Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Vinovatia - conceptul de vinovatie



Vinovatia - conceptul de vinovatie


Pentru anagjarea raspunderii unei persoane, langa cele trei elemente obiective analizate pana in prezent, mai este necesara si conditia imputabilitatii faptei. Nimeni nu poate fi angajat sa raspunda decat daca a fost liber sa actioneze atat din punct de vedere intelectiv, cat si volitiv, in caz contrar prejudiciul este rezultatul soartei[1]

Textul art. 998 C. civ., face aplicatia acestei reguli stabilind ca sarcina reparatiei revine celui din a carui greseala s-a produs. Asa cum am mai aratat legiuitorul gradeaza vinovatia, obligand la reparare nu doar pentru greseala ci si pentru neglijenta si chiar pentru imprudenta ( art. 999)

Element subiectiv al raspunderii civile delictuale este indicat de lege prin cuvintele: greseala, culpa (art. 1044 C. civ.,) sau vina, si in consecinta autorii utilizeaza cu aceeasi semnificatie termeni diferiti: greseala[2], culpa , vina . Termenul de culpa si cel de vina au insa in dreptul romanesc o semnificatie diferita, desi referentul este acelasi: atitudinea autorului faptei fata de consecintele acesteia. Astfel, in dreptul penal vina este conceptul care exprima imputabilitatea faptei penale, iar culpa este doar una din formele acestui concept, exprimand lipsa de intentie in savarsirea faptei. In schimb in dreptul civil, conceptul de imputabilitate a faptei ilicite este exprimat, inca din dreptul roman inclusiv prin cuvantul culpa, gradele imputabilitatii fiind exprimate prin adaugarea formei intentiei: culpa lata, sau dol, echivalenta formei intentionale; culpa cu prevedere, sau culpa fara prevedere. Cuvantul greseala este o influenta a dreptului canonic. Pentru a evita orice confuzie intre culpa civila si cea penala se foloseste frecvent notiunea de „vinovatie ” sau de “vinovatie civila” .




Asa cum am mai aratat odata cu definirea ilicitului civil, unii autori includ iliceitatea faptei, alaturi de imputabilitate, in notiunea de vinovatie[7]. Astfel se considera ca elementul subiectiv al raspunderii civile delictuale consta in esenta in optiunea pe care o face subiectul, alegand o actiune contrara normelor morale sau celor juridice, desi puteau alge o conduita conforma lor.

Totusi legislatia unor state cum ar fi codul civil elvetian si in dreptul german, se facea distinctie intre ilicit si culpa, aratandu-se ca nedreptatea si ilicitul trebuie sa fie constiente[8].

Doctrina actuala realizeaza o neta deosebire intre ilicit si vinovatie, careia ii recunoaste statutul de element structural deosebit, de sine statator al raspunderii delictuale[9].

Vinovatia reprezinta atitudinea psihica a autorului faptei pagubitoare fata de actiunea sa ilicita si de rezultatele acesteia, determinand masura in care actul prejudiciant poate fi imputat celui care l-a savarsit. In consecinta esentiala este atitudinea subiectiva imputabila, adica atitudinea negativa, de incalcarea regulilor sociale si juridice, desi isi da seama ca incalca aceste reguli

Structural vinovatiei este alcatuita dintr-o componenta intelectiva si o componenta volitiva.

Factorul cognitiv permite autorului sa reflecteze adecvat realitatea inconjuratoare si sa ia decizii conforme, cunoascand semnificatia logica a faptei sale, ca si sensul etic[10] al actiunii intreprinse. Asadar autorul va avea: a) reprezentarea corecta a actului infaptuit; precum si b) previziunea rezultatelor; si c) constiinta raului infaptuit. In lipsa acestui element actul este inconstient, fiind doar un raspuns impulsiv, mecanic, la un stimul extern.

