Politicile macroeconomice - influenta asupra sistemului de protectie sociala din Romania

Politicile macroeconomice de stabilizare si ajutorare asigura premise pentru promovarea unor obiective sociale concrete si realiste si a unor masuri adecvate atingerii lor, asigurandu-se noi forme de protectie a capitalului uman:

rezolvarea problemelor privind somajul provocat de intensificarea proceselor de restructurarea in economie, prin promovarea unor programe de actiuni si masuri pentru functionarea mai buna a pietei de munca, cu un efort deosebit pentru crearea de noi locuri de munca, imbunatatirea sistemului de formare si perfectionare a pregatirii profesionale, orientarea si reorientarea profesionala a fortei de munca tinere sau a celei disponibilizate in diverse sectoare, sprijinirea dezvoltarii IMM-urilor, inclusiv prin acordarea de credite din fondul de somaj;

stimularea cererii de forta de munca prin initierea unor masuri fiscale care sa conduca la cresterea gradului de absorbtie a fortei de munca precum si cooperarii externe in vederea largirii pietei fortei de munca;

- sustinerea procesului de imbunatatire a nivelului de trai a populatiei prin sporirea reala a salariilor si a veniturilor in concordanta cu cresterea productivitatii muncii si, in general, a eficientei economice precum si protejarea veniturilor populatiei impotriva inflatiei prin crearea nivelului salariilor, pensiilor si altor categorii de venituri in functie de evolutia preturilor de consum si a indicatorilor activitatii economice;

echilibrarea nivelului salarial practicat in diferite domenii de
activitate: sector bugetar, regii autonome, societati
comerciale care sa reflecte gradul de complexitate a muncii desfasurate, importanta muncii si raspunderea asumata
potrivit functiei indeplinite;

imbunatatirea formelor si modului de directionare a
sprijinului social, introducerea de noi forme de prestatii de
asistenta sociala pentru persoanele si familiile care temporar
sau permanent de afla intr-o situatie de risc social,
accentuandu-se latura preventiva a masurilor de protectie
sociala.

Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu

Politicile privind resursele umane si politicile sociale vor fi construite in baza prevederilor Cartei Sociale Europene revizuite si a Codului Social European, si vor reflecta practicile instituite de Uniunea Europeana si dezvoltate in Modelul Social

European.

Obiectivele prioritare in aceste domenii sunt:

1. Promovarea reformei educationale, atat la nivelul de baza, cat si in invatamantul superior. Modernizarea sistemului de invatamant se va realiza in acord cu tendintele manifestate in tarile cele mai avansate, punandu-se accentul pe:

Descentralizarea sistemului national de invatamant;

Promovarea relatiei contractuale dintre unitatile de
invatamant si comunitatile locale;

Organizarea sistemului de formare a managerilor din
invatamant;

Dezvoltarea utilizarii tehnologiei informatiei si
comunicatiei in procesul educational;

Extinderea sistemului national al invatamantului la
distanta;

Aplicarea programului national de educatie a adultilor si
a programului 'sansa a doua prin educatie?';

Referat: Fisa de evaluare clasa 1 Proiect: Descoperind Literatura Creativa - cum sa cream povestiri

Formarea profesionala continua, in acord cu politicile
similare din Uniunea Europeana;

Restructurarea finantarii invatamantului

2. Principalul obiectiv al strategiei in domeniul sanatatii este imbunatatirea starii de sanatate a populatiei exprimata prin reducereanumarului de decese evitabile, a frecventei si gravitatii imbolnavirilor, asigurandu-se:

Echitatea accesului la servicii si distribuirea echitabila a
poverii economice a finantarii ingrijirilor de sanatate,
inclusiv libertatea de alegere a prestatorilor de servicii
medicale;

Eficienta furnizarii serviciilor;

Corelarea capacitatii de finantare cu nivelul de dezvoltare
a economiei;

Cresterea capacitatii Ministerului Sanatatii in domeniul
dezvoltarii politicilor de sanatate, al reglementarii si
controlului acestui sector, reducandu-se interventia sa in
administrarea directa a unor activitati si institutii
prestatoare de servicii medicale.

3 .Reforma sociala va asigura:

Reforma asistentei sociale prin trecerea de la programe cu
eligibilitate universala la programe orientate, catre
categorii specifice ale populatiei

Reforma sistemului de pensii, avandu-se in vedere:

- restabilirea echitatii inter-generatii;

- restabilirea echilibrului financiar al sistemului public de
pensii;

- complementarea sistemului actual PAYG reformat cu tipuri
de fonduri de pensii capitalizate, astfel ca: sistemul integrat sa fie

sustinabil din punct de vedere financiar; sistemul sa asigure

conservarea valorii reala a contributiilor si a nivelului veniturilor de

inlocuire contractate; fondurile de pensii sa contribuie la ameliorarea

fluxurilor de capital in sustinerea cresterii economice.

