Omisiunea de a incunostinta organele judiciare

Omisiunea de a incunostinta organele judiciare

1. Continutul legal

Constituie infractiunea de "omisiunea de a incunostinta organele judiciare", potri­vit art. 265 C.pen., "fapta de a nu aduce la cunostinta organelor judiciare a unor imprejurari care, daca ar fi cunoscute, ar duce la stabilirea nevinovatiei unei per­soane trimise in judecata sau condamnata pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept".

2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) Obiectul juridic special. Infractiunea are ca obiect juri­dic special relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei, care reclama aducerea la cunostinta organelor judiciare a probelor de nevinovatie privind persoanele supuse pe nedrept raspunderii penale sau masurii arestarii preventive. Prin savarsirea faptei se aduce atingere si relatiilor sociale referitoare la unele atribute esentiale ale persoanei.

b) Obiect material. Infractiunea de omisiune de a incunostinta organele judiciare nu are un obiect material.

B.       Subiectii infractiunii. a) Subiect activ (autor) al infractiunii de omisiune de a incunostinta organele judiciare poate fi orice persoana. Nu pot fi subiecti activi cei tinuti sa respecte secretul profesional, daca imprejurarile de natura celor aratate in art. 265 C.pen. le‑au ajuns la cu­nostinta in exercitiul profesiunii. Aceasta infractiune poate fi savarsita chiar si de martor, expert sau interpret, daca omisiunea priveste imprejurari asupra carora nu au fost intrebati; daca, dimpotriva, fiind intrebati asupra acelor imprejurari nu le arata, desi au cunostinta de ele, acestia savarsesc infractiunea de mar­turie mincinoasa (art. 260 C.pen.).

Avand in vedere caracteristica acestei infractiuni de a fi o infractiune omisiva, ea se poate savarsi doar in persoana proprie, adica de un singur autor. Fiecare dintre cei care cunosc vreo imprejurare pe care erau obligati sa o aduca la cunostinta organelor judiciare si nu‑si indeplineste propria obligatie, savarseste in mod distinct infrac­tiunea de omisiunea de a incunostinta organele judiciare. Infractiunea prevazuta in art. 265 este insa susceptibila de par­ticipatie in forma instigarii.

b) Subiect pasiv principal al infractiunii este statul, ca titular al valorii sociale ocrotite, infaptuirea normala a justitiei. Subiect pasiv secundar al infractiunii este persoana ne­vinovata la care face referire art. 265 C.pen.

3. Continutul constitutiv

A.       Latura obiectiva. a) Elementul material. Pentru a intelege mai bine specificul elementului material in cazul acestei infractiuni trebuie facute anumite precizari prealabile.

Inainte de toate, este necesar sa existe un act judiciar prin care o persoana sa fi fost trimisa in judecata sau condamnata ori tinuta in arest preventiv, pe nedrept, deci un act care sa implice "vinovatie" in sensul art. 19 C.pen.[1]

Fara preexistenta unui act de trimitere in judecata, adica a unui act de inculpare sau a unei hotarari de condamnare ori a unui act prin care o persoana este pusa sub arest preventiv, acte care constituie situatia premisa a infractiunii prevazute in
art. 265 C.pen., nu poate fi comisa fapta de omisiunea de a incunostinta organele judi­­­ciare. Elementul material al infractiunii consta intr‑o inactiune, anume din omisiunea de a aduce la cunostinta organelor judiciare a unor im­prejurari de natura sa duca la stabilirea nevinovatiei unei persoane tri­mise in judecata sau condamnate ori tinute in arest preventiv, pe nedrept. Prin "persoana trimisa in judecata" se intelege persoana deferita in­stantei de judecata prin rechizitoriul procurorului
(art. 262 pct. 1 C.proc.pen.). Prin "persoana condamnata" se intelege persoana fata de care s‑a pronuntat o hotarare de condamnare, prin care i s‑a constatat deci vinovatia si i s‑a aplicat a pedeapsa sau o alta sanctiune de drept penal, fiindca rostul obligatiei de incunostintare este stabilirea nevinovatiei. Pentru existenta infractiunii, este indi­ferent daca hotararea de condamnare este definitiva sau nu. In fine, prin "per­soana tinuta in arest preventiv" se intelege persoana aflata in stare de arest, in executarea uneia din masurile preventive, privative de libertate prevazute de Codul de procedura penala, retinerea sau ares­tarea preventiva (art. 136 si urm.). Pentru existenta infrac­tiunii nu este deci suficient numai sa se fi luat una din aceste masuri, ci este nevoie ca persoana fata de care s‑a luat masura sa fi fost efectiv privata de liber­tate, textul
art. 265 referindu‑se la "eliberarea" unei persoane tinute in arest preventiv.

