Perspective ale fenomenului "copiii strazii"

PERSPECTIVE ALE FENOMENULUI "COPIII STRAZII"

1. 1. Perspective istorice ale asistentei sociale organizate de stat

Este foarte greu, daca nu practic imposibil de delimitat in timp aparitia acestui fenomen social, cata vreme nici in zilele noastre nu are o recunoastere si o intelegere deplina. Ce ne propunem aici, este sa aratam ca, la un moment dat, in istoria civilizatiei umane au aparut incercari de a controla problemele pe care le ridicau persoanele fara un domiciliu stabil, care migrau dintr-un loc in altul, iar in primele demersuri cautau sa distinga saracii de elementele criminale ti iresponsabile, cei fara acte fiind pedepsiti cu inchisoarea sau prin inapoierea silita in locuintele de nastere.

In Anglia, regele Edward al VI-lea, in anul 1547, a ordonat ca toate persoanele gasite ce hoinaresc fara a avea vreun adapost, sa fie marcate cu "V" de la "vagrancy" ("vagabondaj"), apoi sa fie incredintate unui stapan la care sa munceasca sau sa locuiasca.

Din anul 1725 pana in 1750 se infiinteaza numeroase case de corectie si case de munca. Prima cantina sociala a fost infiintata in New York in anul 1702, iar primul adapost, in acelasi oras, a fost stabilit in anul 1814.

Intre primul si al doilea razboi mondial, ca urmare a distrugerilor provocate, problema de asistenta sociala s-a amplificat. Starea de saracie a crescut, bolnavii s-au inmultit, multi copii au ramas orfani, au aparut cersetori si vagabonzi mai multi si toate aceste carente sociale au necesitat indreptarea atentiei pentru inlaturarea acestor probleme. Primul recensamant in domeniul problemelor de asistenta sociala in Romania s-a facut la inceputul anului 1936.

Aceste unitati, cu toate ca erau in numar mare nu aveau decat 4 - 5 persoane. Societatile de binefacere aveau ca prevederi: ocrotirea mamei si a nou-nascutilor, ocrotirea copiilor mici, asistenta copiilor parasiti, asistenta deficientilor fizici si organizarea societatilor de patronaj. Aceste societati de binefacere aveau fixate atributiile prin statutul aprobat de Ministerul Sanatatii si Ocrotirii Sociale.

Proiectele de buget erau subventionate de stat cu un fond de pana la 20% din totalul veniturilor realizate prin mijloace proprii de catre organizatia respectiva. Actiunile de asistenta sociala au la baza dispozitiile unor legi, dar lasa la alegerea celui ce le aplica, sa acorde un astfel de ajutor special. Primele inceputuri de organizare a asistentei sociale pe baza de lege in Romania, s-au facut in anul 1831 prin Regulamentul Organic, dar abia in 1881 se infiinteaza de Primaria capitalei, un serviciu al copiilor strazii, continuandu-se procedura de mai inainte adica de a se repartiza copii gasiti si orfani la doici si la mame crescatoare.

In anul 1894 se legifereaza sarcina comunei de a se ocupa de copiii gasiti si orfani. Comunele aveau datoria de a ingriji si procura mijloace pentru intretinerea copiilor gasiti, infirmilor si saracilor. Din aceasta perioada statul incepe sa creeze institutii de protectie pentru copii si maturi cu carente fizice, psihice si sociale. In anul 1901 se infiinteaza azilul de copii sugari din strada Buzesti, nr. 68 din Bucuresti, institutie donata Primariei de catre Ghita si Elena Cantacuzino. In anul 1905 este infiintat orfelinatul pentru fete si copii gasisi, in strada Catargi nr, 3 din Bucuresti. Acest orfelinat se dezvolta si in anul 1917, capacitatea lui ajunge la 50 de locuri pentru fete care sunt pregatite pentru viitor. In anul 1910 se organizeaza, tot pe langa Primaria capitalei, o gradinita de copii asistati, cu varsta cuprinsa intre 3 si 7 ani. Aceasta institutie avea un internat si o scoala de curs primar. In jurul anilor 1901 - 1902, pe langa Primaria capitalei, functiona un "serviciu al crescatoarelor", prin intermediul caruia copiii strazii erau repartizati la doici pentru alimentatie artificiala.

Aceasta categorie de copii se tineau la crescatorie 4 ani, cand erau dati la crescatoria de copii. Serviciul crescatoarelor din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti functiona prin trecerea copiilor asistati prin mai multe asezaminte de asistenta, aceasta fiind in functie de varsta.

