Omorul savarsit cu premeditare. Continutul legal. Conditii preexistente

Omorul savarsit cu premeditare. Continutul legal. Conditii  preexistente

Premeditarea, in sensul literar al cuvantului inseamna gandire anticipata, chibzuire asupra unei activitati viitoare.

Unii autori, preluand acest sens literar au considerat ca premeditare, in sens juridic, inseamna comiterea unei fapte dupa o gandire prealabila cu intensitate; durata indelungata si chibzuinta faptuitorului la rece sau cu stapanire de sine, netulburat de efecte sau emotii puternice, ar insemna premeditarea .

In realitate, premeditarea, in acceptiunea legii penale, presupune realizarea a ceva mai mult decat o gandire anticipata. Premeditarea inseamna trecerea unui interval de timp din momentul luarii hotararii de a savarsi omorul si pana in momentul executarii infractiunii. Durata acestui interval de timp nu este fixa si nici nu poate fi dinainte stabilita. In fiecare caz, instanta de judecata, va constata daca aceasta conditie este sau nu indeplinita, tinand cont de imprejurarile concrete ale cauzei si de particularitatile faptuitorului. In functie de aceste particularitati, pe cand o persoana poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a chibzui, o alta persoana poate sa se hotarasca mai repede . In practica judiciara s-a considerat indeplinita aceasta conditie si s-a retinut omor savarsit cu premeditare, in cazul inculpatului care, in urma unui conflict cu victima, a plecat acasa, s-a inarmat cu un cutit si a revenit in acelasi loc dupa o ora, pandind-o si aplicandu-i o lovitura cu efect mortal .

Simpla deliberare anterioara nu constituie agravanta premeditarii ci mai este necesar ca omorul sa fi fost pregatit dinainte. Actiunea premeditata implica o hotarare prealabila si activitati materiale premergatoare savarsirii infractiunii, de natura sa intareasca hotararea luata si sa asigure realizarea ei.

Premeditarea este, asadar, o actiune compusa din doua elemente care se completeaza reciproc, pe de o parte elementul de chibzuire activa, subliniat prin prefixul "pre", pe de alta parte elementul de "meditare" asupra aspectului tactic, data in vileag de insusi felul in care a fost realizata infractiunea.

Premeditarea, desi este in esenta o activitate psihica si ar urma sa constituie o circumstanta personala, totusi, cand cel ce a premeditat savarsirea faptei efectueaza acte de pregatire impreuna cu alte persoane care cunosc scopul pregatirii, circumstanta premeditarii se converteste intr-una reala si, ca atare, se rasfrange asupra tuturor participantilor.

S-a spus ca, premeditarea presupunand pregatirea infractiunii fata de o anumita persoana, identitatea subiectului pasiv este un element intrinsec al acesteia. Aceasta opinie este inexacta pentru ca intentia deliberata de a ucide o persoana, concretizata in acte de pregatire, este de esenta acesteia, iar nu identitatea persoanei ca atare. Drept urmare, cand infractiunea s-a savarsit in aceleasi conditii, dar din cauza erorii sau a devierii actiunii, faptuitorul a ucis o alta persoana, va exista premeditare. Acest lucru rezulta din obiectul ocrotirii penale; este ocrotita nu o anume persoana, ci orice persoana. Asadar, premeditarea se ia in considerare chiar atunci cand in locul persoanei vizate a fost omorata o alta persoana, in caz de "error in personam".

Faptul ca hotararea de a savarsi fapta a fost luata sub o anumita conditie nu exclude premeditarea; de exemplu, daca persoana impotriva careia ar urma sa se savarseasca fapta va trece printr-un anumit loc sau daca aceasta nu va accepta o propunere a faptuitorului, ori daca va opune rezistenta. Rezulta ca, intre scuza provocarii si premeditare nu exista incompatibilitate, acestea putand coexista si putand fi retinute in cadrul aceleiasi infractiuni.

In ceea ce priveste aceasta compatibilitate, in doctrina s-au purtat diverse discutii .

Desi premeditarea presupune o stare de calm, iar provocarea presupune o stare de tulburare, totusi nu este exclusa situatia ca sa fie indeplinite ambele conditii ale circumstantelor. Astfel, este posibil ca faptuitorul sa premediteze omorul, conditionand savarsirea acestuia de un act provocator savarsit de victima. De asemenea, este posibil ca cel provocat sa nu riposteze imediat prin savarsirea omorului ci dupa scurgerea unui interval de timp in care sa mediteze asupra hotararii luate si sa efectueze acte de pregatire.

Instanta suprema se situeaza pe pozitia ca cele doua procese psihice nu sunt inconciliabile. Desi premeditarea presupune chibzuinta, sange rece, stapanire de sine, iar provocarea se caracterizeaza prin impulsivitate, spontaneitate, aceste procese ar putea sa se opuna nu "in general", ci numai in raport cu datele concrete ale spetei.

Desi riposta la un act provocator este, de regula, slab controlata de constiinta, este posibil ca inculpatul, pe fondul starilor afective pricinuite de provocator sa fie in masura si de o gandire coerenta, care sa-i permita organizarea, intr-un anumit mod a ripostei, adica sa-si premediteze riposta. Desi antagonice, aceste procese psihice pot coexista, pot trece unele in altele, se pot influenta reciproc .

Considerarea premeditarii ca o fapta care califica omorul se explica prin aceea ca o fapta savarsita in mod spontan este socotita ca mai putin grava decat fapta comisa in urma unei deliberari prin care faptuitorul a elaborat un plan de executare si a organizat aducerea acestuia la indeplinire. In cazul premeditarii nu se poate vorbi de o simpla intamplare, de un moment de ratacire, de un "ceas rau" in viata faptuitorului, ci de o atitudine vadit antisociala, de o comportare nesovaielnica in hotararea de a infaptui infractiunea, de un grad ridicat de periculozitate a infractorului.