Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Principiul legalitatii delictelor si pedepselor



Principiul legalitatii delictelor si pedepselor



Sectiunea I. CONCEPTE


Dreptul la neretroactivitatea legii penale-Principiul nullum crimen, nulla poene sine lege care fondeaza interdictia legislatiei penale retroactive este la baza dreptului penal modern si este consacrat in termeni identici de Conventiile generale; Curtea europeana vede aici " un element esential al preeminentei dreptului" ( SW c/Regatul Unit, 22noiembrie 1995, A.335B, paragraful 34). La acelasi titlu ca si "materia penala", notiunea de "pedeapsa", figurand la art. 7 CEDO, imbraca un sens autonom (Jamil c/Franta, 8 iunie 1995, A.317B, paragraful 30 in legatura cu constrangerea corpului).

Principiul de legalitate a pedepselor si delictelor presupune, de asemenea, ca infractiunea trebuie clar precizata prin lege;aceasta cerinta este satisfacuta, potrivit Curtii europene, " pentru ca este posibil de definit, plecand de la dispozitii legale pertinente, ce acte sau omisiuni angajeaza responsabilitatea penala, chiar daca aceasta definitie este data de tribunalele ce interpreteaza dispozitia in cauza" (Kokkinakis, 25 mai 1993, A.260); mai mult, trebuie ca decizia judiciara sa constituie " o etapa rezonabila previzibila de lege" (SW , paragraful 43). Principiul e insotit de dreptul de aplicare retroactiva a legii penale mai blande (Gragnic c/ Franta, 27 septembrie 1995, .325B, paragraful 24; art. 15 PIDCP). Cu toate acestea, PIDCP si CEDO stipuleaza ca acest principiu nu ar trebui sa aduca atingeri "dreptului de la Nuremberg" (art.15, paragraful 2 si art.7, paragraful 2); potrivit Comisiei europene a drepturilor omului, dreptul la neretroactivitatea legii penale " nu vizeaza nici o condamnare juridica sau morala" a legilor care, in circumstantele exceptionale de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, au fost adoptate "pentru a reprima crimele de razboi si faptele de tradare sau colaborare cu inamicul" (Ann.I., p.239). Aceasta regula a neretroactivitatii incriminarilor si pedepselor este enuntata ca drept autonom, dar nu imbraca toata forta sa care stabileste dreptul la libertate, care figureaza printre drepturile ordinare. Mai mult, art.4 al Protocolului 7 CEDO (de asemenea art.17 paragraful 7 PIDCP) consacra regula non bis in idem care interzice jurisdictiilor aceluiasi stat ( dar nu jurisdictiilor nationale a doua state sau mai multe: CDO, nr. 204/1986, A.P. c / Italia, dec., 2noiembrie 1987, Selection, p.71; com.req.nr. 24015/94, EGM c / Luxemburg, DR, 20mai 1994, D. si R., 77A, p.144) de a urmari sau a pedepsi penal pentru aceeasi infractiune care a fost deja achitata sau condamnata printr-o judecata definitiva (Grandingen, 23 octombrie 1995, A.328C.).




Printr-o rezerva Franta a limitat forta acestei dispozitii doar la infractiuni relevand, potrivit dreptului national, competenta jurisdictiilor penale.1

Articolul 7 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ofera individului garantia ca nu poate fi condamnat pentru o infractiune neprevazuta de lege in momentul in care a fost savarsita. Acest articol reflecta principiul in conformitate cu care trebuie a fi insusita o forma de comportament neingaduit pentru a fi considerat responsabil de incalcarea acestei interdictii. Intr-o cauza indreptata impotriva Regatului-Unit, reclamantul ii aratase unui ziarist documente ce fusesera anterior citite in mod public in fata unui tribunal si, pentru acest motiv, fusese condamnat pentru ultraj contra magistratului. Comisia a declarat plangerea admisibila intrucat reclamantul nu era in masura sa prevada in mod rezonabil felul in care tribunalele defineau elementele componentele ale infractiunii respective in conformitate cu "Common Law", cata vreme nimeni nu fusese niciodata pus sub urmarire pentru o asemenea actiune (Cer.nr.10.038/82). Partile au ajuns la solutionarea pe cale amiabila a cauzei. Acelasi articol 7 interzice printre altele unui stat sa-i aplice unui individ condamnat o pedeapsa mai grea decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii. Paragraful 2 al articolului 7 CEDO exclude interdictia retroactivitatii legii in cazul oricarei actiuni care, atunci cand a fost savarsita, era incriminata "potrivit principiilor generale de drept recunoscute de natiunile civilizate"2. Aceasta dispozitie trimite in mod direct la Principiile de la Nuremberg (si de la Tokio) si la accentul pus de acestea asupra crimelor de razboi. Insusi continutul dispozitiei este inspirat direct din articolul 38 al Statutului Curtii Internationale de Justitie. In acest context utilizarea termenului de "natiuni civilizate" presupune ca legislatia si practica statelor care nu sunt parti la Conventie, sa fie luate in considerare pentru a se aplica articolul 7 par.2.