In prima etapa, copiii in varsta de 0 - 2 ani se internau in azilul copiilor sugari, Cantacuzino. Aici se supraveghea alimentarea la san sau alimentarea artificiala si se ingrijeau copii bolnavi. Copiii sanatosi erau crescuti in cartiere la doici si crescatoare, unde se supraveghea cresterea lor pana la varsta de 4 ani. De la 4 ani la varsta scolara, erau internati in gradinite de copii. La varsta de 7 ani, o parte din fete erau plasate la orfelinatul "Radu Voda", unde urmau cursurile primare, apoi erau plasate in munca. Alta parte din fete se intorceau la crescatoare si erau date la scoala primara. Ulterior aceste fete erau plasate in familii ca fete de casa, iar altele erau date spre adoptie.

Baietii erau repartizati la crescatorie si dati la scoala primara. Serviciul copiilor gasiti dadeau spre adoptie copii, atunci cand adaptatorul indeplinea conditiile cerute de lege, adica familia respectiva sa se bucure de o buna moralitate si sa aiba posibilitati materiale pentru cresterea si educarea copilului.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Din 1990, Organizatia "Salvati Copiii" este prima organizatie neguver-namentala romaneasca care a desfasurat activitati de informare si educare, avand ca suport Conventia Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la Dreptul Copilului. Reprezinta Romania in Alianta Internationala a ONG-urilor, care lupta impotriva exploatarii sexuale si a traficului de copii (ECPAT).

Din 1992 Holt International Romania desfasoara un program de asistenta sociala adresat copiilor abandonati sau cu risc de a fi abandonati, avand urmatoarele servicii:

program de ingrijire temporara (Taster Care);

program de sfatuire a femeilor insarcinate s.a.

Directia Generala de Protectie a copilului se implica la fel de mult in ajutorarea copiilor strazii. Inca de la inceputul aparitiei acestui fenomen s-a inregistrat o criza a adaposturilor pentru acesti nefericiti. Aceasta perspectiva istorica demonstreaza ca nici o problema in sine si nici solutiile care se gasesc in zilele noastre nu sunt noi, fenomenul copiilor strazii nefiind nicidecum o "boala" a societatii contemporane.

1. 2. Definirea fenomenului

Aproape toata lumea care vorbeste sau scrie despre acest fenomen foloseste o definitie diferita. Primul element, si care a generat consens, este locuinta - absenta locuintei si absenta relatiilor sociale. Lipsa locuintei se refera la copiii care traiesc in strada, fara acoperis fizic deasupra capului, incluzandu-i pe cei care isi petrec noptile in adaposturi de urgenta sau depind de o institutie. Credem ca cea mai utila si eficienta definitie este aceea care ofera posibilitatea raportarii la un cadou de caracteristici si conditii, organizat astfel incat sa tina cont de o ierarhie de nevoi, si care presupune ca indivizii pot si vor ocupa diferite pozitii in acest cadru, in anumite perioade de timp si pentru durate variabile.

Societatea Romaneasca a fost marcata de aparitia brusca a acestui fenomen in 1990 si de o crestere a numarului de copii ai strazii. Cauzele acestui fenomen sunt deosebit de complexe, se intalnesc factori sociali si individuali, economici si materiali ce realizeaza efecte care maresc proportia fenomenului.

Concluzia este ca cel ce face parte din aceasta categorie sociala este afectat in planul integritatii fizice, al pozitiei sociale si al echilibrului psihic. Mai mult, la nivelul societatii consecintele sunt: delicventa juvenila, extinderea analfabetismului, raspandirea bolilor venerice si SIDA, prostitutia.

Sunt trei conditii exterioare care conduc la aparitia acestui fenomen al "copiilor strazii" si anume: marimea localitatii, dezvoltarea mijloacelor de comunicare si economia bazata pe consum. Acestea toate conduc la aparitia unor mari probleme cum ar fi: violenta, marginalizarea sociala si, mai ales, problema copiilor strazii.

