Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Etica - ramura a filosofiei - etica reciprocitatii



Etica - ramura a filosofiei - etica reciprocitatii


ETICA






Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei si poate fi numita stiinta realitatii morale; incearca elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Etica poate fi inteleasa de asemenea ca o filosofie asupra moralei, a binelui si a raului, a datoriei.



Istoria eticii occidentale, ca de altfel si cea a filosofiei occidentale, isi are inceputurile in Grecia antica. Principalele nume mentionate atunci cand se vorbeste de etica greceasca sunt Socrate, Platon, Aristotel. Chiar daca se poate urmari un fir rosu in ideile celor trei filosofi mentionati, teoriile etice dezvoltate de cei trei sunt destul de diferite in esenta.

Socrate nescriind nici o lucrare, fiind partizanul unei traditii orale in ceea ce priveste filosofia, principale sale idei etice sunt desprinse din dialogurile lui Platon, in special Euthyphron, Laches, Menon, acesta din urma urmarind sa raspunda la intrebarea Ce este virtutea ?

Platon, a dezvoltat o teorie a formelor si s-a folosit de aceasta ca de o premisa in dezvoltarea teoriei asupra guvernarii, s-a indepartat intr-o mare masura de discursul socratic. Aristotel respinge din start teoria formelor gandita de Platon, iar propria sa viziune asupra eticii o exprima in Etica nicomahica si in Etica eudemica.



Punctul comun intre eticile anterior mentionate, care se regaseste in mai toate teoriile etice, inclusiv cele contemporane, il reprezinta includerea in discursul filosofic a doua concepte: fericirea si virtutea. Corespondentele conceptelor in limba greaca sunt eudaimonia si arete, dar acesti termeni erau folositi intr-un sens aparte. Un individ putea fi in aparenta un eudaimon, avand o viata lipsita de griji (am spune astazi), dar acest lucru nu implica in mod necesar si includerea acestuia in categoria daimonilor.

Binele, o alta constanta a filosofie occidentale, se impleteste cu virtutea si eudaimonia, dar si cu ratiunea. Bunaoara Socrate accentueaza ideea ca viata morala este o viata virtuasa. Prin cuvintele acestuia din dialogurile platonice putem extinde acest mod de a percepe fericirea si asupra filosofie lui Platon. Aristotel sublineaza importanta intelectului si implicit a ratiunii, dar si nevoia unei introspectii rationale, care sa ofere un raspuns la principala intrebare a filosofie grecesti: Cum ar trebui sa traiasca un individ pentru a atinge eudaimonia ?

Un posibil raspuns poate fi identificat la intrebarea anterioara, el putand fi si o concluzie a filosofie grecesti, si anume urmarind binele suprem. Binele suprem ca si teleologie nu inseamna pur si simplu respectarea unor anumite reguli de comportament - prin virtuti, el are in vedere o permanenta cautare prin intermediul sinelui si prin intermediul facultatilor cu care a fost inzestrat omul, iar principala facultate a individului este ratiunea.


"A merge impreuna" este termenul utilizat in evaluarea familiei unei viitoare mirese sau a unui viitor mire si verificarea in mediul familial. Iata cateva criterii de selectie: potentialul mire poate avea perspective (economice), potentiala mireasa poate fi frumoasa sau inteligenta si fiecare poate avea o situatie materiala infloritoare.

In societatile traditionale accentul este transferat dinspre criterii de alegere bazate pe libera optiune a celor doi spre mecanisme[9] care coordoneaza selectia maritala: institutia zestrei, institutia pretului miresei, intermediarul casatoriei.

Criteriul institutiei zestrei este utilizat in societatile in care femeia era considerata o piedica economica de catre familia ei pana in momentul casatoriei si care este preluata ulterior de sotul ei. In multe comunitati zestrea este indispensabila. In Grecia contemporana, de exemplu, este imposibil pentru o fata sa se casatoreasca fara a avea o suficienta zestre. In tarile in care zestrea este cutuma, un tata cu cateva fete se loveste de ruina financiara daca nu este suficient de inzestrat.

Institutia pretului miresei este considerata a fi opusa zestrei si este utilizata in societatile in care femeia este asimilata cu un bun economic ce contribuie la venitul familiei prin munca sa. In aceste societati mirelui nu i se ofera o zestre, ci este intrebat de pretul pe care-l ofera in schimbul fetei.

