Inviolabilitatea misiunii diplomatice

Inviolabilitatea misiunii diplomatice

Inviolabilitatea este una din cele mai vechi imunitatii diplomatice, fiind consacrata in mod expres in articolele 22, 24, 29, 30 ale Conventie de la Viena din 1961.    Inviolabilitatea are o dubla consecinta: in primul rand, statul acreditar este obligat sa nu ia nici o masura de constrangere fata de misiunea diplomatica si fata de membrii ei, iar in al doilea rand de a acorda misiunii diplomatice o protectie speciala, materiala si juridica. Prin urmare, inviolabilitatea se aplica atat la misiuni diplomatice cat si personalului misiunii.

Inviolabilitatea sediului consta in interzicerea oricarui act de constrangere din partea autoritatilor statului acreditar, care nu au constrangere din partea autoritatilor statului acreditar, care nu au dreptul sa patrunda in localurile misiunii diplomatice fara consimtamantul misiunii. De asemenea , localurile mobile si celelalte obiecte pe care le cuprind, precum si mijloacele de transport nu pot face obiectul unei perchezitii, rechizitii, sau al altei masuri executorii. Inviolabilitatea opereaza din momentul in care cladirea functioneaza efectiv pentru scopul ambasadei. Aceasta este solutia care a fost imbratisata in jurisprudenta si doctrina.

Protectia care se acorda misiunilor diplomatice este o protectie speciala care decurge din inviolabilitatea lor. Obligatia statului acreditar de a asigura inviolabilitatea localurilor misiunilor diplomatice a fost consacrata si in Conventia de la Viena. In afara de aceasta statul acreditar are indatorirea sa asigure judecarea, conform legilor sale, a celor vinovati de acte care vatama demnitatea unei misiuni diplomatice, inviolabilitatea ei sau ii cauzeaza daune. Nerespectarea de catre un stat a acestei obligatii angajeaza raspunderea sa internationala.

In ceea ce priveste durata inviolabilitatii sediului misiunii diplomatice, Conventia de la Viena privind relatiile diplomatice (articolul 45) prevede obligatia statului acreditar de a o respecta protejand localurile misiunii, bunurile si arhivele chiar si in cauza de ruperii relatiilor diplomatice sau de conflict armat. Inviolabilitatea misiunii diplomatice reclama o comportare atenta din partea autoritatilor tarii de resedinta. Practica actuala a majoritatii statelor este putin favorabila azilului diplomatic. Curtea Internationala de justitie a statuat, de asemenea, ca nu exista o regula cutumiara de drept international care sa consacre azilul diplomatic, acordarea acestuia fiind o interventie in treburile interne, care constituie o derogare de la suveranitatea statelor.

In ceea ce priveste procedura Tribunalului de prima instanta, aceasta este in cea mai mare parte identica cu cea a Curtii de Justitie, dar exista si anumite diferente. Aceste deosebiri se refera la desemnarea avocatilor generali (referire mai sus) si la raporturile dintre cele doua instante comunitare. Aceste raporturi vizeaza cazurile de declinare a competentei Tribunalului de prima instanta in favoarea Curtii de Justitie, suspendarea procedurii pana la decizia Curtii de Justitie si in situatiile in care Curtea de Justitie desfiinteaza hotararile Tribunalului in apel si le trimite spre rejudecare acestuia.

Datorita cresterii rolului dreptului comunitar si al organelor jurisdictiei comunitare, prin Tratatul de la Maastricht s-a conferit largirea atributiilor Tribunalului de prima instanta. Astfel, intre atributiile de jurisdictie ale Tribunalului vor putea fi transferate orice competente ale Curtii de Justitie la cererea acesteia catre Consiliu si cu acordul Comisiei Europene si a Parlamentului.