Semnificat
(cf. fr. signifié
Prin semnificat este
desemnat fie acel chip de obiect din real, din cosmosul nostru cotidian,
"fixat", "depozitat" in cortex / creier, ca intr-un "hard-disk", si "agatat" /
"antrenat" in gandire / vorbire de un semnificant, intru "intregul" ("fata si
reversul") unui semn lingvistic, fie acel paradoxist chip de "obiect din real", de "noua stare", proiectandu-se
in cortex, intru catharsis, la facerea / receptarea unui holopoem.
Semnificatul este asadar «inteles () al semnului lingvistic,
care intra intr-un raport de interdependenta cu semnificantul sau expresia (cu
secventa sau transa sonora)
a acestuia; el este notat in ghilimele; de exemplu: in cuvantul casa, semnificatul "casa" se afla intr-un
raport de interdependenta cu semnificantul sau expresia / c-a-s-a /; totalitatea semnificatilor dintr-o
limba constituie planul continutului (CDobMD, 376) In perimetrul literaturii, semnificatul desemneaza "continutul" / "ideile", sau "sistemele ideatice",
"sentimentele definitorii pentru o epoca" etc., dintr-un text, sau - de pilda,
privitor istoria poeziei - «criteriul poeticului» - care, potrivit parerii lui
Mircea Scarlat, din Istoria poeziei
romanesti, este o
parte a "conventiei poetice"; si «din cauza istoricitatii criteriului
poeticului, nu exista un limbaj universal al poeziei, ci limbaje poetice ale
varstelor sau curentelor culturale» (ScIst, I, 29). In stanescianul paradoxism ontologic
al limbii, desigur, se produce o "revolta" / "revolutie" a semnificantului
impotriva semnificatului, mergandu-se pana la semnificantul nascator de
semnificat, caci "materia decurge din Cuvant / Logos" (cf. TSp, 133 sqq.)