Factorul volitiv, este decizia de a actiona in vederea obtinerii unui scop, dupa ce in prealabil agentul responsabil a intreprins o activitate psihica de cunoastere si reprezentare a urmarilor faptei si pe de alta parte constiinta raului. Asa cum am mai aratat, etapele sau fazele actului voluntar sunt: motivatia, deliberarea, hotararea si exteriorizarea.  Raspunderea pentru fapta ilicita este antrenata tocmai pentru ca desi putea sa hotarasca conform regulilor morale si juridice, a preferat o decizie contrara.

In dreptul civil fapta se savarseste uneori din culpa, adica dintr-o gresita deliberare ca urmare a reflectarii gresite. Daca aceasta eroare in cunoastere este imputabila agentului, fapta antreneaza raspunderea pentru ca eroarea se datoreste imprudentei sau neglijentei lui. Totusi uneori legea consacra o diferentiere intre greseala cu intentie si cea din culpa tocmai pentru ca in acest ultim caz cunoasterea este atenuata. Aceasta alegere „vinovata” nu este tot una cu lipsa procesului psihic, atunci cand subiectul a actionat fara discernamant, ori dimpotriva nu a putut in mod obiectiv sa cunoasca ori sa prevada, pentru ca nici un om cu o diligenta medie nu putea sa o faca.

78. Formele culpei.

Legea civila nu defineste vinovatia si nici formele ei, de aceea doctrina face apel la termenii si gradele vinovatiei din dreptul penal( art 19 C. p.)

In consecinta, vinovatia, ca atitudine subiectiva fata de fapta si urmarile ei, se poate exprima fie printr-o forma intentionala, in care autorul are reprezentarea rezultatului pe care il urmareste, ori nu il urmareste dar accepta posibilitatea producerii lui, fie printr-o forma neintentionala, care presupune prevederea rezultatului urmata de speranta netemeinica a autorului ca nu se va produce ori neprevederea rezultatului desi persoana trebuia si putea sa-l prevada.

Din acest enunt rezulta ca suntem in prezenta vinovatie in forma: “intentie directa” daca autorul prevede si urmareste rezultatul; “intentie indirecta” daca doar prevede rezultatul pe care nu-l urmareste dar accepta posibilitatea producerii lui; “culpa cu prevedere” cand desi prevede rezultatul, nu-l urmareste si spera nejustificat ca nu se va produce si “culpa simpla” sau „fara prevedere” cand autorul  nu prevede urmarea dar trebuia si putea sa o prevada.

Aceste calificari apartin dreptului penal. Codul civil nu consacra o diferentiere de sanctionare in functie de gradele vinei si de aceea nici nu reglementeaza gradele ei decat in unele situatii, si mai ales in raspunderea contractuala( art. 1085).

In cadrul raspunderii civile delictuale art. 998- 999 C. civ., distinge intre: greseala care echivaleaza cu vina in forma intentiei; si culpa, cu sensul de vina fara intentie. Prin aceasta distinctie nu se craza consecinte juridice, autorul fiind obligat la despagubire si pentru cea mai neinsemnata vina. Totusi, inca din dreptul roman, se admite distinctia intre culpa grava culpa lata corespondenta intentiei sau dolului -culpa lata dolo aequiparatur; culpa usoara culpa levis corespondenta vinei fara intentie; si culpa foarte usoara culpa levissima . Prima corespunde unei atitudini pe care nici cel mai marginit om nu s-ar fi facut vinovat; secunda corespunde imprudentei sau neglijentei pe care nu ar fi savarsit-o un om diligent; ultima corespunde imprudentei sau neglijentei pe care omul perfect nu ar fi facut-o[11]

Cu toate ca in dreptul roman gradele culpei raman ineficiente[12] atata vreme cat aplicarea lor nu este ceruta de un text de lege sunt situatii in care ele devin operante.

- Astfel in clauzele de neraspundere culpa grava nu inlatura raspunderea.

