Metode si tehnici de elaborare a bugetelor publice

Metode si tehnici de elaborare a bugetelor publice

1. Metode de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare

In cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, cresterea eficientei si eficacitatii cu care sunt cheltuiti banii publici s-a aflat in centrul preocuparilor a numerosi economisti teoreticieni si practicieni, ca si al multor oameni politici cu responsabilitati in Parlament, Guvern, ministere, agentii guvernamentale, municipalitati etc. Au fost elaborate metode de analiza, au fost perfectionate tehnici de lucru, au fost adoptate legi si alte reglementari de determinare a eficientei si eficacitatii cheltuielilor, de stabilire a prioritatilor in efectuarea cheltuielilor pentru diferite destinatii, de rationalizare a optiunilor bugetare, de intensificare a controlului financiar intern si extern si de crestere a transparentei in utilizarea fondurilor publice.

Metodele de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare prezinta o importanta deosebita pentru politica guvernamentala si pentru gestiunea finantelor publice, in general. Pentru determinarea cuantumului veniturilor si cheltuielilor bugetare, in practica financiara se folosesc metode clasice, precum si metode moderne , care presupun folosirea tehnicilor de previziune si de analiza macroeconomica si care permit evidentierea impactului economic, social si politic al optiunilor privind procurarea resurselor si efectuarea cheltuielilor, pe perioade mai lungi, metode bazate pe analiza cost - beneficiu.

Metodele clasice de dimensionare a veniturilor si cheltuielilor bugetare sunt:

- metoda automata sau a penultimei

- metoda majorarii sau a diminuarii

- metoda evaluarii directe.

Metoda automata presupune ca la intocmirea bugetului pe anul urmator (t+1) sa se porneasca de la veniturile si cheltuielile penultimului an (t-1), an al carui exercitiu a fost incheiat. Metoda este simpla, dar prezinta dezavantajul ca nu reflecta realitatea deoarece conditiile economice, sociale si politice, existente cu doi ani in urma, nu se pot mentine si in anul pentru care se elaboreaza bugetul.

Metoda majorarii (diminuarii) consta in luarea in considerare a rezultatelor exercitiilor bugetare pe un interval de cinci sau mai multi ani consecutivi din perioada anterioara anului pentru care se elaboreaza bugetul.

Pe baza acestor rezultate, se determina ritmul mediu anual de crestere pe perioada luata in considerare, ritm care se utilizeaza pentru preliminarea veniturilor si cheltuielilor anului bugetar in curs si pentru estimarea veniturilor si cheltuielilor anului pentru care se elaboreaza bugetul.

Dezavantajele metodei constau in faptul ca in perioada pentru care se elaboreaza bugetul, este posibil sa apara factori noi, care pot influenta considerabil nivelul cheltuielilor publice, mai ales daca se transpun in viitor influentele negative ce s-au manifestat in anii care au fost luati drept baza.

Metoda evaluarii directe presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursa de venit si fiecare categorie de cheltuieli.

In acest scop, se au in vedere executia preliminata a bugetului pe anul in curs si previziunile in domeniul economic si social pentru anul bugetar urmator. In estimarea veniturilor aferente bugetului pe anul viitor se tine seama de nivelul acestora prevazut pentru anul in curs, care se ajusteaza functie de modificarile intervenite in legislatie cu privire la impozite si alte venituri, de influenta unor factori de natura economica, sociala si politica, precum si de conjunctura internationala.

Aceasta metoda este mai aproape de realitate, dar nu asigura o determinare riguroasa a veniturilor, cheltuielile fiind evaluate direct de ministere sau institutii publice, depasind deseori necesitatile reale de credite bugetare ale acestora, ceea ce face dificila sarcina Ministerului Finantelor Publice de asigurare a resurselor financiare necesare.

Pentru depasirea nejunsurilor pe care le implica utilizarea metodelor clasice de dimensionare a cheltuielilor bugetare, se folosesc in prezent si unele metode moderne, care presupun recurgerea la tehnici de previziune si de analiza macroeconomice, tehnici ce permit evidentierea impactului economic, social si politic al optiunilor privind procurarea resurselor si efectuarea cheltuielilor pe perioade mai lungi de un an.

In practica internationala s-au evidentiat doua categorii principale de metode moderne:

- metode de tip american:

- "planned programmed budgeting system" (P.P.B.S.)

- "management by objectives (M.B.O.)

- "Zero base budgeting" (Z.B.B.)

- de tip francez: "la rationalisation des choix budgetaire" (R.C.B).

