Stil oral
Stilul oral este stilul in care un autor, in dorinta
obtinerii unei mai mari autenticitati / capacitati a firescului expresiei,
imbogateste, recreeaza limba-i artistica, apeland la elementele specifice
limbii populare, pana la a da impresia identificarii cu viul grai al poporului sau.
Celebru in acest sens este bildungsromanul Amintiri din copilarie de Ion Creanga, unde intalnim o abundenta de expresii
onomatopeice, de interjectii, de verbe imitative (alelei, a bazai, a
bocani, a clampani, a fosgai, a gabui, hat !, harsti, a horai, hustiuluc, huta,
a molfai, a scanci, troscpleosc, tusti !, a vanjoli, zbrr !, zvarr ! etc.), de ziceri (expresii,
interogatii, exclamatii) tipic-romanesti (de voie
de nevoie, grozav s-a spariet !, hai fiecare pe la casa cui ne are, ca mai
bine-mi pare, ori mai stii pacatul !, si pace buna, toate ca toate etc.), ori de fraze in curgere
firesc-vorbita: cat pe ce sa puie
mana pe mine ! Si eu fuga, si ea fuga, si eu fuga, si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca la pamant. Elemente asemanatoare, paremiologie si
expresii narative tipice oralitatii gasim si in basmul, in povestile /
povestirile lui Ion Creanga: «Las', ca v-am gasit eu ac de cojoc. De-acum
dormiti, dormire-ati somnul cel de veci, ca v-am asternut eu bine
! Va veti face voi scrum pana mane-dimineata ;
«Pasarila atunci se inalta putin si incepe a cotrobai pe dupa stanci; si, cand
sa puna mana pe dansa, zbarr ! si de acolo si se duce
de se ascunde tocmai dupa luna.
Mai Pasarila, iacata-o, ia ! Colo dupa luna, zise
Ochila» (Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb).