Conventia Americana a Drepturilor Omului garanteaza libertatea de a nu fi supus retroactivitatii legilor si prevede obligatia statelor de a nu incalca drepturile garantate si adoptarea masurilor necesare, pentru a asigura beneficiul deplin al acestor drepturi. Nu sunt permise derogari in privinta aplicarii drepturilor omului celor mai de baza pe care le garanteaza Conventia. Lista drepturilor nederogabile este mult mai lunga decat cea a Conventiei Europene a Drepturilor Omului si Pactului International privind drepturile civile si politice. Spre deosebire de aceste tratate Conventia Americana mai statueaza ca nu pot fi suspendate " remediile judiciare esentiale pentru protectia" drepturilor nederogabile3.


Sectiunea II. SEDIUL MATERIEI.


1. Instrumente cu vocatie universala

A. Declaratia Universala a Drepturilor Omului -art. 11-

Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede in articolul 11: " Nimeni nu va fi condamnat pentru actiuni sau omisiuni care, in momentul in care au fost comise, nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsa mai aspra decat aceea care era aplicabila in momentul in care a fost comis actul delictuos".


B. Pactul international privind drepturile civile si politice - art.15

Pactul preia principiul legalitatii delictelor si pedepselor din Declaratia Universala a Drepturilor Omului si completeaza: " daca ulterior comiterii infractiunii, legea prevede aplicarea unei pedepse mai usoare, delincventul trebuie sa beneficieze de aceasta".


2. Instrumente cu vocatie regionala


A.     Conventia Americana privind drepturile omului -art. 9-

Principiul legalitatii pedepselor este stipulat la art.9 in Conventie: " Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care nu constituia, in momentul in care a avut loc, o infractiune potrivit dreptului aplicabil. De asemenea, nu poate fi aplicata nici o pedeapsa mai mare decat cea care era aplicabila in momentul in care a fost comisa infractiunea. Daca ulterior datei infractiunii este adoptata prin lege o pedeapsa mai usoara, aceasta va actiona retroactiv in favoarea delincventului".


B. Conventia Europeana a Drepturilor Omului -art.7-

Articolul 7 stipuleaza: " nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care, in momentul cand a fost savarsita, nu era considerata o infractiune, potrivit dreptului national sau international. De asemenea, nu poate fi aplicata vreo pedeapsa mai grava decat aceea care era aplicabila in momentul savarsirii infractiunii".

C. Carta Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor-art. 7-

In capitolul I , articolul 7 al Cartei se prevede:" Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau o omisiune care nu constituia, in momentul in care a avut loc, o infractiune pedepsita legal. Nici o pedeapsa nu poate fi aplicata daca ea nu era prevazuta in momentul in care a fost comisa infractiunea. Pedeapsa este personala si nu se poate aplica decat delincventului".


Sectiunea III. ORGANE INFIINTATE


Garantarea internationala a drepturilor omului se realizeaza nu numai prin organe internationale nejudiciare, ci, in primul rand, prin tribunale internationale specializate in materia drepturilor omului. Acestea au ca obiect protejarea drepturilor omului si sanctionarea statelor care au incalcat aceste drepturi. In prezent, exista doua asemenea tribunale, Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea Interamericana a Drepturilor Omului. Dupa intrarea in vigoare a tratatului corespunzator, va fi infiintata si Curtea Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor.


