Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Romania, stat suvern si independent



Romania, stat suvern si independent



Intelegerea suveranitatii de stat a Romaniei impune o succinta prezentare a notiunii de suveranitate. Pentru explicarea suveranitatii este necesara luarea in consideratie a cel putin trei probleme teoretice si anume: evolutia istorica a conceptului de suveranitate, existenta a trei notiuni care, desi se gasesc intr-o stransa corelatie, sunt totusi notiuni distincte si anume suveranitatea poporului, suveranitatea nationala, suveranitatea de stat si problema titularului suveranitatii. Suveranitatea, ca atribut al statului, a aparut odata cu aparitia acestuia, dar ideile si conceptiile despre suveranitate apar mult mai tarziu, ele fiind situate spre sfarsitul Evului Mediu. Se considera ca primul care a clarificat conceptul de suveranitate a fost Jean Bodin (1530-1595) in cunoscuta sa lucrare 'Les sixs livres de la Republique' (1576), care, considerand suveranitatea de origine divina, a definit-o ca puterea suprema absoluta a statului, inalienabila, constanta, imprescriptibila si indivizibila.

In decursul istoriei s-au emis numeroase conceptii, opinii diferite asupra suveranitatii, mergandu-se de la afirmarea si justificarea suveranitatii, ca realitate si principiu, la negarea suveranitatii, la considerarea suveranitatii ca ceva invechit, demodat, si mai mult chiar pana la considerarea suveranitatii ca sursa a conflictelor dintre state.

Uneori, in doctrina juridica mai veche, suveranitatea era considerata unul si acelasi lucru cu puterea de stat. Problema de mare importanta si actualitate, suveranitatea de stat se impune si astazi ca una din marile realitati ale lumii contemporane.

Ideea de baza ce trebuie subliniata este aceea ca, in decursul istoriei conceptul de suveranitate a evoluat in functie de scopurile societatii, de interesele si valorile ce trebuiau protejate. Continutul suveranitatii se deosebeste de la o oranduire sociala la alta, deoarece chiar aceste oranduiri se deosebesc intre ele. Asa cum se subliniaza in literatura juridica, continutul suveranitatii, adica domeniile in care se exercita, s-au extins de la politic la economic, cu precizarea ca insusi politicul si-a schimbat in timp semnificatia.

Precum observam, in stabilirea conceptului de suveranitate trebuie explicate si alte doua notiuni des intalnite in literatura juridica si mai ales in cea politica, si anume suveranitatea poporului si suveranitatea nationala.




Prin suveranitatea poporului se intelege dreptul poporului de a decide asupra sortii sale, de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organelor lui, precum si de a controla activitatea acestora. In societatea in care puterea de stat apartine real intregului popor, suveranitatea poporului se identifica cu suveranitatea de stat. Suveranitatea poporului legitimeaza dreptul acestuia la insurectie, atunci cand s-au epuizat toate mijloacele legale.

Prin suveranitatea nationala se intelege dreptul la autodeterminare si la dezvoltarea independenta a fiecarei natiuni, care ii apartine fie ca poseda sau nu o organizatie proprie de stat.

Bineinteles ca atunci cand natiunea s-a constituit intr-un stat suveran si independent, suveranitatea nationala  se identifica cu cea de stat.

Apare, evidenta credem noi, atat deosebirea, cat si legatura intre suveranitatea de stat, pe de o parte si suveranitatea nationala, pe de alta parte. Se observa ca numai  suveranitatea de stat este o caracteristica generala a puterii de stat. Realitatea ca deseori aceste trei notiuni se regasesc inmanuchiate intr-una singura, atotcuprinzatoare, nu ne poate duce la ideea negarii existentei a trei notiuni distincte.


In general, prin functie a statului se intelege un complex de drepturi si obligatii, atributii constituite dupa un scop, mijloace si o natura comuna, stabilite de lege si realizate de o autoritate statala speciala si specializata potrivit unei anumite competente1).


Clasificarea functiilor statului

Dupa unii autori, statul ar avea trei functii, respectiv: a)functia legislativa; b)functia executiva sau administrativa si c)functia jurisdictionala2). Dupa alti autori, statul ar avea patru functii: legislativa; executiva sau guvernamentala; administrativa si judecatoreasca3).

Separarea functiei executive in doua functii este, in principal, motivata de modernizarea si tehnicizarea functiei pur administrative, ceea ce justifica pe deplin calificarea acesteia ca o functie propriu-zisa. Importanta deciziilor cu caracter administrativ in viata cotidiana, diversificarea tehnicilor administrative si constatarile 'stiintei administratiei' intaresc acest punct de vedere. Intr-o asemenea conceptie, administratia (functia administrativa) ar reveni guvernului, iar functia executiva ar reveni sefului statului, iar in unele situatii primului-ministru. De observat ca o lege votata de Parlament nu poate intra in vigoare, potrivit Constitutiei Romaniei, daca nu este promulgata de Presedinte - seful statului - prin decret prezidential. Prin decretul de promulgare al unei legi se:

-investeste legea respectiva cu putere executorie, adica cu obligativitatea 'erga omnes' a executarii si respectarii ei:

-se dispune tuturor autoritatilor cu atributii in cauza sa treaca imediat la organizarea si executarea legii.