Omisiunea, ca element material al infractiunii, se poate realiza atat prin atitudini omisive proprii (nu instiin­teaza), cat si prin acte comisive (instiinteaza in mod eronat).

O incunostintare incompleta, cu omisiuni esentiale, cu reticente sau cu informatii false, echivaleaza deci cu o lipsa de incunostintare. Incunostintarea, pentru a fi utila, trebuie sa fie facuta de indata ce o persoana a avut cunostinta de o imprejurare care ar putea stabili ne­vinovatia unei persoane intr‑o cauza penala, chiar daca textul de lege nu face referire la timpul in care trebuie facuta aceasta incunostintare. In activitatea practica este foarte greu de stabilit momentul in care o persoana a aflat despre imprejurarile care trebuie aduse la cunostinta organelor judiciare.

Referat: Adeverinta de venit Document online: Contract de agentie comerciala

Instiintarea se considera insa facuta in timp util cata vreme mai poate duce la stabilirea nevinovatiei.         

b) Pentru intregirea laturii obiective trebuie indeplinite anumite cerinte esentiale.

1. In primul rand, trebuie ca omisiunea incunostintarii organelor judiciare sa se refere la o persoana trimisa in judecata sau condamnata pe nedrept sau la o persoana tinuta in arest preventiv pe nedrept.

2. Autorul sa nu aduca la cunostinta organelor judiciare fapte sau imprejurari.

Instiintarea se considera facuta organelor judiciare chiar daca fost adre­sata unui alt organ de stat, dar care are obligatia de a transmite instiintarea organelor judiciare.

"Organele judiciare" au in intelesul art. 265 C.pen. un sens re­strans, limitandu‑se numai la organele de urmarire penala prevazute de art. 201 C.proc.pen. (procurorul si organele de cercetare penala) si la instanta de judecata.

Cerinta este indeplinita din moment ce o persoana incunostinteaza unul din aceste organe judiciare, indiferent daca acest organ este cel in fata caruia se afla cauza in care este implicata persoana la care se refera incunostintarea.

3. Pentru ca omisiunea incunostintarii sa constituie elementul material al infrac­tiunii, se cere ca persoana care a omis incunostintarea sa fi avut cunostinta despre impre­jurarile care trebuiau sa faca obiectul instiintarii. Este indiferent pentru exis­tenta infractiunii modul sau mijlocul in care o persoana a aflat de imprejurarea care trebuia sa fie adusa la cunostinta organului judiciar.

4. Imprejurarile care trebuie aduse la cunostinta organului judi­ciar sa nu fi fost cunoscute acestuia; este conditia care rezulta din cu­vintele "imprejurari care daca ar fi cunoscute" (textul art. 265 C.pen.).

5. Imprejurarile care trebuiau sa faca obiectul incunostintarii sa fie de natura a duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata ori condamnate sau la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv, pe nedrept.

Sunt "imprejurari care ar duce la stabilirea nevinovatiei" cele din care ar rezulta ca nu exista fapta imputata sau ca nu a fost comisa de cel invinuit ori condamnat ori ca exista vreo cauza care inlatura caracte­rul penal al faptei.

Imprejurarile care ar duce la eliberarea persoanei tinute in arest preventiv pe nedrept sunt acelea care fac ca privarea de libertate sa nu fie justificata (art. 143, 146 si 148 C.proc.pen.).

c) Urmarea imediata a acestei infractiuni consta in crearea unei stari de pericol pentru desfasurarea nor­mala a activitatii de infaptuire a justitiei si, deci, pentru relatiile sociale a caror ocrotire este asigurata prin aceasta activitate.

Alaturi de aceasta urmare imediata principala, se produce si o urmare adiacenta, constand intr‑o vatamare adusa persoanei trimise in judecata sau condamnata ori tinuta in arest preventiv, pe nedrept.

d) Legatura de cauzalitate. Pentru existenta infractiunii se impune sa existe o lega­tura de cauzalitate intre starea de pericol pentru infaptuirea justitiei si savarsirea omi­­siunii. Fiind vorba despre o infractiune de pericol, legatura de cauzalitate nu trebuie dovedita.

Explicatiile anterioare sunt valabile si pentru urmarea adiacenta, constand in vata­marea cauzata celui in legatura cu care s‑a produs omisiunea.

