Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Aspecte definitorii ale conceptului de saracie



Aspecte definitorii ale conceptului de saracie


Aspecte definitorii ale conceptului de saracie


Saracia preocupa astazi pe toata lumea: pe guvernanti si politicieni, pe analistii vietii economice si sociale, dar si pe omul obisnuit, care suporta efectele acestui fenomen generalizat, devenind un mod de viata chiar si in tarile dezvoltate.

Conceptul de saracie pare dificil de definit si greu de inteles. Cu toate acestea insa, fenomenul saraciei este vizibil, real. Definirea saraciei este importanta pentru cunoasterea proportiilor fenomenului, a cauzelor si factorilor care o genereaza, iar pe aceasta baza pentru combaterea propriu-zisa a saraciei. In acest scop este necesar sa se ajunga la un consens in legatura cu modul in care saracia si metodele acesteia de masurare sunt definite.



In literatura de specialitate exista o bogata si variata gama de delimitari conceptuale din care ne propunem sa trecem in revista principalele definitii cu privire la saracie: Cei aflati in saracie sunt indivizii si familiile ale caror venituri sau alte resurse, in special cele sub forma de pregatire scolara si profesionala, conditii de existenta si patrimoniu material, sunt sub un nivel mediu al societatii in care traiesc[1].

Saracia se caracterizeaza nu numai prin lipsa resurselor monetare, dar si prin ansamblul de lipsuri si handicapuri care sunt cumulate in cursul unei traiectorii personale. Saracia este un fenomen cultural care tinde din ce in ce mai mult sa se instaureze, un mecanism care exclude de la viata economica si sociala si de la participarea in cadrul societatii a unei parti a populatiei. Saracia nu este o realitate noua, problema nefiind numai de inegalitate intre baza si varf pe o scara sociala (up/down), dar si a distantei dintre cei ce fac parte din grupul social si cei care sunt marginalizati (in/out)[2]. Indivizii, familiile, grupurile de populatie pot fi considerati saraci atunci cand le lipsesc resursele (sau acestea le sunt insuficiente) pentru a-si putea obtine hrana, sa participe la activitatile sociale si sa aiba conditii de viata si inlesniri obisnuite sau cel putin sa fie pe deplin incurajati si inclusi in societatea din care fac parte[3].

Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date. Saracii sunt aceia care nu se bucura de un nivel minim de trai compatibil cu demnitatea umana. Saracia este privita ca incapacitatea individului de a-si exercita drepturile politice, economice si sociale.

Definitiile utilizate la nivel international au o trasatura comuna, aceea ca asociaza nevoile individuale sau standardele de viata, cu un indicator al bunastarii. „Se considera ca intr-o anumita societate exista saracie daca una sau mai multe persoane nu ating acel nivel de bunastare economica ce se considera a fi un minim rezonabil in raport cu standardele societatii respective”[4].

Studii efectuate sub auspiciile Oficiul Statistic al Comunitatii Europene (EUROSTAT), intr-un amplu program de cercetare statistica privind saracia in tarile Comunitatii Europene, pornesc de la o definitie adoptata prin Decizia Consiliului din 19 decembrie 1984, in care se precizeaza: „saracii sunt acele persoane, familii si grupuri ale caror resurse (materiale, culturale si sociale) sunt atat de reduse incat, ii exclud de la un nivel de viata minim acceptabil in statele in care traiesc”[5].

Aceasta formulare defineste saracia in termenii lipsei de resurse. Din motive practice, nu a fost posibil sa se extinda definitia saraciei in sensul includerii explicite a componentelor culturale si sociale, motiv pentru care definitia ia in considerare numai resursele materiale. Cu cat sunt mai mari resursele individuale, cu atat familia si membrii ei sunt mai inclinati sa cheltuiasca pentru a atinge nevoi mai inalte (incluzandu-le pe cele culturale). Definitia saraciei data de CERC (Centrul pentru studiul veniturilor si costurilor) din Franta furnizeaza raspunsuri la aceste intrebari. Saracia combina trei premise: un nivel de viata sub un minim acceptabil, o pierdere a autonomiei ce plaseaza individul in situatia de dependenta fata de mediul in care traieste si imposibilitatea iesirii dintr-o (anumita) situatie data.

Interesul aratat in studierea posibilitatilor de masurare a saraciei provine din convingerea expertilor ca saracia nu este numai o consecinta, ci un factor defavorabil al cresterii economice. O supraestimare a saraciei ar duce la o alocare a resurselor (prin transfer) catre un segment de populatie care nu este indreptatit sa beneficieze de acestea, in timp ce o subestimare ar insemna o alocare insuficienta de resurse si excluderea unei anumite parti a populatiei de la protectia sociala.