Curtea Europeana a Drepturilor Omului este primul tribunal international specializat in materia drepturilor omului care a fost infiintat. In prezent, ea are jurisdictie obligatorie asupra statelor parti la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar particularii au acces direct pentru a sesiza instanta cu o plangere impotriva statului despre care pretind ca este autor al unei violari a drepturilor omului.

Structurile internationale care desfasoara activitati de protectie a drepturilor omului sunt de doua tipuri: organe interne ale O.N.U. si organe conventionale.

Organele interne ale O.N.U. specializate in materia drepturilor omului sunt: Comisia Drepturilor Omului; Comisia Conditiei Femeii; Comitetul Drepturilor Economice, Sociale si Culturale; Inaltul Comisariat al Drepturilor Omului; Inaltul Comisariat al Natiunilor Unite pentru Refugiati.

Organele conventionale avand competente in domeniul drepturilor omului sunt: Comitetul Drepturilor Omului; Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale; Comitetul pentru eliminarea discriminarii fata de femei;Comitetul contra Torturii; Comitetul Drepturilor Copilului.

Potrivit dreptului comunitar originar, organele comunitare care au competente exprese in protectia drepturilor fundamentale la nivel regional european sunt: Parlamentul European; Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene; Ombudsmanul.


In cadrul Consiliului Europei, exista doua tipuri de organe specializate in materia drepturilor omului: Comisarul Drepturilor Omului si organele conventionale create prin tratate internationale distincte. Curtea Europeana a Drepturilor Omului este un organ al Consiliului Europei cu caracter jurisdictional, care are competenta materiala generala (in materia drepturilor civile si politice) si o competenta teritoriala limitata la nivel regional european.

Comisia Interamericana a Drepturilor Omului este un organ principal al Organizatiei Statelor Americane, cu caracter independent si cu natura parajudiciara, specializat in domeniul drepturilor omului. Ea are competenta materiala generala (drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale) si competenta teritoriala limitata la nivel regional interamerican.

Curtea Interamericana a Drepturilor Omului asigura garantarea drepturilor omului consacrate prin :Conventia americana relativa la drepturile omului si Protocoalele la aceasta; Conventia interamericana asupra prevenirii, sanctionarii si eliminarii violentei contra femeii-Conventia de la Belem do Para. Curtea Interamericana a Drepturilor Omului are o competenta contencioasa si o competenta consultativa.

Principala organizatie internationala la nivel regional african este Organizatia Unitatii Africane. Organul specializat in promovarea si protejarea drepturilor omului, in cadrul acestei organizatii internationale este Comisia Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor, organ parajudiciar, cu caracter independent. Rolul sau este dublu, atat sub aspectul promovarii, cat si sub acela al protejarii drepturilor omului si a drepturilor popoarelor. Sub aspectul drepturilor omului, ea are o competenta materiala generala (drepturile civile si politice si drepturile economice, sociale si culturale) si competenta teritoriala limitata la nivel regional african.

Curtea Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor urmeaza a fi creata prin Protocolul relativ la Carta africana a drepturilor omului si popoarelor privind crearea unei Curti Africane a Drepturilor Omului si popoarelor, tratat international care nu a intrat inca in vigoare. Rolul Curtii Africane este de a asigura protectia drepturilor omului si popoarelor impreuna cu Comisia Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor.


Sectiunea IV. JURISPRUDENTA

CAZUL WELCH contra REGATULUI UNIT - Pronuntarea unei ordonante de confiscare cu efect retroactiv in urma unei condamnari pentru infractiuni la legislatia asupra stupefiantelor.

-Cetatean britanic, dl. Peter Welch este arestat la 3 noiembrie 1986 si inculpat a doua zi pentru infractiuni la legea privind stupefiantele, recunoscut ca fiind savarsite intre 1ianuarie 1986 si ziua arestarii.