B. Latura subiectiva. Elementul constitutiv al laturii subiective a infractiunii de omisiune a incunostintarii organelor judiciare consta fie in intentie, fie in culpa, deoa­rece aceasta fapta se savarseste printr‑o inactiune, legea prevazand ca faptele de inac­tiune constituie infrac­tiuni atat in cazul cand sunt savarsite cu intentie, cat si in caz de culpa (art. 19 alin. ultim C.pen.).

Pentru realizarea laturii subiective a infractiunii, faptuitorul tre­buie sa fi avut cunos­tinta in mod cert despre imprejurari care duc la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condam­nate ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv. Faptui­torul, avand aceasta cunostinta, va actiona cu intentie cand si‑a dat seama de natura omisiunii sale si a prevazut rezultatul acesteia, urmarindu‑i producerea (intentie directa) sau acceptandu‑i‑o (intentie indirecta). Fap­tuitorul va fi in culpa cand si‑a dat seama de natura omisiunii sale si, desi a prevazut rezultatul acesteia, din usurinta a socotit ca nu se va produce sau cand din neglijenta nici nu a prevazut acest rezultat, desi trebuia si putea sa‑l prevada.

Petru existenta laturii subiective, mobilul si scopul in cazul faptei comise cu intentie sunt irelevante, dar vor fi tinute in seama la indivi­dualizarea pedepsei.

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Omisiu­nea de a incunostinta organele judiciare, fiind o infractiune de inac­tiune, nu este susceptibila de tentativa. Dimpotriva, sunt uneori posibile actele prepa­ratorii, dar nu sunt incriminate. Aceasta infractiune se consuma in momentul expi­rarii in­tervalului de timp necesar pentru incunostintarea organelor judiciare de indata ce faptuitorul a aflat de imprejurari care ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane sau la punerea ei in libertate si a avut po­sibilitatea sa incunostinteze. Infrac­tiunea se consuma deci de indata ce s‑a produs omisiunea si s‑a creat starea de peri­col care constituie ur­marea imediata a omisiunii. La infractiunea de omisiunea incu­nostintarii orga­nelor judiciare, atitudinea infractionala continua si dupa consumarea infractiunii, epuizandu‑se in momentul cand incunostintarea a devenit inutila.

A.       Modalitati. Fapta de omisiune de a incunostinta organele judiciare, desi incri­mi­nata numai in configuratia sa tipica, poate fi savarsita insa in trei modalitati nor­mative, corespunzatoare celor trei situatii in care s‑ar gasi persoana victima a unei nedreptati: trimitere in judecata, condamnare, tinere in stare de arest.

Infractiunea se poarte savarsi insa in diferite modalitati faptice pe care le poate prezenta omisiunea incunostintarii in concret, in raport cu circumstantele faptice de care trebuie sa se tina seama la evaluarea gradului concret de pericol social al faptei comise si la individualizarea raspunderii penale.

C. Sanctiuni. Infractiunea de omisiune de a incunostinta orga­nele judiciare este sanctionata, potrivit art. 265 C.pen. cu pedeapsa in­chisorii de la 3 luni la 1 an.

Potrivit art. 71¹ alin. (2) C.pen., persoana juridica se sanctioneaza cu amenda cuprinsa intre 5.000 lei si 600.000 lei, daca legea prevede pentru infractiunea savarsita de persoana fizica pedeapsa de cel mult 10 ani sau amenda.

De asemenea, trebuie precizat faptul ca in art. 265 alin. (2) C.pen. este preva­zuta o cauza speciala de nepedepsire a persoanei care a omis de a aduce la cunostinta organelor judiciare unele imprejurari care daca ar fi cunoscute ar duce la stabilirea nevinovatiei unei persoane trimise in judecata sau condamnate pe nedrept ori la eliberarea unei persoane tinute in arest preventiv pe nedrept.

Cauza de nepedepsire consta in imprejurarea ca incunostintarea ar produce un prejudiciu pentru cel care ar face‑o, pentru sotul sau sau pentru o ruda apropiata.

Legiuitorul, tinand seama de consideratiuni umanitare, a considerat ca legea penala nu trebuie aplicata in situatia in care prin incunostintare s‑ar aduce un preju­diciu persoanei care are obligatia de a incunostinta sau sotului sau ori unei rude apropiate.

Calitatea de "sot" este determinata de existenta casatoriei valabil incheiata si nedesfacuta pana in momentul savarsirii infractiunii de omisiunea incunostintarii.

"Ruda apropiata" are intelesul stabilit prin art. 149 C.pen.[2] Prin prejudiciu, in sensul art. 265 alin. (2) se intelege atat o paguba materiala, cat si un preju­diciu de natura morala.