Momente reprezentative in evolutia legaturii dintre teoria financiara si risc

Momente reprezentative in evolutia legaturii dintre teoria financiara si risc

Intemeietorii teoriei financiare au facut referiri clare la riscul financiar, avandu-l in centrul analizelor pe Miller si Modigliani care au publicat in 1977 articolul fundamental "Moneda si impozitul" consacrat in special formarii veniturilor in conditii de risc. Miller a continuat cercetarea si a formulat un nou concept "capital de risc" atunci cand tot capitalul unui investitor este plasat intr-o singura intreprindere riscanta.

J. Tobin a elaborat o conceptie originala cu privire la risc denumita "teoria alegerii portofoliului investitional" in care argumenteaza ca intreprinzatorii nu investesc in toate cazurile numai pentru profit ci si in alte scopuri. El a demonstrat ca unii investitori fac investitii cu grad mare de risc, iar altii cu grad mai mic, in scopul obtinerii unui echilibru si a unei stabilitati a portofoliului investitional.

H. Markowitz a elaborat in studiile sale un model de determinare a portofoliului eficient, tinand cont de relatia rentabilitate - risc. Legea de aur a acestei teorii consta in urmatoarea fraza a savantului, devenita aforism: "Nu trebuie sa punem toate ouale intr-un singur cos". Portofoliul trebuie sa fie diversificat in scopul diminuarii riscului.

W. Sharpe a continuat fondul operei lui Markowitz si a prezentat ca idee fundamentala notiunea existentei dependentei dintre venituri si riscul detinerii actiunii. El a divizat in mod conventional riscul in doua parti: riscul sistematic si riscul specific.

- riscul sistematic este caracteristic mediului economic in ansamblu;

- riscul specific este caracteristic titlului individual.

M. Scholes impreuna cu Black au deschis calea prin teoriile lor referitoare la optiuni catre o administrare eficienta si gestionare a riscului. Ei au creat o formula care se refera la o problema mai veche - problema valorii si a preturilor proiectate prin prisma financiar-bancara.

Economistul american K. Arrow a identificat 2 riscuri avand la baza asimetria informatiilor. Nivelele de detinere a informatiilor incep cu managerii care dispun de informatii privilegiate fata de actionari sau potentialii investitori. El clasifica riscurile in:

- riscul de hazard moral;

- riscul proceselor de selectionare adversa.

Riscul de hazard moral este provocat de incertitudinea creata de posibilitatea ca anumite entitati economice sa transmita semnale false de informatii pentru a obtine profit din diferenta intre valoarea reala a titlului si pretul de piata, diferenta influentata de respectivele semnale.

Riscul proceselor de selectare adversa este rezultatul comportamentului speculativ al managerilor care admit atragerea de capital din afara societatii in masura in care informatia disponibila le-ar permite inducerea in eroare a furnizorilor de capital.

Impactul acestor doua categorii de riscuri asupra deciziilor financiare a fost examinat de M. Jensen si W. Meckling care au elaborat teoria de agent (mandat) ce structureaza relatiile contractuale intre actorii participanti la fenomenul economic - manageri, salariati creditori, furnizori, actionari.

O noua teorie a fost elaborata de J. Stiglitz, Roso si Bhattacharya - teoria semnalelor ce studiaza posibilitatea existentei unor semnale false in circuitul economic.

Prelungirea acestei teorii intr-un mediu incert a dus la aparitia unei noi teorii - Teoria jocurilor - J. Van Neuman si O. Morgenstern care cerceteaza echilibrul decizional ce poate fi obtinut. Tinand seama de asimetria informationala caracteristica participantilor la viata economica.

Ca o prelungire a acestei teorii apare teoria jocurilor non-cooperative de J.E. Nash. Acesti economisti delimitau doua categorii principale de jocuri: Prima categorie este asa numitul joc cu suma nula care presupune un castig constituit din suma pierderilor altor jucatori. Intr-o asemenea situatie suma castigului trebuie sa fie egala cu suma pierderilor astfel incat, suma totala sa fie egala cu zero. A doua categorie este jocul cu o suma avansata (o suma pozitiva el are loc cand jucatorii individuali se lupta pentru bani pusi in banca. Uneori acest castig este obtinut in baza banilor jucatorului pasiv, care a depus bani dar a iesit din joc. In ambele cazuri jocurile neaparat sunt insotite de risc, deoarece fiecare protagonist al jocului in opinia lui Neuman si Morgensten se straduieste sa ridice pana la maximum functia, ale carei variabile jucatorul nu le poate controla. Aici intra in joc "domnia sa intamplarea" dar cu o singura remarca: jucatorii ar trebui sa fie la fel de experimentati lucru care nu se intalneste prea des in practica.

