Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Antisemitism, antizionism si antiisraelism - antiiudaismul crestin si antisemitismul rasial



Antisemitism, antizionism si antiisraelism - antiiudaismul crestin si antisemitismul rasial


INITALELE SIGLEI MRAP au acordat mult timp un rol special antisemitismului printre alte forme de rasism. Aceasta situatie parea absolut naturala imediat dupa genocidul nazist. Apoi, in 1977, numele asociatiei s-a schimbat in “Miscarea impotriva Rasismului si pentru Prietenia intre Popoare” (1). Parcurgand istoria antisemitismului, voi incerca sa examinez in ce consta specificitatea, chiar unicitatea acestei forme a rasismului. Punand de asemeni intrebarea: este pertinent sa se faca azi din antisemitism un rasism “aparte”? Care este realitatea antisemitismului azi? Exista o recrudescenta?

Cu atat mai mult cu cat razboiul dintre Israel si Palestina a confuzionat lucrurile. Confuziile intre religia evreiasca (sau “israelita”), poporul sau popoarele evreiesti, ideologia zionista si statul Israel sunt permenente. Aceste confuzii sunt deliberate din partea institutiilor evreiesti oficiale sau in general in cazul partizanilor neconditionati ai diferitelor politici israeliene.

Ele conduc la o instrumentalizare a antisemitismului si a crimei absolute pe care o reprezinta genocidul. In mod sistematic si fara discernamant, orice critica a Israelului, orice forma de antizionism devine antisemitism, transpunere a faimosului adagiu “Arafat este un nou Hitler” care justifica in ochii lui Saron refuzul de a negocia. In confuzia generala, putem vedea un evreu, fost rezistent si umanist, ca Edgar Morin, condamnat pentru antisemitism. In acelasi tim, antisemiti dovediti, crestinii zionisti americani, au devenit principalii furnizori de fonduri ai coloniilor din Cisiordania.

Adevaratii antisemiti n-au pierdut oportunitatea sa apara. Cu nu mai este “corect politic” si este chiar interzis azi sa deversezi tomberoanele de ura rasista pe care un Dreyfus sau un Léon Blum le-au putut suporta, dintr-o data, anumiti antisemiti instrumentalizeaza razboiul din Orientul Apropiat pentru a explica faptul ca atrocitatile dovedite comise de Tahal au la origine natura perversa a iudaismului. Voi evoca personajul lui Israel Samir care face legatura intre “vechiul” antisemitism si cel care avanseaza mascat.




Antiiudaismul crestin

Intrebarile : “ce este un evreu?” sau “de unde vin evreii?” sunt foarte complexe. Ele au totusi consecinte foarte actuale. Poporul evreu s-a constituit pornind de la Cartea (Biblia) care i-a dat ratiunea de a fi. Dintotdeauna a existat la evrei o dezbatere, o confruntare intre cei care il acceptau pe “Celalalt” (altadata divinitatile altor popoare sau dominatia romana) si cei care considerau ca evreii nu puteau sa traiasca decat intre ei. Aceasta confruntare continua si astazi. Diferitele identitati evreiesti si antisemitismul sunt esentialmente legate de dispersiunea (diaspora) care a inceput inaintea celor doua distrugeri ale Templului. Majoritatea evreilor continua sa traiasca in afara Israelului.

Cu mult inaintea ebraicii, care este este o limba reconstituita pornind de la limba religioasa, au existat limbile evreiesti ale diasporei: ladino, iudeo-araba, yiddish. Cei care incearca sa “inchida” istoria iudaismului afirmand centralitatea Israelului, prezentand diaspora ca pe o lunga paranteza sau construind mitul unui pretins regat unificat care ar trebui reconstituit, comit o minciuna istorica. Nu exista, evident, o “rasa” evreiasca. Evreii de azi rezulta din numeroase amestecuri. Descendentii celor care au parasit Palestina dupa distrugerea celui de-al doilea Templu s-au amestecat cu berberii, cu spaniolii, mai tarziu cu slavii si khazarii (2). Si poporul palestinian, care este un popor autohton, a iesit partial din lumea ebraica. Trebuie deci sa se vorbeasca despre evrei ca popor (ar fi mai exat sa se puna “popoare” la plural) si de o comunitate al carei destin este legat de o religie.