- In raspunderea contractuala intentia sau reaua credinta este sanctionata mai oneros(art. 1085 C. civ.,;

- Instantele sunt tentate sa aprecieze mai larg intinderea prejudiciului, si prin urmare si a reparatiei[13]

- Asiguratorul nu acorda indemnizatie de asigurare in cazul in care fapta este savarsita cu intentie de asigurat sau beneficiar[14]

- In cazul concursului faptelor ilicite ori al acestora cu fapta victimei reparatia sau impartirea sarcinilor reparatiilor se face in functie de gradul culpei[15].

- Reaua credinta este sanctionata mai grav, cum sar fi in accipiensului de rea credinta sau al vanzatorului care ascunde viciile lucrului .

79. Aprecierea vinovatiei

In stabilirea gradului de vinovatie nu exista dificultate in stabilirea gradelor delictului. Existenta intentiei fie directe sau indirecte este usor de stabilit

Nu este la fel de usor in cazul cvasidelictului, acesta avand forma culpei din imprudenta sau din neglijenta. Pentru a stabili ca autorul ilicitului a fost imprudent sau neglijent trebuie sa cunoastem masura sau comportamentul tip pentru a compara conduita agentului.

In legatura cu premisele alegerii unui criteriu sau altul se are in vedere pe de o parte ca in raspunderea civila inca din dreptul roman s-a consacrat etalonul omului perfect, deoarece si culpa cea mai mica este considerata vina. Pe de alta parte regula art. 1080 pare sa consacre tipul omului cu diligenta medie, a bunului proprietar.

S-a propus un sistem subiectiv de apreciere[16], care are in vedere conduita celui care actioneaza in functie de caracteristicile personalitatii sale, de calitatile si defectele fizice si de ordin intelectual, care ii permit sau nu sa aiba reprezentarea fidela a urmarilor faptei sale.

Intr-o alta conceptie s-a propus un sistem de apreciere obiectiv, raportat la puterea de intelegere a individului capabil, apt sa isi reprezinte realitatea asa cum trebuie ea sa fie inteleasa.


A prevalat ultima conceptie deoarece intr-o societate cu un grad evoluat de patrundere a stiintei in viata sociala nimeni nu-si poate permite sa fie imprudent sau neglijent. Pe de alta parte, relatiile sociale actuale impun o exigenta sporita membrilor societatii.

79. Capacitatea delictuala a persoanei fizice.

Imputabilitatea persoanei presupune, asa cum am vazut, existenta posibilitatii si libertatii de reflectare a realitatii astfel incat actul volitiv sa se fundamenteze pe o cunoastere adecvata a scopurilor si posibilitatilor de realizare a lor. De aceea o prima conditie a cunoasterii este existenta discernamantului. Persoanele fizice vor fi trase la raspundere in situatia in care dispun de capacitate delictuala sau se gasesc in situatia de a le fi imputata greseala comisa.

Prin capacitate delictuala intelegem facultatea persoanei de a putea raspunde pentru paguba pricinuita altuia prin fapta sa ilicita.

Continutul capacitatii delictuale este dat de conceptul de discernamant, care reprezinta aptitudinea psiho-fizica a persoanei de a-si da seama de intelesul logic si de valoarea social-juridica si etica a faptei savarsite, ca si de consecintele pe care le poate produce actiunea sa. Conchidem deci ca exista o deosebire de continut intre capacitatea delictuala si cea de exercitiu, prima avand un cuprins mai redus decat capacitatea de exercitiu deoarece, spre deosebire de aceasta, capacitatea delictuala nu include si insusirile psihice necesare pentru emiterea unor manifestari voluntare cu finalitate juridica. De aceea capacitatea delictuala vizeaza numai savarsirea de fapte nu si de acte juridice[17].


Deosebirea de continut intre cele doua concepte apare fireasca deoarece infaptuirea unor acte juridice presupune prin complexitatea consecintelor un proces deliberativ mai amplu spre deosebire de cel caracteristic faptei ilicite, unde intereseaza posibilitatea concreta a autorului de a distinge intre fapte morale si cele imorale[18], valoarea morala a unei reguli fiind continuta si in norma de drept.

