Gandirea economica in antichitate

GANDIREA ECONOMICA IN ANTICHITATE

Epocile istorice care s-au succedat de-a lungul timpului au dat nastere, in functie de problemele specifice cu care s-au confruntat, unor perioade diferite ale istoriei gandirii economice, si anume: gandirea economica din antichitate (pana in sec. al V-lea); gandirea economica din perioada medievala (sec.V - sec. XV); gandirea economica moderna (sec.XVI - sec.XIX) si gandirea economica contemporana (sec. XX).

In functie de nivelul teoretic al ideilor economice, putem considera ca exista doua etape ale dezvoltarii gandirii economice, inegale ca durata in timp: 1) gandirea economica preclasica (pana la mijlocul sec. al XVII-lea), denumita si gandirea prestiintifica si 2) gandirea economica stiintifica sau gandirea clasica (mijlocul sec. al XVII - pana in prezent).

Referitor la perioada ce acopera dezvoltarea gandirii economice pana in sec. al XV-lea (epoca premoderna), trebuie mentionat, ca n-au existat lucrari cu caracter strict economic, ideile de aceasta natura regasindu-se in mod nesistematizat in operele autorilor vremii, urmarind mai degraba descrierea, decat analiza fenomenelor economice.

In perioada epocii antice, nu pot fi trecute cu vederea trei mari personalitati filozofice ale Greciei antice, Platon, Xenofon si Aristotel, in lucrarile carora descoperim o serie de referiri la domeniul economicului.

Platon (427-348 i.H.)

In lucrarile sale "Republica" si "Legile", Platon abordeaza problemele ce decurg din rolul economiei in cetate, acordand magistratilor si razboinicilor dreptul comun asupra bunurilor si serviciilor, pentru a se putea dedica sarcinilor ce le revin. Viata sociala trebuie supusa regulilor justitiei, aceasta avand o valoare absoluta. Lumea vizibila, cu realitatile ei schimbatoare, nu este, dupa Platon, decat reflexul ideilor imuabile ce alcatuiesc lumea superioara. Ca atare, legile umane nu sunt decat imitarea celor ce apartin justitiei ideale, supranaturale.

Statul este descris ca un stat ideal, perfect just, care grupeaza indivizi cu meserii diferite. Cetatea ideala cuprinde trei clase sociale: cea a agricultorilor, mestesugarilor si comerciantilor, care se ingrijesc de procurarea bunurilor, cea a razboinicilor si a paznicilor care asigura apararea si ordinea interioara si cea a filosofilor sau a conducatorilor, care dirijeaza ansamblul social. Cei din urma, filosofii, sunt singurii care detin cunoasterea veritabila - episteme - si, ca posesori ai intelepciunii, pot guverna cetatea.

Cetatea perfecta se bazeaza pe patru mari virturi: intelepciunea, curajul, cumpatarea si dreptatea, ultima conferind fiecaruia locul pe care il merita in ierarhia sociala. Oamenii nu sunt egali, ei primesc aceeasi educatie pana la un moment dat, cand aptitudinile proprii ii vor selectiona. De asemenea, indivizii nu au nici un drept asupra avutiei sociale. Prima clasa sociala este cea care munceste, produce si asigura schimbul, celelalte doua fiind degrevate de orice alte obligatii pentru a se putea dedica in intregime apararii si conducerii cetatii.

In "Politica", Platon incearca sa explice modul real de functionare al cetatii si sa identifice cauzele indepartarii fata de modelul ideal, pentru ca apoi in "Legile" sa propuna mijloacele si masurile necesare reinstalarii idealului. In realitate, sustine Platon, se intalnesc patru forme degenerate ale modelului ideal bazat pe cultul aristocratiei elitelor, care se succed istoric: guvernarea militara, oligarhia (guvernarea celor bogati), democratia (al carei viciu esential consta in acordarea unor drepturi egale tuturor membrilor cetatii, care sunt insa fatalmente in mod inegal inzestrati) si tirania.

Cetatea ideala a existat in Atena preistorica, sustine Platon. Aceasta a decazut datorita inegalitatilor economice, astfel incat, Platon propune in "Legile" o organizare economica bazata pe comunitatea bunurilor, pe propietati egale si drepturi egale acordate tuturor cetatenilor. Sunt interzise instrainarea terenurilor si practicarea imprumuturilor cu dobanda ridicata, aurul si argintul sunt rezervate doar activitatii de comert exterior, cheltuielile sunt limitate pentru a preveni excesele, impozitele trebuie sa conduca la restabilirea egalitatii, iar activitatile comerciale sunt considerate imorale.

Prin opera sa, Platon este considerat un moralist, lucrarile sale constituind punctul de plecare al filosofiei economice si sociale.

Xenofon (430-355 i.H.)

Xenofon a scris primele lucrari consacrate in mod direct analizei fenomenelor economice. Fiind adeptul economiei naturale, el analizeaza avutia sociala si cauta sa gaseasca modalitatile de crestere a acesteia.

In lucrarea sa "Veniturile Aticei", el elaboreaza un adevarat program de politica economica pentru sporirea avutiei cetatii, aceasta lucrare putind fi considerata un prim tratat de finante publice.Printr-o alta opera a sa importanta, "Oeconomicus", Xenofon sustine ca economia trebuie sa tina cont de regulile etice. Aceasta nu poate fi utila in sine, ci existenta ei este justificata de rolul moral pe care il detine.

Actul economic, in sine, nu are o valoare proprie, ratiunea sa de a fi infaptuit constand in scopul sau, care trebuie sa fie binele. Pentru Xenofon, scopul productiei este omul, iar economia cetatii este considerata atat stiinta cat si arta.

