Notiuni introductive internet

Notiuni introductive internet

Sistemul Internet reprezinta o retea formata prin interconectarea unor subretele.

Nodurile retelei Internet sunt interconectate prin legaturi de o mare varietate (cablu telefonic, fibra optica, unde radiofonice, legaturi prin satelit sau linii submarine).

Aceasta diversitate este absolut transparenta, adica imperceptibila pentru utilizator. De cele mai multe ori, nimeni nu se intereseaza de natura fizica a mediului de transmisie utilizat sau de parcursul informatiei care este trimisa sau receptionata.

Cu ocazia utilizarii anumitor servicii, putem 'parcurge' planeta fara a fi constienti de acest fapt. Internet, ca orice retea de telecomunicatii, 'anuleaza' distantele geografice.

Canalele de transmisie se caracterizeaza prin cantitatea de informatie pe care pot transmite in unitatea de timp (notiunea de debit[1]). Astazi retelele Internet nationale sau internationale depasesc rareori[2] 2 Mbit/s si numeroase tronsoane de retea sunt mult mai lente (9,6 Kbit/s sau 64 Kbit/s).

Cresterea retelei Internet determina o cerere masiva de largime de banda, fata de care cresterea capacitatii de transport a retelei este insuficienta pentru utilizatori, aceasta se traducandu-se printr-o scadere a performantelor transmisiei.

Canalele sunt de asemenea clasate in functie de modul in care vehiculeaza informatia. Calculatoarele trateaza informatia in forma binara. Liniile telefonice au fost concepute pentru a transmite vocea sub forma unui semnal analogic (variatii periodice sinusoidale ale unui curent electric). Pentru a comunica printr-o linie telefonica, calculatoarele utilizeaza un echipament denumit modem (modulator-demodulator) capabil de a transforma un semnal numeric in semnal analogic si invers.

Canalele numerice (digitale) sunt capabile sa vehiculeze informatie codificata in forma binara (variatia unei tensiuni electrice intre doua stari; de ex. +5V pentru 1 si -5V pentru 0).

Reteaua numerica cu integrare de servicii (RNIS[3]) este o retea constituita in intregime din linii numerice. Acestea permit viteze de transmisie mult superioare celor analogice. De asemenea, se usureaza detectia si corectia erorilor de transmisie. In fine, multe linii numerice sunt realizate cu fibra optica, ceea ce imbunatateste performantele si fiabilitatea transmisiei.[4]

1. Linii specializate

Internet utilizeaza conexiuni permanente si conexiuni temporare. Liniile permanente sunt specializate; ele se mai numesc si dedicate. Liniile dedicate se inchiriaza de la un operator - in Romania, ROMTELECOM. Utilizarea lor este facturata in functie de distanta iar operatorul garanteaza debitul dorit. Liniile dedicate antreneaza un cost fix.

Conexiunile temporare se stabilesc in functie de nevoi. Utilizarea lor se factureaza in functie de distanta si de durata utilizarii.

Atat liniile analogice, cat si cele numerice, pot fi inchiriate sau utilizate temporar.

Se utilizeaza deseori atat o linie dedicata, cat si una temporara. De exemplu, o intreprindere inchiriaza o linie de 64 Kbit/s (suficienta pentru majoritatea operatiilor) dar poate utiliza in caz de nevoie o conexiune temporara suplimentara de 64 Kbit/s.

2. Protocoalele TCP/IP

Aceste protocoale stau la baza retelei Internet care regrupeaza mii de retele utilizand acelasi ansamblu de protocoale, pentru a oferi o interfata unica utilizatorilor. Software-ul de retea este disponibil pe o gama larga de calculatoare care folosesc diferite sisteme de operare

TCP include functii precum cele de control al fluxului de date, de control al erorilor si de raportare a informatiilor de stare.

IP reprezinta un protocol al nivelului retea neorientat pe conexiune, proiectat pentru directionarea mesajelor intre retele.

Dintre serviciile de aplicatii oferite utilizatorilor de reteaua Internet, cel mai frecvent folosite sunt posta electronica (e-mail), transferul de fisiere si conexiunea la un calculator distant (remote login). La nivelul transport se ofera atat servicii cu conexiune cat si servicii fara conexiune.

Documentatia Internet, inclusiv standardele este publicata sub forma unor documente RFC (Request for Comments).

Protocoalele TCP/IP sunt conceptual organizate in patru niveluri.