Aceste metode se bazeaza, in principal, pe analiza cost-beneficiu sau cost-eficacitate.

Metoda cost-beneficiu se aplica in situatia in care exista doua sau mai multe solutii de realizare a unui obiectiv cu costuri diferite. Aceasta presupune determinarea costurilor, compararea lor, determinarea avantajelor fiecarei solutii si luarea deciziei in favoarea solutiei care maximizeaza rezultatele obtenabile cu un anumit nivel al costurilor sau conduce la obtinerea acelorasi efecte cu costuri minime. Pentru luarea deciziilor cat mai corecte, in unele tari solutiile alternative se apreciaza nu in functie de un singur criteriu, ci de o multitudine de criterii (metoda multicriteriala).

Bugetizarea pe programe (P.P.B.S) a inceput sa fie aplicata in anii '60 de catre Departamentul Apararii al S.U.A. si s-a extins apoi la nivelul bugetului federal, avand la baza analiza "cost-beneficiu", cu accent pe performanta si rezultate.

Utilizarea acestei metode presupune identificarea obiectivelor ce urmeaza sa fie indeplinite pe termen lung, cuantificarea costurilor si avantajelor diferitelor programe ce pot fi finantate de la buget si stabilirea unui clasament al acestora in raport de indicatorii de eficienta.

Metoda permite identificarea "optiunilor verticale", in cadrul aceluiasi minister, agentie sau alt ordonator de credite bugetare, tinand seama de speficitatea criteriilor decizionale elaborate, criterii care difera de la un un ordonator la altul, in raport de destinatia cheltuielilor publice (educatie, sanatate, aparare etc).

Potrivit acestei metode, bugetele ordonatorilor principali de credite (ministere sau agentii centrale, primari sau presedinti de consilii judetene) nu mai sunt prezentate ca o simpla enumerare de credite bugetare, ci sunt formulate pe programe, gestiunea bugetara globala fiind conceputa ca un sistem de subpolitici optimale.

Fazele metodei P.P.B.S. sunt:

- planificarea, care reprezinta construirea perspectivei pe termn lung in contextul unei strategii care presupune stabilirea obiectivelor si caile de realizare a acestora, urmand ca acestea sa fie supuse unor revizuiri periodice in functie de conditiile economice, sociale si politice nou aparute

- programarea, care presupune definirea clara a obiectivelor de urmat si termenele precise la care urmeaza sa se realizeze programele respective. Aceasta faza prezinta o importanta deosebita pentru ca in cadrul ei se identifica costurile directe si indirecte pe care le implica realizarea fiecarui program

- bugetizarea, prin care se inscrie in buget transa anuala din creditul bugetar aprobat pentru programul respectiv.

Desi metoda P.P.B.S. are capacitatea de evaluare, proiectie si cuantificare, prezinta totusi unele limite, atat politice, cat si tehnice, dintre care se pot enumera:

- aplicarea pe scara larga a metodei duce la cresterea puterii tehnocratice si diminuarea libertatii de decizie a decidentului public;

- centralizarea deciziei, in detrimentul puterii efective a administratorilor locali, deoarece puterea de decizie apartine organismelor care, la nivel national, elaboreaza programul guvernamental, adica planul de perspectiva;

- imposibilitatea de a defini cu claritate anumite obiective si programe;

- dificultatea de a calcula cu exactitate costurile directe si mai ales, pe cele indirecte;

- dificultatea masurarii rezultatelor si a alegerii celei mai corespunzatoare rate de actualizare a costurilor pentru programele multianuale.

Experienta americana privind dimensionarea indicatorilor bugetari, in conformitate cu necesitatile reale ale economiei la un moment dat, evidentiaza faptul ca s-au cautat permanent solutii noi, bazate pe calcule matematice, care sa permita cuantificarea efortului si a efectului.

Pe masura ce anii au trecut, date fiind rezultatele exceptionale obtinute in S.U.A. precum si imbunatatirile si adaptarile permanente, conceptele bugetizarii pe programe au devenit din ce in ce mai raspandite, iar astazi sunt utilizate in tari precum: Portugalia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Canada, Japonias.a.

Fiecare tara isi rezerva dreptul de a folosi aceste metode, intr-o maniera proprie, adecvata conditiilor economice, financiare si sociale.

Slovacia, Romania, Slovenia si Ucraina, tari aflate in tranzitie spre economia de piata, sunt in plin proces de implementare a propriilor versiuni de bugetizare pe programe.

