sunt inalienabile", iar la art. 135 alin.4 se specifica: "Bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice ".       Importanta acestei clasificari rezida in valabilitatea ori nevalabilitatea actelor juridice civile sub aspectul obiectului lor, acestea aflandu-se sau nu in circuitul civil.

3.3.4. Bunuri individual determinate si bunuri determinate generic

Sunt individual determinate (res certa) acele bunuri care, potrivit naturii lor sau clauzelor unui act juridic se individualizeaza prin insusiri proprii, speciale, cum sunt unicatele (tablouri, sculpturi, o anumita casa, un anumit autoturism, etc). Sunt generic determinate (res genera) acele bunuri care se individualizeaza prin numar, greutate, sau alta masura, adica prin caracterele comune categoriei din care fac parte (prin insusirile speciei ori categoriei din care fac parte). Importanta juridica a acestei clasificari consta in urmatoarele: - momentul transmiterii dreptului real in actele translative de drepturi reale: in principiu, cand bunul este individual determinat, dreptul de proprietate se transmite in momentul realizarii acordului de vointa; iar in situatia unui bun generic determinat dreptul de proprietate se transmite in momentul individualizarii ori predarii (individualizarea in acest caz, se face prin numarare, cantarire, etc). - suportarea riscului contractului - pentru bunurile individual determinate riscurile se transmit odata cu dreptul de proprietate - aceasta doar in situatia pieirii fortuite a bunului inainte de momentul predarii cand debitorul va fi liberat de obligatia predarii. In mod corespunzator, pieirea unui bun generic determinat inainte de momentul predarii, nu va libera pe debitor de obligatia predarii, ci va trebui sa procure alte bunuri de gen, deoarece genera non pereunt. - locul predarii bunului, in cazul bunului individual determinat este acela unde se gaseste in momentul contractarii in lipsa de alta stipulatie a partilor; bunul generic derterminat se preda la domiciliul debitorului, deoarece plata este in general, cherabila, iar nu portabila (art.1104 Cod Civil).

O problema larg dezbatuta in doctrina este aceea a regimului juridic al vanzarii bunurilor de gen limitate - genus limitatum35, mai exact, cand se transmite proprietatea de la vanzator la cumparator.

Prin bunuri de gen limitate intelegem acele bunuri de gen limitate la acele aflate intr-un loc determinant. Spre exemplu: se vand 100 de oi dintr-o turma de 1000, sau jumatate din sacii de grau aflati in hambarul vanzatorului.

S-a statuat ca daca genul nu piere, genul limitat piere - aceasta in ceea ce priveste suportarea riscului pieirii fortuite, ceea ce este desigur o solutie diferita de principiul genera non pereunt. In ceea ce priveste transferul dreptului de proprietate, acesta se face in momentul individualizarii bunului. Este deci o asemanare de regim juridic intre vanzarea de genus limitatum si vanzarea in bloc.                  S-a sustinut ideea nasterii unei proprietati indivize intre cumparator si vanzator din momentul acordului de vointa pana in momentul individualizarii, situatie de neacceptat in lipsa unei clauze exprese.

3.3.5. Bunuri fungibile si bunuri nefungibile

Sunt fungibile acele bunuri care se pot inlocui unele cu altele pentru executarea unei obligatii, ceea ce presupune, ca lucrurile (bunurile) sunt echivalente - au aceeasi valoare pentru creditori - valabilitatea platii nefiind afectata.          Sunt nefungibile acele bunuri care nu se pot inlocui cu altele in executarea unei obligatii, astfel ca aceasta nici nu se poate executa decat prin predarea bunului datorat. In principiu sunt fungibile bunurile de gen, deci cele determinate generic, iar cele certe , individual determinate sunt nefungibile. Prin urmare, relatia bun de gen si bun cert corespunde clasificarii bun fungibil si bun nefungibil. Caracterul fungibil sau nefungibil al unui bun este dat atat de de natura bunului, dar poate fi dat si de vointa partilor.