J.E. Nash a fost economistul care a contribuit cel mai mult la coroborarea si descrierea situatiilor de conflict prin intermediul modelelor formalizate; mai ales in determinarea si formularea "teoriei echilibrului a lui Nash" adica a stabilitatii deciziilor protagonistilor jocului. Fiecare jucator se straduieste sa diminueze gradul de risc cu ajutorul celei mai convenabile strategii, adica pe calea adaptarii permanente la comportamentul celorlalti jucatori, care, de asemenea, intentioneaza sa obtina cele mai bune rezultate. E clar ca subiectii vietii economice sunt niste luptatori activi, care pe piata, in conditiile concurentei, risca permanent. Acest risc trebuie sa fie pe cat posibil cat mai mic.

Continutul teoriei lui Nash este foarte simplu. Astfel fiecare participant la viata economica isi alege o stratagema. Pentru jocul cu suma nula sau jocul simetric fiecare protagonist poarta un anumit numar de stratageme. Castigul depinde de tipul de stratagema aplicat. Pe acest fundal se construieste matricea pentru gasirea stratagemei optime care fiind utilizata de mai multe ori garanteaza un castig mediu posibil sau o pierdere medie posibila. Dar intrucat nu se cunoaste ce stratagema adopta adversarul, cel mai important pas devine alegerea unei stratageme care lui sa-i fie nefavorabile. Acest caz reprezinta "rezultatul garantat". Dar la fel va proceda si adversarul. In cazul egalitatii pierderilor si/sau castigurilor ne aflam in echilibru.

Nash defineste in "teoria echilibrului" echilibrul ca fiind rezultatul in care stratagema fiecarui jucator este cea mai buna dintre toate celelalte stratageme, preferate de ceilalti protagonisti ai jocului. In teoria sa Nash introduce un nou factor - volumul optim de informatii - ca factor constant necesar in cadrul jocului. De asemenea insista asupra influentei conditiilor de incertitudine din mediul extern. A formula conceptul de risc devine astfel o misiune dificila. Am pornit de la o premisa conform careia intai trebuie sa cunoastem ceea ce au spus altii despre risc pentru a avea pretentiile unei formulari proprii.

Deci, riscul reprezinta un eveniment viitor si nesigur, capabil sa se produca dar a carei aparitie este incerta.

El este un eveniment viitor deoarece aparitia lui nu poate fi legata de o perioada viitoare;

Este nesigur deoarece nu se stie cu exactitate daca o sa apara, cand o sa apara, sub ce forma se va manifesta;

Aparitia sa poate fi cuantificata sub diferite forme prin acordarea de probabilitati.

In cazul fenomenului economico -financiar riscul imbraca forma unei abateri de la valoarea sperata a probabilitatilor de castig.

Protectia impotriva riscului a reprezentat una din preocuparile oamenilor din cele mai vechi timpuri. Aparitia si dezvoltarea asigurarilor nu poate fi legata decat tocmai de dorinta de protectie. Astfel oamenii au dorit sa se protejeze impotriva riscului, la inceput in mod colectiv. Apoi au realizat faptul ca exista riscuri care nu li se pot intampla in acelasi timp la toti. Apare astfel notiunea de risc asigurabil. Nu orice tip de risc poate fi asigurat. Riscurile asigurabile sunt acele riscuri ce caracterizeaza asiguratii, ce pot scuti pierderi, care nu apar ca urmare a unei dorinte de castig a acestora.

Opusa notiunii de risc asigurabil este notiunea de risc speculativ care este acel tip de risc care apare ca urmare a unei hotarari luate de subiectul uman de a investi in scopul obtinerii unui castig. Acesta nu este un risc asigurabil, dar dezvoltarea stiintelor economice a permis aparitia unor instrumente financiare derivate care sa permita si acoperirea riscului speculativ. Se poate exemplifica: tehnica hedgingului.

Comportamentul subiectului uman vis - a - vis de risc, la aparitia riscului, este surprinzator. Reactiile pot fi de cele mai multe ori contradictorii. Totdeauna s-a incercat stabilirea unei modalitati de protectie, de acoperire, a riscului. De ce? Deoarece multi dintre noi ne orientam actiunile spre viitor, acolo unde prezenta riscului este sigura.

Profilul uman al subiectului influenteaza deciziile sale de asumare a riscului. Natura umana complexa este plina de contradictii si reactii de multe ori de neinteles. Poate, tocmai de aceea, stiinta a consacrat denumirea de comportament rational al participantilor la viata economica si sociala. Exista oare si un comportament irational? Bineinteles ca da, dar factorii care il determina sunt diversi: educatia, cultura, religia, mediul fiind doar cativa dintre acestia. Poate cea mai frumoasa descriere a riscului o gasim in sintagma "Cel mai mult risca cel care nu risca".