Metoda baza bugetara zero (Zero-Base Budgeting sau prescurtat Z.B.B), bazata tot pe analiza costi-beneficiu, a inceput sa fie practicata in S.U.A. dupa anul 1980. Scopul metodei este de a preintampina cresterea cheltuielilor publice de la un an la altul. Periodic, se examineaza critic toate cheltuielile finantate de la buget, inclusiv cele anterior aprobate si inscrise in bugetele anilor precedenti. Se reexamineaza utilitatea si oportunitatea tuturor cheltuielilor finantate de la buget, ca si cum s-ar porni de la zero. Aplicarea metodei presupune o multitudine de programe alternative, grupate in asa-numitele "decizii-pachet". Optiunea pentru unul sau altul dintre programele propuse depinde de efectele ce pot fi obtinute de la un nivel dat al cheltuielilor.

In cazul aplicarii acestei metode, principala dificultate o constutuie evaluarea rezultatelor obtenabile la un nivel al cheltuielilor publice.

Metoda rationalizarii optiunilor bugetare (R.C.B), practicata in Franta, este conceputa sub forma unui sistem cibernetic inchis, intre componentele caruia exista o legatura de interdependenta, in sensul ca nerealizarea unei faze conduce la nerealizarea celorlalte. Metoda cuprinde patru faze si anume: studiul, decizia, executia si controlul si se bazeaza pe folosirea tehnicilor de analiza si calcul, de previziune, organizare si gestiune.

Referat: CHELTUIELI PENTRU AJUTORUL DE SOMAJ - legislatia in domeniul somajului prevede Referat: Gestiunea financiara a intreprinderii - obiectul si continutul finantelor

Aplicarea metodei rationalizarii optiunilor in practica bugetara vizeaza:

- studierea obiectivelor ce pot fi finantate de la buget si analizarea posibilitatilor de procurare a resurselor financiare necesare;

- identificarea mijloacelor de realizare a obiectivului propus, compararea solutiilor alternative, elaborarea unor programe pe termen mijlociu si determinarea costului total de realizare a programelor propuse;

- luarea deciziei pe baza analizei cost-beneficiu, cost-eficacitate sau a analizei multicriteriale;

- realizarea programelor aprobate, ceea ce presupune intocmirea unor bugete pentru programul respectiv si includerea, in fiecare an, in bugetul central sau local, dupa caz, a creditelor bugetare necesare obiectivului ales;

- controlul bugetar, in cadrul caruia se procedeaza la confruntarea obiectivelor urmarite cu rezultatele obtinute.

Rationalizarea optiunilor bugetare este considerata o metoda coerenta de elaborare a bugetului (definirea obiectivelor, alegerea mijloacelor posibile de utilizat), de executie a acestuia (programare si gestiune) si control (compararea rezultatelor cu prevederile).

Metoda RCB are menirea sa completeze bugetul de mijloace cu un buget de programe.

In Romania, bugetarea pe programe a fost introdusa ca metoda de elaborare si implementare a prevederilor bugetare, incepand din anul 2000 si este mentionata expres in legea organica, respectiv Legea finantelor publice, nr.500/2002

2. Bugetul pe mijloace si bugetul pe programe

Operatiunea de rationalizare a optiunilor bugetare are drept consecinta necesitatea analizei sistematice a procedurilor de evaluare si de alegere a obiectivelor actiunilor administrative. Aceasta operatiune se realizeaza prin realizarea de programe de actiune, inclusiv a bugetelor aferente acestora, care pot fi definite ca o combinatie de mijloace utilizate pentru atingerea anumitor obiective - concretizate prin nivelul unor indicatori fizici si/sau valorici - intr-o perspectiva plurianuala. Executia acestor programe se va face prin introducerea prevederilor financiare relative la implementarea lor in legea anuala bugetara, cu extinderea acesteia pe termen mediu.

Elaborarea bugetelor pe programe impune utilizarea simultana a unei triple clasificatii:

- pe obiective

- pe mijloace

- pe servicii.

Bugetul pe programe se bazeza pe o analiza prealabila, care cuprinde mai multe faze:

- inventarierea totalitatii activitatilor prin care se realizeaza un serviciu public, punand in evidenta activitatile administrative, separat de cele productive;

- cercetarea obiectivelor implicite si explicite ale acestor activitati, obiective care odata definite, trebuie ierarhizate, pornind de la general pana la cele mai detaliate;

- trecerea in revista a mijloacelor posibil de mobilizat;

- definirea indicatorilor de rezultat - care sa permita masurarea gradului de realizare a obiectivelor, in termeni de productie fizica sau de prestatie de servicii - si/sau indicatorilor de gestiune, care permit determinarea ratelor cost/mijloace si cost/rezultate si analiza productivitatii serviciilor.