Istoria iudaismului din diaspora este adesea prezentata ca un lung sir de persecutii si de masacre. Au existat totusi perioade mult mai favorabile: sub Charlemagne, in Andaluzia, in timpul sosirii in Polonia sau in Imperiul Otoman.

Inaintea secolului al XIX-lea, crestinismul este principalul vector al persecutiilor antievreiesti. In Imperiul Roman tarziu, iudaismul este prozelitist si in concurenta cu alte religii. Imediat ce crestinismul triumfa si devine religie de stat, incep persecutiile. Evreii sunt victimele a numeroase interdictii (printre care cea a posesiunii de pamant), a neincetate expulzari, a jafurilor si uneori a masacrelor. Sunt acuzati de deicid si de comiterea de crime rituale, li se asociaza cele mai rele stereotipuri: banul, vointa de a domina lumea . In Evul Mediu se codifica o intreaga serie de stereotipuri. Ca si in cazul leprosilor, a ereticilor sau a “vrajitoarelor”, evreii sunt alungati si inchisi in cartierele lor care vor lua numele de juderias in Spania si de ghettouri in restul Europei. Masacrele in masa incep odata cu prima cruciada care distruge comunitatile evreiesti din Valea Rhinului.

Pogromurile cele mai ucigase vor avea loc in Spania (Ecija, 1391, secolul care va urma va fi o lenta agonie pentru iudaismul spaniol) si in Ukraina in secolul XVII cu cazacii lui Khmelnitki.

Istoria evreilor spanioli prefigureaza antisemitismul modern. Transformarea Spaniei in stat modern centralizat se traduce prin masacrul, conversiunea fortata sau expulzarea maurilor si a evreilor. In 1492, evreii trebuie sa paraseasca o tara in care erau 10% din populatie si careia ii adoptasera limba. Descendentii lor deveniti crestini (Marranes) vor fi alungati de catre Inchizitie in numele “puritatii sangelui” care prefigureaza rasismul modern.

A existat o persecutie a evreilor in lumea arabo-musulmana inaintea colonialismului si a zionismului? In mod clar, nimic comparabil cu ceea ce au suferit in tarile crestine. Ca si alte “religii ale Cartii”, in lumea musulmana, evreii au un statut, desigur “inferior” (3), dar care este totusi o forma de protectie. Au existat momente de tensiune ca in perioada invaziei Almohade in Andaluzie (care provocat exodul a numerosi evrei andaluzi spre Spania crestina), dar aceste tensiuni nu au avut nici un caracter special anti-evreiesc.

Antisemitismul rasial

Paradoxal “emanciparea” evreilor, iesirea lor din ghettou si accesul la cetatenie, fenoment care incepe in Germania, apoi in Franta in secolul XVIII, vor permite trecerea de la antiiudaismul crestin la antisemitismul modern, conservand stereotipurile vechi privitoare la bani, cosmopolitism, vointa de a conduce lumea .

Unii evrei se convertesc sau se indeparteaza de religie. Se poate spune ca in Europa, identitatea evreiasca nu mai este esentialmente religioasa de mai mult de doua secole. Deveniti “invizibili”, evreii reprezinta un obstacol in fata diferitelor nationalisme europene care apar in imperiile multinationale si viseaza sa construiasca natiuni etnic pure. Evreul este concomitent cel care este foarte aproape prin locul in care traieste, prin limba, prin cultura, si care prezinta o insuportabila diferenta care il face sa fie considerat drept “inasimilabil”. Toate nationalismele care privilegiaza Natiunea si etnia in raport cu cetatenia sunt antisemite. In aceasta epoca se naste clasificarea popoarelor in “rase”, “rasa semitica” fiind considerata ca inferioara celei “ariene”.

