Agregarea nevoilor generatoare de saracie in mediul rural si urban

Agregarea nevoilor generatoare de saracie in mediul rural si urban

Asa cum aratam in capitolele anterioare, se inregistreaza decalaje considerabile la nivelul mediului de rezidenta: chiar si micile orase, a caror numar de locuitori este similar cu cel al marilor comune, prezentand o poveste aparte. Diferenta intre sat si oras consta in special in dependenta locuitorilor oraselor de venituri monetare, de forme comunitare de locuire si de segregarea la nivel de servicii sociale.

Stabilitatea bunastarii, sentimentul existentei unui control asupra propriei existente si accesul la servicii sociale de calitate scad substantial probabilitatea saraciei. Am plecat, deci, de la urmatoarea presupozitie:indiferent cat de sarac este un individ, acesta va dezvolta mecanisme si strategii de a face fata situatiei in conditiile in care riscul ca actiunile sale sa nu destabilizeze situatia sa actuala este redus. Daca situatia materiala si non-materiala a unui individ este relativ stabila, exista sentimentul unui control asupra propriei existente si exista capacitatea de a interactiona eficace cu autoritatile locale si furnizorii de servicii sociale.

Principalul garant al stabilitatii bunastarii in Romania este munca salariala oficiala ('cu carte de munca'). Dependenta populatiei urbane de venituri monetare intareste acest factor ca determinant al stabilitatii in mediul urban. Nici o alta forma de venit din munca sau din transferuri sociale nu poate garanta stabilitatea bunastarii in Romania in momentul de fata; cel mai adesea pierderea venitului salarial duce la degradarea in timp a bunastarii individului si la fluctuatii monetare majore. In Romania nu exista alternativa viabila la munca salariala, este concluzia sustinuta si de catre raportul asupra saraciei in Romania, realizat de Banca Mondiala in 2003.

Un alt factor asociat cu cel al muncii salariale oficiale este starea de sanatate. Orice problema de sanatate reprezinta o potentiala fatalitate pentru bunastarea familiei. In mediul rural problemele de sanatate ale populatiei varstnice devin mai importante.

Lipsa capacitatii de control a costurilor in mediul urban, datorita in principal inelasticitatii costurilor de locuire si formelor colective de locuire, reprezinta un factor ce favorizeaza instabilitatea bunastarii.

Un alt factor esential in mentinerea unui stabilitati a bunastarii il reprezinta stabilitatea familiala; multe povesti despre saracire incep printr-o despartire. Despartirile stau in cele mai multe cazuri la baza lipsei de locuire sau a unei locuiri precare.

Locuirea se constituie nu numai ca factor ce poate determina sau mentine instabilitatea bunastarii, dar si ca element esential al capacitatii de control a individului asupra propriei existente. Intr-o oarecare masura perceptia existentei unui control asupra propriei existente se asociaza cu stabilitatea veniturilor; aceasta nu reprezinta insa decat un aspect al problemei. Daca in mediul rural perceptia controlului  asupra propriei vieti se asociaza mai degraba cu existenta unei strategii viabile de castig din agricultura, in mediul urban perceptia unei oarecare forme de control asupra propriei existente este puternic dependenta de forma de locuire. In Romania, locuirea nu este un 'bun cumparabil', in conditii normale: o locuinta nu poate fi cumparata in mod normal din veniturile din munca sau economii din munca, inchirierea unei locuinte pe piata privata se face cu costuri exagerat de mari in raport cu veniturile medii, creditele pentru achizitionarea sau construirea unei locuinte fie sunt inaccesibile celor cu venituri reduse, fie sunt excesiv de scumpe si sunt considerate inadecvate (piata creditelor este inca la inceput). Oamenii ajung deci sa intre in posesia unei locuinte fie prin mostenire, fie prin cumparare intr-un moment favorabil de la stat (in primii ani de dupa 1989), fie prin casatorie.

Locuinta este pentru individ o forma foarte speciala de proprietate. A detine o locuinta reprezinta un prim pas catre castigul controlului asupra propriei existente. In timp ce proprietatea asupra unei case te face 'mai proprietar'[13], traiul ,in comun' poate lua forme patologice in Romania. In general, problemele ridicate de locuirea colectiva se leaga de delimitarea, inca fragila, dintre spatiul personal si cel comun (de unde pana unde se extinde proprietatea si responsabilitatea mea?) si de posibilitatile financiare inegale a locuitorilor acestor zone mixte, din punct de vedere cultural si financiar.

