Zburlindu-si spinii galbeni sub ierbi si uscaciuni, Un rnacies din
vara, uitat printre razoare, Adaposteste-n taina, pierdut in rugaciuni, Un
iepure cu ochii aprinsi ca doi taciuni Pe care toamna-si lasa tntiia ei
racoare. d1c15cc
Dictonul „fricos ca un iepure' ar trebui reconsiderat, deoarece acest
urechiat, cel mai popular vinat din fauna noastra cinegetica, prezentat in
multe fabule, legende si povestiri, nu este deloc fricos in realitate, dind
adesea reale dovezi de curaj, atunci cind isi apara puii de atacul unor
rapitoare, cind patrunde in sate, sau pur si simplu indirjin-du-se sa
supravietuiasca in ciuda numerosilor sai dusmani.
Pina nu de mult, iepurii erau considerati ca facind parte din ordinul
Rodentia (rozatoare), dar actuala lor pozitie sistematica ii situeaza in
ordinul Lagomorpha, familia Leporidae, datorita faptului ca se deosebesc de
rozatoare prin urmatoarele caractere: maxilarele pot face miscari verticale si
orizontale, ca si la rumegatoare; membrele an-teri-oare nu servesc la apucarea
sau tinerea hranei, ca la rozatoare si, in sfir-sit, examenele serologice care
confirma o apropiere de rumegatoare, nu de rozatoare. Desi sint raspinditi pe
toate continentele, iepurii au citeva elemente caracteristice comune: talie
mijlocie, pavilioanele urechilor mult alungite in raport cu capul, membrele
posterioare m%j lungi si cu cite patru degete, spre deosebire de cele
anterioare care au cite 5 degete. Se hranesc cu vegetale, au un intestin
foarte lung, al carui cecum are o capacitate de 10 ori mai mare detit cea a
stomacului. Pe maxilarul inferior au 2 incisivi, separati de molari printr-un
spatiu liber numit diasteraa. Pe maxilarul superior au 4 incisivi. Acesti 6
incisivi sint intr-o permanenta crestere, echilibrata de tocirea lor prin
roadere.
Iepurii sint deosebit de prolifici, conditie esentiala de
supravietuire fata de ravagiile facute de numerosii lor dusmani.
