Devianta si marginalitate

Devianta si marginalitate

Termenul a fost utilizat pentru prima data sub forma "individul marginal" de R. Park in 1928 apoi  a fost dezvoltata de E. Stonequist in 1937. (Turliuc, M.N., p. 110).

Marginalitatea se refera la o pozitie sociala periferica, de izolare a individului sau grupurilor cu acces drastic limitat la resursele economice, politice, sau educationale si comunicationale.

Din punct de vedere psihologic, marginalizarea corespunde unui conflict intrapsihic rezultat din frustrarea resimtita ca urmare a contradictiei existente intre procesul socializarii primare si cel al resocializarii.(Radulescu, S., 1991).

Ca o reactie de compensare, ea se caracterizeaza prin reactii ostile fata de normele si valorile sociale, comportamentale deviante, agresivitate si violenta ale indivizilor.

De asemenea etichetarea actelor si stigmatizarea indivizilor  ce comporta astfel de conduite, favorizeaza marginalizarea deviantilor.

Marginalizarea are ca efect izolarea  sociala, alienarea, inadaptarea, neintegrarea sociala, dezorganizarea familiala. Grupurile marginale sunt de regula compuse din noii veniti intr-un grup social.

Societatea are tendinta sa-i alunge si sa-i aclame si sa-i ocoleasca, ii exclude din multe activitati sociale.