Textul art. 25 al. 3 din D. nr. 32/ 1954 prevede ca minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu raspund pentru fapta lor ilicita, decat daca se face dovada ca au lucrat cu discernamant. In consecinta:

- orice persoana care a depasit varsta de 14 ani este prezumata ca are discernamant si ca atare ca dispune de capacitate delictuala. Prezumtia este relativa, astfel ca exonerarea de raspundere este admisibila daca se dovedeste lipsa de discernamant a autorului, in momentul savarsirii faptei;

- minorul sub 14 ani este prezumat a fi lipsit de discernamant si ca in consecinta nu are capacitate delictuala. Tragerea la raspundere a acestuia nu se va putea realiza decat daca reclamantul va dovedi ca el avea discernamant in momentul savarsirii faptei[19].

Legea nu prevede nimic pentru debilii sau alienatii mintali sub aspectul capacitatii delictuale. Din acest motiv sunt autori care considera ca regula aplicabila minorilor este de stricta interpretare si ca urmare debilii si alienatii raspund pentru faptele lor ilicite pana la proba contrara a lipsei de discernamant[20].Alaturi de alti autori consideram ca persoanele puse sub interdictie au aceeasi situatie juridica cu cea a minorilor sub 14 ani . In consecinta:

-debilii si alienatii mintali pusi sub interdictie judecatoreasca sunt prezumati a fi lipsiti de discernamant[22];

- debilii si alienatii mintali care nu au fost pusi sub interdictie, si au depasit varsta de 14 ani, sunt asimilati sub aspectul prezumtiei de discernamant persoanelor normale de aceeasi varsta[23]. Ei vor fi exonerati de raspundere daca probeaza inaptitudinea lor psiho-fizica existenta in momentul savarsirii faptei;


80. Cauze exoneratoare de raspundere.

Aceste situatii intereseaza latura subiectiva, atitudinea psihica a persoanei, fata de fapta savarsita, care trebuie sa se formeze si sa se desfasoare liber pentru ca acesta sa-si poata decida conduita si sa raspunda pentru ea. Pe cale de consecinta, imprejurarile sau faptele, mai mult sau mai putin exterioare persoanei, care diminueaza sau impiedica libertatea de alegere a subiectului, inlatura imputabilitatea faptei.

Aceasta situatie poate fi analizata si altfel. Daca singura cauza a producerii prejudiciului o constituie aceste imprejurari, atunci fapta subiectului nu se mai afla in raport cauzal cu prejudiciul produs si prin urmare nu sunt intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale.

In tratarea problemei imprejurarilor care inlatura vinovatia trebuie considerate situatiile in care fapta omului unita cu alte fapte sau evenimente exterioare a jucat un rol cauzal in producerea prejudiciului.

Legea nu reglementeaza aceste cauze in care autorul faptei este lipsit de vinovatie. Pe calea analogiei s-au dedus din regulile raspunderii contractuale(art. 1082-1083 C. civ.,): cazul fortuit si forta majora fapta tertului si faptqa victimei.

80.2. Cazul fortuit si forta majora.

In esenta vinovatia intemeindu-se pe previzibilitatea consecintelor faptei, cazul fortuit reprezinta situatia imprevizibila care a produs rezultatul pagubitor, pe cand forta majora consta intr-o imprejurare absolut imprevizibila si de nedepasit care a determinat efectul negativ.

In doctrina se discuta asupra existentei distinctiilor intre acestea[24]. si asupra criteriilor de distinctie intre cazul fortuit si forta majora. In acest sens s-au conturat doua teorii: cea subiectiva, potrivit careia distinctia dintre cele doua cauze de exonerare a raspunderii ar consta in caracterul relativ al invincibilitatii si imprevizibilitatii pentru cazul fortuit si caracterul absolut al acestor caracteristici in cazul fortei majore . In teoria obiectiva, distinctia intre cele doua ar consta in caracterul exterior in cazul fortei majore, respectiv, caracterul intern in cazul fortuit, al imprejurarii fata de cel chemat sa raspunda.