In Imperiul Rus in care traiesc 60% din evreii lumii intregi spre 1880, acestia sunt in principal proletari (muncitori, artizani, colportori) si multi dintre ei adopta idei revolutionare. Antisemitismul se adauga unui adevarat conflict de clasa. Regimul tarist organizeaza pogromuri ucigase pentru a incerca sa deturneze mania populara. In Franta, afacerea Dreyfus face din antisemitism o chestiune nationala. Se pot trage doua concluzii: in aceasta epoca, jumatate din societate este antisemita. Se poate constata si faptul ca este posibil ca antisemitii sa fie invinsi.

Dupa razboiul din ’14-’18, un adevarat consens se instaleaza in Europa. Evreii sunt considerati ca responsabili pentru tot: razboi, criza economica, coruptia, Revolutia . Un mare numar de intelectuali delireaza asupra puritatii si rivalizeaza in antisemitismul cel mai agresiv. Legile permit aceasta explozie publica a urii. Aparitia nazismului are loc cu un larg consens si in acest consens, eliminarea evreilor. Nazismul triumfa intr-o tara careia evreii ii adoptasera cultura si in care formau o parte importanta a “inteligentsiei”. Pentru a se impune, nazistii i-au asimilat frecvent pe evrei bolsevicilor. Nici o tentativa de a minimiza, de a relativiza, de a “eufemiza” genocidul nazist nu este tolerabila. Este vorba de adunarea intregii energii a unui stat modern pentru a extermina un popor, iar jumatate din evreii europeni si-au pierdut viata in acest cadru. Printre morti, multi erau putin sau deloc religiosi. Chestiunea religioasa a jucat un rol secundar in rationalitatea criminala a nazistilor. Auschwitz simbolizeaza victoria antisemitismului rasial si pentru ca realitatea este “indicibila” o mana de revizionisti incearca azi s-o nege. Evreii au pastrat un imens traumatism si teama “ca ar putea reincepe”.


Sionismul si antisemitismul

Spre 1900, in Vestul ca si in Estul Europei, societatile evreiesti traditionale explodeaza. In Europa de Est, evreii adera la diferite partide politice. Pe de o parte, se afla socialistii. Ei cred ca Revolutia, la emanciparea Umanitatii, va emancipa si evreii. Sunt impotriva oricarei actiuni specific evreiesti si pe undeva, imagineaza disparitia iudaismului odata cu triumful Revolutiei. In reactie cu aceste idei, Bund, partidul revolutionar evreiesc, elaboreaza o idee originala : in cadrul Revolutiei, evreii se vor bucura de o autonomie culturala fara teritoriu specific. In aceasta epoca isi face aparitia zionismul.

Zionismul are aceleasi referinte ideologice ca si diferitele nationalisme europene, cele care vor da nastere antisemitismului modern. Pentru zionisti, fiecare popor trebuie sa aiba un stat si, ca in cazul celorlalti nationalisti, zionistii neglijeaza existenta minoritatilor in viitorul lor stat. Zionismul se sprijina pe o minciuna fondatoare : “pamantul fara popor pentru poporul fara pamant”. Impartaseste cu diferitele forme de colonialism ideea negarii poporului autohton. Desi in majoritate laici, zionistii se vor servi de o anume traditie religioasa adaptata, locul in care va fi construit viitorul stat, limba viitoare si ideea ca diaspora este o paranteza care trebuie sa dispara.

Zionistii, ca si antisemitii, considera antisemitismul ca ceva ineluctabil, imposibil de combatut. Ca si antisemitii, ei cred ca “amestecul” este imposibil, ca evreii nu pot sa traiasca decat intre ei, intr-un stat evreiesc in care non-evreii nu vor exista sau vor fi cetateni de mana a doua. Combatantii pentru laicitate, egalitatea drepturilor, cetatenie . nu constituie probleme interesante pentru zionisti. Ei transpun mesianismul evreiesc in vointa de a construi un “evreu nou” intr-o tara noua, ceea ce implica stergerea tuturor identitatilor evreiesti din diaspora.