La 24 august 1988 el este declarat vinovat in baza a cinci capete de acuzare si i se aplica o pedeapsa de douazeci si doi de ani de inchisoare pentru doua infractiuni si douazeci pentru celelalte trei. In afara de aceasta, judecatorul da o ordonanta de confiscare a 66914 in baza Legii din 1986 asupra infractiunilor referitoare la traficul cu stupefiante. Neavand aceasta suma , cel interesat trebuie sa efectueze o perioada consecutiva de doi ani inchisoare. Dispozitiile materiale ale legii nu intrasera in vigoare decat la 12 ianuarie 1987, respectiv dupa data savarsirii infractiunilor.

Condamnatul a introdus apel in fata Curtii de apel care, la 11 iunie 1990, reduce pedeapsa cu doi ani si cu 7000 amenda stabilita prin ordonanta de confiscare.

-In plangerea sa din 22 iunie 1990 la Comisie, dl.Welch se declara victima a incalcarii art.7 si 6 1 si 2 din Conventie.

Hotararea din 9 februarie 1994 (Camera)(seria A nr. 307-A)

-Nimeni nu contesta in speta caracterul retroactiv al ordonantei de confiscare. Aceasta a fost emisa in urma unei condamnari pentru infractiuni la legislatia asupra stupefiantelor, savarsite inainte de intrarea in vigoare a Legii din1986.

-In consecinta, singura chestiune de rezolvat consta in a sti daca ordonanta constituia o pedeapsa in sensul art. 71.

Punctul de plecare al oricarei aprecieri privind existenta unei pedepse consta in a determina daca masura in chestiune este impusa ca urmare a unei condamnari pentru o "infractiune". In aceasta privinta si alte elemente pot fi considerate pertinente: natura si scopul masurii in cauza, calificarea sa conform dreptului intern, procedurile asociate adoptarii si executarii sale, ca si gravitatea acesteia. In ceea ce priveste legatura cu o infractiune, Curtea noteaza ca inainte ca o ordonanta sa poata fi pronuntata in baza Legii din 1986, acuzatul trebuie sa fi fost condamnat pentru una sau mai multe infractiuni in materie de trafic de stupefiante. Ea admite ca gravitatea ordonantei nu este decisiva in sine pentru ca numeroase masuri nepenale de natura preventiva pot avea efect puternic asupra persoanei vizate. Totusi, urmatoarele elemente sunt indicii importante ca ordonanta de confiscare constituie o pedeapsa: ampla prezumtie legala potrivit careia orice bun care trece prin mainile delincventului in timpul unei perioade de sase ani este rezultatul traficului de stupefiante, cu exceptia cazului cand cel interesat dovedeste contrariul; faptul ca ordonanta de confiscare vizeaza produsul traficului de stupefiante si nu se limiteaza la imbogatirea sau profitul efectiv; puterea discretionara a judecatorului de

fond de a lua in considerare, atunci cand fixeaza suma ordonantei, gradul de vinovatie al acuzatului, ca si posibilitatea de constrangere a persoanei.

Daca, dincolo de aparente, incercam sa discernem realitatea, independent de calificarea masurii de confiscare, ramane faptul ca dl.Welch a suferit un prejudiciu mai mare din cauza ordonantei decat cel la care era expus in perioada savarsirii infractiunilor de care a fost gasit vinovat. Avand in vedere combinatia de elemente represive, ordonanta de confiscare se traduce intr-o veritabila pedeapsa. In consecinta, a existat incalcarea art.7 1 (unanimitate).

Curtea subliniaza totusi ca aceasta concluzie nu repune in nici un fel in cauza puterea de confiscare conferita tribunalelor pentru a le permite sa lupte contra flagelului traficului de stupefiante.

Aratand ca ordonanta de confiscare nu a fost inca executata din cauza prezentei proceduri, Curtea apreciaza ca problema art.50 nu se afla in stare de judecata. Ea decide deci, sa rezerve pronuntarea in aceasta privinta (unanimitate).

Pentru cheltuielile de judecata si taxele privind procedura de la Strasbourg, ea aloca petitionarului 13.852,60 cu deducerea sumelor deja varsate prin asistenta judiciara (unanimitate).


CAZUL C.R. contra REGATULUI UNIT - Condamnarea unui barbat pentru tentativa de viol asupra sotiei sale.