Modelele contextuale

Acestea reprezinta constiinta de sine a participantilor la discurs sau la situatie, perceptia imediata asupra actelor lor si a discursului pe care il produc, asupra telurilor, planurilor si conditiilor in care se desfasoara discursul (timp, loc, imprejurari) sau asupra altor proprietati relative ale contextului. Toate acestea influenteaza sensul care este atribuit unei situatii sau unui discurs si, ca atare, propria productie discursiva. Orice modificare a situatiei de comunicare poate determina schimbarea manierei de abordare a comunicarii, fapt experimentat de fiecare dintre noi la un moment dat, atunci cind spunem ca "am fost pusi in situatia de a".

Cunoasterea sociala

Pe linga cunostintele personale, imediate, reprezentate de modelele individuale, membrii unei societati impartasesc si cunostinte mai generale si mai abstracte despre lume. Cunostintele despre limbaj, discurs si comunicare sint, in mod evident, o conditie a interactiunii verbale si pot fi aplicate in modelele contextuale ale unei situatii de comunicare. Asadar, membrii unei societati impartasesc anumite cunostint

Enclavele de saracie[14] se caracterizeaza printr-o forma de proprietate specifica: saracii sunt chiriasii unui proprietar slab. Statul, ca proprietar slab, poate fi caracterizat prin: (a) evitarea responsabilitatilor asociate cu rolul de proprietar; (b) lipsa unui control efectiv asupra chiriasilor (aspect strans legat de capacitatea sa actionala, perceptia propriei pozitii in cadrul comunitatii etc.); (c) lipsa capacitatii de control asupra utilitatilor publice. Exista desigur si exceptii, deci situatii in care statul - structurile politice reprezentative locale - a reusit sa devina proprietar 'credibil' .

Principala consecinta a statului ca ,proprietar slab' este degradarea spatiilor locative pana la limita utilizabilului, cu consecinte la fel de dezastruoase si pentru chiriasi. O faza intermediara in procesul degradarii spatiilor de locuire este debransarea locuintelor, respectiv blocurilor, de la utilitatile publice fundamentale: apa curenta, incalzire, electricitate. Locuirea intr-o astfel de enclava ce scapa de sub controlul oricarei autoritati duce la discriminare sociala. si locuirea in proximitatea acestor enclave este adesea afectata, creand dezavantaje pentru locuitorii invecinati.

In concluzie, o varietate mare de situatii de locuire determina o lipsa crescuta de control a individului asupra propriului nivel de bunastare. Formele colective de locuire, in special cele in care individul este chiriasul unui 'proprietar slab', manifesta o dependenta puternica a individului de comunitate, in special de atitudinea si pozitia definita de catre autoritatile locale in raport cu problema utilitatilor publice. O atitudine pro-sociala, ce favorizeaza solutii colective, duce la scaderea acestei dependente si imputernicirea individului in raport cu propria bunastare. O atitudine de retragere, ce pune accentul pe individualizarea solutiilor, poate crea probleme majore in special la nivelul unui populatii cu venituri reduse. In plus, individualizarea solutiilor favorizeaza improvizatii adesea periculoase, ce cu greu pot fi controlate pentru a preveni dezastre majore si accidente[16].

Cea de-a treia dimensiune, referitoare la interactiunea cu autoritatile publice si furnizorii de servicii sociale, vizeaza mai degraba raspunsurile institutionale la nevoile individuale. Acest aspect este discutat in cele ce urmeaza. Un aspect esential care trebuie insa mentionat este fenomenul de segregare a serviciilor sociale fundamentale in functie de nivelul bunastarii clientilor, ce premerge segregarea rezidentiala. Chiar daca populatia micilor orase nu cunoaste inca o segregare rezidentiala accentuata pe criterii socio-economice, la nivelul serviciilor sociale fundamentale - servicii de sanatate si scoli, in primul rand - se poate remarca o pronuntata diferentiere in functie de tipul ,clientilor'. scolile bune, cu sanse crescute de reusita pentru absolventi, sunt scolile frecventate de copii proveniti din medii sociale ,bune'; la fel si medicii de familie, adesea supusi unui proces de selectie din partea indivizilor cu un nivel mai ridicat al bunastarii. Serviciile sociale fundamentale - medicul de familie si scoala - reprezinta principalele mecanisme de adancire si propagare a inegalitatii in mediul urban.