1.     Nivelul inferior este numit interfata retea (legatura de date) si face functionarea nivelului imediat urmator numit internet care este echivalent cu nivelul retea din modelul OSI.

O interfata retea poate fi constituita dintr-un driver retea atunci cand sistemul este conectat la o retea locala.

Protocoalele TCP/IP trateaza toate retelele la fel. Interconectarea retelelor fizice se face prin intermediul ruterilor.

ANALIZA: HTML - structura unui document html - heading-uri, paragrafe, formatul textului ANALIZA: Elementele limbajului HTML - marcaje de baza, marcaje pentru structurarea documentului, marcaje pentru formatarea textului si crearea listelor

Nivelul interfata retea accepta mesajele de la nivelul internet (retea) si le pregateste pentru transmiterea pe un anumit tip de legatura de date.

2.     Nivelul internet (retea) realizeaza functiunile de rutare pentru transmiterea pachetelor de la sistemul sursa la sistemul destinatie. La acest nivel se utilizeaza mai multe protocoale, dintre care se remarca protocolul Internet (IP) care asigura un serviciu de transmitere a datelor fara conexiune. Acest nivel indeplineste si functiuni de segmentare a pachetelor de informatii si de reasamblare a lor.

Fiecare pachet trece din ruter in ruter pentru a ajunge de la sistemul sursa la sistemul destinatie.

Protocolul IP nu garanteaza livrarea pachetelor catre destinatar, dar permite oricarui ruter sa semnaleze sistemului sursa o situatie anormala aparuta in rutarea unui pachet.

Protocolul ICMP (Internet Control Message Protocol) foloseste serviciile IP asigurand un mecanism prin care ruterii si sistemele din retea comunica informatii privind situatiile de functionare anormala.

Protocolul ARP (Address Resolution Protocol) permite unui sistem sa determine adresa fizica (MAC) a unui sistem din aceeasi retea fizica cunoscand adresa IP (de nivel retea) a acestuia.

Protocolul RARP (Reverse Address Resolution Protocol) permite unui sistem sa-si obtina adresa IP proprie atunci cand nu o cunoaste.

3.     Nivelul transport asigura comunicatia intre programele de aplicatie. Nivelul transport poate regla fluxul datelor, poate asigura livrarea datelor fara erori si in secventa.

Sunt folosite doua protocoale de transport: UDP (User Datagram Protocol) si TCP (Transmission Control Protocol).

Protocolul UDP asigura un serviciu fara conexiune folosind IP pentru transportul mesajelor. Acest protocol nu garanteaza livrarea mesajului la receptie fara erori, in ordinea in care au fost transmise.

Protocolul TCP asigura un serviciu cu conexiune garantand livrarea corecta, in ordine a mesajelor la receptie.

La elaborarea unui program de aplicatie se alege protocolul de transport in functie de necesitatile impuse de aplicatie.

Cele doua sisteme de operare isi transmit mesaje prin retea pentru a verifica daca transferul este autorizat si daca ambele parti sunt gata pentru acest transfer. Dupa ce conexiunea a fost stabilita, cele doua programe de aplicatie sunt informate ca transferul datelor poate sa inceapa.

4.     Nivelul aplicatie asigura utilizatorilor retelei, prin intermediul programelor de aplicatie o gama larga de servicii, cum ar fi SMTP (Simple Mail Transfer Protocol), FTP (File Transfer Protocol), Telnet Remote Login, SNMP (Simple Network Management Protocol), DNS (Domain Name Server), HTTP (HyperText Transmission Protocol).

Protocolul SNMP este folosit pentru transferul mesajelor de posta electronica. Utilizatorul poate transmite mesaje sau fisiere altui utilizator conectat la Internet sau la un alt tip de retea, avand insa conexiune cu Internet.

Protocolul FTP permite transferul de fisiere, intre un sistem local si unul distant.

O cerere de transfer de fisier trebuie insotita de specificarea: tipului datelor, tipului fisierului si a modului de transmisiune. Datele pot fi caractere ASCII sau caractere EBCDIC.

Protocolul Telnet permite unui utilizator sa se identifice intr-un sistem distant prin intermediul sistemului local. Acest protocol stabileste o relatie client – server intre sistemul local (client) si aplicatia Telnet distanta (server) si permite accesul unui utilizator la toate comenzile disponibile pe un calculator distant.

Protocolul SNMP este folosit pentru administrarea de la distanta a echipamentelor de interconectare a retelelor.