De asemenea, bunurile fungibile sunt si consumptibile, dar nu intotdeauna, spre exemplu ultima sticla de vin dintr-o recolta cunoscuta prin calitatea ei este consumabila, insa nu fungibila. Se spune ca fungibilitatea bunurilor depinde de vointa partilor, iar consumptibilitatea de natura bunurilor. Nu intotdeauna este asa: vointa partilor poate da lucrurilor un caracter de neconsumptibilitate. Tot asa, uneori vointa partilor nu imprima intotdeauna bunurilor un caracter de fungibilitate, deoarece sunt fungibile in general bunurile de gen. Deci, se poate concluziona ca fungibilitatea depinde mai mult de vointa partilor, iar consumtibilitatea mai mult de natura lucrurilor (cu exceptii in ambele sensuri).

Importanta clasificarii bunurilor in fungibile si nefungibile consta in aprecierea valabilitatii platii, posibilitatea eliberarii debitorului de obligatia sa. Acesta se poate elibera in cazul bunului fungibil, predand creditorului un bun de acelasi fel, iar in cadrul unui bun nefungibil numai prin predarea acestuia.                

3.3.6. Bunuri consumptibile si bunuri neconsumptibile

Sunt bunuri consumptibile acelea care nu pot fi folosite fara ca la prima lor intrebuintare sa nu se consume sau sa nu se insraineze (astfel sunt hrana, bauturile, banii). Sunt neconsumptibile acele bunuri care pot fi folosite de mai multe ori, fara a li se distruge substanta fizica sau sa fie instrainate (hainele, casele).

In mod exceptional clasificarea in bunuri consumptibile si neconsumptibile depinde de vointa omului, in sensul ca bunul consumptibil poate fi considerat neconsumptibil si invers. Spre exemplu, moneda la un anticariat care trebuie restituita este un bun neconsumptibil, fructele pentru decorul unui magazin sunt neconsumptibile, mobila din magazinul de mobila este un bun consumptibil, deoarece comerciantul o instraineaza.

Importanta acestei clasificari rezida in urmatoarele:                        - de regula, obiect al uzufructului pot fi bunurile neconsumptibile, deoarece uzufructuarul este obligat sa conserve substanta bunului. Prin exceptie, uzufructul poate viza un bun consumptibil (quasiuzufruct).

obiectul imprumutului de folosinta (comodat) poate fi numai un bun neconsumptibil, pe cand obiectul imprumutului de consumatie il formeaza bunurile consumptibile.

3.3.7. Bunurile frugifere si bunuri nefrugifere

Sunt considerate frugifere acele bunuri care produc fructe, de exemplu terenul care produce recolte. Sunt nefrugifere acele bunuri care nu produc fructe. Fructele nu se confunda cu productele. Fructele se produc periodic, fara a consuma substanta bunului, pe cand productele sunt foloase trase dintr-un bun cu consumarea substantei sale (piatra dintr-o cariera, nisipul dintr-o albie).

Codul Civil distinge intre :                                                                   -fructe naturale - acelea produse fara interventia omului, spre exemplu iarba pe o pasune (art.522);

-fructele industriale - acele produse ca urmare a activitatii omului, spre exemplu - recoltele si plantatiile (art.552);

-fructele civile - acelea obtinute ca urmare a folosirii bunului, de exemplu - chiriile, dobanzile, arendele (art. 523);

Importanta juridica a acestei clasificari a fructelor rezida in modul diferit de dobandire (de intrare in patrimoniu) a acestora, astfel:

fructele naturale si industriale se dobandesc prin culegere, prin percepere.

fructele civile se dobandesc zi de zi, prin simpla scurgere a timpului.

Productele se dobandesc prin separarea lor.

Distinctia intre fructe si producte are o importanta deoarece:

- in materie de uzufruct, fructele se cuvin uzufructuarului pe cand productele se cuvin nudului proprietar.