Prin publicarea legii si a decretului de promulgare:

-legea intra in vigoare, adica devine obligatorie de cunoscut si de respectat pentru toti, incepand sa produca efecte juridice;

-autoritatile competente sunt obligate sa organizeze executarea, de regula imediat, a legii in cauza si sa o execute in mod concret1).


a)         Functia legislativa consta in adoptarea de catre Parlament a unor reguli conform vointei poporului - obligatorii pe teritoriul statului si pentru orice persoana fizica, juridica, inclusiv autoritatile publice si Statul.

Asa cum am aratat la un curs anterior, exista o ierarhie a legilor in raport de puterea reprezentativa a autoritatii care o adopta. Constitutia se adopta de Adunarea Constituanta si se aproba prin referendum popular; legea organica se aproba de majoritatea calificata a Parlamentului, iar legea ordinara de catre majoritatea simpla a Parlamentului.

Legea reglementeaza, de regula, situatii generale, impersonale si rareori doar un singur caz, cum ar fi Legea privind expropierea unui teren pentru cauza de utilitate publica sau Legea privind ratificarea unei conventii ori tratat.

Functia legislativa exercitata de un organism specializat in mod exclusiv, a ridicat inca de la bun inceput (avem in vedere indeosebi secolul al XVIII-lea cand s-a conturat necesitatea codificarii cutumei constitutionale) problema evitarii hegemoniei corpului legiuitor asupra celorlalte organisme de guvernare si chiar a natiunii. Un Parlament omnipotent, neconstrans de o alta putere ar fi putut devenii discretionar, inlocuind tirania monarhului absolut cu propria tiranie. In conditiile in care Parlamentul isi revendica puterea de la popor, acesta fiind suveran ar fi fost foarte usor ca forul legislativ sa fi pretins o pozitie dominanta in raport cu celelalte institutii de guvernare. O asemenea posibilitate ar fi rasturnat insasi scopul fundamental al Parlamentului ca institutie reprezentativa a intereselor poporului, respectiv inlaturarea absolutismului monarhic.

In acest sens, principiul separatiei puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc, reglementeaza in mod corespunzator aceasta problema, asa cum am aratat in capitolul anterior, cand am tratat acest principiu.


Atunci cand legiuitorul apreciaza ca pentru cunoasterea legii si organizarea executarii acesteia este necesara o perioada de timp de la publicare, atunci stabileste in mod expres un termen rezonabil, de cand legea incepe sa intre in vigoare. De exemplu, Ordonanta nr. 37/1999 privind introducerea impozitului pe venitul global, desi a fost publicata in Monitorul Oficial la suveranitatea de stat este considerata a fi acea caracteristica a puterii de a fi suprema pe teritoriul statului si independenta fata de orice putere straina, caracteristica exprimata in dreptul statului de a-si rezolva liber treburile interne si externe, cu excluderea oricarui amestec al altor state si cu respectarea drepturilor corespunzatoare ale acestora si a regulilor generale admise ale dreptului international. Se adauga deci la suprematie si independenta obligatia respectarii drepturilor altor state si a normelor si principiilor dreptului international.

Este foarte adevarat ca din modul cum sunt formulate aceste definitii nu reiese intotdeauna in mod expres ca este vorba de doua conditii alaturate, suprematie si independenta, dar o asemenea interpretare este posibila. Cei care definesc suveranitatea in modul mai sus aratat, pleaca de la ideea reciprocitatii in relatiile dintre state. Se arata, corect de altfel, ca suveranitatea exclude arbitrariul, incalcarea suveranitatii altor state, ca ea nu trebuie sa fie un privilegiu al statelor mari si puternice in dauna altor state. Statul suveran este obligat sa respecte drepturile altor state, normele unanim admise ale dreptului international, sa respecte principiul legalitatii suverane a statelor.

Mentionarea, insa, in definitia suveranitatii de stat a obligatiei de a respecta drepturile altor state, precum si normele dreptului international, poate fi interpretata in sensul de conditii pentru existenta suveranitatii ceea ce este, bineinteles criticabil. Pentru ca asa cum se arata in literatura de specialtate, practica internationala a cunoscut exemple de incalcare a drepturilor statelor din partea unor state puternice, dar aceasta nu poate duce la concluzia ca, aceste state care au incalcat drepturile altora nu sunt suverane.

Un al doilea mod de definire al suveranitatii este acela in care nu sunt retinute in definitie, ca elemente constitutive ale suveranitatii, obligatiile de respectare a dreptului international si a drepturilor altor state. Nu inseamna insa ca acesti autori nu dau importanta cuvenita egalitatii suverane a statelor, reciprocitatii in viata internationala, normelor si principiilor dreptului international.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|