Politica in domeniul ocuparii si protectiei somerilor prin
deplasarea accentului de la masurile pasive catre cele
active;

Armonizarea legislatiei muncii cu normele din Uniunea
Europeana, in domeniul relatiilor de munca si al normelor
de protectie a muncii;

. Combaterea saraciei, principalul instrument utilizat fiind cel de ajutor social. Pentru determinarea eligibilitatii familiilor la prestatii de asistenta sociala, guvernul va fundamenta si va stabili nivelul venitului minim garantat, diferentiat in functie de conditiile socio-demografice ale familiilor. Pentru o mai buna aplicare a programului, fondurile destinate acestui scop vor fi asigurate de la buget, iar aplicarea si monotorizarea programului se va face de catre autoritatile locale si institutia tripartita abilitata

Politica angajarii fortei de munca

Problemele cheie pe termen scurt ale politicii angajarii fortei de munca sunt: a) daca guvernul ar trebui sa lase ca somajul sa creasca brusc, sau daca nu, b) ce masuri ar putea sa intreprinda pentru a tine sub control somajul. Aceasta sectiune a capitolului se adreseaza in principal la prima intrebare, analizand cu precadere problemele sprijinirii in continuare a intreprinderilor de catre guvern.

In fazele timpurii ale tranzitiei, prabusirea productiei era asociata cu o scadere disproportionata a ocuparii fortei de munca pe termen scurt.

Incercarile intreprinderilor de a mentine ocupate locurile de munca au condus, in multe cazuri, la deficite financiare substantiale si in crestere guvernele au tolerat creditarea continua de catre banci a intreprinderilor insolvabile din punct de vedere financiar si au amanat adoptarea legilor falimentului. Impunerea fara discriminare a unor restrictii bugetare severe si falimentarea intreprinderilor insolvabile conduc la pierderea masiva a locurilor de munca. Desi crestea rapid, sectorul privat era prea mic la inceput pentru a putea sa asigure noi locuri de munca in masura solicitarilor.

Spre deosebirea de situatia legata de controlul salariilor, unde masurile adoptate erau explicite, politica angajarii fortei de munca a imbracat forma unui compromis incomod intre a) obiectivul explicit al sistarii sprijinului financiar al intreprinderilor de stat care inregistrau deficite si b) presiunea politica vizand evitarea concedierilor masive si a somajului pe scara larga. Parerile exprimate de experti - privati sau oficiali - au pledat in favoarea impunerii unor restrictii bugetare severe fata de firmele cu niveluri inalte de somaj - daca asemenea cazuri apar - printr-un mix de politici active pe piata fortei munca si in sfera asigurarilor sociale.

Un al doilea obiectiv al politicii veniturilor 1-a constituit mentinerea la un nivel controlat al salariilor pentru imbunatatirea competivitatii, prin aceasta, de mentinere a angajarii in munca. Politicile veniturilor au o serie de efecte alocative si distributive, in masura in care ele afecteaza stabilirea nivelului salariilor, ele exercita o anumita presiune asupra repartitiei salariale aceasta previne, sau cel putin incetineste aparitia diferentierilor salariale ca ghid al deciziilor cu privire la alocarea resurselor pe piata de munca, astfel se atenueaza cresterea somajului si, prin aceasta, poate sa contribuie la stapanirea uneia dintre cele mai importante cauze ale saracirii populatiei.

Abordarea foarte atenta a liberalizarii salariale si adoptarea unor restrictii bugetare dure pentru firmele de stat in primii ani ai reformelor reflecta mostenirea de la economia planificata. Eficienta pe piata fortei de munca cere nu numai liberalizarea deciziilor cu privire la salarii si angajarea in munca, dar si infrastructura institutionala a unei piete libere. Aceasta presupune proprietatea privata si piete competitive pentru produse, capital, forte de munca intre diferiti intreprinzatori, ocupatii si localitati. Piata competitiva a fortei de munca este caracterizata prin absenta interventiei guvernamentale in stabilirea salariilor sau in deciziile cu privire la incadrarea in munca, dar din culise, cum s-ar zice, guvernul are raspunderea sa sustina drepturile de proprietate privata si de exercitare a concurentei.