- posesia de buna-credinta conduce la dobandirea proprietatii fructelor, nu si a productelor.

In concluzie fructele se cuvin proprietarului, in mod normal. Daca bunul se gaseste in stapanirea sau puterea altei persoane decat proprietarul, atunci intereseaza modul de dobandire a fructelor, de exemplu, in cazul uzufructului si posesiei de buna credinta36.

3.3.8. Bunuri divizibile si bunuri indivizibile

Este divizibil acel bun care poate fi impartit fara a-si schimba destinatia economica, de exemplu o cantitate de 10 litri de vin poate fi impartita in 10 sticle de cate un lutru.                           

Este indivizibil acel bun care nu poate fi impartit, fara a-si schimba astfel destinatia economica, spre exemplu un animal, un costum de haine. Divizibilitatea rezulta din natura bunurilor, insa prin act juridic aceasta poate fi ignorata, considerandu-se ca un bun divizibil prin natura lui este indivizibil. Divizibilitatea poate viza si bunurile necorporale, dar mai rar. Dintre bunurile necorporale indivizibile mentionam: obligatiile indivizibile, servitutile reale, ipoteca, dreptul de retentie.

Importanta juridica a acestei clasificari consta in urmatoarele:                             - in materie de partaj a proprietatii pe cote parti ori in devalmasie, bunul divizibil poate fi impartit in materialitatea lui, pe cand bunul indivizibil nu poate fi impartit in materialitatea lui, acesta atribuindu-se unuia din copartasi cu obligatia de a plati celorlalti o sulta sau se va vinde si se va impartii suma obtinuta proportional cu cota - parte detinuta.

- obligatia avand drept obiect un bun indivizibil este o obligatie indivizibila. Aceasta obligatie nu poate fi executata decat in intregime, iar nu fractionat. Obligatia indivizibila poate rezulta fie din natura prestatiei, fie din vointa partilor. Obligatia care nu este indivizibila este divizibila. Interesul pentru aceste feluri de obligatii exista, mai ales, cand sunt mai multi debitori.

In acest sens, obligatia indivizibila nu poate fi fractionata, si, deci, executata in parte. Sub acest aspect, se aseamana cu solidaritatea. 

3.3.9. Bunuri principale si bunuri accesorii

Bunurile principale sunt acelea care se folosesc in mod independent, fara a fi destinate sa foloseasca la intrebuintarea altui bun.        Bunurile accesorii sunt acelea destinate sa serveasca la intrebuintarea altui bun, principal. Astfel, sunt bunuri accesorii: pompa pentru bicicleta, antena pentru televizor, cheia pentru lacat. Caracterul bunului de a fi principal deriva atat din natura bunului, dar si din vointa partilor.

Pentru a exista raportul de accesorietate intre un bun principal si un bun accesoriu trebuie intrunite urmatoarele conditii: - ambele bunuri sa aiba acelasi titular;

- titularul sa stabileasca un raport de destinatie comuna a bunurilor;

Astfel, cand se datoreaza un bun, debitorul trebuie sa predea atat bunul principal cat si pe cel accesoriu (in lipsa de stipulatie contrara).                                

3.3.10. Bunuri corporale si bunuri incorporale

Sunt corporale acele bunuri care au o existenta materiala, fiind perceptibile simturilor omului. Sunt incorporale acele bunuri care nu au o existenta materiala, nu pot fi percepute cu ajutorul simturilor, avand o valoare economica ce are o existenta ideala, abstracta, perceputa cu "ochii mintii". Drepturile patrimoniale sunt astfel de drepturi. La origine s-au considerat bunuri numai bunurile materiale, corporale. Ulterior sfera de cuprindere a notiunii de "bun" s-a extins, cuprinzand si drepturile, adica bunuri necorporale. In dreptul roman clasificarea bunurilor in corporale si necorporale prezenta importanta, deoarece modurile de transmitere ale celor doua categorii de bunuri erau diferite. In dreptul contemporan aceasta distinctie nu mai are aceeasi importanta deoarece transmiterea bunurilor corporale, a drepturilor reale si a obligatiilor are la baza, in general, conventia partilor37. Codul Civil se refera implicit la aceasta clasificare consacrand art.471 imobilelor incorporale si art.474 mobilelor corporale.

