Definirea si scopurile controlului legalitatii activitatii administratiei publice

Definirea si scopurile controlului legalitatii activitatii administratiei publice

Administratia  publica, ca structura intermediara intre puterea politica si societatea civila pe care o deserveste, este activitatea indispensabila in procesul realizarii valorilor politice, avand menirea de a realiza anumite valori politice pentru satisfacerea necesitatilor societatii, fiind din aceasta cauza o activitate subordonata acestor valori.

Prin insasi natura sa, administratia publica necesita supunere fata de multiplele forme de control, in vederea asigurarii infaptuirii acestor valori politice. Realizarea efectiva a misiunilor ce revin administratiei publice, presupune desfasurarea unui amplu proces administrativ, in deplina concordanta cu cerintele si treburile societatii, in cadrul careia este organizata, avand ca principale activitati organizarea executarii si executarea in concret a legii. In acest context, pentru a asigura conformitatea activitatii organelor administratiei publice cu exigentele stabilite de forurile politice, este nevoie de instituirea unui vast si complex control asupra acestei activitati.

In acelasi sens, garantia juridica a indeplinirii acestui obiectiv il constituie controlul asupra modului in care aceste autoritati si-au exercitat atributiile conferite de lege, de catre insesi autoritatile administrative sau de autoritati care infaptuiesc celelalte puteri ale statului, legislativa sau judecatoreasca.

Cuvantul control deriva din „contre – rolle”, document de verificare a rolului, astfel ca, o linga perioada de timp, termenul a fost utilizat pentru a desemna „verificarea contabila” pentru ca apoi sa fie folosit in sensul de verificare a rezultatelor. Din acest punct de vedere, controlul apare ca o conditie sine qua non a activitatii autoritatilor administratiei publice, numai prin intermediul acestuia putandu-se verifica viabilitatea deciziilor autoritatilor publice, se pot descoperi pareri, se pot gandi si elabora solutii superioare in practica cotidiana.

In literatura  juridica romana, administratia publica este definita ca fiind acea activitate care consta in principal in organizarea si asigurarea executarii, dar si in executarea nemijlocita a prevederilor Constitutiei, a tuturor actelor normative si a celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept, activitate realizata de catre autoritatile administrative publice, fapt ce releva necesitatea controlului asupra administratiei publice. Totodata, doctrina romaneasca, plecand de la premisa ca realizarea competentei unui organ al administratiei publice presupune, in esenta, transpunerea in practica a dispozitiilor legii sau, dupa caz, prestarea celor mai diverse servicii publice, este posibila numai in limitele ingaduite de lege, precum si imperativul functionarii administratiei publice in spiritul exigentelor principiului legalitatii.

Necesitatea instituirii controlului asupra sistemului global al administratiei publice rezida, in principal, din insasi ratiunea organizarii si functionarii acesteia in cadrul statului, si anume din misiunea de realizare in concret a valorilor politice exprimate de lege.

Suntem de acord cu opinia exprimata de Jacques Ziller, care arata ca „este neindoielnic adevarat ca efectele controlului sunt ambii - valente, fiind menite sa asigure ca administratia functioneaza bine, in respectul principiilor dreptului si ale democratiei, chiar daca aceasta din urma exigenta poate constitui adesea franele unei actiuni rapide si eficace a administratiei, generand o tensiune ce pare a fi acceptabila intr-un stat de drept. Astfel, in marea majoritate a cazurilor, controlul se cantoneaza, preponderent, in zona legalitatii administratiei publice, vizandu-se prin excelenta latura materiala a acesteia – activitatea administrativa, fara a se neglija, insa, latura formal – organizatorica a administratiei publice.

Dupa opinia unor tehnicieni, in special juristi, abordarea problemei controlului se limiteaza, in special, la problematica controlului actului administrativ, respectiv la controlul legalitatii in administratia publica si, intr-o mica masura, la controlul oportunitatii. Asa dupa cum mentioneaza Ioan Alexandru, ideea obligativitatii controlului de a insuma cele doua laturi foarte importante considerate clasice – legalitate si oportunitate, dar totodata, si necesitatea acestuia de a  se integra omogen in activitatea de conducere, devenind factorul principal de reflectare a realitatii modalitatilor efective de executare a deciziei administrative, apt sa determine, in ultima instanta, noile decizii administrative ce se impun a fi luate, ori de modificare a celor existente.

Cerinta interventiei controlului asupra structurii de administratie publica este cu atat mai pregnanta in raport de imperativul asigurarii unitatii si coerentei acestuia, activitatea de control incluzand, in mod firesc, si indrumarea, orientarea si corectarea actiunii organelor administratiei statului, in vederea realizarii politicii statului.

Controlul, ca fenomen semnificativ al activitatii administrative, are menirea de a masura rezultatele actiunii administrative in aplicarea deciziilor politice si de a reprograma activitatile, facand conditiile necesare, determinand o intensificare a realizarii actiunilor administrative de natura a asigura indeplinirea functiilor administratiei publice.

Prin urmare, consideram ca problematica controlului asupra administratiei publice izvoraste din necesitatea asigurarii indeplinirii sarcinilor si misiunilor fundamentale care au fost conferite ansamblului de autoritati si organe administrative, in procesul realizarii valorilor politice statuate prin lege, in interdependenta cu nevoia satisfacerii intereselor generale ale societatii.