-Nascut in 1952 si de nationalitate britanica, dl.C.R. traieste la Leicester. Dupa mai multi ani de probleme conjugale, sotia sa paraseste domiciliul conjugal. La 12 noiembrie 1989, petitionarul intra cu forta la parintii acesteia si incearca sa aiba un raport sexual cu ea, impotriva vointei sale. El este inculpat pentru tentativa de viol si violente verbale. La proces, in fata Crown Court din Leicester,la 30 iulie 1990, apararea sustine ca in drept nu este posibil ca un barbat sa-si violeze sotia. Aceasta invoca teza enuntata de Sir Matthew Hale in 1736 potrivit careia, casatorindu-se, o femeie consimte in general sa aiba relatii sexuale cu sotul sau. Judecatorul Owen examineaza mai multe exceptii care s-au degajat in common law de la aceasta regula in cursul ultimilor cincizeci de ani si apreciaza ca, deoarece intre soti exista un acord tacit, potrivit caruia casatoria lor a luat sfarsit, iar sotia intrerupsese viata comuna si indicase clar petitionarului ca nu mai era de acord sa aiba relatii sexuale cu acesta, in cazul de fata se aplica doua din imunitatile consacrate de jurisprudenta. Atunci, petitionarul se recunoaste vinovat de doua din capetele de acuzare si este condamnat la trei ani inchisoare.


El introduce apel in fata Court of Appeal care i-l respinge in unanimitate la 14 martie 1991; apoi petitionarul formuleaza recurs in fata Camerei Lorzilor, care, la 23 octombrie 1991, confirma in unanimitate hotararea Curtii de Apel. Lord Keith of Kinkel arata ca dreptul de common law poate si trebuie sa evolueze pentru a reflecta schimbarile survenite in ceea ce priveste locul femeii in societate si institutia casatoriei. Common law aduce mai multe exceptii de la teza lui Hale si nu exista ratiuni valabile pentru a nu considera ca inaplicabil in prezent ansamblul acestei teze. De altfel, art.1 1 al legii de modificare din 1976 asupra delictelor sexuale nu impiedica in nici un fel sa se ridice imunitatea conjugala, termenul "ilegitim" care figureaza in definitia data de aceasta dispozitie "violului" nu inseamna "in afara casatoriei", ci constituie "o simpla redundanta".

-In cererea sa din 31 martie 1992 la Comisie, dl.C.R. se plange de condamnarea sa pentru o conduita care, in opinia sa, nu constituia o infractiune penala in momentul savarsirii faptelor imputate;el invoca art.7 din Conventie.

Hotararea din 22 noiembrie 1995 (Camera) (seria A nr.335-C)

-Oricat de clar ar putea fi textul unei dispozitii legale, in orice sistem juridic, exista, in mod inevitabil, un element de interpretare judiciara si trebuie elucidate punctele indoielnice, ca si adaptarea la schimbarile de situatie. Art. 7 nu ar putea fi interpretat ca interzicand acest proces, cu conditia ca rezultatul sa fie coerent cu substanta infractiunii si in mod rezonabil previzibil. Curtea nu observa nici o ratiune pentru a se demarca de concluzia formulata de Court of Appeal si de Camera Lorzilor asupra semnificatiei cuvantului "ilegitim" la art. 1 1 al legii de modificare din 1976 asupra delictelor sexuale. Deciziile lor nu faceau decat sa continue o tendinta perceptibila in evolutia jurisprudentei, dezmembrand imunitatea care punea un sot la adapost de urmarirea penala pentru violul asupra sotiei sale. Nu exista nici o indoiala in legea din 12 noiembrie 1989 cu privire la faptul ca un sot care a avut prin forta raporturi sexuale cu sotia sa putea fi in diverse imprejurari acuzat de viol. In plus, interpretarea jurisprudentiala realiza o evolutie manifesta, coerenta cu substanta insasi a infractiunii, care tindea sa trateze, la modul general, o anumita conduita ca tinand de infractiunea de viol. Aceasta evolutie consta in faptul ca recunoasterea judiciara a absentei imunitatii respective constituia din acest moment o etapa a legii in mod rezonabil previzibila. Caracterul, prin esenta, injositor al violului este atat de manifest incat rezultatul deciziilor date de Court of Appeal si de Camera Lorzilor nu ar putea fi considerat drept contrar obiectului si scopului art. 7 din Conventie sau obiectivelor fundamentale ale acesteia, a caror esenta este respectarea demnitatii si libertatii umane. In rezumat, nu a existat incalcarea art.7 1 (unanimitate).


