Categoriile si trasaturile contenciosului administrativ

Categoriile si trasaturile contenciosului administrativ

Principiul separatiei puterilor in stat, dupa care sunt organizate si functioneaza cele trei puteri in statul de drept - puterea legislativa, executiva si judecatoreasca - implica atat o colaborare, cat si un control reciproc pentru buna functionare a statului.

De aceea, colaborarea si controlul autoritatilor judecatoresti la asigurarea aplicarii corecte a legii de catre autoritatile administratiei este o conditie necesara si importanta pentru intarirea ordinii de drept.

Pentru determinarea categoriilor contenciosului administrativ vom pleca de la elementele actului jurisdictional. Dupa cum se cunoaste, actul jurisdictional reprezinta un act complex care cuprinde doua parti principale:

1. o constatare, prin care judecatorul transeaza o chestiune juridica;

2. o decizie, prin care el ordona masurile necesare decurgand din constatarea facuta.

Astfel ca:

A. din punct de vedere al constatarii, contenciosul poate fi:

1) obiectiv;

2) subiectiv.

B. din punct de vedere al deciziei contenciosul poate fi:

1) de anulare;

2) de plina jurisdictie.

A. 1) Contenciosul obiectiv. Contenciosul obiectiv are la baza notiunea de drept obiectiv, care exprima faptul ca acel ansamblu de norme juridice existente este independent de subiectele raportului juridic concret in care ele apar cu drepturi si obligatii determinate si care decurg din dreptul obiectiv.

Atunci cand situatia contencioasa este provocata de o chestiune de drept obiectiv, se cere judecatorului:

a. sa se constate, cu forta de adevar legal, care este starea de legalitate, asa cum rezulta din legi si regulamente;

Contenciosul obiectiv

b. sa se constate ca aceasta stare de legalitate este vatamata de un act sau o decizie a unei autoritati publice, iar judecatorul, prin actul lui, constata aceasta violare a dreptului obiectiv savarsita printr-un act al autoritatii publice, fara ca sa se preocupe, propriu-zis, de situatia juridica a reclamantului

Dar, desi judecatorul in aceasta instanta nu se preocupa decat de dreptul obiectiv in constatarea pe care o face, nu ramane insa complet strain de situatia personala a reclamantului, deoarece acesta, pentru a sta in instanta, trebuie sa justifice vatamarea cel putin a unui interes direct si personal pentru ca dreptul modern este refractar notiunii de actiune populara, care sa poata fi intentata de oricine. In acest caz, conditia interesului direct si personal este ceruta numai ca o conditie ca reclamantul sa poata sta in instanta, cu exceptia mentionata in cadrul dreptului de sezina (prefect, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, Avocatul Poporului), deci formal procedural, inlaturandu-se actiunile care ar putea fi intentate numai din spirit de sicana, de indivizi care nu ar putea avea motive serioase.

Contenciosul subiectiv

A. 2) Contenciosul subiectiv. Denumirea de contencios subiectiv se bazeaza pe notiunea de drept subiectiv prin care intelegem acea facultate sau prerogativa recunoscuta de lege unei persoane (fizice sau juridice), subiect activ al raportului juridic, de a pretinde subiectului pasiv sa savarseasca o anumita actiune sau sa se abtina de la savarsirea unei actiuni.

Exista un contencios subiectiv atunci cand actiunea intentata pune in cauza existenta si intinderea unor drepturi subiective, sau interese legitime, al caror titular este reclamantul, contestatia juridica fiind provocata, ca atare, de o chestiune de drept subiectiv. In acest caz, judecatorul, prin actul sau, constata existenta si intinderea acestor drepturi sau interese legitime, modalitatile care le pot afecta si, in cazul in care prin violarea lor s-au adus prejudicii reclamantului, el poate constata intinderea si valoarea acestor prejudicii. De asta data, judecatorul nu mai transeaza situatia contencioasa independent de situatia juridica a reclamantului, ci in raport cu situatia si drepturile lui subiective pe care le constata si le valorifica.

Contenciosul subiectiv are ca scop protejarea drepturilor subiective care apartin unei persoane fizice sau juridice determinata, individualizata, in timp ce contenciosul obiectiv are ca scop asigurarea legalitatii si promovarea intereselor generale.

Lucrare: Comportamentul politic asimilat grupurilor Referat: Structura organizationala a UE

Cu alte cuvinte, pentru a deosebi un contencios obiectiv de unul subiectiv trebuie sa se cerceteze cu atentie ceea ce formeaza obiectul insusi al cererii reclamantului si al constatarii judecatorului. Este o chestiune de drept obiectiv cand se pretinde ca actul administrativ violeaza ordinea obiectiva a dreptului si o chestiune de drepturi subiective, cand actul administrativ vatama asemenea drepturi.

Contenciosul in anulare

B. 1) Contenciosul in anulare. Este acel contencios in care instanta de contencios administrativ este competenta sa anuleze sau sa modifice un act administrativ de autoritate adoptat ori emis cu nerespectarea legii sau sa oblige autoritatea publica respectiva sa rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege. In cadrul acestui contencios administrativ, instanta de contencios nu este competenta sa rezolve si problema repararii daunelor. Aceasta problema se rezolva in cadrul unui litigiu separat, de catre instantele de contencios.

B. 2) Contenciosul administrativ de plina jurisdictie

Contenciosul de plina jurisdictie

. Este acela in care instanta de contencios administrativ este competenta, potrivit legii, sa anuleze ori sa modifice actul administrativ sau sa oblige sa se rezolve o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege sau interes legitim si sa acorde daunele cauzate de autoritatea publica reclamantului prin actul administrativ de autoritate sau jurisdictional, adoptat sau emis, ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, sau un interes legitim. Cererea pentru despagubiri se poate formula fie in cadrul actiunii initiale, fie separat, dupa cum la data introducerii actiunii ii era sau nu cunoscuta paguba si intinderea ei.

Fata de acestea consideram ca vom fi in prezenta unui contencios de plina jurisdictie in cazurile in care instanta de contencios administrativ este competenta:

a. sa anuleze actul administrativ de autoritate prin care un reclamant a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege sau intr-un interes legitim;

b. sa modifice un act administrativ de autoritate care, prin prevederile a caror modificare se cere, reclamantul a fost vatamat intr-un drept al sau recunoscut de lege, sau intr-un interes legitim;

c. sa oblige autoritatea publica respectiva sa rezolve cererea unui reclamant, referitoare la un drept al sau recunoscut de lege sau la un interes legitim;

d. sa oblige autoritatea publica la repararea pagubei ce i-a fost cauzata reclamantului prin actul administrativ de autoritate emis ori prin refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut de lege, sau la un interes legitim.

Daca ne referim la ansamblul noii reglementari cuprinse in Legea nr. 554/2004 am putea releva ca ceea ce caracterizeaza contenciosul administrativ instituit prin aceasta lege se poate concretiza in urmatoarele trasaturi:

Trasaturile contenciosului administrativ

a) este un contencios de plina jurisdictie, deoarece instanta de judecata, solutionand actiunea poate, potrivit prevederilor art. 18 din lege, nu numai sa anuleze total sau partial actul administrativ sau sa oblige autoritatea administrativa sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt inscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa, ci sa hotarasca si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru. Mai mult, atunci cand obiectul actiunii in contencios administrativ il formeaza un contract administrativ, in functie de starea de fapt, instanta poate:

- dispune anularea acestuia, in tot sau in parte;

- obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este indrituit;

- impune uneia dintre parti indeplinirea unei anumite obligatii;

- suplini consimtamantul unei parti, cand interesul public o cere;

- obliga la plata unor despagubiri pentru daunele materiale si morale.

b) recunoaste competenta de a sesiza instanta de contencios administrativ si unor autoritati publice sau structuri neguvernamentale prin exercitarea contenciosului subiectiv, sau a contenciosului obiectiv, in functie de interesul vatamat;

c) instituie o procedura prealabila, ceea ce inseamna ca, inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. In cazul actului administrativ normativ, plangerea prealabila poate fi formulata oricand

d) are doua grade de jurisdictie - in fond si in recurs - ambele fiind date in competenta instantelor de contencios administrativ;

e) pot fi atacate in justitie si refuzul nejustificat de a solutiona o cerere privitoare la un drept sau un interes legitim, precum si nesolutionarea unei asemenea cereri in termenul stabilit de lege

f) actele administrative susceptibile sa faca obiectul unei jurisdictii speciale administrative pot fi atacate la instanta de contencios administrativ, cu respectarea procedurii prealabile, daca partea intelege sa nu exercite procedura administrativ-jurisdictionala.

g) cererile in justitie pot fi formulate si personal impotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau incheierea actului ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despagubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru intarziere. In cazul in care actiunea se admite, persoana respectiva poate fi obligata la plata despagubirilor, solidar cu autoritatea publica parata.

Trasaturile specifice contenciosului administrativ instituit prin Legea nr. 554/2004 prezinta o importanta deosebita pentru edificarea statului de drept in tara noastra, deoarece aceasta lege pune la indemana persoanelor fizice si juridice un instrument eficace pentru curmarea unor eventuale abuzuri din partea autoritatilor publice, creandu-se mijloace de restabilire a legalitatii incalcate, de repunere in drepturi si de sanctionare a celor care folosesc abuziv competenta pe care o au pentru emiterea actelor administrative, adica emit asemenea acte cu exces de putere.

Ca modalitati de exercitare a controlului judecatoresc asupra activitatii autoritatilor publice sunt actiunea directa in justitie impotriva actelor administrative, care se intemeiaza pe dispozitiile Legii nr. 554/2004 si controlul exercitat pe calea exceptiei de nelegalitate.

Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate. In acest caz, instanta, constatand ca de actul administrativ depinde solutionarea litigiului pe fond, sesizeaza, prin incheiere motivata, instanta de contencios administrativ competenta si suspenda cauza, incheierea de sesizare a instantei de contencios administrativ nu este supusa niciunei cai de atac, iar incheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacata odata cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune in ipoteza in care instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de nelegalitate este instanta de contencios administrativ competenta sa o solutioneze.

Instanta de contencios administrativ se pronunta, dupa procedura de urgenta, in sedinta publica, cu citarea partilor si a emitentului. In cazul in care exceptia de nelegalitate vizeaza un act administrativ unilateral emis anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 554/2007, cauzele de nelegalitate urmeaza a fi analizate prin raportare la dispozitiile legale in vigoare la momentul emiterii actului administrativ.

Solutia instantei de contencios administrativ este supusa recursului, care se declara in termen de 5 zile de la comunicare si se judeca de urgenta si cu precadere.

In cazul in care instanta de contencios administrativ a constatat nelegalitatea actului, instanta in fata careia s-a ridicat exceptia va solutiona cauza, fara a tine seama de actul a carui nelegalitate a fost constatata.