Dupa realizarea acestei analize - diagnostic a functionarii institutiei publice in care urmeaza sa se desfasoare programul respectiv, devine posibil de efectuat analiza sistemului comprehensiv de programe proiectate pentru ordonatorul de credite, alegerea celor mai bune, respectiv a acelor programe care stabilesc relatiile cele mai eficace intre obiective si mijloace. Ansamblul programelor unui ordonator de credite bugetare va fi ierarhizat intr-o structura de programe, care trebuie sa puna clar in lumina legaturile cu bugetul pe mijloace - divizat, in conformitate cu clasificatiile functionala si economica, respectiv in parti, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum si alineate, dupa caz

Astfel intocmit, bugetul pe programe indeplineste un triplu rol:

- defineste structura obiectivelor si programelor pentru intreaga institutie publica (minister sau agentie centrala, primarii sau consilii judetene, institutii publice subordonate acestora);

- serveste de referinta pentru alocatia mijloacelor;

- realizeaza cadrul necesar gestiunii si controlului executiei prevederilor bugetare.

Prezentarea prevederilor privind finantele publice pentru urmatorul an si previziunea pe termen mediu sub forma bugetelor pe programe nu se substituie structurii traditionale a cheltuielilor bugetare. Ea constitue, in primul rand, o baza documentata si fundamentata de discutie cu Ministerul Finantelor, referitoare la perspectivele de dezvoltare a sectoarelor economiei nationale implicate in programele respective.

In conditiile trecerii la bugetul pe programe accentul se deplaseaza de la verificarea legalitatii veniturilor si cheltuielilor publice si a oportunitatii si economicitatii cheltuielilor, la maximizarea rezultatelor, la cresterea eficacitatii cu care sunt cheltuiti banii publici.

In Romania, ca de altfel in numeroase alte tari din zona si de pe continent, mult timp s-a utilizat bugetul de mijloace, legislatia in domeniu fiind conceputa dupa rigorile bugetului de mijloace.

Pregatirea tarii noastre in vederea integrarii in Uniunea Europeana face imperios necesara armonizarea legislatiei romane in materie de buget cu cea comunitara, care a fost deja axata pe bugetul de programe.

Incepand cu anul 2000 , Romania a introdus o noua filozofie bugetara si anume bugetul pe baza de programe. In anul 2000, bugetul pe programe a fost introdus experimental la un numar de 8 ministere si agentii guvernamentale, in anul 2001 sistemul a fost extins la un numar de 13 ministere si agentii, iar in anul 2002 majoritatea ordonatorilor de credite au prezentat buget pe baza de programe, crescand astfel transparenta bugetului, in sensul de a oferi nu numai informatii asupra modului de utilizare pe care le pune la dispozitia institutiilor, dar si a eficientei cheltuirii acestora.

Statele din Europa Centrala si de Est, care au aderat sau sunt aspirante la structurile economice europene trebuie sa se conformeze principiilor si reglementarilor politicii fiscale din Uniunea Europeana

Pe fundalul acestor evolutii si cerinte, se impune o reforma cat mai rapida a bugetelor publice in toate statele aspirante la Uniunea Europeana.

Realizarea acestui deziderat trebuie sa fie precedat de transformari institutionale ca:

- intarirea si mentinerea disciplinei fiscale

- consolidarea procesului de alocare a fondurilor bugetare

- cresterea eficientei "operationale" a organismelor subordonate Guvernului.

Sistemul de masuri ce se impune este destinat sa sustina alocarea eficienta a fondurilor bugetare catre cele mai eficiente activitati si programe.

Toate acestea reprezinta standarde pentru implementarea unui sistem bugetar modern, caracterizat printr-o crestere considerabila a urmatorilor parametrii definitorii ai sectorului public: utilitate, eficacitate, economicitate, transparenta.

3. Elaborarea programelor care stau la baza bugetului, structura acestora, scop, indicatori de eficienta, indicatori fizici, indicatori de rezultate

Trecerea la finantarea bugetara pe baza de programe presupune elaborarea de catre fiecare ordonator de credite a unor documente programatice, in stricta concordanta cu prevederile Strategiei de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu, cu politicile sectoriale prevazute in Programul de guvernare si detaliate in Programul economic de preaderare si cu prioritatile stabilite in realizarea obiectivelor finantate pe seama resurselor bugetare si a altor resurse atrase.

Elaborarea bugetului pe programe este o metoda noua si moderna, care ofera Guvernului posibilitatea de a identifica si urmari fondurile in cadrul sistemului bugetar, iar politicienilor si populatiei o imagine clara asupra eficientei si beneficiilor publice (rezultatelor) obtinute din cheltuirea fondurilor publice.

In procesul bugetar, programul, care este un concept cheie, cuprinde un grup de activitati desfasurate pentru atingerea unui obiectiv sau mai multor obiective strans legate intre ele. In cadrul fiecarei activitati pot exista unul sau mai multe proiecte destinate indeplinirii unei parti dintr-un obiectiv.

Procesul de elaborare a unui program parcurge urmatoarele etape:

1. Identificarea problemei, care presupune analiza tuturor situatiilor ce necesita interventia Statului si finantarea bugetara. Se stabilesc apoi scopul, obiectivele specifice, precum si masurile de evaluare a progresului in indeplinirea acestora.

2. Analiza si identificarea unor alternative de abordare a programului care presupune selectarea celor mai bune si eficiente modalitati de indeplininire a cerintelor.

3. Decizia de stabilire a programelor pe baza unor analize efectuate anterior astfel incat alegerea activitatilor sa fie cat mai adecvata, rationala si fezabila.

4. Construirea bugetului si stabilirea alocatiilor bugetare pentru fiecare program in parte intr-o maniera cat mai realista si bazata pe prioritatile ministerului sau agentiei respective.

5. Implementarea programelor si urmarirea ca acestea sa produca rezultatele scontate in intervalul de timp proiectat.

6. Evaluarea presupune compararea periodica a rezultatelor obtinute cu planul sau cu sumele utilizate pentru a urmari in ce masura sunt realizate scopurile si obiectivele programului. Evaluarile se fac de catre ministerele insarcinate cu realizarea programelor respective care pot opera schimbari in functie de rezultatele obtinute.

Deosebit de acestea, ministerele sau agentiile trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

- selectarea prioritatilor corespunzator scopurilor si obiectivelor ministerului sau agentiei;

- stabilirea criteriilor de evaluare care, in principal, trebuie sa tina seama de:

- complexitatea activitatilor;

- marimea segmentului de populatie careia i se adreseaza;

- operatiunile specifice ce se vor efectua in cadrul programului;

- costul mediu/operatiune, actiune sau persoana;

- influienta factorilor externi sistemului in care se desfasoara programul;

- modificarile intervenite fata de anul precedent.

Programele sunt instrumente prin care se realizeaza scopurile si obiectivele ministerelor sau agentiilor guvernamentale asigurand transformarea indicatorilor fizici in indicatori de eficienta si in final, in indicatori de rezultate, cu utilizarea in modul cel mai eficient al resurselor.

In timp ce obiectivele indica ce trebuie ministerul sa indeplinineasca, programul indica cum.

Unui obiectiv ii pot fi atasate mai multe programe.

In selectarea programelor trebuie avute in vedere costurile, beneficiile publice, sa fie anticipate consecintele, sa fie identificate eventuale alternative.

In dezvoltarea programelor trebuie sa se porneasca de la:

- presupunerea ca prin implementarea programului vor fi indeplininite obiectivele;

- anticiparea costurilor si beneficiilor;

- existenta unei baze legale pentru efectuarea cheltuielilor respective;

- posibilitatea aplicarii lor.

Programele se intocmesc in cadrul fiecarui capitol sau, dupa caz, subcapitol de cheltuieli bugetare si cuprind scopuri, obiective si indicatori.

Scopul (tinta) reprezinta un obiectiv de larga cuprindere care se regaseste in programul guvernamental, in functie de care ordonatorii principali de credite isi directioneaza activitatile, inscriindu-le in ordinea importantei lor in cadrul activitatii desfasurate de catre acestia.

Scopul trebuie sa raspunda urmatoarelor deziderate:

- sa fie in concordanta cu masurile propuse prin Programul de guvernare;

- sa derive dintr-o evaluare a factorilor interni si externi si sa raspunda acestora;

- sa exprime clar directiile de actiune ale ministerului;

- sa reflecte prioritatile ministerului.

Scopurile se pot diversifica sau modifica de la un an la altul in functie de conditiile economice, financiare si sociale.

Unui scop (tinta) ii corespunde unul sau mai multe obiective.

Obiectivele reprezinta actiuni specifice pentru realizarea tintelor, ele trebuie sa ilustreze fiecare scop in ordinea prioritatilor. Ele trebuie sa releve urmatoarele:

- sa determine progresele inregistrate de minister in indeplininirea scopului;

- sa fie realiste si posibil de indeplininit;

- sa descrie clar rezultatul specific ce se asteapta si orizontul de timp.

Pentru realizarea obiectivelor pot fi utilizate unul sau mai multe programe.

Denumirea (stabilirea) programului care este identificat de cele mai multe ori cu functiile institutiei.

La stabilirea programelor ce urmeaza a fi finantate se vor avea in vedere urmatoarele:

- identificarea prioritatilor si a serviciilor oferite in contextul legislativ actual, precum si orizontul de timp la care se refera;

- identificarea posibilitatilor de crestere a eficientei in utilizarea fondurilor;

- investitiile necesare in perioada respectiva si stabilirea prioritatilor acestora;

- analiza fondurilor necesare finantarii programelor.

Indicatorii de rezultate care masoara performantele si beneficiile publice obtinute trebuie sa indeplinineasca urmatoarele conditii:

- sa fie relevanti, logici si in concordanta directa cu scopul si obiectivele ministerului;

- sa fie corecti si sa se bazeze pe informatii valabile si verificabile;

- impactul sa justifice costurile;

- sa permita comparatii;

- sa conduca la concluzii corecte dand posibilitatea luarii de decizii corecte asupra actiunilor viitoare ale ministerului.

Trebuie sa existe cel putin un indicator de rezultat pentru fiecare obiectiv.

In selectarea acestor indicatori se pune accent pe cei care sunt specifici obiectivelor Programului de guvernare, au legatura cu actiunea finantata de la buget, exprima schimbarile in politici sau in cererea de servicii si mentin continuitatea seriilor de oferte.

Indicatorii fizici reprezinta bunurile si serviciile produse de minister sau agentie precum si alti factori implicati in realizarea programelor, exprimate numeric sau cantitativ.

Prin indicatorii fizici se urmareste performanta factorilor implicati in implementarea programelor si se evalueaza eficienta implementarii acestora.

Indicatorii fizici trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte:

- sa fie corecti, verificabili si sa fie furnizati pe baza de continuitate;

- sa fie in directa corelatie cu programele;

- sa reflecte cantitatea si sa poata fi comensurati prin costuri unitare;

- termenii in care sunt definiti sa fie clari si usor de inteles chiar si de catre persoanele neavizate.

Indicatorii de eficienta reprezinta costul pe unitate asociat cu indicatorii fizici si de rezultate dati si exprima eficienta reflectand schimbarile la nivelul rezultatelor. Masura eficientei este, in general, exprimata in costuri/unitate de produs, serviciu sau timp.

Indicatorii de eficienta trebuie sa raspunda urmatoarelor deziderate:

- sa exprime aspectele cele mai semnificative ale eficientei;

- sa fie corecti si verificabili pentru perioadele de timp la care se refera si sa existe surse continue de date;

- sa reflecte schimbarile in nivelul rezultatelor;

- sa ofere informatii relevante care sa justifice costul colectarii si stocarii datelor;

- termenii utilizati sa fie clari, astfel incat si cei nefamiliarizati sa-i inteleaga.

Finantarea programului trebuie sa cuprinda ansamblul fondurilor alocate programului (buget de stat, credite externe, sunt alocate din venituri proprii, fonduri externe nerambursabile, etc.).

Aceasta abordare unitara a bugetului unui ordonator principal de credite, prin includerea in acest cadru si a fondurilor externe nerambursabile reflecta:

- tendinta de agregare a tuturor fondurilor publice alocate unui ordonator principal de credite, prin includerea in acest cadru si a fondurilor externe nerambursabile;

- imaginea sintetica a intregului efort bugetar necesar desfasurarii activitatii acestuia;

- orientarea intr-o maniera coordonata a resurselor interne si a celor provenind din surse externe spre sectoarele si domeniile prioritare ale reformei.

In acest mod, bugetul unui ordonator principal de credite va prezenta:

- o sinteza a fondurilor alocate pe surse si titluri de cheltuieli;

- sinteza bugetului pe capitole, titluri de cheltuieli si subcapitole, pe fiecare sursa de finantare;

- bugetul detaliat pe capitole, subcapitole, titluri de cheltuieli si articole, pe fiecare sursa de finantare.