CAP. VII. CONCLUZII


Recunoscut in prezent ca un principiu al dreptului international contemporan,a carui evolutie a fost puternic marcata de "Declaratia Universala a Drepturilor Omului", de numeroasele tratate si documente internationale la care ne-am referit in aceasta lucrare, principiul apararii drepturilor umane se afirma in epoca noastra ca un imperativ de conduita al relatiilor dintre state, a caror realizare se impleteste strans cu promovarea in viata internationala a tuturor normelor si principiilor de drept, chemate sa guverneze raporturile dintre tari.

Afirmarea si recunoasterea drepturilor si libertatilor omului ca principiu al dreptului international contemporan nu se fundamenteaza pe recunoasterea unui "drept natural obiectiv", care ar "transcede vointa statelor", ci are la baza tocmai consimtamantul acestora de a-l recunoaste ca atare, dupa cum intreg ansamblul de norme de drept international exprima acordul de vointa al statelor in cadrul comunitatii generale.

In cazul drepturilor omului nu este vorba deci numai de invocarea unor principii de o valoare politico-juridica indiscutabila, ci si de recunoasterea unei situatii reale, obiective. De regula, indivizii beneficiaza de drepturi si libertati pe plan intern prin mijlocirea statelor de care apartin si care, in virtutea suveranitatii lor, asigura totodata caile concrete de realizare a drepturilor si libertatilor. Fara inscrierea drepturilor omului in normele constitutionale si fara adoptarea unor masuri adecvate pentru garantarea lor de catre fiecare stat, drepturile si libertatile cetatenesti vor fi lipsite de orice eficienta.

In planul dreptului international, jurisdictiile internationale afirma constant si clar superioritatea normelor internationale, inclusiv in materia drepturilor omului, fata de normele dreptului intern, indiferent de natura acestora, deci inclusiv fata de normele constitutionale. Un act sau fapt contrar unei norme internationale privind drepturile omului este sanctionat la nivel international, chiar daca el, din punct de vedere al dreptului intern, este legal si constitutional. In planul dreptului intern, chestiunea este mai delicata si ea depinde exclusiv de dispozitiile constitutionale si legislative ale fiecarui stat.

In raport cu dispozitiile normative interne, autoritatile nationale, in special instantele judecatoresti, solutioneaza eventualele conflicte dintre un tratat international in materia drepturilor omului si dispozitiile legislative si chiar constitutionale nationale.

Garantarea internationala a drepturilor omului se realizeaza in primul rand prin tribunale internationale specializate in materia drepturilor omului. Acestea au ca obiect protejarea drepturilor omului si sanctionarea statelor care au incalcat aceste drepturi.

Intelegerea deplinei semnificatii a institutiei drepturilor omului presupune o cunoastere a ideilor umaniste care au postulat inca din timpurile cele mai vechi libertatea si egalitatea oamenilor. Perceperea sensului exact al institutiei juridice a drepturilor omului implica, asadar, in mod necesar, o intelegere a semnificatiei filosofice a acestor drepturi, indispensabila deslusirii continutului moral-politic al oricaror reglementari normative in aceasta materie.

Privind retrospectiv, se poate aprecia ca declaratiile de drepturi au reprezentat- atat la timpul respectiv, cat si mai ales dupa trecerea unor secole- documente fundamentale, de o incomparabila relevanta pentru definirea continutului politic si juridic al institutiei drepturilor omului. Ele au fundamentat ideea egalitatii oamenilor atat in domeniul drepturilor civile, cat si in domeniul politic, definind o viziune elaborata cu privire la raporturile dintre individ si stat, dintre om si autoritate.

Elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, in fond, o operatiune de sinteza, constand din generalizarea unor idei consacrate, in diferite tari, in documente juridice cu un bogat continut moral si politic, redactate de juristi de mare prestigiu, care au rezistat timpului.