Mult timp, zionistii vor fi minoritari printre evrei in raport cu alte ideologii. Toate alegerile care au loc in ghettourile din Imperiul Rus, din Polonia si din Lituania o atesta. Atunci cand evreii sunt expulzati violent din Germania si Austria in 1938, foarte putini se indreapta spre Palestina. Inaintea celui de-al doilea razboi mondial, doar 3% dintre evrei traiesc in Palestina. Genocidul va fi ceea ce va permite proiectului zionist sa reuseasca.

Si totusi, zionistii n-au jucat un rol important in rezistenta evreiasca impotriva nazismului, iar modul in care azi isi insusesc memoria antisemitismului si a genocidului nu are nici o legatura cu actiunea lor din trecut. Desigur, toate guvernele, toate curentele politice au fost oarbe in fata nazismului: occidentalii la München, regimul stalinist semnand pactul sau marele muftiu al Ierusalimului vizitandu-l pe Himmler in 1942. Zionistii n-au facut mai bine privilegiind construirea viitorului lor stat inaintea oricaroir alte consideratii. In 1933, Ben Gurion incalca embargoul impotriva Germaniei, decis de catre evreii americani. In aceasta epoca, el isi multiplica declaratiile in care explica faptul ca persecutiile antisemite favorizeaza proiectul statului evreiesc. Inspirator al lui Begin si Saron, Vladimir Jabotinsky, fondator al zionismului « revizionist » era in anii ’30 un admirator al lui Mussolini. In 1942, grupul Stern, condus de viitorul prim-ministru Itzak Samir, este atat de constient de genocidul care are loc [in Germania nazista] incat isi multiplica asasinatele indreptate impotriva soldatilor britanici. In Europa ocupata, rezistenta evreiasca a fost esentialmente comunista, zionistii jucand un rol destul de slab (4).

Dupa razboi, statul Israel in constructie apare ca o oaza de pace dupa distrugerea Yiddishlandului si a locuitorilor sai. Occidentul decide sa-si spele constiinta incarcata si responsabilitatea in problema genocidului pe spinarea poporului palestinian care nu avea nici cea mai mica responsabilitate pentru aceasta crima.

Statul Israel si antisemitismul

Statul Israel exista de aproape 60 de ani. A fost recunoscut de “instantele internationale” in frontierele sale din 1949. A fost recunoscut de catre OEP in 1988. Asadar, nu existenta sa sau cea a poporului israelian sunt in joc in razboiul actual si in consecintele sale asupra chestiunii antisemitismului.

Razboiul din 1948 a fost insotit de un anume numar de crime de razboi (atestate de noii istorici israelieni (5)) si de o adevarata “purificare etnica” ce a antrenat exodul a 800.000 de palestinieni.

A fi antizionist azi, nu inseamna sa spui ca trebuie aruncati evreii in mare sau distrus statul Israel. Inseamna sa spui ca Naqba (6) era ilegitima, ca raptul imediat al pamanturile si al bunurilor celor expulzati era la fel de injusta. Inseamna sa spui ca un stat ce isi spune “evreiesc” arogandu-si dreptul de a vorbi in numele evreilor din lumea intreaga si in care non-evreii care nu au fost expulzati sunt sub-cetateni pune o problema grava tuturor celor ce sunt aparatori ai laicitatii, ai egalitatii drepturilor, ai antirasismului si ai cetateniei. Inseamna sa spui ca operatiunea de colonizare de dupa 1967 si sosirea la putere a curentelor de extrema dreapta sau national-religioase din Israel nu sunt accidente ale istoriei: dincolo de mesianismul si vointa de a crea un “om nou”, proiectul zionist avea dintru inceput o componenta colonialista si de negare a “Celuilalt”.

Dupa genocid, istoria statului Israel si cea a antisemitismului s-au amestecat. Nu este nici o indoiala ca dupa 1945, numerosi supravietuitori si-au gasit refugiul in Israel.

