Cadrul institutional si financiar al F.M.I.

Cadrul institutional si financiar al F.M.I.

Fondul Monetar International nu este o institutie independenta, precum bancile centrale. El este condus de reprezentantii statelor membre, reuniti in diferite forme de organizare.

1. CONSILIUL GUVERNATORILOR. Este cel care conduce Fondul Monetar International, fiind compus din cate un guvernator din fiecare stat membru, care de regula este ministrul de finante sau guvernatorul bancii centrale din tara respectiva.

Consilul Guvernatorilor se reuneste o data pe an in adunare generala, cand examineaza activitatile fondului si adopta deciziile importante cum ar fi revizuirea statutului Fondului sau admiterea de noi tari membre.

2. CONSILIUL DE ADMINISTRATIE. Este format din 24 de administratori, cu sediul in permanenta la Washington. Cinci dintre administratori sunt numiti in mod direct de catre tarile lor (Statele Unite ale Americii, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie), Rusia, China si Arabia Saudita au obtinut dreptul de a avea administratori proprii, iar toate celelalte tari membre trebuie sa se reuneasca in cadrul unor circumscriptii, adica pe grupe de tari.

Rolul Consiliului de Administratie este de a conduce afacerile curente referitoare la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la problemele administrative si financiare.

Deciziile Consiliului de Administratie si ale Consiliului Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificata.

3. DIRECTORUL GENERAL AL F.M.I. dirijeaza serviciile si prezideaza Consiliul de Adminstratie. El este ales de Consiliul de Administratie pe o perioada de cinci ani si, printr-o conventie tacita, Directorul General este intotdeauna european, in timp ce presedintele Bancii Mondiale este american.

Directorul general este asistat de trei directori generali adjuncti.

4. COMITETUL INTERIMAR a fost creat in 1974 si este compus din 24 de membri, la nivel de ministri sau guvernatori de banci centrale, care se reunesc de doua ori pe an, primavara si cu ocazia Adunarii Generale a Guvernatorilor.

Rolul Comitetului este de a propune Adunarii Generale marile orientari ale Sistemului Monetar International si functionarea Fondului Monetar International. Numarul redus al membrilor sai ofera posibilitatea sa fie un bun forum de discutii.

5. COMITETUL DE DEZVOLTARE este format din 24 de membri, ministri sau guvernatori de banci centrale, cu rol de consilieri pe langa guvernatorii FMI si ai Bancii Mondiale, in legatura cu probleme de tranferuri de fonduri catre tarile in curs de dezvoltare. Aceste Comitet se reuneste in acelasi timp cu Comitetul Interimar.

Adoptarea deciziilor in cadrul FMI

Statele membre ale FMI au drepturi de vot diferentiat astfel: li se atribuie un minim de 250 de drepturi de vot, la care se adauga un drept de vot suplimentar pentru fiecare transa de o suta de mii DST cota parte varsata.

In general, deciziile se iau pe baza unui consens intre toate statele membre. Totusi, atunci cand nu apare un consens, decizia se ia pe baza unui vot al administratorilor sau guvernatorilor. In acest caz, celor mai multor dintre decizii li se aplica regula majoritatii simple (50%). O regula de majoritate calificata inseamna 70% din voturi, si se aplica in cazul deciziilor foarte importante, mai ales in ceea ce priveste comisioanele legate de creditele Fondului si remunerarea avutiilor in DST.

Pentru deciziile care angajeaza viitorul Fondului, cum ar fi schimbarea cotelor parti, alocarea de DST sau vanzarile de aur, sunt necesare si obligatorii 85% din voturi. In acest caz, anumite tari sau grupuri de tari, pot sa-si manifeste dreptul de veto.

Acest sistem de majoritate calificata i-a determinat pe anumiti analisti sa spuna ca FMI este dominat de Statele Unite ale Americii.

Influenta americanaa este contrabalansata insa de alti factori. Pe de o parte, deciziile curente precum acordarea unui credit sau aprobarea unui program de ajustare nu necesita decat o majoritate simpla, de 50%, la care SUA nu se pot opune. Pe de alta parte, tarile industrializate sau cele in curs de dezvoltare ar putea usor constitui o minoritate de blocaj de 15%, care s-ar opune majoritatii americane in cazul deciziilor foarte importante.

In consecinta, SUA pot intr-adevar sa franeze o decizie sau o orientare, dar pot rareori sa o impiedice definitiv.

Resursele FMI

Esentialul resurselor de care dispune Fondul Monetar International pentru a acorda credite este format din cotele parti subscrise de statele membre. Aceste cote nu sunt intotdeauna suficiente pentru a raspunde cerintelor tarilor membre. De aceea Fondul apeleaza la resurse imprumutate.

Document online: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Referat: Somajul

Cotele parti reprezinta capitalul FMI, adica fonduri proprii, care ii permit sa acorde credite. Fiecarui stat membru i se atribuie o cota parte, cota care serveste la determinarea importantei drepturilor de vot si a marimii eventualelor credite. Totalul capitalurilor proprii ale FMI a evoluat de la infiintare si pana in prezent.

Statutul FMI nu precizeaza in ce mod se face determinarea cotelor parti individuale. Consiliul Guvernatorilor a decis sa lege cotele parti de factori economici, cum ar fi: venitul national, rezervele de schimb sau comertul exterior.

Cotele parti sunt subscrise prima oara cu ocazia adeziunii la FMI si ulterior cu ocazia revizuirii generale a cotelor parti.

Aceste subscriptii implica varsaminte pentru 75% din total in moneda nationala si pentru 25% in DST, sau intr-o moneda desemnata de Fond ca liber utilizabila.

