SISTEMUL DREPTULUI - studiul sistemului dreptului

Notiunea sistemului dreptului

Studiul sistemului dreptului ne ajuta sa intelegem mai bine cerintele reglementarii juridice intr-o etapa sau alta a dezvoltarii, permitandu-ne sa tragem concluzii in legatura cu acele particularitati reflectate in normele juridice, particularitati care difera de la o etapa la alta a dezvoltarii sociale.

Din punct de vedere teoretic, studiul problemelor sistemului dreptului prezinta importanta pentru ca permite o mai buna organizare a cercetarii juridice prin intelegerea corecta a locului pe care il ocupa fiecare norma in cadrul institutiei, ramurii sau chiar a intregului sistem de drept. De asemenea, sistemul dreptului ajuta la perfectionarea continua a procesului de codificare si sistematizare a normelor juridice. Totodata, explicarea stiintifica a acestor probleme joaca un rol insemnat in organizarea predarii dreptului.

O conceptie despre sistemul de drept a existat chiar din perioada in care apar primele norme sociale cu caracter juridic. Jurisconsultii romani, in referirile lor la sistemul dreptului roman, sustineau ca toate normele juridice servesc atat intereselor generale - fiind in acest scop in atentia organizatiei politice statale - cat si unor interese particulare, in a caror realizare sunt vadit cointeresati membrii diferitelor grupuri sociale, ca persoane particulare. O asemenea conceptie, intr-o forma mai inchegata, o gasim la Ulpian. Aceasta conceptie a fost dezvoltata ulterior, in evul mediu si apoi, in epoca moderna.

Avand in vedere faptul ca normele juridice existente au o seama de trasaturi comune care reliefeaza unitatea lor, nu trebuie sa scapam din atentia expunerii acele trasaturi specifice, care determina diferitele grupuri de norme juridice sa se deosebeasca intre ele. Pentru ca, in fiecare sistem de drept exista mai multe grupuri de norme juridice, chemate sa reglementeze categorii specifice de relatii sociale.

Aceste grupuri de norme juridice sunt legate intre ele, in primul rand, printr-un scop nemijlocit care sta in centrul reglementarii juridice. Ele urmaresc sa asigure o anumita orientare unor relatii sociale cu trasaturi esentiale comune. De pilda, toate normele juridice chemate sa reglementeze relatiile sociale cu caracter patrimonial, precum si unele chemate sa reglementeze anumite raporturi cu caracter nepatrimonial, sunt incluse in categoria normelor dreptului civil; normele chemate sa previna savarsirea unor fapte socialmente periculoase, sa delimiteze aceste fapte de celelalte actiuni sociale, sa stabileasca gradul de vinovatie a faptuitorului, precum si masurile sanctionatorii care se impun, se incadreaza in categoria de norme ale dreptului penal.

Desigur, in acelasi sens, pot fi date numeroase alte exemple. Nu trebuie scapat din vedere insa ca, in interiorul categoriei de norme de drept penal si de drept civil, sunt subsumate mai multe subcategorii care reglementeaza relatii sociale foarte apropiate intre ele. Astfel, chiar in categoria intinsa a normelor de drept civil vom avea subcategoria de norme de drept familial sau de norme de drept de proprietate etc. De asemenea, in continuare se cunosc alte grupuri de norme, subordonate celor enuntate mai sus, alcatuind institutii juridice cum sunt, de pilda, normele care reglementeaza - in cadrul dreptului familiei - casatoria sau cele care reglementeaza rudenia sau infierea. In acelasi sens, este cunoscut faptul ca institutia mai larga a dreptului de proprietate poate cunoaste o seama de alte subdiviziuni.

Este, de aceea, intemeiata concluzia potrivit careia unitatea normelor juridice nu exclude ci, dimpotriva, presupune existenta unor trasaturi particulare pentru numeroase categorii sau subcategorii de norme juridic. Aceasta permite sa intelegem necesitatea si realitatea unei impartiri a normelor juridice in ramuri si institutii juridice, care - avand o mare insemnatate sociala - poate fi explicata in mod stiintific numai in cadrul sistemului de drept. Sunt cateva din argumentele pe baza carora putem conchide ca sistemul dreptului reprezinta totalitatea normelor juridice existente la un moment dat, legate intre ele prin trasaturile comune de natura a releva unitatea lor si care sunt despartite in mod relativ de unele particularitati in raport cu obiectul si metoda reglementarii juridice. Astfel, sistemul dreptului este unitatea sa si impartirea sa pe ramuri.