Cu atat mai mult cu cat in Europa de Est, antisemitismul continua sub o forma mascata. In Polonia, a avut loc pogromul de la Kielce in 1946. In timp ce 90% dintre evreii polonezi au fost masacrati, un antisemitism fara evrei va continua in tara, culminand in 1968 cu o noua epurare organizata de catre generalul Moczar. Atunci cand purificarile staliniste decimeaza comunistii care au luptat impotriva fascismului in Spania sau in rezistenta, cele mai multe dintre victime (Lazlo Rajk, Rudolf Slansky, Ana Pauker . ) sunt evrei care vor fi bine inteles acuzati de “zionism”. Acest antisemitism latent in timp ce un mare numar de evrei isi plasasera sperantele in “comunism” explica plecarea masiva a evreilor ex-sovietici in momentul caderii URSS-ului.



Dar nu numai supravietuitorii si cei dezamagiti de comunism emigreaza. Emigrarea a aproximativ un milion de evrei veniti din lumea araba a rezultat dintr-un dublu proces. Pe de o parte regimurile arabe care-si obtinusera de putina vreme independenta n-au facut nimic ca sa-i retina, dimpotriva. Razboiul din 1948 a facut viata foarte dificila pentru evreii din tarile beligerante. Fiecare nou razboi le-a facut plecare si mai ineluctabila, iar cea din 1956 a semnat sfarsitul comunitatii evreiesti egiptene. Intr-un anume fel, regimurile diferitelor tari arabe care se aratasera prea putin solidare cu palestinienii in timpul razboiului din 1948, au favorizat din plin dezvoltarea Israelului.

Dar exista si un proiect deliberat israelian care viza emigrarea evreilor din lumea araba (care au format astfel proletariatul noului stat) si toate mijloacele au fost utilizate. Se stie azi ca israelienii au comis atentate impotriva sinagogilor din Irak pentru a favoriza plecarea evreilor irakieni. In Maroc, propagandistii au batut tara in lung si-n lat pentru a-i convinge pe evrei sa plece. In Yemen, una dintre comunitatile cele mai vechi, israelienii au utilizat legende locale pentru a-i face pe toti evreii sa plece in cateva saptamani.

In Algeria, decretul Crémieux (1870) daduse nationalitatea franceza evreilor, dar nu si musulmanilor. In momentul independentei, evreii, a caror prezenta in Maghreb era anterioara sosirii arabilor, au fost asimilati francezilor algerieni si au trebuit sa plece. Cei mai multi au venit in Franta. O adevarata cercetare identitare ar trebui sa fie facuta in privinta evreilor arabi. Istoria lor nu este cea a antisemitismului european sau a genocidului. Dar este o alta durere, ruperea definitiva cu radacinile lor, cu o lume in care evreii au trait mult in pace. Este si sosirea intr-o noua tara in care au suferit noi forme de discriminare, sociale de aceasta data.

Se poate vedea ca toate manifestarile antievreiesti, toate formele de persecutie, fie ca sunt legate sau nu de zionism, au provocat valuri de emigratie si au intarit Israelul. Dar in acelasi timp, autoritatile israeliene au facut tot ce le-a stat cu putinta pentru a provoca Alya (7), inclusiv utilizand metode reprobabile.

Instrumentalizarea antisemitismului si a genocidului

Zionistii au proclamat centralitatea Israelului. Acest stat pretinde ca vorbeste in numele evreilor din lumea intreaga. Cei care nu sunt de acord sunt “evrei tradatori” sau care “se urasc pe ei insisi”. Zionistii pretind ca-i protejeaza pe evrei de antisemitism cand in realitate ei ii pun in pericol: nimeni nu poate crede in mod serios ca politica israeliana bazata pe aroganta, pe faptul implinit si pe umilire cotidiana poate sa dureze o eternitate. Doua secole dupa iesirea din ghettou, zionistii au creat unul nou, ermetic, un adevarat zid. Daca a existat intotdeauna le evrei un pluralism al comportamentelor si al traditiilor, azi nu mai este decat o singura cale: emigrarea in Israel sau sustinerea neconditionata a acestui stat. Muzeul evreiesc din Amsterdam da o definitie proprie a faptului de a fi evreu: a practica religia evreiasca, a sustine Israelul si a avea o legatura cu Soah. Vointa nebuna de a face sa imigreze din ce in ce mai multi evrei spre Israel explica importanta partidelor politice “transferiste” in Israel (cele care vor “sa duca la bun sfarsit razboiul inceput in ’48″ si sa-i expulzeze pe toti palestinienii). Denuntarea permanenta a unui antisemitism, real sau presupus in diferite tari, nu are ca scop infrangerea lui, ea vizeaza pur si simplu provocarea unui nou val de emigratie.

