Nu exista ratiune pentru a iubi

I

Vine seara, afara este frig, sunt trist,

Mintea-mi este pierduta, pun ceasul sa ma sune

Si - apoi pe pat lungitu-mi este trupul.

Ochii incep s-adulmece o taina misterioasa

E melancolia dulce dintr-o tainica suspinare.    

Nametii de umbra in jur-u-mi s-aduna si visul ma saruta.

Incep sa vad ceva neclar, o lumina trupeasca

Si intinzand mana sa o ating mi se raceste.

Dar auzind un murmur sunt cuprins de o iubire eterna

Aud adierea vie a stancilor ecou

Mana mi se raceste din c e in ce mai mult

Aud ecoul si plansul ma cuprinde.

E o voce care-mi sopteste ca sa-si uite de durere

Simt ca pot atinge acea durere

Tot sufletul este ca o vioara ce plange duios

In negura noptii lacramare de ametiste si opale

Cu mana de gheata reusesc sa ating acea lumina.

Cu buzele albastre-i nopti o cuget sorbind a ei racoare.

Simt la ureche freamatul racorii si al fosnetului

Aud ce spune firul ierbii, dar glasu-i nu-i prietenos

Ce suspina codru in ale lor crengi inghetate.

Mi-e frica sa ma trezesc

Dar racoarea de sub mine ma “ arde ”

Si simt sarutul pamantului strain .

Deschid ochii si vad in cer plutind razleata luna argintie.

Stelele otelite fantastic straluceau

Pe cerul inlacrimat al lumii arginti.

Pe o piatra care ma priveste

Incerc sa ma asez,dar ea si mai tare ma raceste.

Mi-e sete si vreau sa beau dintr-un parau

In a carui oglinda apa inghetata ma vrajea

Incerc sa sparg gheata dar raul si mai tare ingheta.

Corpul paseste pe frigul tristetii si deodata

Incepe sa viscoleasca si vad un monolit alb de zapada.

Vad o naluca-n departare iar ochii tresar de bucurie

Proiect: Tragicul literar - conflict proiectat intr-un deznodamant cu infrangerea protagonistului purtator erou Proiect: Proiect de activitate didactica - sonetul (Venetia, mihai Eminescu)

Alerg spre ea dar urletu-i ma sperie.

Pe campul de cristale si opal

Alerg in disperare dar naluca-i este aproape.

Diamantul frigului zgaraie adanc in gheata picioarelor

Degetele mainilor incep sa se sfarame in agonia durerii.

Ochii incremeniti incep sa halucineze naluca din ce in ce mai mare.

Aud zurgalaii dintilor nalucei infometate de absolut

Speranta incepe sa moara , - de ce nu pot sa inving durerea!!

Dar o voce dintr-un vant in a soapta-i misterioasa

Imi spune ' incearca sa te invingi ' si apoi dispare.

Incerc sa gasesc raspunsul dar ameteala halucinanta incearca sa ma pacaleasca.

Alerg de mananc pamantul plin de ciulinii suspinului.

Naluca este la cativa pasi de mine, care vine, vine tot mai aproape de mine

Ii simt pasii crapand feeria cristalina a sufletului.

Vreau sa alerg mai repede, as vrea sa scap de podoaba inocenta a gheatii

Dar greutatea fulgilor de nea ma apasa din ce in ce mai mult.

In cale-i incerc sa sar peste-un parau dar in picioare simt deodata plumb

Naluca precum un crivat maiestos in aer se ridica, gata sa ma cuprinda.

Inchid ochii si cu lacrimi de smarald strig din tot sufletul:

- Unde esti iubire, te rog faclie a naturii,

Indoaie aceasta lumina de gheata cu suflarea ta!!!

- Vreau sa sfidez aceasta atingere a durerii

Si sa-ti arat cat de mult te yubesc iubire!!!.

II

In mitul suferintei mele aud deodata frematatul naturii.

Deschid ochii si vad un cer de aripi plin.

O feerie a naturii in splendoarea ei in brate-mi apare.

Albastra mare se despica pe cer al ei acoperamant.

Cu mana tremuranda ating a ei fata

Si simt cum inima polara incepe sa tremure.

Simt o dorinta din ce in ce mai mare de a o atinge

Si cu buzele crapate de atata ger, suspin si dorinta

Sarut ochii ei, iar vantul devine armonie.

Aud murmurul plin de soapte al parului duios pe care alunecau norii creti.

Si intr-un moment de metamorfozare o strang in brate.

Simt inima-i cum bate, incalzind visul noptii

Simt respiratia buzelor ei si atingandu-le racoarea noptii se topeste.

Momentul parca incremeneste si trupul mi se crapa.

Deodata gheata se transforma-n mii de cristale colorate

Iar acel moment regret suprem tainicul fiecarui minut cand moare.

Deodata trupu-mi incepe sa mi se incalzeasca

Si plin de o iubire eterna simt din inimile noastre cerescul simtamant.

Aud vocea ei si cantecele ei zburau spre nemurire

Fiecare cuvant care scapa era o melodie suava de pe o harpa duioasa

Fiindca ea este pentru suflet sarutare dulce si suprema liniste.

Norii se risipesc, teama ma cuprinde

Strang mai tare in brate visul, noaptea mi te fura.

Amintirea buzelor ei, anestezia ochilor ei, astrul chipului ei ma coplesesc.

Simt racoarea diminetii - te rog speranta nu pleca!!!

Numai o noapte de fericire iti mai cer

Si acea noapte la gatul tau cu salbe de astre

Sa te alint pentru ca nu pot uita dulcea sarutare de pe buza sarutata.

Incep sa zboare din ea freamate de aripi in fundul cerului deschis

Iar ea ma saruta si cu mainile imi inchide ochii visatori.

Deodata sunt cuprins de un sunet care parca asteapta sa ma duc la el

Deschid ochii si ea nu mai esti langa mine.

Aud sunetul ceasului desteptator si fericit incep sa-l arunc in sus.