Asa cum s-a mentionat, mostenirile din economiile Europei Centrale si de Est sunt foarte diferite. Absenta proprietatii private facea ca intreprinderile sa nu fie confruntate cu stimulente vizand minimizarea costurilor sub aspectul salariilor sau al deciziilor privind angajarea fortei de munca. Concentrarea industriei inseamna ca liberalizarea preturilor si a salariilor ofera sanse de a exploata puterea monopolista. Absenta pietelor de capital atesta faptul ca nu exista nici o baza pentru decizii investitionale eficiente pentru firme sau pentru lucratori. Si exista restrictii in calea mobilitatii fortei de munca. O componenta esentiala a politicii fortei de

munca consta, prin urmare, in politici structurale menite sa stabileasca institutiile si cadrul legal necesar pentru o viata eficienta a fortei de munca. Partial, aceasta depinde de progresul general al reformelor: extinzand sectorul particular prin privatizarea intreprinderilor existente, capacitand si incurajand noi actiuni antreprenoriale, crearea de piete de capital si deschizand calea concurentei in domeniul pietei produselor, de exemplu, prin liberalizarea comertului. Sub termenii mai specifici ai pietei fortei de munca, aceasta presupune inlaturarea impedimentelor din calea mobilitati fortei de munca precum permisele de rezidenta sau beneficiile sociale legate de angajarea in munca, lichidarea restrictiilor administrative (de exemplu, in ceea ce priveste auto-angajarea) si introducerea legislatiei care defineste drepturile lucratorilor, ale patronilor si ale sindicatelor, precum si rolul guvernului in contextul economiei de piata.

Astfel strategia politica are doua aspecte:

Pe termen scurt, preocuparea principala o constituie managmentul
salariilor si a angajarii fortei de munca in absenta infrastructurii
unei economii de piata (in principal o chestiune de stabilizare
macroeconomica).

Pe termen lung, obiectivul principal il constituie reforma
institutionala.

Mentinerea echilibrului macroeconomic

Stabilizarea macroeconomica este analizata in mod util sub aspectul salariilor si a politicii veniturilor (pretul fortei de munca) si a politicii de angajare a fortei de munca.

Politica salariilor si a veniturilor

Politicile cu privire la salarii si venituri urmaresc restrangerea salariilor absolute, preferabil fara afectarea inutila a salariilor relative

Limitarea salariilor absolute

Toate tarile din Europa Centrala si de Est au mentinut controlul asupra salariilor pentru a le mentine la valoarea absoluta, in ciuda performantelor deprimante ale politicilor cu privire la venituri atat in economiile industrializate cat si in tarile Americii Latine.

Exista o serie de motive pentru care politicile de venituri ar putea fi mai eficace in contextul economiilor aflate in perioada de tranzitie decat oriunde altundeva.

In primul rand, mostenirea reglementarii guvernamentale cu privire la salarii inseamna ca aparatul administrativ pentru politica veniturilor se afla la locul sau. Managerii intreprinderilor trebuie sa stabileasca salariile in context cu politica, intrucat ei au procedat intotdeauna in acest mod. In al doilea rand, si derivand tot din mostenire, intreprinderile de stat din economiile aflate in perioada de tranzitie pot sa reziste mai putin la cererile privind salariile decat firmele private motivate prin maximizarea profitului.

Politicile pe termen mediu

Din momentul in care restructurarea fortei de munca a inceput, piata trebuie stramutata catre politicile preocupate de edificarea unor institutii stabile ale pietei fortei de munca. Cele mai importante sunt institutiile care se ocupa de somaj, desi lor trebuie sa li se adauge aranjamente care imbunatatesc utiliizarea resurselor din intreprinderi si scheme de negocieri colective corespunzatoare.

Politicile orientate impotriva somajului deschis trebuie sa devina o prioritate, cu accent deosebit pe politicile contra somajului pe termen lung. Proportia deja inalta a somajului de lunga durata poate sa conduca curand la probleme serioase de descalificare , demotivare si marginalizare.

Pentru imbunatatirea utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor e necesara actiunea. Asemenea actiuni constituie o preocupare a celor care coordoneaza masurile politice. Accentul initial asupra masurilor de redistribuire a fortei de munca in cadrul intreprinderilor si de inchidere a organizatiilor aparent neprofitabile trebuie sa fie sprijinite de masuri vizand cresterea eficientei utilizarii resurselor in cadrul intreprinderilor:

. In ceea ce priveste oferta, politicile trebuie sa se concentreze asupra invatamantului si pregatirii profesionale.

Structurile stimulatoare din cadrul intreprinderilor trebuie
imbunatatite. Guvernul trebuie sa reziste tentatiei de a aplica scara
salariala de baza elaborata de intreprinderile de stat.

Salariul minim trebuie ajustat prin actiune discretionara.

Avantajele suplimentare incompatibile cu structura stimulatoare a
economiilor de piata trebuie intrerupte. Acest lucru n-ar trebui sa
fie dificil din moment ce sistemul fiscal a fost reformat cand
lucratorii prefera platile in numerar.

Reformele  negocierilor colective nu trebuie amanate dincolo de primul soc al pietei fortei de munca.

Tarile mai mari vor gasi negocierile descentralizate mai utile decat
cele centralizate.

Tarile mici, deschise si inalt sindicalizate trebuie sa opteze pentru o
negociere centralizata, astfel incat beneficiile moderarii salariilor
sa poata fi impartasite de toti participantii la procesul de negocieri.