"Oeconomicus" contine deopotriva si principii practice referitoare la organizarea si conducerea agriculturii. Aceasta ramura este considerate principala sursa de sporire a avutiei, autorul fiind preocupat de metodele cresterii productivitatii si a randamentului muncii. Xenofon evidentiaza rolul muncii si importanta diviziunii muncii in cresterea bogatiei. El considera ca nivelul diviziunii muncii depinde de gradul de dezvoltare a pietei.

Xenofon acorda o importanta deosebita analizei sferei schimbului. Astfel, el dezvolta notiunea de bani si identifica functiile acestora de mijloc de plata si de tezaurizare. Deasemenea, evidentiaza calitatea de echivalent general si mijloc de circulatie e argintului, care considera ca nu-si va pierde niciodata valoarea.

Xenofon sustine chiar, tezaurizarea de catre stat, in vederea constituirii unui fond de rezerva, pentru a fi folosit in scopul efectuarii platilor internationale sau sau al interventiilor in cazul recoltelor proaste.

Comertul nu este considerat ca o activitate sterila, ci ca aducatoare de venituri pentru stat, astfel incat dezvoltarea sa este sustinuta fara rezerve, dupa cum incurajate sunt si meseriile, ca activitati utile.

Filosoful grec considera ca principiile de conducere a economiei apartin "stiintei celei mai inalte a timpului", el proclamandu-se ca un inversunat adversar al razboaielor care distrug fondurile statului.

Aristotel (384-322 i.H.)

Prin opera filosofului antic Aristotel, gandirea economica a Greciei antice atinge apogeul. Lucrarile sale principale, care fac referire la fenomenul economic, sunt: Politica, Etica nicomahica, Constitutia ateniana, Etica eudemica.

Cautand sa afle care este scopul economiei, Aristotel face deosebirea intre economia naturala, care se refera la satisfacerea necesitatilor omului si chrematistica (acumularea bogatiilor). Prin economie, el intelege o modalitate de a acumula o avere moderata, care confera stabilitate statului, in timp ce chrematistica este considerata imorala, deoarece are la baza camataria, ce apreciaza ca banii ca obiect al proprietatii. Economia este deci arta producerii avutiei sub forma de bunuri, ca mijloace de crestere a patrimoniului individual si social, in timp ce chrematistica reprezinta arta realizarii bogatiei sub forma de bani.

Economia este considerate o stiinta al carei obiect de studiu este avutia, dar si comportamentul omului in vederea cresterii acesteia. Izvoarele sporirii bogatiei sunt considerate atat cresterea resurselor cetatii, cat si diminuarea cheltuielilor. Sursa initiala a avutiei este pamantul, cu toate resursele sale, care pot fi transformate prin munca omului. Rolul factorului uman in cresterea avutiei sociale este determinant si ca urmare aspectele ce tin de educatie, sanatate, stiinta etc. sunt considerate foarte importante.

Ca metoda in economie, sunt utilizate analiza si sinteze, logica, inductia si deductia.

Aristotel analizeaza si aspectele sociale ale cetatii, respectiv modalitatea de repartizare a bogatiei, exprimandu-se impotriva concentrarii acesteia de catre o oligarhie. El considera ca atat bogatia excesiva cat si saracia excesiva, duc la tiranie. Solutia pentru reinstaurarea economiei naturale consta in interventia cetatii, care trebuie sa supravegheze productia, in cadrul familiei si al proprietatii private, astfel incat sa restabileasca un raport adecvat intre resurse si nevoi.

La Aristotel intalnim o prima analiza a valorii, facand distinctia intre cele doua intrebuintari diferite ale unui bun, respectiv intrebuintarea acestuia ca atare (valoarea in sine), pe de o parte si capacitatea sa de a fi

schimbat cu bunuri produse de alti producatori, pe de alta parte. Pentru prima data, se pot extrage conceptele de valoare de schimb si valoare de intrebuntare a bunurilor.

Aristotel surprinde deasemenea, originea si rolul banilor in comensurarea bunurilor, ca unitate de masura a valorii si ca mijloc de circulatie. Acestia au caracter istoric, cunoscand o evolutie si ajungand la forma de schimb bani-marfa-bani. Masa de bani aflata in circulatie trebuie sa aiba acoperire in marfuri, iar dobanda este definite ca o emanatie a banului.

In ceea ce priveste statul, Aristotel considera ca acesta exista in mod natural si este alcatuit din fiinte egale care cauta cel mai bun mod de viata (sclavii sunt exclusi din aceasta asociatie). El considera ca modalitatea de guvernare ideala este "politeia". sau republica, in cadrul careia priceperea aristocratica de a conduce, se adauga exprimarii democratice. Cei mai buni sunt liberi sa ocupe functiile publice, cu conditia sa fie alesi. Aristotel insista asupra necesitatii existentei unei clase de mijloc, ca o contrapondere atat pentru cei saraci, cat si pentru cei bogati.

In opera sa, Aristotel subliniaza rolul comertului, in special al comertului exterior, considerat a fi un fenomen necesar ce face parte din domeniul economiei. Pe de alta parte, comertul pe scara larga este apreciat ca fiind injust, si ca atare este inclus in sfera chrematisticii. Gandirea economica a celor trei antici greci, ni se releva, prin prisma valorilor dominante ale epocii respective, ca fiind deosebit de valoroasa, constituind baza de la care porneste in continuare evolutia "aventuroasa" a teoriilor si doctrinelor economice viitoare.