Pana la procesul Eichmann (1961), se vorbea putin de genocid in Israel si se opunea “resemnarea” presupusa a deportatilor israelianului nou care-si defrisa tara. Iar apoi Israelul si-a insusit genocidul si a inceput sa vorbeasca in numele mortilor si a descendentilor lor. Astfel l-am vazut pe Saron la Auschwitz declarand ca ceea ce s-a petrecut dovedeste ca evreii nu pot conta decat pe ei insisi pentru a se apara si justificand, in numele genocidului, distrugerea metodica a societatii palestineien.

In mijlocul denuntarii autenticilor antisemiti, cine a acuzat recent de antisemitism CRIF sau centrul Simon Wiesenthal? Au fost plangeri impotriva lui Daniel Mermet si impotriva lui Edgar Morin. Chavez a fost acuzat de antisemitism. De fiecare data, era vorba de descalificarea unei critici a politicii israeliene sau a unui inamic al lui Bush. Dimpotriva, in Europa exista forte politice mai degraba antisemite apropiate puterii. Nostalgici ai colaborationismului in tarile baltice, cele ale lui Ustachi in Croatia sau integristii de la Radio Maryja din Polonia nu sunt niciodata denuntati, pentru ca guvernele acestor tari sunt prietene Israelului.

Confuzia dintre evreu, zionisti si israelian este dorita si intretinuta. La Lyon, o “gala de sustinere a soldatului israelian” care nu gasise sala publica, a avut loc intr-o sinagoga. Organizatia facand parte din CRIF, KKL (8) se prezinta ca o asociatie evreiasca umanitara si colecteaza fonduri (inclusiv fonduri publice) pentru armata israeliana si colonizare. Hartile pe care KKL le publica sunt fara ambiguitate, teritoriile ocupate apar in ele ca parte integranta a Israelului. CRIF pretinde ca organizeaza manifestatii antirasiste si in acelasi timp protesteaza oficial impotriva expulzarii prin forta a lui Philippe de Villiers de la manifestarea consecutiva asasinarii lui Ilan Halimi.

Concomitent, Alain Finkielkraut incearca sa utilizeze antisemitismul pentru a justifica afirmatii rasiste si pline de ura impotriva negrilor si a arabilor, calificati drept “dusmani ai Frantei”.

Institutiile evreiesti franceze au jucat adesea un rol foarte periculos comparand situatia evreilor din Franta cu cea care a precedat genocidul [nazist] sau vorbind de “noua noapte de cristal”. Ca urmare, Saron a intampinat in triumf un avion de evrei francezi emingranti in Israel.

In Israel insusi, totul este facut pentru a face imposibila distinctia intre produsele fabricate in teritoriu ocupat si celelalte. Si bine inteles, partizanii boycottului sunt descrisi ca niste antisemiti infricosatori. Minoritatea israelienilor care refuza cu curaj serviciul militar, manifesteaza in favoarea justitiei si fac jonctiunea cu palestinienii sunt considerati drept tradatori.

Antisemitismul care se perpetueaza

Antisemitismul care a caracterizat extrema dreapta n-a disparut. Nu este o intamplare ca Le Pen, Gollnish sau Haider in Austria multiplica in mod regulat provocarile sau afirmatiile revizioniste. Cea mai mare parte a profanarilor de cimitire, ca cea de la Carpentras, sunt comise de nostalgici ai fascismului. Din fericire, rasismul si antisemitismul sunt considerate crime si antisemitismul de azi este fara comuna masura cu ceea ce a fost.

Revizionismul s-a structurat la nivel mondial in spatele unor personalitati mediatice (Faurisson, Zündel, Irving), si gaseste periodic ecou. Astfel, presedintele iranian [Ahmadi-Najad] a reluat aceste teze odioase.