In doctrina noastra elementele celor doua teorii au fost preluate definind cazul fortuit si forta majora prin imbinarea criteriilor acestora.

80.2.1.Forta majora reprezinta in conceptia dreptului nostru o situatie faptica si juridica deosebita de cazul fortuit. Forta majora este definita ca fiind un eveniment imprevizibil, inevitabil,  extern, si care nu poate fi imputat unei greseli a celui chemat sa raspunda.

Suntem in prezenta acestei cauze de exonerare de raspundere ori de cate ori sunt indeplinite urmatoarele conditii:

- evenimentul ce a determinat producerea rezultatului sa fi fost imprevizibil absolut, autorul dar si orice persona diligenta fiind in imposibilitate sa-l anticipeze;

- evenimentul sa fi fost invincibil in mod absolut, in sensul unei imposibilitati totale de a-l evita, inlatura sau impiedica prin vreunul din mijloacele cunoscute la momentul producerii lui;

- evenimentul sa fi fost exterior faptei comisive ori negative a autorului.

- Evenimentul nu poate fi imputabil celui ce a savarsit fapta datorita caracterului exterior al imprejurarii care a determinat si a condus energia faptuitorului[26].



Efectele fortei majore. Trebuie distinsedoua situatii:

- forta majora a fost singura cuza a producerii prejudiciului.In acest caz nu exista legatura de cauzalitate dintre fapta celui chemat sa raspunda si prejudiciu.

- Forta majora a actionat impreuna cu fapta autorului sau impreuna cu alte cauze. In acest caz nu se inlatura raspunderea agentului decat daca fapta lui sau a lucrului ori animalului sau au fost elemente pasive in lantul cauzal.

80.2.2.Cazul fortuit. Spre deosebire de forta majora, cazul fortuit reprezinta evenimentul imprevizibil si invincibil pentru cel chemat sa raspunda

Domeniul cazului fortuit incepe unde inceteaza culpa[27], adica in momentul in care autorul faptei ilicite nu mai prevede rezultatul faptei sale dar nici nu era indatorat sa si-l reprezinte. Inlaturandu-se greseala faptuitorului, acesta nu mai poate fi facut raspunzator, pentru ca unul dintre elementele structurale ale faptei lipseste. Sunt asemenea situatii acelea in care energia autorul faptului ilicit a concurat cu alte imprejurari exterioare lui, pe care nu le-a putut prevede si nici depasi .

Sunt considerate a intra in sfera cazului fortuit in materie de raspundere pentru prejudiciile cauzate de lucruri:

- imprejurari exterioare lucrului, independente de vointa paznicului lucrului, fara caracter exceptional, si fara a fi imprevizibil si invincibil absolout. Ex. interventia unei ploi obisnuite care a impiedicat vizibilitatea, cutremure si inundatii in zone in care asemenea evenimente sunt curente[29].

- Imprejurari legate de lucruri ce au provocat dauna ori in relatie cu fapta autorului. Ex. viciile ascunse ale lucrului, sau defecte de fabricatie sau de insusirile sale naturale.

80.4.Fapta tertului pentru care autorul nu trebuie sa raspunda.

Are calitatea de tert orice persoana, in afara de autor, prin actiunea careia s-a produs efectul negativ.

In ceea ce priveste pe terti acestia se impart in doua categorii: persoane pentru care autorul nu este tinut sa raspunda si persoane pentru ale caror fapte se angajeaza raspunderea autorului. Cea din urma categorie nu face obiectul acestei analize, raspunderea celui ce a savarsit fapta fiind oricum angajata.

Daca autorul este chemat sa raspunda, aflandu-se intr-o situatie in care culpa sa este prezumata, el va trebui sa demonstreze ca a intervenit fapta unui tert de care nu e tinut si ca aceasta fapta a fost pentru el absolut imprevizibila si de nedepasit, constituind caz de forta majora.

Cand insa nu exista prezumtia de culpa, autorul va fi obligat sa dovedeasca faptul ca prejudiciul este provocat de tert neexistand legatura cauzala intre fapta sa si prejudiciul produs.