1          Factori specifici saraciei



Cunoasterea factorilor care produc si sustin saracia este foarte importanta pentru a intreprinde masuri cat mai eficace de prevenire si combatere a acestui fenomen care ia o amploare tot mai mare. Potrivit literaturii de specialitate principalii factori generatori de saracie se pot grupa in mai multe categorii[6], si anume:


v      Factori structurali generali;

v      Factori globali conjuncturali;

v      Factori derivati;

v      Factori de politica sociala;

v      Factori determinanti:


Factori generali:

S        existenta dezechilibrelor economice care pot genera polarizari mari de venituri;

S        capacitatea limitata a economiei de a crea noi locuri de munca aducatoare de venit;

S        sistemul de distribuire si redistribuire a veniturilor inechitabil;

S        cresterea productiei unor bunuri si servicii prin efort propriu (pentru autoconsum);

S        incapacitatea de munca a unor indivizi ca urmare a unui handicap, accident, boala etc.

Factori globali conjuncturali:

S          capacitatea economiei de a produce suficient de eficient;

S          incapacitatea diferitelor configuratii economice sectoriale/locale de a produce venituri (saracia agricultorilor, saracia mestesugarilor traditionali, saracia in anumite zone);

S          existenta unor conditii institutionale si tehnice care blocheaza activitati pe cont propriu;

S          discriminarea pe diferite temeiuri: etnice, religioase, sex, varsta, etc.

Factori derivati – cultura si sistemul social al saraciei

S          tulburari de comportament (dependenta de alcool, droguri), stil de viata neadaptat exigentelor pietei muncii;

S          adaptarea la situatia de saracie;

S          nivel de aspiratii scazute;

S          deficit de capital uman – lipsa de educatie si calificare; investitie scazuta in formarea copiilor;

S          situatii personale care reduc sansele de reusita (ex: persoanele eliberate din inchisoare);

S          lipsa de oportunitati pentru tineri;

S          dezechilibre intre aspiratii si posibilitati;

S          manifestarea culturii saraciei (descurajare, demoralizare, lipsa capacitatii tehnice si de disciplina a muncii etc.);

S          deficiente de socializare;

S          mediul social incitant la comportamente si stiluri de viata contraproductive;

S          acumulari de lipsuri, stil de consum neadecvat resurselor;

S          deficit de capacitati sociale (lipsa de incredere reciproca, competitia de tip

S          jungla, exploatarea reciproca, etc.).



Factori de politica sociala:

S          deficit de securitate/protectie sociala;

S          crizele sistemului de securitate sociala;

S          incapacitatea colectivitatii de a proteja membrii sai de deposedare criminala a propriilor resurse (varstnici care raman fara locuinte datorita inselatoriei, hotia, coruptia etc.);

S          incapacitatea sistemului de protectie sociala de a proteja impotriva efectelor diferitelor calamitati naturale;

Factori determinanti

S          venitul;

S          somajul;

S          nivelul de instruire si educatie;

S          marimea gospodariei;

S          numarul de copii aflati in intretinere in gospodarie.

Factorii prezentati sugereaza cu claritate ca directiile de actiune care sunt avute in vedere trebuie sa nu se reduca in nici un fel la suportul social al persoanelor aflate in saracie, ci trebuie sa contina posibilitati de actiune asupra factorilor generatori.


2          Saracia absoluta si saracia relativa



Saracia este o stare de lipsa permanenta a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viata considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivitati date. Accentul cade pe lipsa resurselor, in mod special pe lipsa resurselor economice, dar componenta economica ramane fara indoiala, cea mai importanta dimensiune a saraciei, dar nu mai mult decat o componenta printre altele.

Saracia se poate defini pe trei paliere de profunzime structurala:

Saracia relativa se defineste ca inexistenta nivelului minim de resurse care asigura o functionare normala a persoanei/familiei in contextul social-cultural dat.

Saracia relativa scoate persoana din mecanismele vietii sociale, producand progresiv o reducere a sanselor acesteia de a se reinscrie in viata normala a societatii respective. Saracia relativa nu exclude o vietuire in contextul social-cultural al colectivitatii, dar produce multiple frustrari datorita lipsei de resurse necesare participarii normale si demne la viata colectivitatii.