Importanta juridica a acestei clasificari priveste:      - in materia dobandirii proprietatii art.1909, ali.1 Cod Civil care se refera numai la bunurile mobile corporale ca fiind susceptibile de "prescriptie instantanee". - in materia dobandirii bunurilor mobile prin traditiune (ca mod de dobandire), care se aplica numai bunurilor corporale.

in materia titlurilor de valoare, care pot fi: la purtator, si se transmit prin simpla traditiune; nominale, si se transmit prin cesiune; si la ordin si se transmit prin gir sau andosament.

regimul de drept international privat, dupa distinctiile cuprinse in Legea nr. 105/1992 (art.52-62). Clasificarea in bunuri corporale si incorporale se reduce la clasificarea intre dreptul de proprietate, care formeaza bunul corporal, pe de o parte

in si toate celelalte drepturi reale si de creanta, pe de alta parte, care formeaza bunurile incorporale. Aceasta deoarece proprietatea, ca drept se confunda cu insusi bunul asupra caruia poarta, proprietatea conferind cele mai intinse prerogative asupra unui bun, astfel ca proprietatea "absoarbe" bunul. Pana si modul firesc de exprimare denota acest lucru: astfel, se spune "casa mea" , iar nu "casa asupra caruia am un drept de proprietate". Nici un alt drept, doar real, nu conduce la identificarea lui cu insusi bunul asupra caruia poarta, deoarece prerogativele sunt limitate comparativ cu cele conferite de dreptul de proprietate. De aceea se va spune "casa asupra careia am un drept de uzufruct", iar nu "casa mea".                

3.3.11. Bunuri sesizabile si bunuri insesizabile

Este sesizabil bunul care poate forma obiectul executarii silite a debitorului.

Este insesizabil bunul ce nu poate fi urmarit silit pentru plata unei datorii. In ceea ce priveste bunurile sesizabile, acestea pot fi determinate in functie de prevederile legale in vigoare, cu observarea, in special, a art. 406-410, 463, 472, 474 ,482, 488-491din Codul de procedura civila. Se urmareste prin aceasta reglementare, atat protectia creditorilor urmaritori, dar si protectia debitorului, in sensul asigurarii acestuia unui nivel minim de subzistenta in caz de executare silita .

3.3.12. Domeniul public si domeniul privat

Aceasta clasificare se aplica doar statului si unitatilor administrativ teritoriale. Se impune o delimitare a sferei proprietatii publice potrivit legislatiei in vigoare: - potrivit Constitutiei, in art.135, alin.4 se enumera ca bunuri exclusive ale proprietatii publice: "bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental".

potrivit Legii fondului funciar nr.18/1991: terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de comunicatii, retele stradale si parcuri publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie, albiile raurilor si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si siturile arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii, sau pentru alte folosinte care, potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public (art.5, alin.1).

Codul Civil Roman: unele din bunurile enumerate de art.476 Cod Civil se regasesc si in enumerarea Constitutiei sau Legii fondului funciar, chiar daca formularile sunt mai nuantate. Art.477 face referire la "averile vacante si fara stapani, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate". Art.478 se refera la domeniul public militar. In aceasta categorie, a Codului Civil intra si alte dispozitii care vorbesc despre proprietatea de stat, fiind neindoielnic ca, in spiritul Constitutiei actuale, nu poate fi vorba decat despre proprietatea publica ce are ca titular statul . In ceea ce priveste regimul juridic aplicabil, bunurile apartinand domeniului public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile si nu pot fi grevate de sarcini spre deosebire de bunurile apartinand domeniului privat al statului care se supun dreptului comun daca nu exista dispozitii legale contrarii. Referitor la materia Domeniului Public in fata instantelor s-au ridicat probleme interesante. Astfel:

1) Curtea de apel, respingand recursul a confirmat solutia de admitere a actiunii in revendicare a imobilului devenit sediul al politiei locale. Pentru a pronunta aceasta solutie, curtea a retinut ca imobilul in litigiu a fost preluat abuziv de catre fostul Comitet provizoriu al orasului Moreni, in conditiile in care fostul proprietar impreuna cu familia sa fusese deportat si i se stabilise domiciliu fortat in orasul Targu Ocna. Instantele au respins exceptia de inadmisibilitate a actiunii in revendicare invocata de Ministerul de Interne in privinta imobilului - sediu al politiei, care facand parte din domeniul public este insesizabil, aceasta deoarece in domeniul public se includ numai imobilele care apartin legal statului sau unitatilor administrativ-teritoriale si numai in privinta acestora opereaza regimul juridic special prevazut pentru bunurile facand parte din domeniul public - insesizabilitatea, imprescriptibilitatea si inalienabilitatea.

In sensul Legii nr.112/1995, a Hotararii Guvernului nr.20/1996 si a Hotararii Guvernului nr.11/1997, prin imobile cu destinatia de locuinte, trecute cu titlu in proprietatea statului, se inteleg numai acele imobile care erau folosite ca locuinte si care au fost preluate in proprietatea statului cu respectarea legilor si decretelor in vigoare la data respectiva, acestea fiind prevazute in textul normelor metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995. Imobilul in litigiu, nu intra sub incidenta Legii 112/1995,deoarece preluarea lui de catre stat nu s-a facut in baza unui titlu valabil constituit. In conditiile in care proprietarul si familia sa au fost izgoniti din casa si li s-a stabilit domiciliu fortat, prescriptia speciala prevazuta de Decretul 218/1960 invocata de stat nu poate opera, deoarece posesiunea statului fiind bazata pe violenta, savarsita cu ocazia preluarii samavolnice a imobilului, nu poate primi caracterizarea unei posesiuni utile, de natura a produce efectele prescriptiei achizitive prevazuta de Decretul 218/1960. Curtea de apel a respins si motivul de recurs prin care Ministerul de Interne a invocat prescriptia actiunii in revendicare, care trebuia formulata in termen de doi ani incepand cu data adoptarii Decretului 218/1960 sau cu data incetarii imposibilitatii morale de a actiona in justitie - 22 decembrie 1989.

S-a considerat, ca actiunea in revendicare imobiliara este imprescriptibila, aceasta putand fi franata doar prin exceptia dobandirii dreptului de proprietate, prin prescriptia achizitiva ale carei conditii nu sunt indeplinite in speta. Adoptarea punctului de vedere al recurentului, Ministerul de Interne, ar genera totodata si perpetuarea situatiei juridice creata prin abuz si violenta, contrazicand textele constitutionale potrivit carora , nimeni nu poate fi privat in mod arbitrar de proprietatea sa , orice acte normative care contrazic aceasta idee fiind considerate ca abrogate conform art. 150 din Constitutie, de la data intrarii in vigoare a acesteia.

( Decizia 336/10 februarie 1998 a Curtii de Apel Ploiesti)

2) Curtea de apel respingand recursul Ministerului de Interne a mentinut hotararea pronuntata in cauza, prin care s-a admis actiunea in revendicare formulata de mostenitorii fostului proprietar in contradictoriu cu statul si Ministerul de Interne, care avea in administrare imobilul.     

S-a retinut, ca imobilul revendicat, a fost nationalizat cu incalcarea prevederilor art.1 Decret 92/1950, care statua ca se nationalizeaza acele imobile apartinand fostilor industriasi, mosieri, bancheri, mari comercianti, aceasta deoarece in speta, autorul reclamantilor - avocat - nu intra in categoria acelora mentionati in Decretul de nationalizare .