Criteriile constituirii sistemului dreptului

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

In sistemul dreptului se cunosc asemenea ramuri, cum sunt: dreptul civil, dreptul penal, dreptul international etc. Cercetarea atenta a problemei pune in evidenta ca nu intotdeauna s-au retinut si pus la baza acestei impartiri criterii riguros stiintifice. Eminenti teoreticieni ai dreptului, intre care si autorii romani ai cursurilor de 'Enciclopedie juridica', cum au fost Mircea Djuvara, Ion Manolescu si altii, au ajuns la concluzia ca intre criteriile ce stau la baza impartirii juridice in ramuri, un loc important il ocupa si interesul anumitor grupuri sociale.

Mircea Djuvara, de pilda, preluand impartirea facuta de Ulpian a sistemului de drept roman si adaptand-o conceptiei lui Leon Duguit, arata ca la baza distinctiunii dreptului pe ramuri sta utilitatea normelor juridice pentru diferite grupuri sociale.

Cercetarile efectuate in domeniul dreptului au dus la concluzia potrivit careia criteriul principal al impartirii normelor juridice in ramuri de drept il constituie obiectul reglementarii juridice. Evident, acesta este un criteriu stiintific, care grupeaza si subordoneaza celelalte criterii, dandu-ne posibilitatea formarii unei imagini complete asupra diversificarii normelor juridice in mai multe categorii in cadrul sistemului unitar al dreptului.

Intrucat este usor de inteles ca relatiile sociale de reglementat, cu alte cuvinte obiectul reglementarii juridice, determina adoptarea unor cai si metode specifice in interventia instrumentului juridic. Este, totodata, de mentionat ca nu sunt lipsite de importanta nici alte criterii in impartirea normelor juridice in ramuri de drept, care - in comparatie cu obiectul reglementarii juridice - au totusi un caracter subsidiar. Este vorba, de pilda, despre metoda reglementarii, despre principiile dreptului, precum si despre interesele sociale implicate in reglementare.

3. Obiectul reglementarii juridice.

In legatura cu obiectul reglementarii juridice trebuie subliniata importanta pe care o are o grupa mai larga de relatii sociale, strans legate intre ele prin trasaturi specifice, proprii, precum si caracterul pe care-l are reglementarea juridica a acestor relatii. Datorita varietatii relatiilor sociale, caracterului reglementarii, juridice, insasi relatia juridica are trasaturi specifice, care releva existenta de sine statatoare a unor categorii distincte de norme juridice, care intrunesc trasaturile unei ramuri distincte de drept. Deci, criteriul esential al distinctiunii diferitelor categorii de norme juridice il constituie sfera de relatii sociale care fac obiectul reglementarii juridice.

4. Metoda reglementarii juridice

Criteriul metodei reglementarii juridice completeaza acele argumente care ne permit sa intelegem mai bine distinctiunea dintre diferite categorii de norme juridice. In sistemul dreptului, s-au cunoscut si se cunosc diferite metode de reglementare juridica. Asa, de pilda, se intalneste frecvent metoda autoritarismului (reglementari autoritare), metoda care presupune organizarea si reglementarea autoritara a raporturilor sociale de catre organele de stat competente. De asemenea, se cunoaste metoda autonomismului in reglementarea unor relatii sociale. O asemenea metoda se regaseste, in primul rand, in sistemul contractual, la baza incheierii contractului punandu-se autonomia de vointa.

5. Principiile dreptului

Principiile dreptului concura si ele, intr-o anumita masura, la completarea tabloului general al criteriilor ce stau la baza distinctiunii normelor juridice pe ramuri. Asa, de pilda, principiul repartitiei dupa munca este strans legat de reglementarea raporturilor sociale de munca, deci isi gaseste concretizare, in primul rand, in dreptul muncii.

Principiul legalitatii isi gaseste concretizare in mai multe ramuri ale dreptului, dar aplicarea lui prezinta o importanta deosebita pentru ramura organizarii instantelor judecatoresti, influentand elaborarea si realizarea unor norme juridice specifice organelor de stat respective.