O forma moderna a selectiei maritale este intalnirea. Cu toate ca in societatea contemporana curtarea se fondeaza pe multe mosteniri culturale, toate acestea s-au concentrat in modelul selectiei partenerului prin alegerea mutuala cunoscuta ca intalnire (dating, rendez-vous ).

Intalnirea - dating, relatie care permite tinerilor libertatea relativ neingradita de a se intalni si socializa, a fost recunoscuta ca o metoda a curtarii doar in ultima jumatate a secolului al XX-lea. In trecut insa, selectia partenerului de casatorie nu era obtinuta prin intermediul interactiunii emotionale prelungite dintre doi indivizi, ci era cel mai adesea aranjata de catre parinti sau de alti adulti din societate. Cand o tanara persoana atinge varsta casatoriei, selectia perechii era primordial determinata de factorii cei mai importanti, pentru familie, iar valorile accentuate erau, cel mai adesea, cele economice. In contrast, in prezent dorintele individului sunt considerate cruciale in selectarea partenerului, care va aduce satisfactia si fericirea dorita. Progresiv, accentul a fost plasat pe factorii emotionali si ai satisfactiei dorite mai mult decat pe factorii practici care se refereau la dorintele asimilatoare ale familiei de origine.

Tranzitia de la controlul parental catre decizia individuala practicata in alegerea partenerului marital nu este finalizata, pentru ca parintii, in grade variate, continua sa-si influenteze copi

Intalnirea cu o alta persoana ne imbogateste registrul de idei, atitudini, comportamente. Ne atrag persoanele in care ne regasim, cat si persoanele care ne ofera aspecte fizice si psihice care ne lipsesc - alaturi de acestea avand posibilitatea de "a creste" in noi trasaturi pe care ni le dorim, caci invatam multe de la cei pe care-i iubim - mai bine zis nu invatam decat de la cei pe care-i iubim.

Cat de mult s-au schimbat criteriile in alegerea partenerului? - la baza stand casatoria si familia aflata intr-o perioada de tranzitie. Orice concluzie in aceasta problema ramane delicata: anumite nuante s-au estompat, in timp ce altele si-au pastrat culoarea originala.


1.2. Casatorie - concept - evolutie

Din punct de vedere juridic, casatoria poate fi definita ca "uniunea liber consimtita dintre un barbat si o femeie, intemeiata cu respectarea conditiilor legale, avand ca scop intemeierea unei familii".

Familia este puternic legata de casatorie, la baza constituirii familiei (pentru majoritatea popoarelor) aflandu-se actul casatoriei, considerat de toti specialistii ca reprezentand un "eveniment demografic puternic influentat de factori sociali, juridici, psihologici si morali".[11]

Dictionarul Explicativ al Limbii Romane defineste casatoria ca o uniune legala, liber consimtita intre barbat si femeie pentru intemeierea unei famil

Din perspectiva sociala casatoria consta "intr-o comuniune de viata, bazata pe o alegere personala, reciproca, totala si publica.[12] Daca un element lipseste (exclus in mod constient sau nu), atunci nu mai este vorba de casatorie.

Casatoria este in primul rand, ceva personal intre oameni. Totusi, exista in mod necesar, o dimensiune sociala. Alegerea trebuie cunoscuta, respectata, protejata, chiar favorizata de catre societate. Conceptul de casatorie cunoaste o abordare tridimensionala:

o alegere reciproca (fiecare alege pe celalalt in mod liber)

o alegere totala - daruire sufleteasca si trupeasca

o alegere publica - exprimarea acestei alegeri se face in fata societatii - de fapt in aceasta exprimare consta casatoria.

Institutia matrimoniala, "nu este o ingerenta a societatii ori a autoritatii, nici impunerea exterioara a unei forme, ci este o exigenta interioara a contractului conjugal care, public, se afirma ca unic si exclusiv".[13]

Intemeierea unei familii se considera pe drept cuvant ca o incununare a casatoriei si a iubirii conjugale.