Copiii strazii definesc mai multe populatii diferite, caracterizate astfel:

a). dupa timpul petrecut in strada copiii pot fi:

copii ai strazii - cei care traiesc permanent in strada si care nu intretin nici un fel legatura cu familia, nu au adapost sau locuinta. In general, acestia sunt abandonati, atat de familie cat si de institutiile de ocrotire, care din punct de vedere legal ar trebui sa se ocupe de cresterea si educatia lor. Atitudinea fata de familie e confuza. Singurele amintiri sunt legate de viata institutionala sau de viata in strada.

un alt grup este reprezentat de cei care sunt circumstantial in strada si care au abandonat scoala (53% avand legaturi sporadice cu familia). Multi copii au tendinta de a mentine legaturi ocazionale cu familia, separandu-se treptat pe masura adoptarii si implicarii in subcultura strazii. Acestia sunt copii carora li se formeaza motivatii puternice de ramanere in strada, care ii va impinge intr-un final la alegerea definita a strazii ca mediu de viata. Vagabondajul, consumul de droguri, violenta, prostitutia devin elemente integrabile in comportamentul lor.

a treia categorie este reprezentata de aceia care sunt trimisi permanent pe strada de familie pentru a munci, sa presteze diferite munci aducatoare de bani sau in ultima instanta pentru a cersi. Aceasta categorie este extrem de dificila de facut, datorita dinamicii sale strans legate de criza economica ce loveste familia. Acesti copii nu frecventeaza scoala, dar apartin inca familiilor din care provin. Dupa ce toata ziua si-a petrecut-o pe strada incercand sa castige bani prin toate mijloacele, seara se intoarce acasa pentru a dormi si aduce tot ce a strans. Copiii acestei categorii prezinta un risc ridicat de abandon definitiv al caminului familial: fie pentru ca vor ajunge sa considere ca banii li se cuvin, fie datorita presiunilor exercitate de printi asupra lor de a contribui cu mai multi bani la cheltuielile familiei.

o alta categorie intalnita mai nou in strada si mai ales in marile orase, este constituita de catre parinti si copii. Si in acest caz saracia este cauza determinata pentru ajungerea in strada. Grupul cel mai afectat in Romania ii reprezinta familia. Lipsita de o presiune sociala capabila sa impuna masuri de protectie reale, familia cu mai multi copii, prezinta riscul cel mai ridicat de a fi saraci. Somajul, taxele de intretinere ridicate, naivitatea constituie cauze ale ramanerii fara locuinte. Odata ajunsi in strada, parintii sunt nevoiti sa recurga la diferite activitati ce nu se inscriu in perimetrul legii. Cea mai la indemana o reprezinta determinarea copiilor sa cerseasca sau sa munceasca indiferent de varsta lor. O mare parte scapa de sub supravegherea parintilor si se aliaza categoriei anterioare adica "copii ai strazii".

b).dupa modul de provenienta:

copii proveniti din familia naturala;

copii proveniti din mediul institutional;

copii proveniti din familii adoptive sau plasament.

c). dupa situatia familiala si relatia cu parintii:

copii cautand aventura;

copii care nu vor sa traiasca cu familia;

copii care nu au unde locui si nici nu au pe nimeni;

copii supusi violentei familiei sau abuzului;

copii care pleaca de acasa pentru a atrage atentia parintilor sau care protesteaza asupra climatului familial.

Studiind modul de organizare al acestor copii, s-a constatat ca ca au un stil de viata nomad, tribal.

Asistenta sociala stradala

Dupa anul 1989, fenomenul "copiilor strazii" a luat amploare. Acesta a fost generata, pe de o parte, de schimbarea atitudinii fata de cei de pe strada, iar pe de alta, de structurarea si restructurarea sociala, in conditiile unor schimbari sociale la nivelul intregului sistem social.

Posibilitatile reduse ale societatii de asigurare a unor conditii de trai decent au dus la dezvoltarea unor practici sociale compensatorii pentru asigurarea existentei unei categorii de populatie. Dintre acestea, cersitul a devenit o practica "cinstita" de castigare a celor necesare traiului. Calificarea pentru aceasta ocupatie este relativ usoara si nu necesita studii recunoscute printr-o diploma. Generalizarea practicii de a intinde mana pentru o bucata de paine este considerata ceva comun pentru toti cersetorii, mai ales pentru copiii strazii. Multe persoane incearca sa raspunda la intrebarea "cum putem actiona pentru a-i ajuta pe cei din strada?", iar raspunsurile pe care le ofera societatea sunt diverse: internarea lor intr-un camin; interventia organelor de politie pentru pastrarea linistii publice, a primariilor, a organizatiilor non-guvernamentale etc. In ultimul rand, diversi agenti sociali doresc sa contribuie la construirea unui model de asistenta in favoarea acestor categorii de populatie, in opozitie cu metodele traditionale, bazate pe internat.