Protocolul HTTP permite transferul paginilor World Wide Web (WWW) de la un server Web la programul de navigare care ruleaza pe calculatoarele client.

Pentru alcatuirea numelor se foloseste o structura ierarhizata realizata prin intermediul unui mecanism numit sistemul numelor pentru domenii (DNS).

Un utilizator care solicita un program de aplicatie specifica numele sistemului cu care aplicatia trebuie sa comunice. Inainte de folosirea protocolului TCP sau UDP pentru a comunica cu sistemul respectiv, programul aplicatie trebuie sa gaseasca adresa IP a acestuia. Procesul de translatare trebuie sa cunoasca cel putin adresa unui server de nume. Daca serverul solicitat nu poate furniza adresa, atunci el va contacta un server radacina.

Protocolul TCP/IP este compatibil atat cu retelele locale LAN, cat si cu retelele larg raspandite geografic WAN.

Intr-o retea locala acest protocol poate fi utilizat intr-o retea de tip Ethernet, Token Ring, FDDI sau orice alt tip caracteristic retelelor locale.

Dreptul de acces se asigura prin intermediul organizatiilor comerciale, prin universitati si prin agentii guvernamentale.

Nume de domeniu

Fiecare sistem conectat la reteaua Internet se identifica prin adresa sa de retea formata din 32 biti. Numele pentru domenii constau dintr-o secventa de subnume despartite prin puncte. Nivelul cel mai inalt este autoritatea Internet si este impartit in urmatoarele domenii:

Numele domeniului se inscrie incepand cu eticheta locala si sfarsind cu eticheta domeniului celui mai inalt.

Sistemul care are rolul sa faca trecerea de la nume la adrese este constituit din mai multe servere, distribuite in reteaua Internet. In fiecare sistem conectat la Internet functioneaza un proces de translatare a numelui in adresa IP.

Deci, conexiunea intre doua sisteme are loc pe baza adresei IP.

Adresare IP

Adresa IP este alcatuita din doua parti:

adresa retelei;

adresa gazdei.

Adresa de retea este folosita pentru a identifica reteaua in care se gaseste o gazda, iar adresa gazdei permite identificarea calculatorului in cadrul retelei.

O adresa IP se exprima prin intermediul a patru numere zecimale, avand valori cuprinse intre 0 si 255, cu fiecare numar separat prin punct.

Responsabilitatea pentru atribuirea unei adrese pentru calculatorul gazda ce face parte dintr-o adresa IP ii revine administratorului sau directorului retelei locale.

Pentru a facilita atribuirea adreselor, formatul de 32 de biti ai adresei IP a fost impartit in cinci clase de retea unice, de catre care trei sunt alocate in mod obisnuit de catre InterNIC (Internet Network Information Center) – Centrul de Informatii pentru Reteaua Internet.

Clasele adresei IP sunt:

1)     O adresa de clasa A asigura cel mai mare interval de adrese disponibile pentru calculatoarele gazda. Adresele de clasa A sunt atribuite organizatiilor de mari dimensiuni si tarilor care dispun de retele nationale. Aceste adrese utilizeaza primul bit al primului octet folosit ca identificator al acestei clase.

Primul numar al adresei va fi mai mic de 128, iar adrese gazdei este data de urmatoarele trei numere zecimale.

2)     O adresa de clasa B are primul numar situat intre 128 si 191; primele doua numere reprezinta adresa retelei, iar urmatoarele doua numere reprezinta adresa gazdei.

Adresele de clasa B sunt atribuite organizatiilor relativ mari, cu zeci de mii de angajati. Faptul ca se utilizeaza 2 octeti pentru adresa atribuita calculatorului gazda, se va permite identificarea a pana la 65.636 de calculatoare gazda.

3)     Daca primul numar este cuprins intre 192 si 223, vom avea o adresa de clasa C. In acest caz, primele trei numere reprezinta adresa retelei, iar ultimul numar reprezinta adresa gazdei.

Deoarece adresa de clasa C foloseste 3 octeti pentru portiunea de adresa alocata retelei si un octet pentru identificarea calculatorului gazda, se vor putea identifica maxim 256 de calculatoare gazda.

Adresele de clasa C sunt atribuite organizatiilor de mici dimensiuni.

4)     Adresele de clasa D sunt rezervate grupurilor de diferite tipuri.

5)     Adresele de clasa E sunt rezervate pentru utilizari viitoare.