Potrivit dispozitiunilor art.1, alin.3, din Hotararea de Guvern 20/1996, modificat prin Hotararea de Guvern 11/1997, prin imobile trecute in proprietatea statului potrivit Decretului 92/1950 se inteleg imobilele nationalizate cu respectarea prevederilor art.1, pct.1-5, ale art.11 din decret, precum si cu respectarea identitatii intre persoana mentionata ca proprietar in lista anexa la decret si adevaratul proprietar al imobilului la data nationalizarii. Instantele au retinut nelegalitatea trecerii imobilului in proprietatea statului si in raport de dispozitiunile art.1, alin.3 din Hotararea de Guvern 20/1996 modificat prin Hotararea de Guvern 11/1997, care prevad imperativ respectarea identitatii intre persoana mentionata ca proprietar in lista anexa la Decretul 92/1950 si adevaratul proprietar al imobilului, conditie care in speta nu este indeplinita, deoarece in lista anexa la decret figureaza numele unei alte persoane decat acela al autorului reclamantilor.

Intrucat domeniul public al statului si al unitatilor administrativ - teritoriale include numai bunurile care au intrat legal, cu titlu, in proprietatea statului, numai acestora aplicandu-li-se regimul special de imprescriptibilitate, inalienabilitate si insesizabilitate si cum in speta imobilul a trecut nelegal in proprietatea statului, nationalizarea nefiind incidenta autorului reclamatilor, curtea de apel a respins si exceptia de inadmisibilitate a revendicarii invocata de Ministerul de Interne, care a sustinut ca imobilul facand parte din domeniul public este scos din circuitul civil si este exceptat de la revendicare.

(Decizia nr. 345/ 11 februarie 1998 a Curtii de Apel Ploiesti)

3.3.13. Bunuri izolate si universalitati de bunuri

Bunuri izolate sunt cele considerate in individualitatea lor.          O universalitate este o masa de bunuri, in care bunurile, ca elemente ale masei sunt supuse la reguli identice. Astfel, patrimoniul este o universalitate juridica dar in cadrul sau se pot individualiza alte universalitati juridice - mai reduse, mase de bunuri, spre exemplu fondul de comert, bunurile comune si bunurile proprii ale sotilor etc. Universalitatile de bunuri pot fi juridice si de fapt. Spre deosebire de universalitatile de fapt, cele juridice au un activ si un pasiv.

3.3.14.Clasificarea bunurilor dupa destinatia lor economica

Dupa acest criteriu bunurile se clasifica in mijloace de productie si bunuri de consum individual. Mijoacele de productie se impart in mijloace fixe si mijloace circulante. Ca rezultat al procesului de productie sunt mijloacele de circulatie sau produsele. In patrimoniul unei intreprinderi mai gasim fondurile banesti, cu destinatii speciale. Mijloacele fixe sunt mijloacele de productie care nu se consuma intr-un singur proces de productie, transmitandu-si treptat valoarea asupra produsului realizat (ex: mijloacele de transport, instalatiile, masinile, uneltele). Mijloacele circulante sunt acele mijloace de productie care se consuma in intregime intr-un singur proces de productie, transmitandu-si dintr-o data valoarea asupra produsului realizat (ex: materiile prime, combustibilul). Mijloacele de circulatie reprezinta valorile materiale rezultate din productie, adica produsele. Aceasta clasificare prezinta importanta pentru regimul juridic al bunurilor din patrimoniul agentilor economici.

CONCLUZII

Urmarind firul reglementarilor si al literaturii de specialitate relative la tema lucarii noastre, am incercat sa conturam o expunere cat mai cuprinzatoare si, in acelasi timp, concisa a notiunilor si conceptelor ce alcatuiesc substanta acesteia. Pornind de la o expunere generala, folosind notiunile fundamentale in domeniu (raport juridic, subiecte ale raportului juridic, continut al raportului juridic, obiect al raportului juridic, etc) caracterizate de un grad ridicat de abstractizare, am continuat cu abordarea conceptelor concrete, specifice, utilizate in materia dreptului civil.