"Asistenta sociala stradala" s-a nascut ca solutie de interventie, avand ca principiu, cunoasterea profunda a problemei "copiilor strazii" si dezvoltarea unei interventii comunitare in mediul de manifestare a fenomenului. Se cristalizeaza astfel aparitia unei noi profesiuni - "asistentul social stradal" - care actioneaza in mediu deschis, in mijlocul copiilor strazii. Acest profesionist social isi realizeaza scopul, indeplinind urmatoarele functii:

observarea si stabilirea legaturii cu clientul - aceasta etapa exprima actiunile centrate pe observare, cunoasterea initiala a regulilor si stilului de viata caracteristic strazii;

stabilirea relatiilor de incredere reciproca - aceasta etapa exprima raporturile dintre asistent social stradal si client, relatiile si schimburile de informatii. Important este ca asistentul social stradal sa faca efortul de a intelege "cultura strazii" pentru a gasi cele mai bune cai de crestere a increderii reciproce;

reintegrarea sociala a clientului - aceasta etapa inglobeaza un intreg ansamblu de actiuni ale asistentului social stradal, pentru a sustine copilul strazii in reintegrarea sa sociala. Problema principala in aceasta etapa este de a-l determina sa-si schimbe modul de viata.

Asistenta sociala comunitara

Prejudecatile despre copiii strazii sunt nascute dintr-un rationament, referitor la acest grup, fara o verificare sau o analiza prealabila. Reintegrarea copiilor strazii este dificila, datorita obisnuintelor acestora, dar si datorita reprezentarilor sociale legate de acesti copii.

Reprezentarile sociale produc anticiparea actelor si conduitelor care permit justificarea in raport cu normele sociale. Ulterior "copilul strazii" este vazut ca o "buba" a orasului, dor noi uitam ca aceasta este doar semnul unei "infectii" interne a unui dezechilibru la nivelul organismului social. De aceea interventia asistentului social stradal trebuie conjugata cu ale celorlalti factori de decizie ai comunitatii locale. In cazul acestei probleme sociale nu se poate vorbi de o interventie partiala, ci de o actiune globala comunitara, in cadrul careia se actioneaza pe diferite elemente ale problemei si din perspective diverse. Copiii strazii migreaza de la o institutie la alta, urmarind sa-si satisfaca unele nevoi. De cele mai multe ori, ei raman doar la nivelul satisfacerii primare (hrana, imbracaminte). De aceea, organizatiile non-guvernamentale umanitare sunt cele vizate de copii strazii, tocmai pentru ajutorul pe care il primesc din partea acestora.

Datorita parteneriatului dintre institutii si organizatii, copiii strazii nu pot alerga intre o organizatie si alta, fiind prezenti in toate bancile cu datele lor personale. Comunicarea dintre organizatii face ca actiunile particulare sa fie concentrate pentru rezolvarea problemei globale a clientului.

Interventia comunitara reprezinta acel sistem de actiuni initiate de diferiti parteneri sociali, care alcatuiesc un alt tip de actiune - cea comunitara. O interventie comunitara este mai mult decat suma interventiilor particulare, este rezultanta fortelor individuale ale fiecarui partener. Atunci cand apar aceste tipuri de interventie, copilul strazii incearca o noua retragere, dar interventia conjugata a partenerilor implicati, face ca eforturile de reintegrare sociala sa aiba un efort benefic asupra clientului. Unii considera ca orice efort s-ar dispune de catre comunitate nu s-ar reusi reintegrarea sociala a copiilor strazi; altii considera, dimpotriva, ca toti copiii strazii pot fi reintegrati social. Din acest punct de vedere, niciodata nu va fi rezolvata problema copiilor strazii, daca metoda de interventie este conceputa la nivel macro. O reintegrare eficienta trebuie sa urmareasca desprinderea clientului de vechile obisnuinte, de vechiul mod de viata, de vechiul grup de prieteni. A le asigura un camin in care sa locuiasca la un loc reprezinta o absurditate generata de ignoranta celui care ia o asemenea hotarare. O astfel de decizie nu face altceva decat sa satisfaca unele dintre nevoile primare, generand apetitul clientilor pentru alte nevoi pe care nu si le pot indeplini decat daca recurg la mijloace ilicite, cum le numeste R. Merton, depasind limita marginalizatului in favoarea celui deviant.