Pentru tarile in curs de dezvoltare, varsamintele in devize implica utilizarea rezervelor de schimb ale tarilor respective, care in general sunt insuficiente.

Pentru a mentine capitalul FMI intr-o proportie constanta cu nivelul schimburilor comerciale internationale, nivelul cotelor parti este revizuit la fiecare cinci ani. Atunci cand este cazul, cand se constata o dezvoltare a schimburilor internationale, capitalul Fondului se mareste. Totusi exista tari care s-au aratat reticente fata de acceptarea unor cresteri prea frecvente si prea ample ale capitalului Fondului Monetar International.

Drepturile Speciale de Tragere - DST

DST reprezinta prima moneda internationala creata vreodata, luand nastere in 1967 cu scopul de a furniza lichiditatile necesare bunei functionari a Sistemului Monetar International.

Initial era compusa dintr-un grup de cinci monede, carora le-a fost atribuita o anumita pondere (dolarul american, yen-ul japonez, marca germana, francul francez si lira sterlina).

O creare de DST-uri este echivalenta cu crearea de moneda de catre o banca centrala. DST-urile astfel create sunt repartizate intre tarile membre in functie de prorata cotelor parti.

Partile de DST alocate  pot fi folosite de tarile membre astfel:

a)     sa le detina in rezervele lor oficiale;

b)     sa le schimbe intr-o moneda forte, printr-o simpla cerere adresata FMI;

c)      sa achite plati catre FMI, de exemplu pentru rambursarea imprumuturilor sau pentru a plati o parte din cresterile cotelor parti.

Ultima emisiune de DST s-a facut in 1981. Totusi, de cativa ani, anumite tari industrializate, preconizeaza o noua alocare de DST-uri insotita de o redistribuire a acestora in favoarea tarilor in curs de dezvoltare, a tarilor din Europa de Est si din fosta Uniune Sovietica.

Imprumuturile FMI

Pentru a elimina riscul de lichiditate cu care FMI s-a confruntat in perioadele de puternice tensiuni financiare, Fondul a decis recurgerea la imprumuturi pentru marirea resurselor.

Aceste imprumuturi permit Fondului sa dispuna de lichiditati importante, pe care le poate utiliza in caz de criza financiara grava.

Recurgerea la imprumuturi risca sa schimbe natura Fondului, facandu-l sa semene mai mult cu o banca care se imprumuta pentru a-si finanta creditele, asa cum face Banca Mondiala.

Tarile membre au decis insa ca Fondul trebuie sa ramana o institutie ale caror resurse provin, in mod esential, din cotele parti, si au impus un plafon echivalent cu 60% din valoarea totala a acestora ca fiind suma totala pe care FMI poate sa o imprumute pentru a-si asigura lichiditatile.

In 1963, singurul imprumut disponibil era cel cunoscut sub denumirea de "Acordul general de imprumut". El este contractat de tarile componente ale Grupului celor 10 tari cel mai puternic industrializate, carora li s-au adaugat Elvetia si Arabia Saudita.

Aceasta linie de credit este o rezerva pentru situatii de urgenta, destinata a fi utilizata doar in cazul unei crize grave a Sistemului Monetar International. Ea a fost utilizata de mai multe ori de tari puternic industrializate, precum Franta in 1969 si SUA in 1978, pentru a le ajuta sa finalizeze dificultatile temporare ale balantei de plati.

In 1995, ca urmare a acordarii unui credit foarte mare Mexicului, urmat de un altul acordat Rusiei, FMI a observat ca ii scad foarte repede lichiditatile. Pentru a-i furniza resursele necesare, Grupul celor 10 (G10), a decis in 1996 sa dubleze suma acordurilor generale de imprumut.

Una dintre misiunile cele mai importante ale FMI este aceea de a acorda credite tarilor membre pentru a le ajuta sa-si rezolve dificultatile balantelor de plati. Pentru multe tari in curs de dezvoltare, Fondul Monetar International este singura sursa de finantare in devize, atunci cand pe piata privata, si uneori chiar si Banca Mondiala, li se refuza acordarea de credite.

In aceste situatii, FMI acorda credite in baza unui program de ajustare economica. Acordarea unui credit de catre FMI in baza unui program de ajustare economica ofera in acelasi timp si cresterea credibilitatii tarii respective pe pietele private, ceea ce ar putea duce la obtinerea de credite in devize si de pe aceste piete.

Imprumuturile tarilor membre sunt proportionale cu cotele parti, iar marimea creditelor depinde de asemenea de nevoia de finantare externa, de calitatea programului intreprins, de marimea datoriei fata de Fond, de perspectivele balantei de plati si de usurinta de adaptare.

Datoria fata de FMI trebuie sa ramana inferioara cifrei de 300% fata de cota parte.

FMI cauta in primul rand sa exercite un rol de catalizator, adica sa ajute tarile membre sa mobilizeze o asistenta financiara pe langa creditorii de fonduri bilaterale, pe langa celelalte organizatii internationale si, eventual, in cadrul reesalonarii datoriilor externe. In lipsa unui program de ajustare aprobat de Fondul Monetar International, aceasta asistenta nu va fi acordata.

In al doilea rand, prudenta Fondului se explica prin faptul ca a acorda imprumuturi unor tari cu balante de plati deficitare este o actiune riscanta si poate genera intarzieri ale rambursarilor fata de FMI.

In al treilea rand, creditele FMI sunt, prin natura lor, sustinute financiar pe perioade scurte de timp si sunt destinate sa ajute la depasirea dificultatilor de scurta durata ale balantei de plati. Aceste credite sunt deci diferite de cele ale institutiilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondiala, care au ca scop asigurarea unei finantari pe termen lung.