Relatia logica gen-specie, cu determinarea diferentelor specifice ne-a ajutat sa ne formam o imagine corecta asupra notiunii de raport juridic civil.     

Desi excede tema lucrarii, am considerat necesara o expunere si a ceea ce reprezinta subiectele raportului juridic civil, expunere in lipsa careia nu am fi realizat decat o abordare trunchiata a respectivei teme. Subiectul raportului juridic civil, ca titular al drepturilor subiective civile si al obligatiilor civile ce constitue continutul raportului juridic civil este, in ultima instanta elementul fundamental al vietii juridice (din perspectiva dreptului civil, in acest caz particular). O abordare din punct de vedere sociologic situeaza individul in centrul nexusului relational, ca initiator al relatiilor sociale, ca factor de dezvoltare a acestora. Prin prisma stiintei dreptului, nexusul relational se traduce intr-o infinitate de raporturi juridice intre indivizi, care capata, in aceasta perspectiva, calitatea de subiecte de drept, respectiv de drept civil. Cronologic, procesul de institutionalizare si reglementare a acestor relatii sociale are o vechime considerabila. Evitand o analiza a istoricului acestui proces, precizam doar ca evolutia si dezvoltarea in domeniu a urmat evolutia si dezvoltarea societatii umane, cu toate particularitatile conjuncturale aferente (istorice, geografice, politice, economice, culturale).

Revenind la structura pe care am inteles sa o conferim lucrarii de fata, este de remarcat, in primul rand , stabilitatea si continuitatea de-a lungul timpului a conceptiilor in ceea ce priveste elementele acestei structuri.

Elemente de noutate exista doar la nivelul practicii judiciare - raport juridic concret, intre persoane fizice sau juridice determinate, cu drepturi si obligatii diferite si usor identificabile.

Literatura de specialitate a consolidat de-a lungul timpului o definire exacta a notiunilor de raport juridic civil, subiect al raportului juridic civil, obiect al raportului juridic civil, continut al raportului juridic civil. Diversitatii de forme in ceea ce priveste aceste definitii ii corespunde, insa, o identitate de substanta, de esenta. Am remarcat o relativa diferenta intre definitiile formulate cu privire la notiunea de obligatie, dar si in acest caz se observa o accentuare a laturii pasive sau luarea in considerare a ambelor laturi - pasiva si activa - ale raportului juridic obligational, fara a exista o diferenta de substanta.        

Am remarcat, de asemenea, ca in dreptul civil se defineste foarte exact subiectul colectiv de drept, ceea ce nu se intampla si pentru celelalte ramuri de drept.           In diversitatea de drepturi si obligatii civile exista un sistem coerent, acela al Codului Civil (in primul rand), si al altor reglementari in vigoare (spre exemplu - Decretul nr.31/1954).

Exista drepturi subiective civile precizate, definite si reglementate, mai mult sau mai putin, in amanunt, in textele de lege amintite si exista un sistem intreg de reglementare a nasterii, executarii si garantarii executarii obligatiilor civile. Am dedicat un subcapitol importantei covarsitoare a obligatiilor civile in viata juridica, speram noi convingatoare in acest sens. In incheiere, concluzia ce consideram ca se impune a fi exprimata este aceea ca, in ceea ce priveste continutul temei lucrarii noastre, exista un sistem normativ destul de bine inchegat, ceea ce explica si longevitatea acestuia, dar, dincolo de acesta, exista un sistem de gandire specific acestei teme, coerent si bine argumentat, opera a generatii de juristi eminenti. Rezonantele in vastul domeniu al practicii judiciare sunt facilitate tocmai de claritatea notiunilor specifice in cadrul acestui sistem care s-a dovedit functional.