O definire a saraciei ce se refera la obiceiurile (traditiile) unei tari, porneste de la ideea ca media sau venitul mediu (sau cheltuielile de consum), este indicatorul economic corespunzator stilului de viata dominant. Aceasta viziune este utila in corectarea incercarilor de a concepe si masura saracia numai in termeni absoluti, deoarece implica faptul ca pragul saraciei tinde sa creasca in cazul imbunatatirii conditiilor de viata.

Pentru societatile caracterizate prin conditii de viata dificile, in mod explicabil saracia absoluta tinde sa se suprapuna cu cea relativa. Pentru societatea cu un nivel ceva mai ridicat al resurselor economice, saracia absoluta caracterizand un segment redus al populatiei, tinde sa fie identificata cu saracia relativa, diferentiata printr-un standard minimal sensibil mai ridicat decat cel al saraciei absolute.

Ea este legata totodata si de complexul de nevoi modelat intr-un context social.

Trebuie mentionata mai intai caracteristica definitorie a situatiei actuale a Romaniei: suntem o tara cu un grad relativ ridicat de modernizare a vietii sociale, dar brusc saracita. Largi segmente ale colectivitatii traiesc intr-un context modern: lucreaza intr-o economie de tip modern, locuiesc in orase de tip modern. Necesitatile sunt deci cele impuse de forma moderna de organizare a societatii. Prin aceasta suntem foarte diferiti de societatile traditionale. Pe de alta parte, societatea noastra angajata intr-un proces rapid de modernizare, tocmai in momentul in care ar fi trebuit sa culeaga fructele efortului de modernizare, a realizat ca acest proces in care a fost angajata s-a dovedit a fi fost irational, ineficient, intrand intr-o uriasa criza. Singura solutie era tranzitia la un alt tip de societate moderna.

Saracia in Romania este modelata de factori cu efecte contrare: tinde sa oscileze intre un minim de subzistenta, conditionat de resurse extrem de precare, dar si de segmente ale colectivitatii ce traiesc in conditii premoderne, si un minim social, conditionat atat de existenta organizarii moderne a societatii, cat si de aspiratiile provocate de experienta modernitatii si a deschiderii rapide spre Occidentul prosper.

Saracia absoluta – reprezinta inexistenta unor conditii minime de viata (lipsa unor nevoi fiziologice evidente) necesare unei simple supravietuiri in conditiile societatii respective. Ea nu inseamna neaparat infometare vizibila, ci conditii elementare de viata insuficiente si lipsa de resurse pentru o participare minima la viata sociala.

Pe termen lung, saracia absoluta produce degradari biologice ireversibile, iar pe termen mediu produce deteriorarea rapida a capacitatilor si oportunitatilor minime ale persoanei de a participa la viata societatii din care face parte. Saracia absoluta inseamna marginalizare si in mod special excludere sociala. Situatia economica si inexistenta locurilor de munca, reprezinta principalele cauze ale precaritatii si marginalizarii, iar aceste situatii conduc in ultima instanta la marea saracie si la excluderea totala de la viata economica, sociala, culturala si politica.

Comitetul Economic si Social al Comunitatii Europene a decis sa defineasca „marea saracie” prin trei tipuri de carente cu efect sinergic: absenta locuintei, absenta resurselor financiare si absenta protectiei sociale.In acest sens saracia absoluta vizeaza cumulativ privarea de bunuri vitale ca: hrana, locuinta, imbracaminte, ingrijire medicala, educatie.




[1] Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Dictionarul de sociologie, Bucuresti, Editura Babel,1993

[2] Tesliuc, Camelia Mihaela, Pop, Lucian, Tesliuc, Emil Daniel, Saracia si sistemul de protectie sociala, Bucuresti, Editura Polirom, 2001

[3] Molnar M., Elemente ale strategiei de combatere a saraciei, Revista Romana de Economie, anul V, vol. 5, nr. 1-2, 1995

[4] Dinculescu V., Chirca C. (coord.), Campeanu M., Gheorghe D., Ivan-Ungureanu C., Molnar M., Panduru F., Pop M., Saracia in Romania. Dimensiuni si factori, in: Saracia in Romania. 1995-1998, Bucuresti, 1999

[5] Molnar M., Elemente ale strategiei de combatere a saraciei, Revista Romana de Economie, anul V, vol. 5, nr. 1-2, 1995

[6] Strategia nationala de prevenire si combatere a saraciei. Recomandari si solutii alternative, Romania, 1998







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2021 - Toate drepturile rezervate -|