Reprezentand un principiu de drept international cu valoare imperativa, de jus cogens, principiul respectarii universale a drepturilor omului obliga toate statele, in aceeasi masura. El postuleaza indeplinirea unor indatoriri asumate prin documente juridice cu valoare obligatorie de catre fiecare stat, atat fata de propriii cetateni, cat si fata de comunitatea internationala.

Referindu-ne la impactul extinderii cooperarii internationale a statelor in domeniul drepturilor omului, consideram necesar sa subliniem ca recunoasterea si consacrarea acestor drepturi prin documente internationale a avut o influenta benefica, contribuind la perfectionarea legislatiilor nationale. Problematica drepturilor omului a capatat o dimensiune internationala, putand fi valorificate la maximum ideile de libertate si demnitate, stimulandu-se astfel opozitia fata de regimurile totalitare. Actiunea internationala a generat incredere si spirit de raspundere in promovarea unei atitudini ferme pentru respectul drepturilor omului din partea unor organizatii si organisme internationale. Relatia dintre mjloacele interne si cele internationale de protectie a drepturilor omului a capatat dimensiuni inedite in conditiile in care elaborarea a noi documente internationale, garantand protectia omului si a drepturilor sale a stimulat aparitia unor importante acte legislative. Acestea - constitutii nationale si legi reglementand diferite domenii majore ale protectiei drepturilor omului - au contribuit la

randul lor la o tot mai puternica recunoastere in viata internationala a principiului respectarii drepturilor omului, conceput ca un principiu imperativ de drept international, avand o relevanta dintre cele mai mari pentru desfasurarea pasnica a relatiilor dintre state.

Titlul II din Constitutia Romaniei, intitulat " Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale", constituie unul dintre domeniile cele mai importante ale reglementarilor constitutionale. El cuprinde nu numai o enumerare clara si corespunzatoare a drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale, dar, in acelasi timp, enunta garantii de natura sa asigure respectul ferm al acestora. Elaborarea textelor a avut in vedere in primul rand Conventiile internationale privind drepturile omului: Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cele doua Pacte internationale ale drepturilor omului (Pactul privind drepturile civile si politice si Pactul privind drepturile economice si sociale). Prevederile constitutionale enunta: principiul neretroactivitatii legilor; universalitatea drepturilor si libertatilor; egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii si autoritatilor publice; protectia , de catre statul roman, a cetatenilor romani aflati in strainatate; relatia dintre dispozitiile constitutionale si tratatele internationale privind drepturile omului; accesul liber la justitie pentru apararea drepturilor si libertatilor. O prevedere deosebit de importanta se refera la tratatele internationale privind drepturile omului. Sediul materiei se gaseste in articolul 20 din Constitutie, care are urmatorul cuprins: "Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista neconcordanta intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale". Dispozitiile constitutionale urmeaza sa fie interpretate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte.

In activitatea de promovare a drepturilor omului un rol important il au organizatiile stiintifice, sociale, institutiile de drept public si cele cu caracter neguvernamental care desfasoara activitati pe linia drepturilor omului. In randul acestora se cuvine a fi mentionat Institutul Roman pentru Drepturile Omului, organism independent, al carui scop este de a asigura o mai buna cunoastere de catre organismele publice, asociatiile neguvernamentale si cetatenii romani a problematicii drepturilor omului, a modului in care drepturile omului sunt garantate in alte tari, indeosebi in tarile participante la Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.


Dintre organizatiile cu caracter neguvernamental desfasurand activitati in domeniul drepturilor omului mentionam: Liga Apararii Drepturilor Omului, organizatie infiintata la 1 ianuarie 1990, Asociatia pentru apararea drepturilor omului in Romania - Comitetul Helsinki, constituita in ianuarie 1990, Societatea Independenta Romana a Drepturilor Omului, infiintata in 1990.

Institutia drepturilor omului prezinta caracter bivalent, fiind in acelasi timp o institutie de drept intern, integrata normelor constitutionale, dar si o institutie de drept international, configurand trasaturile unui principiu juridic aplicabil in relatiile dintre state.

Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului constituie o recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate infaptui o societate democratica - conditie fireasca a afirmarii demnitatii fiecarui individ - dar nici realiza cadrul juridic normal indispensabil colaborarii natiunilor.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright