Datoria publica - aspecte generale, caracteristici

• Datoria publica reprezinta valoarea totala a angajamentelor statului, incluzand si cheltuielile generate de acestea.
• Datoria publica totala reprezinta totalitatea obligatiilor pecuniare ale statului (guvern, institutii publice, financiare, unitati administrativ-teritoriale) la un moment dat, rezultate din imprumuturi interne si externe (in lei si in valuta) contractate pe termen scurt, mediu si lung, precum si obligatiile statului catre trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar in scopul acoperirii deficitului bugetar.

imprumuturile pot fi contractate de stat, prin Ministerul Finantelor, in nume propriu sau garantate de acesta.

Datoria publica se exprima in moneda nationala sau in valuta, in functie de locul unde se contracteaza si de conditiile imprumutului.

in scopul evaluarii datoriei publice a Romaniei, obligatiile exprimate in alta moneda decat cea nationala se calculeaza in moneda nationala, utilizandu-se cursul de schimb comunicat de Banca Nattonala a Romaniei.

De asemenea, datoria publica totala a unei tari se poate exprima in valori absolute (pentru a cunoaste sarcina la care este supusa economia tarii respective fata de creditori), in valori relative, ca procent din P.I.B. (pentru a permite comparatia in timp si intre tari) si ca marime medie pe locuitor (pentru a permite comparatii si analize in timp si spatiu).
 Datoria publica totala se calculeaza si se gestioneaza separat pe cele doua forme ale sale, respectiv datoria publica interna si datoria publica externa.

• Datoria publica interna constituie o parte integranta a datoriei publice totale si evidentiaza imprumuturile de stat de pe piata financiara interna, de la persoane fizice si/sau juridice, in moneda nationala sau in valute straine, precum si imprumuturile angajate de terti, cu garantia statului, nerambursate la un moment dat.
• Datoria publica externa constituie, de asemenea, o parte integranta a datoriei publice totale si se defineste prin creditele externe contractate si angajate de catre stat, in nume propriu, sau de catre autoritatile administratiei publice locale, precum si prin creditele externe contractate si angajate de catre alti subiecti autonomi, cu garantia expresa a statului.
   Gradul de exigibilitate a datoriei publice se exprima cu ajutorul datoriei flotante si a datoriei consolidate.
• Datoria publica flotanta reprezinta datoria publica pe termen scurt si cuprinde imprumuturile contractate, pe perioade de pana la un an, in scopul acoperirii golurilor de casa generate de neconcordanta, in timp, a veniturilor cu cheltuielile bugetare.
• Datoria publica consolidata cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din imprumuturile de stat contractate pe termen mediu si lung, precum si a celor rezultate din prelungirea termenelor de rambursare a imprumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu si lung.
• Datoria publica la vedere include atat depozitele constituite la Trezoreria publica, de catre diversi subiecti autonomi, cat si alte sume banesti colectate de aceasta prin circuitul sau propriu.

Distinctia dintre datoria publica flotanta si cea consolidata este importanta si pentru aprecierea efortului financiar pe care statul este nevoit sa-l faca, in mod curent, pentru rambursarea datoriei scadente si pentru plata dobanzilor aferente in cursul unui an. Astfel cu cat ponderea datoriei publice flotante in totalul datoriei publice este mai mare, cu atat nevoia curenta de resurse financiare menite sa acopere serviciul datoriei publice^* este mai presanta, si invers.

De asemenea, in functie de termenele scadentelor sale, structura datoriei publice variaza de la o tara la alta si chiar de la o perioada la alta, datorita conditiilor financiar-monetare in care se formeaza. Astfel, tarile in care procesele inflationiste sunt de amploare si de lunga durata sunt nevoite sa apeleze mai mult la imprumuturile pe termen scurt si uneori, mediu, deoarece plasamentele pe termen lung nu sunt destul de atractive pentru detinatorii de capitaluri banesti disponibile pentru imprumut

Aceasta atractivitate scazuta, datorata eroziunii sistematice a puterii de cumparare a monedei, obliga statele, in cauza, sa creasca nivelul ratei dobanzii si sa acorde alte avantaje subscriitorilor la imprumut.

Datoria publica bruta - Valoarea totala a imprumuturilor contractate, la un moment dat, de catre autoritatile publice;

• Datoria publica neta - din datoria publica bruta se scade valoarea imprumuturilor angajate de la institutiile de stat (Trezoreria publica, Banca Centrala, s.a.).
• Plafonul de indatorare publica - cuprinde totalitatea imprumuturilor pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui an calendaristic; se stabileste anual prin lege.
  Este format din:
1. plafonul de indatorare publica interna, care se stabileste in functie de deficitul bugetar anual aprobat si de prevederile unor legi speciale;
2. plafonul de indatorare publica externa, care se stabileste ca suma maxima a imprumuturilor externe pe care statul le poate contracta si garanta in decursul unui an calendaristic.

Datoria publica interna

La nivel national, atat angajarea imprumuturilor publice de pe piata financiara interna, cat si garantiile acordate de stat unor terti pentru a contracta imprumuturi se realizeaza de catre Guvern, in limita sumei aprobate de Parlament, prin intermediul Ministerului finantelor sau al altor institutii financiare specializate, care dobandesc calitatea de agent al statului.
Datoria publica interna constituie o obligatie irevocabila si neconditionata a statului de a rambursa imprumuturile contractate in lei, de a plati dobanzile, castigurile si alte costuri aferente.
Pentru plata dobanzilor aferente datoriei publice interne se acorda o autorizare bugetara permanenta, respectiv o aprobare nelimitata de rambursare a imprumuturilor si de plata a dobanzilor si castigurilor aferente, care nu necesita aprobari suplimentare prin legea anuala a bugetului de stat.

Datoria publica interna este determinata de:

- imprumuturile pe termen scurt, contractate de stat, la Banca Nationala a Romaniei, pentru echilibrarea bugetului de stat si care se ramburseaza in cursul anului;

- emisiunea de bonuri de tezaur in scopul echilibrarii bugetului de stat, rambursabile din resurse bugetare pana la finele anului;

- plasarea de inscrisuri, prin subscriptie publica, pe termen mediu si lung, in scopul procurarii resurselor banesti necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;

- garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne primite de anumite unitati economice si administrativ-teritoriale in scopul satisfacerii unor nevoi de dezvoltare economica;

- folosirea pe termen scurt a disponibilitatilor din conturile Trezoreriei publice.

 In cazul Romaniei, in baza aprobarilor date de Guvern, Ministerul finantelor este autorizat sa garanteze, in numele si in contul statului, credite bancare interne, pe termen scurt, mediu si lung, contractate de unitati economice la banci comerciale pentru urmatoarele destinatii:

• realizarea programelor de restructurare aprobate de organele si autoritatile legal constituite;
• constituirea stocurilor la principalele produse strategice, necesare economiei nationale, stabilite de catre Guvern;
• finantarea efectuarii unor lucrari agricole;
• finantarea realizarii productiei cu ciclu lung de fabricatie destinata exportului;
• realizarea unor obiective de investitii de interes national.

Emiterea de catre Ministerul finantelor a garantiilor necesare unitatilor economice, pentru contractarea creditelor interne, este conditionata de acceptarea de catre minister a clauzelor cuprinse in contractele de credit.

Constituirea resurselor financiare necesare rambursarii ratelor scadente si platii dobanzilor aferente reprezinta sarcina unitatilor economice beneficiare a creditelor garantate de stat.
Pentru determinarea gradului de risc se efectueaza o analiza economico-financiara a documentatiei prezentate de persoana juridica ce solicita o garantie de stat si se prezinta Ministerului Finantelor, care determina, in procente, gradul de risc.
Daca acesta nu depaseste 10% din valoarea imprumutului gradul de risc se accepta. Apoi, in functie de gradul de risc determinat, Ministerul finantelor calculeaza cuantumul comisionului de risc ce trebuie virat in contul fondului de risc, de catre beneficiarul imprumutului garantat.
Comisionul de risc se determina prin aplicarea cotei procentuale (a gradului de risc) la valoarea imprumutului garantat si se vireaza in cuantumul si la termenele stipulate in conventia incheiata cu Ministerul Finantelor.

In scopul acoperirii riscurilor care pot sa apara, se constituie "Fondul de risc pentru garantii interne' si se gestioneaza de catre Ministerul Finantelor, in regim extrabugetar, prin Contul General al Trezoreriei Statului.

Alimentarea acestui fond se realizeaza cu:

• sumele incasate sub forma de comisioane de la beneficiarii creditelor bancare angajate;
• dobanzile bonificate la disponibilitatile fondului si pastrate la Trezoreria publica sau la banci, sub forma depozitelor bancare sau ca disponibilitati la vedere;
• penalizarile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor negociate si stabilite cu beneficiarii creditelor bancare garantate;
• sumele prevazute in bugetul de stat cu aceasta destinatie, care se stabilesc si se aproba anual in functie de gradul minim de expunere la risc si de cuantumul celorlalte resurse care alimenteaza fondul.

Angajamentele de datorie publica, in lei sau in valuta, se inregistreaza in Registrul datoriei publice interne, instituit legal la Ministerul Finantelor.

Analiza: Metode financiare de evaluare a proiectelor de investitii Proiect: Procesul politico-juridic in Uniunea Europeana

Gestionarea datoriei publice interne se asigura de catre Ministerul finantelor si consta in:

• contractarea imprumuturilor de stat;
• organizarea si tinerea evidentei, prin conturi specifice, a datoriei publice interne;
• rambursarea datoriei publice;
• calculul si plata dobanzilor, comisioanelor si spezelor datorate;
• efectuarea altor operatiuni specifice.

in practica romaneasca actuala, indatorarea publica interna se caracterizeaza printr-o dinamica relativ sustinuta, in conditiile utilizarii unor diverse modalitati de indatorare, cum ar fi:

• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobanda adresabile persoanelor juridice;
• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu discont adresabile persoanelor juridice rezidente in Romania;
• emisiunea si plasarea certificatelor de trezorerie cu dobanda pentru populatie s.a..

La nivelul comunitatilor locale, datoria publica interna se formeaza:

• prin imprumuturi interne, contractate de autoritatile publice locale de la banci comerciale sau de la alte institutii de credit;
• pe baza titlurilor de valoare emise de catre autoritatile publice locale si subscrise de catre diverse persoane fizice sau/si juridice.

in cazul unitatilor administrativ-teritoriale, Consiliile locale si judetene sau Consiliul General al Municipiului Bucuresti pot aproba contractarea de imprumuturi interne si externe, pe termen mediu si lung, pentru realizarea de investitii publice de interes local, precum si pentru refinantarea datoriei publice locale.

Imprumuturile interne locale pot fi contractate fara garantia Guvernului, cu conditia informarii prealabile a Ministerului Finantelor, insa cele externe locale necesita aprobarea comisiei de autorizare a acestor imprumuturi formata din reprezentanti ai Guvernului, Bancii nationale a Romaniei si ai autoritatilor publice locale.

Datoria publica locala interna reprezinta o obligatie generala ce presupune rambursarea ei la scadentele convenite si plata dobanzilor si a comisioanelor stabilite prin acordurile incheiate. in acest context, ratele scadente aferente imprumuturilor contractate, dobanzile si comisioanele datorate se inscriu in bugetul local.

Prin urmare, Guvernului nu-i revine nici o obligatie de plata in legatura cu datoria publica locala scadenta.
De asemenea, imprumuturile contractate de unitatile administrativ-teritoriale pot fi garantate de catre autoritatea administratiei publice locale prin oricare din veniturile proprii, exceptandu-se cele provenite din transferurile cu destinatie speciala de la bugetul de stat.
In scopul cunoasterii marimii, structurii si evolutiei datoriei la nivelul fiecarei autoritati publice locale, se instituie Registrul de evidenta a datoriei publice locale, in care se consemneaza:

• sumele aferente fiecarui imprumut contractat;
• modalitatile de rambursare si scadentele convenite;
• veniturile cu care se garanteaza rambursarea;
• dobanzile si comisioanele datorate;
• alte informatii semnificative pentru fiecare imprumut.

Potrivit legislatiei romanesti in vigoare, capacitatea de indatorare la nivel local este plafonata la maximum 20% din totalul veniturilor curente ale bugetelor locale. In scopul determinarii acestei limite, pentru imprumuturile contractate cu o rata a dobanzii variabila se ia in considerare rata dobanzii in vigoare la data efectuarii calculului, iar daca imprumuturile sunt contractate in valuta, se ia in considerare cursul de schimb comunicat de Banca nationala a Romaniei, de asemenea, la data efectuarii calculului.
autoritatile publice locale pot contracta imprumuturi si pe termen scurt, daca pe parcursul executiei bugetare apar goluri de casa temporare, datorate decalajului dintre veniturile incasate si cheltuielile exigibile mai mari ale bugetului local.
In prima instanta, aceste goluri de casa se acopera din fondul de rulment^*, iar dupa epuizarea acestuia se apeleaza la imprumuturile fara dobanda ce pot fi acordate din disponibilitatile Contului General al Trezoreriei Statului.
Cea mai mare parte a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate pentru finantarea si refinantarea deficitelor bugetare inregistrate incepand cu anul 1992. Cealalta partea a datoriei publice interne provine de la imprumuturile contractate de stat cu destinatie speciala, cum ar fi:

• acoperirea pierderilor din activitate inregistrate de intreprinderile de stat in perioada 1989-1990;
• acoperirea creditelor neperformante preluate de la bancile de stat, inclusiv a creditelor aferente investitiilor sistate de catre Guvern;
• acoperirea pierderilor din calamitati, reflectate in credite bancare nerambursabile;
• regularizarea unor credite si dobanzi, considerate ca nerecuperabile, la Banca Agricola si Bancorex;
• continuarea participarii Romaniei la constituirea Combinatului minier de la Krivoi-Rog din Ucraina;
• alte destinatii aprobate prin legi speciale.

Indicatori de apreciere, dintre care mentionam:

1. gradul de indatorare a statului (se determina ca raport procentual intre cuantumul datoriei publice si produsul intern brut, iar cu cat acest indicator are o valoare mai mare, cu atat tara este mai indatorata);
2. datoria publica interna angajata (ca totalitate a obligatiilor asumate de stat fata de creditorii interni si nerambursate in momentul realizarii analizei);
3. datoria publica angajata pe locuitor (ca raport intre marimea absoluta a acesteia si numarul locuitorilor unei tari);
4. serviciul datoriei publice interne, in marime absoluta;
5. ponderea serviciului datoriei publice interne in produsul intern brut sau in totalul cheltuielilor bugetare;

Datoria publica externa

Imprumuturile externe reprezinta o forma a exportului de capital si au inregistrat o dezvoltare foarte mare in secolul al XX-lea datorita existentei, pe piata tarilor dezvoltate, a unui surplus relativ de capital, care isi cauta plasament peste granita in conditii mai avantajoase decat in interior.
 Imprumuturile sau creditele externe se grupeaza dupa anumite criterii, astfel:
1. in functie de destinatie, deosebim:

• credite pe marfuri (sunt mai frecvente si se acorda pentru cumparari de marfuri de la creditor sau din tara acestuia);
• credite financiare (se folosesc mai rar si se acorda de organisme financiare internationale in valuta convertibila; acestea se utilizeaza de catre debitor, potrivit nevoilor sale, fie pe piata creditorului, fie pe o terta piata, in special in scopuri productive cum ar fi: construirea de intreprinderi extractive, centrale electrice, fabrici producatoare de bunuri de consum, drumuri si poduri, cai ferate si alte lucrari de infrastructura etc.);

2. in functie de durata pentru care se acorda, distingem:

• credite acordate pe termene scurte (1-2 ani);
• credite acordate pe termene medii (3-5 ani);
• credite acordate pe termene lungi (peste 5 ani).

Beneficiarul unui credit extern este interesat ca termenul de rambursare sa fie suficient de indepartat pentru a-si procura resursele necesare restituirii acestuia si achitarii dobanzilor, comisioanelor si a altor cheltuieli aferente.
daca imprumutul extern are o destinatie productiva, atunci termenul de rambursare trebuie stabilit in functie de momentul punerii in functiune a obiectivului respectiv si de valoarea adaugata ce se poate obtine de pe urma acestuia. De aceea, in cadrul termenului final de rambursare se stabilesc trei perioade distincte, si anume:

• perioada de utilizare a creditului;
• perioada de gratie a creditului (in cursul careia nu se efectueaza plati pentru rambursarea acestuia);
• perioada de rambursare propriu-zisa a creditului.

in concluzie, termenele creditelor se stabilesc in functie de:

• destinatia acestora;
• rentabilitatea obiectivului pentru care se contracteaza imprumutul;
• practica internationala;
• legislatia existenta in tara creditorului si, respectiv, in tara beneficiarului creditului;
• prevederile unor conventii internationale in materie s.a..

3. in functie de modalitatea de rambursare, deosebim:

• credite externe rambursate in cote egale;
• credite externe rambursate in cote inegale (care cresc progresiv);
• credite externe rambursate intr-o singura transa (la scadenta).

4. din punct de vedere al garantiei solicitate, intalnim:

• credite externe acordate pe baza unei garantii materiale (cum ar fi: marfuri, documente de dispozitie asupra marfurilor, actiuni si obligatiuni, depozite ale unor firme, ale unor institutii guvernamentale, venituri ale statului, rezervele de aur si devize ale statului etc.);
• credite externe acordate pe baza unei garantii morale.

5. din punctul de vedere al creditorului, creditele externe pot fi acordate de catre:

• intreprinderi furnizoare (credite comerciale sau de firma);
• banci si alte institutii de credit (credite bancare);
• guverne (credite guvernamentale);
• organisme financiare internationale (credite financiare);
• rentieri si alte persoane fizice (imprumuturi de stat).

Intreprinderile furnizoare si institutiile financiar-bancare acorda credite pe baze bilaterale, guvernele acorda asistenta publica bilaterala, iar organismele financiare internationale acorda asistenta publica pe baze multilaterale.

Asistenta publica bilaterala prezinta urmatoarele caracteristici:

• se acorda de catre:
• guvernele tarilor dezvoltate, membre ale Comitetului de Asistenta pentru Dezvoltare pentru Tarile membre ale O.C.D.E.;
• guvernele unor tari exportatoare de petrol, membre ale O.C.D.E. etc.
• imbraca urmaoarele forme:
• ajutoare in natura sau in bani;
• asistenta tehnica si militara;
• imprumuturi in conditii privilegiate.

Asistenta publica multilaterala se acorda de organisme financiare internationale, cum ar fi:

• Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (B.I.R.D.), denumita si Banca Mondiala;
• organismele financiare regionale: Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, Banca Interamericana de Dezvoltare, Banca Africana de Dezvoltare, Banca Asiatica de Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Caraibelor;
• organisme financiare ale Comunitatii Economice Europene: Fondul European de Dezvoltare, Banca Europeana de Investitii.

6. din punctul de vedere al beneficiarului de credite externe, in calitate de imprumutat pot sa apara:

• intreprinderi private si publice;
• banci si alte institutii financiare;
• guverne, unitati administrativ-teritoriale;
• alte institutii de drept public.

Uneori, in cazul imprumuturilor acordate pe baze bilaterale de catre tarile dezvoltate, aprobarea acestora este insotita de:

• conditii economice, cum ar fi:
• utilizarea sumelor acordate pentru finantarea unor programe economice numai pentru obiectivele agreate de tarile creditoare;
• valorificarea resurselor naturale, de catre tarile in curs de dezvoltare, preponderent, sub forma de materii prime si semifabricate;
• utilizarea creditelor externe pentru procurarea de echipamente si alte produse industriale din tarile creditoare s.a..
• conditii politice, cum ar fi:
• sprijinirea politicii interne si externe a guvernului tarii creditoare, a initiativelor si actiunilor acestuia pe plan international, de catre guvernul tarii debitoare;
• respectarea drepturilor omului;
• restaurarea si consolidarea democratiei s.a..
• conditii militare, cum ar fi:
• aderarea tarii beneficiare la anumite aliante militare;
• crearea de baze militare straine pe teritoriul tarii beneficiare;
• participarea la anumite actiuni militare;
• achizitionarea de tehnica de lupta si armament din tara creditoare s.a..

Ca parte a datoriei publice, datoria publica externa se manifesta in anumite forme in toate tarile lumii, dar ponderea sa in totalul datoriei publice difera de la o tara la alta si de la un grup de tari la altul, altfel:

• in tarile dezvoltate din punct de vedere economic, ponderea datoriei publice externe in totalul datoriei publice este relativ scazuta;
• in tarile in curs de dezvoltare, ponderea datoriei publice externe in totalul datoriei publice este relativ ridicata, deoarece, de regula, acestea sunt nevoite sa apeleze pe o scara mai larga la resurse externe.

Optiunea tarilor lumii pentru imprumuturile interne si externe este dependenta de:

• marimea pietei interne a capitalului de imprumut;
• volumul comertului exterior;
• raportul dintre exportul si importul care compun comertul exterior.

Spre deosebire de datoria publica interna, datoria publica externa este mai impovaratoare din urmatoarele motive principale:

• imprumuturile externe trebuie rambursate, in timp ce imprumuturile interne pot fi transformate in imprumuturi perpetue, sau rambursarea lor poate fi amanata printr-o conversie intr-un imprumut pe termen lung;
• obligatiile privind dobanzile si alte cheltuieli aferente imprumuturilor externe se stabilesc de catre creditori, guvernul tarii beneficiare neavand control asupra acestora;
• deprecierea valutei debitorului pe pietele monetare interne creste povara platilor de dobanzi si a capitalului rambursat;
• platile trebuie efectuate la termenele stabilite de catre creditori si nu la cele convenabile tarii debitoare;
• neplata/nerestituirea la termene stabilite a dobanzilor, comisioanelor sau a capitalului imprumutat atrage penalitati si creeaza dificultati pentru obtinerea unor credite in viitor;
• balanta de plati este influentata negativ daca sumele obtinute, prin imprumuturi externe, nu sunt utilizate pentru cresterea exporturilor, sau pentru reducerea importurilor tarii debitoare;
• pierderea de suveranitate reprezinta, uneori, un pret indirect al recurgerii la imprumuturi externe (este cazul imprumuturilor obtinute de la unele institutii financiare internationale si care pot cere guvernului tarii beneficiare sa promoveze anumite politici economice).

Potrivit legislatiei romanesti in vigoare, la propunerea Guvernului, Parlamentul aproba plafonul de credite externe in limita gradului de indatorare externa, in care se incadreaza necesarul de imprumuturi externe pe baza strategiei privind datoria publica externa.
Garantarea de catre stat, prin Ministerul Finantelor, a unor credite externe pentru investitii contractate de societati comerciale, regii autonome si institutii publice, se efectueaza pe baza analizelor de proiect ale Bancii de Export-Import a Romaniei (EXIMBANK s.a..). Analizele de proiect, care au la baza documentatiile intocmite de catre solicitantii creditelor externe, se inainteaza Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, care poate sa aprobe sau nu continuarea procedurii de contractare a creditelor externe.
Solicitantii creditelor externe garantate de stat sunt obligati sa prezinte Ministerului finantelor urmatoarele documente:

• aprobarea Comitetului Interministerial de Garantii si Credite de Comert Exterior, daca aceasta aprobare este ceruta de lege;
• proiectul acordului de imprumut;
• proiectul scrisorii de garantie;
• contractul comercial de imprumut;
• fundamentarea resurselor mobilizabile necesare rambursarii imprumutului, platii avansului, dobanzilor si a comisioanelor aferente;
• alte documente solicitate de catre banca straina creditoare.

Pe baza analizei acestor documente, Ministerul finantelor intocmeste o nota-mandat cu privire la conditiile de negociere a acordului de imprumut, prin care se fixeaza si eventualele limite de negociere pe care acest minister le accepta in favoarea diversilor solicitanti de credite externe.
in calitate de garant al creditelor externe, Ministerul Finantelor, in numele statului, evalueaza riscurile monetare, valutare si financiare asociate imprumutului analizat, oportunitatea si conditiile de acordare a garantiei, astfel incat credibilitatea financiara a statului roman, pe plan international, sa nu fie afectata.
daca aceste conditii sunt intrunite, Ministerul finantelor emite scrisoarea de garantie si, pe baza mandatului primit de la Guvern, participa la negocierea acordurilor de imprumut.
Totodata, concomitent cu emiterea scrisorii de garantie, intre Ministerul finantelor (in calitate de garant) si beneficiarul creditului extern (in calitate de garantat) se incheie o conventie, prin care se stabilesc cotele procentuale de participare la Fondul de risc pentru garantii externe si imprumuturi subsidiare, precum si obligatiile si drepturile partilor contractante.
Fondul de risc pentru garantii externe si imprumuturi subsidiare se constituie de catre Ministerul Finantelor, se administreaza in regim extrabugetar si se alimenteaza cu:

• sumele datorate de catre beneficiarii de credite externe, garantate de stat;
• dobanzile bonificate la disponibilitatile acestui fond de catre Trezoreria publica;
• penalitatile aplicate pentru neplata la termen a comisioanelor datorate.

imprumuturile externe contractate de statul roman, in nume propriu, precum si cele garantate de stat se inscriu in Registrul datoriei publice externe, care este instituit legal la Ministerul Finantelor.
Cand situatia o impune, Guvernul analizeaza oportunitatea si conditiile de reesalonare, refinantare si/sau conversiune a datoriei publice externe si prezinta propunerile sale Parlamentului in vederea aprobarii.
Revizuirea datoriei publice externe se efectueaza, adesea, atunci cand tara debitoare, fie intampina dificultati in respectarea termenelor scadente (datorita insuficientei resurselor valutare), fie nu are dificultati in onorarea serviciului datoriei publice externe,^* dar doreste sa beneficieze de conjunctura favorabila a pietei de capital (prin rambursarea anticipata a unor imprumuturi). in practica internationala se utilizeaza urmatoarele metode de revizuire a datoriei publice:

• reamenajarea sau restructurarea (prin care se modifica scadentarul rambursarilor si rata dobanzii in scopul asigurarii conditiilor ca debitorul sa poata achita arieratele inregistrate);
• recapitalizarea sau consolidarea (prin recapitalizare se urmareste angajarea unui nou imprumut pentru restituirea celui restant, iar consolidarea inseamna a considera stinsa o datorie anterioara, ramasa neplatita, prin subscrierea unui imprumut nou pe o perioada mai indelungata);
• anularea sau "usurarea' datoriei publice (reprezinta metoda de ultima instanta a revizuirii datoriei, foarte greu acceptata de creditori si consta in scutirea totala sau partiala a tarii debitoare de serviciul aferent unor imprumuturi scadente).

Deseori, revizuirea datoriei publice, prin anularea sau "usurarea' datoriei publice, se efectueaza din ratiuni politice, in scopul cresterii influentei creditorilor in tarile debitoare.
Marimea si evolutia datoriei publice externe se afla in stransa dependenta fata de balanta de plati externe, al carei proiect se elaboreaza de catre Ministerul Finantelor, in colaborare cu Banca nationala a Romaniei.
Executia balantei de plati externe se urmareste de catre Banca nationala a Romaniei, care intocmeste si transmite, trimestrial, Ministerului finantelor situatia drepturilor si angajamentelor externe ale statului.
Semestrial, Ministerul finantelor si Banca nationala a Romaniei prezinta Guvernului informari cu privire la modul de realizare a prevederilor inscrise in balanta de plati externe, precum si propuneri de solutii pentru acoperirea deficitului sau de utilizare a excedentului din contul curent al acesteia.
Documentele vizand executia balantei de plati externe pentru anul financiar incheiat se finalizeaza de catre Guvern si se inainteaza, spre aprobare, Parlamentului, pana la 30 iunie.
Romania, cu o datorie publica externa de circa 300 dolari SUA pe locuitor, de aproximativ 20% in raport cu produsul intern brut si de circa 80% fata de exporturi, la finele anului 1997, se numara printre tarile debitoare cu o dezvoltare medie putin indatorate fata de strainatate.

Aici? Bonurile de tezaur sunt titluri de imprumut, purtatoare de dobanda, la fel ca obligatiunile si impreuna fac parte din categoria efectelor publice protejate, prin Codul Penal, impotriva falsificarii sau contrafacerii. Fiecare bon de tezaur cuprinde denumirea, emitentul, precizarea sumei de bani stabilita ca unitate valorica a imprumutului, precum si alte informatii privind dobanda, termenul de rambursare, eventual numarul de serie si alte conditionari din ansamblul carora rezulta ca titlul respectiv dovedeste si reprezinta o creanta a detinatorului fata de stat.
in Romania, potrivit Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, Ministerul finantelor poate fi autorizat anual, prin legea bugetului de stat, si cu aprobarea Guvernului, sa emita bonuri de tezaur, purtatoare de dobanda, si a caror scadenta nu trebuie sa depaseasca sfarsitul anului bugetar.
Bonurile de tezaur se pun in circulatie prin Banca nationala a Romaniei, avand la baza o conventie incheiata de aceasta cu Ministerul Finantelor. Totalul bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice, aflate in circulatie, nu trebuie sa depaseasca 8% din volumul total al cheltuielilor bugetului de stat aprobat. De asemenea, emiterea bonurilor de tezaur si a altor instrumente specifice se efectueaza numai in primele zece luni ale exercitiului bugetar, iar retragerea lor trebuie sa se faca fara a depasi anul financiar in care au fost emise.