Exista si un antisemitism care se disimuleaza in spatele antizionismului si care incearca sa se infiltreze in asociatiile care apara drepturile poporului palestinian. Ca si zionistii, acesti antisemiti amesteca cu buna stiinta notiunile de “evreu”, “zionist” si “israelian”. In spatele acestei derive, exista un personaj misterios care-si spune Israel Adam Samir dar care are mai multe identitati. Sosit oficial in Israel din ex-Uniunea Sovietica, s-a convertit la religia ortodoxa. El face legatura intre antizionism si antiiudaism crestin (reluand temele vechi ale crimelor rituale, perversitatii iudaismului, poporului deicid, Protocoalele Inteleptilor Sionului . ). Recent s-a alaturat revizionistilor. Necunoscut in Israel, Samir are numerosi admiratori in Europa. El influenteaza nebuloasa in care se regasesc vechii colaboratori de la editura La Vieille Taupe, militantii exclusi ai Verzilor, ziaristii si animatorii sitului internet [cu acelasi nume]. Elucubratiile unui Dieudonné revela si ele, in opinia mea, o deriva antisemita acoperita de o logica a concurentei victimelor.

Pentru moment, aceasta infiltrare ramane marginala. Palestinienii au fost intotdeauna foarte vigilenti in privinta antisemitilor. Astfel, Leila Sahid a evocat intotdeauna genocidul nazist (explicand ca acesta nu justifica absolut cu nimic oprimarea altui popor) iar Elias Sanbar, Edward Said si Mahmud Darwis impiedicasera, in urma cu cativa ani, un colocviu revizionist al lui Garaudy la Beirut. Marea majoritate a militantilor pentru Palestina se bat in slujba principiilor universale: egalitatea drepturilor, refuzul colonialismului. Dar exista pericolul ca aceste confuzii sa se multiplice si ca antisemitii sa utilizeze atrocitatile nepedepsite ale Israelului pentru a-si distila stereotipurile rasiste.

Pentru moment, coabitarea intre evrei si arabi in Franta n-a condus la nici o confruntare violenta. Totusi, nu exista nici un adevarat “trai comun” si trebuie sa ne temem de orice forma de repliere comunitara. In manifestatiile organizate de catre CRIF, grupuri de extrema-dreapta (Betar si Liga de Aparare Evreiasca) au comis nepedepsite agresiuni rasiste. Invers, ne putem teme ca sub acoperirea a ceea ce Edgar Morin numea antiisraelism, aruncarea de pietre asupra sinagogilor sau agresari are purtatorilor de kippa se vor multiplica. Vigilenta noastra trebuie sa fie totala.

Voi concluziona zicand ca intre realitate si instrumentalizare, calea luptei impotriva antisemitismului este foarte ingusta.

Mi se pare imposibil ca un antirasist sa ramana tacut in privinta razboiului din Orientul Apropiat. O pace fondata pe egalitatea drepturilor si justitie acolo este inseparabila de lupta impotriva tuturor rasismelor de aici. Cu atat mai mult cu cat atrocitatile nepedepsite ale guvernului israelian sunt principalul factor al prelungirii acestui razboi. Mi se pare imposibil sa lupti impotriva antisemitismului aici alaturi de fortele care transforma manifestatiile in sustineri ale ocupatiei.

Antirasistii trebuie sa denunte fara incetare confuziile intre evrei si zionisti, indiferent de unde vin si sa-i combata pe cei care vor sa resusciteze cele mai rele stereotipuri. Va avea loc fara indoiala o munca dificila de explicatie, dar nu avem de ales.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Sociologie




Referate pe aceeasi tema


Relatia intre consumul diferitelor substante psihoactive
osmarul dragostei
Exemple de probe – grila
Violenta in scoli - medierea conflictelor scolare
Dezvoltarea copilului - niveluri ale dezvoltarii si factorii dezvotarii copilului
Copilul. Concept si definire - psihologia copilului
Iubirea ca armonie si conflictualitate - dragostea
Teoria sistemului mondial
Comportamentul politic asimilat grupurilor
Principii, directii si metode utilizate in programele de combatere a saraciei



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.