80.5. Fapta victimei.

Cand prejudiciul este rezultatul actiunii intreprinse de catre insesi victima, autorului nu i se mai poate retine raspunderea.

In aceleasi conditii considerate mai sus, daca se prezuma culpa autorului acesta va trebui sa probeze ca atitudinea victimei a constituit pentru el un eveniment imprevizibil, un adevarat caz de forta majora, inlaturand in totalitate vinovatia sa[30]. Daca autorul nu va avea succes in proba ne vom gasi in fata culpei comune a victimei si a autorului, prejudiciul produs nefiind acoperit in intregime de catre faptuitor ci numai in proportia determinata de culpa fiecaruia.

Daca paratul nu este prezumat a fi in culpa, fapt care trebuie dovedit de persoana interesata (victima), ii ramane doar sa probeze ca prejudiciul este urmare a faptei insesi a victimei.




M. Eliescu. Op. cit., p.172

L. Pop, op.cit., p. 216; M. Eliescu, op. cit. p.170.200

P. M. Cosmovici, op. cit. p. 178

C, Statescu C. Birsan, op. cit. p. 180-194

C. Statescu C. Birsan, op., cit. p. 181;

I. - D. Romasan Vinovatia in dreptul civil,  Ed..All BecK, Bucuresti 1999, p.20

Este conceptia unui numar mare de autori francezi si la a autorilor nostri din perioada anterioara anilor ultimuluirazboi.

M. Eliescu op. cit., p.173 , care-l citeaza pe R. von Ihering.

A  se vedea C. Statescu si C. Barsan, op. cit., p. 176-178.

Sensul etic presupune cunoasterea de catre faptuitor a urmarilor sociale, a aprecierii pozitive sau negative asupra realitatii, este deci vorba despre aptitudinea autorului de a-si da seama de felul in care constiinta sociala pretuieste ca buna sau rea acea actiune.

M. Eliescu, op. cit., p. 183

Liviu Pop, op.cit., p. 221- “Din moment ce culpa exista, alaturi de celelalte conditii ale raspunderii civile delictuale, se naste obligatia de reparare integrala a prejudiciului, indiferent de gravitatea culpei.

M. Eliescu, op. cit., p. 183

Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Ed. Actami, Bucure;ti 1996, p. 410

I – D. Romasan, op. cit., p.25

A se vedea P. Cosmovici, Contributii la studiul culpei civile cu privire speciala asupra culpei in contractele economice, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1960, p. 96.

L. Pop, op.cit., p. 223.

M. Eliescu op. cit., p. 225

Dovada lipsei sau existentei discernamantului in momentul savarsirii faptei se poate realiza cu orice mijloc de proba.

M. Eliescu, op. cit. p. 227

C. Statescu, C. Birsan, op. cit., p. 188

Francisc Deak, Curs de drept civil. Dreptul obligatiilor., p. I, Tipografia si litografia Invatamantului, Bucuresti, 1960, p. 216.

A se vedea C. Statescu,  C. Barsan, op. cit., p. 182.

In ciuda distinctiei de continut, efectele celor doua imprejurari sunt aceleasi si anume exonereaza de raspundere pe autor, pentru fapta proprie. In acest sens C.Statescu si C. Barsan, op.cit., p. 186.

M. Eliescu, op. cit. p.202

In aceasta categorie se incadreaza calamitatile naturale (inundatii, cutremure, furtuni) si cele provocate prin fapta omului (razboi, distrugeri extinse etc).

A se vedea Gh. Beleiu, op. cit., p. 244.

De exemplu forand pentru a face o fantana se atinge un proiectil ramas din timpul celui de-al doilea razboi mondial, care explodand produce moartea unei persoane aflate in apropiere.

I.-D Romosan, op. cit., p.98

Uneori aceasta situatie se poate suprapune legitimei aparari respectiv starii de necesitate, astfel ca de fiecare data va trebui observata intrunirea conditiilor cerute pentru existenta acestora.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|