Desi casatoria este o institutie dominanta si vitala, rolul pe care il joaca in vietile noastre se modifica. In ultimele doua decenii, o crestere a relatiilor neoficializate a afectat rata casatoriilor. O perioada de concubinaj este acum un preludiu acceptat al casatoriei, iar prima casatorie are loc la varsta mai mare: 28,5 ani la barbati si 26,1 ani la femei, in comparatie cu 25,7 ani, respectiv 23 de ani in 1975.[14]

Afirmarea concubinajului, ca valoare, a crescut in anii 70 si a scazut dupa aceea. Acum cand legislatia ia in considerare cu prioritate cuplul in situatie de concubinaj, mai ales daca acesta are copii, la fel ca pe unul casatorit, avantajele vis--vis de casatorie au scazut. Numarul actual de concubini este inca mare, dar cei mai multi dintre ei se afla intr-o faza finala si vor sfarsi prin a se casatori.

Din punct de vedere religios casatoria este considerata unul din cele sapte sacramente. Hristos Domnul a coplesit cu binecuvantari aceasta iubire cu multe aspecte, nascuta din izvorul divin al dragostei si constituita dupa modelul unirii lui cu Biserica.

Sacramentul casatoriei nu schimba cu nimic proprietatile naturale ale casatoriei, ci acestea sunt confirmate si obtin o stabilitate speciala: intr-un cuvant este vorba despre caracterele normale ale oricarei iubiri naturale, insa cu o semnificatie noua, care o ridica la punctul de a face din ea expresia valorilor proprii crestine.

Prin faptul ca este instituita de catre Hristos, casatoria este un sacrament prin care sotii sunt uniti de Dumnezeu dupa chipul uniunii de neclintit dintre Hristos si Biserica si sunt aproape consacrati prin harul sacramental.

Din punctul de vedere juridic termenul de casatorie este utilizat in doua intelesuri (Codul familiei):

de act juridic prin care viitorii soti consimt sa se casatoreasca

de stare sau situatie juridica, adica de statut legal al sotilor

Definirea casatoriei evoca elementele continutului notiunii, adica: actul juridic al casatoriei, starea legala, de casatorie si scopul casatoriei.[15]Explozia gandirii rationale in Grecia antica a avut un ecou deosebit in toata lumea occidentala, influenta acestui mod a imagina si explica lumea, si implicit omul, s-a facut simtita chiar si in teologie.

Scolastica ca si scoala a filosofiei a fost influentata de demersul rational initiat in Grecia antica, principalul obiectiv al acestei scoli a fost acela de a imbina ratiunea, denumita lumina naturala, si teologia. Explicatiile etice se regasesc undeva la confluenta celor doua mari scoli: teologia rationala - avandu-l ca reprezentat pe Aristotel si teologia revelata, in prim planul acesteia fiind Toma d'Aquino. Incercarea lui Toma d'Aquino de a media intre un mod de viata rational si unul bazat pe credinte religioase este evidenta in principala lucrare a acestuia Summa theologiae. Pentru Toma d'Aquino ratiunea devine un deschizator de drumuri pentru credinta.

Istoria filosofiei il prezinta ca parinte al scolasticii pe Sfantul Anselm, recunoscut in general ca fiind cel care a introdus argumentul ontologic al lui Dumnezeu. Apeland la o argumentare rationala prin apelul la axiome si concluzii obtinute din premise, Anselm a intarit ideea necesitatii unei abordari deductive a cunoasterii, in acest sens marturie stau cuvintele acestuia: "Mi se pare o dovada de neglijenta, daca, dupa ce am reusit sa avem Credinta, nu ne dam silinta sa intelegem ceea ce credem" - Anselm - De ce s-a facut Dumnezeu om

Importanta argumentarii logice in problemele etice, analizate filosofic sau teologic este subliniata si de William Ockham. Concluzia acestuia are in vedere localizarea sursei moralei in insasi vointa divina. Aducand in discutie unul din atributele lui Dumnezeu, si anume omnipotenta, ganditorului franciscan afirma ca Dumnezeu poate face orice, in afara de ceea ce este logic

Regula de aur sau etica reciprocitatii e un precept etic gasit in multe religii si filozofii.

In crestinism e probabil cel mai important percept nou introdus in Noul Testament, invalidand astfel unele prevederi anacronice ale Vechiului Testament, cum ar fi sclavia sau pedeapsa capitala pentru pacate minore.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright