Tendintele comertului cu amanuntul - modalitati de organizare a aparatului comercial

TENDINTELE COMERTULUI CU AMANUNTUL

Concurenta in continua crestere intre diferitele tipuri de comert cu amanuntul, a dus la scurtarea ciclului de viata al diferitelor forme de comert cu amanuntul. Globalizarea pietei a dus si duce la aparitia detailistilor gigantici, foarte puternici, care cu ajutorul sistemelor informationale superioare sunt capabili sa ofere clientilor serioase reduceri de preturi, creand o accentuata concurenta pentru furnizorii si detailistii de talie mica.

In comertul cu amanuntul, pentru a avea succes, detailistii trebuie sa-si ajusteze activitatea in functie de climatul comercial dintr-o anumita perioada. Astfel, in urma studiilor intreprinse, a rezultat ca pe parcursul anilor 80, vanzarile cu amanuntul pe mapamond au crescut in termeni reali. Spre sfirsitul anilor 90, datorita recesiunii economice manifestate in aproape toate tarile, a aparut o majorare a ratei dobanzilor, creandu-se o supraoferta cu evenimente neplacute pentru detailisti. Detailistii trebuie sa ia in considerare numerosi factori in tendintele generale de dezvoltare a comertului cu amanuntul. De exemplu, in distributia oferita prin magazine, detailistii apreciaza ca succesul activitatii lor depinde de trei factori: amplasarea, amplasarea si iar amplasarea. O alta tendinta importanta in mentinerea si dezvoltarea succesului in comertul cu amanuntul, in conditiile globalizarii pietei, o constituie adoptarea de tehnologii de comert prin sistemul IT, pecum si folosirea de mijloace moderne si rapide de obtinere a informatiilor de piata. Detailistii care nu vor tine pasul cu progresul de utilizare a calculatoarelor pentru a realiza prognoze economice cat mai eficiente si pentru a realiza legaturi prin posta elctronica intre vanzatori si consumatori, precum si transfer electronic de fonduri si de evidenta a stocurilor si nu vor introduce sisteme perfectionate de manipulare a marfurilor vor avea dificultati in mentinerea pe piata. Tendinta de crestere a internationalizarii activitatii de comert cu amanuntul va avea implicatii decisive asupra detailistilor care nu vor gasi noi modalitati de impulsionare a vanzarilor.

In comertul romanesc, au avut loc, in ultimii ani, importante modificari structurale privind dezvoltarea activitatii comerciale. Au fost implementate si dezvoltate tehnici noi de marketing si in prezent vanzarea cu amanuntul este practic realizata in intregime prin activitate privata. Conform Anuarului Statistic al Romaniei, Institutul National de Statistica si Studii Economice, in anul 2002 numarul intreprinderilor cu activitate principala de comert a fost de 202 821, care a scazut in anul 2003 la 192 579 si a ajuns in anul 2004 la o cifra de 177 660 de intreprinderi. Numarul de intreprinderi cu activitate principala de comert cu amanuntul, a detinut in anul 2002 o pondere de 74,22% din numarul total al intreprinderilor cu activitate principala de comert. Cifra de afaceri realizata de comertul cu amanuntul, a fost, in anul 2003, de 379.915 mld. lei, mai mult cu 85343 mld.lei decat in anul 2002[1]. In cadrul comertului cu amanuntul de pe piata romaneasca a crescut considerabil, dupa anul 1990, numarul de unitati de vanzare de tip boutique si chioscurile, acestea reprezentand la acea vreme, majoritatea punctelor de vanzare. Dupa anul 1993, in activitatea comertului cu amanuntul romanesc au inceput sa-si faca aparitia marile lanturi de magazine detinute de investitorii straini si care au influentat reducerea numarului de boutique-uri, chioscuri si magazine de tip mixt. Exemplificam in acest sens, supermagazinele si hipermagazinele: Billa, Mega Image, Careefour, Cora, Kaufland.

MODALITATI DE ORGANIZARE A APARATULUI COMERCIAL

Tranformarile economico-sociale, progresul tehnic si tehnologic ce s-au evidentiat in ultimul timp pe piata mondiala, masurile de internationalizare au dus si la conturarea unor modalitati de organizare a aparatului comercial.

Organizarea aparatului comercial cuprinde institutiile, organismele si toate structurile organizationale angrenate in ansamblul activitatii comerciale. Structurile organizationale in comert se realizeaza prin aplicarea si respectarea prevederilor legale, a tuturor actelor normative elaborate de statul respectiv, incepand cu constitutia si pe baza ei, adoptarea unor reguli de drept comercial si de protectie a consumatorilor si crearea cadrului favorabil a unei concurente loiale.

Majoritatea specialistilor au agreat urmatoarele forme de organizare a aparatului comercial:

1.     comert independent

2.     comert integat

3.     comert asociat

1. Comertul independent se desfasoara ca si comert independent izolat, in care firmele nu au legaturi cu organizatiile de coordonare sau centralizare pentru activitatile de vanzare sau cumparare pe care le desfasoara comerciantul. In majoritatea acestor cazuri avem de a face cu comercianti specializati. In activitatea comertului independent putem spune ca se disting doua categorii de independenti:

- micul comert independent, practicat de firme mici, izolate, care nu sunt afiliate nici unei organizatii;

- marele comert independent, care reprezinta o activitate cu legaturi foarte stranse intre comertul cu amanuntul si cel cu ridicata, prin contracte de cumparare sau de franciza.

Micul comerciant independent isi desfasoara activitatea in magazine care pot fi specializate sau axate pe un comert general (bazar, boutique, drogherie).

In tarile dezvoltate si putem spune ca, si pe piata din Romania, apare o tendinta puternica de reducere a numarului micilor comercianti independenti.

Marele comert independent se realizeaza in suprafete relativ mici (100-400 m²) prin superete sau miniautoserviri amplasate in general in centrele oraselor.

2. Comertul integrat indeplieste simultan functii ale comertului cu ridicata si cu amanuntul. Din categoria comertului integrat fac parte magazinele de tip „marele magazin (departament store), magazinul popular, magazine cu sucursale, cooperativele de consum. In aceasta categorie de comert integrat se inscriu grupurile comerciale de firme care adopta acelasi management, acelasi sistem de organizare financiara si cote de control.

Marele magazin (departament store) a aparut pentru prima data in SUA si ulterior in Europa, prin realizarea, in anul 1927 la Milano, a primului „Mare magazin al grupului Rinascente”, care comercializa produse de imbracaminte de inalta calitate si un mod de serviciu pentru clienti foarte ridicat. In general, marele magazin cuprinde urmatoarele raioane: cosmetica, imbracaminte, accesorii, articole pentru timpul liber, articole pentru intretinerea casei etc.

Magazinul popular apare ca forma de organizare aproximativ in aceeasi perioada cu marele magazin si ofera aceleasi grupe de marfuri, dar de o calitate indoielnica, cu putine servicii oferite clientilor si la preturi inferioare celor oferite de marile magazine. O caracteristica importanta a magazinului popular este aceea ca toate produsele au acelasi pret.

Putem spune ca aceste tipuri de magazine populare au un succes in Europa, integrandu-se perfect in relatiile economico-sociale existente, inclusiv in tarile foste cu economie centralizata si care prin transformarile ce au avut loc, au trecut la economia de piata. In ultima perioada, in tarile dezvoltate din Europa,magazinele populare s-au unit cu marele magazin fiind deja cunoscute ca oferind sortimente, servicii si preturi diferentiate, avand in structura, pe langa produsele alimentare,  cel putin cinci sectoare de produse non-alimentare. Cele mai cunoscute astfel de magazine sunt Coin si La Rinascente din Italia.

Magazine cu sucursale (lantul corporativ) sunt constituite din doua sau mai multe magazine care achizitioneaza si comercializeaza aceeasi gama de produse. Acest lant de magazine se gaseste in toate tipurile de comert cu amanuntul, dar cea mai mare dezvoltare o au in magazinele universale, ca de exemplu Hause of Frazer din Marea Britanie, Vendex International si C&A din Olanda, Ica din Suedia, Konsum din Austria etc. In aceste magazine se comercializeaza centralizat, marfurile constand in produse alimentare si non-alimentare si prin modul lor de organizare isi permit sa angajeze specialisti la nivelul unitatii centrale pentru a studia probleme referitoare la preturi, promovare, controlul stocurilor, pronozarea vanzarilor si comercializarea produselor. In acest mod, cheltuielile de publicitate si costurile promotionale sunt mult reduse, ele find suportate de mai multe magazine.

ANALIZA: Subdezvoltarea - sfidare a lumii la inceputul mileniului III ANALIZA: Moneda si politici monetare - teste grila

Cooperativele de consum sunt constituite de rezidentii unei comunitati pentru a-si deschide un magazin propriu in care, prin votul membrilor cooperativei, se decide strategia comerciala si componenta consiliului de administratie.Potrivit Declaratiei din 1995, adoptata la Manchester de Alianta Cooperatista Internationala (ACI), cooperativa este definita astfel: „o asociatie autonoma de persoane, reunite in mod voluntar, in scopul satisfacerii nevoilor si aspiratiilor de natura economica, sociala si culturala, prin intermediul unei institutii detinute in comun si controlata in mod democratic”.In aceasta declaratie au fost adoptate 7 principii de baza privind miscarea cooperatista:

1.     asocierea voluntara si deschisa

2.     controlul democratic al membrilor

3.     participarea economica a membrilor

4.     autonomia si independenta

5.     educarea, instruirea si informarea

6.     cooperarea intre cooperative

7.     preocuparea pentru comunitate

Cooperativele de consum isi stabilesc niste preturi reduse, considerate normale ca sa poata acorda dividende membrilor si constituie o concurenta in zona pentru detailistii veniti din afara, care ofera servicii corespunzatoare si, uneori, practica preturi mai mari oferind produse de proasta calitate. Comertul cooperatist este constituit de catre proprietarii de magazine avand ca scop o mai buna utilizare a capacitatilor distributive si a tehnologiilor. De exemplu, in Italia, comertul de tip cooperatist (COOP-Italia) detine o cota de pata de peste 12% din sectorul alimentar.

Miscarea cooperatista mondiala reuneste 230 organizatii nationale, din mai mult de 100 de tari. Alianta Cooperatista Internationala (ACI) cuprinde circa 800 milioane de membri, fiind infiintata in anul 1895.

Ideile cooperatiste in Romania au patruns inca din prima jumatate a secolului al 19-lea, din influenta lumii occidentale. In prezent, in Romania exista 1513 organizatii ale cooperatiei de consum, care acopera un numar de 2688 comune, 13000 de sate, 230 de orase si 28 de statiuni balneo climaterice, cu un numar de peste 1350000 membrii cooperatori asociati. In cadrul cooperatiei de consum functioneaza:

- 12594 unitati comerciale cu amanuntul

- 6198 unitati de alimentatie publica

- 473 depozite de marfuri

- 770 unitati de achizitii si preluare a produselor agroalimentare

- 199 unitati turistice

- 3269 unitati de prestari servicii pentru populatie

Cooperativele de consum din Romania sunt asociate in 41 federale teritoriale FEDERALCOOP. Federalele teritoriale ale cooperativelor de consum sunt asociate in Uniunea Nationala a Cooperativelor de Consum si de Credit – CENTROCOOP.

3. Comertul asociat este o distributie organizata care cuprinde asociatii de firme avand la baza acorduri de colaborare. Comertul asociat este caracterizat de o concentrare de resurse, fara o integrare financiara intr-o singura organizatie, in care firmele continua sa fie proprietare ale capitalului lor si in acelasi timp raspunzatoare de propriul management. Asociatiile pot fi intre comerciantii detailisti si atunci se numesc grupari de cumparare sau, intre detailisti si grosisti, caz in care se numesc uniuni voluntare(lanturi voluntare). Principalul scop al comertului asociat in reprezinta obtinerea de economii in sistemul de aprovizionare.

Aspectul relevant al comertului asociat este renuntarea, intr-un anumit grad, la autonomia strategica si operativa, dar mentinerea in acelasi timp a autonomiei juridice si patrimoniale.

In cadrul distributiei organizate in comertul asociat sunt incluse si organizatiile care isi bazeaza raporturile interne de colaborare pe un contract atipic, si anume contractul de franciza, ce se poate realiza intre diferite firme comerciale sau intre firme comerciale si firme industriale.

Prin franciza se intelege asocierea contractuala dintre un producator, un angrosist sau o firma specializata in prestarea de servicii, denumita francizor si o firma independenta, denumita beneficiarul francizei, care cumpara dreptul de a detine unitati care sa opereze in sistem de francizare. Denumirea de francizare provine inca din Evul Mediu, cand un rege le-a dat voie, pentru prima data, baronilor aflati pe teritoriul sau, sa colecteze impozitele de la oameni in schimbul dreptului de a beneficia pe timp de razboi, de soldatii subordonati acestor baroni. Conceptul a reaparut intr-o forma moderna la mijlocul secolului 19, cand firma americana Singer Sewing Machine a dat dreptul mai multor firme sa vanda si sa ofere servicii pentru echipamentele produse de ea[2]. Forma cea mai raspandita prin care francizorul vinde beneficiarului dreptul de a comercializa un produs sau serviciu folosindu-se de numele lui sau de numele unei marci comerciale care ii apartine, a inceput sa ia dezvoltare insemnata prin anii 50.

Prin contractul de franciza, francizul(beneficiarul francizei) are obligatia de a plati mai intai, un „drept de intrare”, iar apoi o redeventa anuala, proportionala cu cifra de afaceri. El este obligat sa aplice, integral, metodele francizorului, pentru a se asigura continuitatea si unitatea imaginii de marca.

Exista patru tipuri de franciza: de productie, de distributie, de servicii si industriala.

In activitatea comerciala se practica doua tipuri de franciza, respectiv:

a)  franciza produselor si a marcilor de fabrica, ce are in vedere vanzarile de autovehicule (autoturisme, camioane etc.), activitatea statiilor de benzina, precum si activitatea intreprinderilor profilat pe imbutelierea si distributia bauturilor nealcoolice.

b) franciza de distributie, ce are in vedere restaurantele, comertul cu amanuntul, prestarile de servicii, agentiile imobiliare.

Franciza de comert cu amanuntul cuprinde urmatoarele categorii de unitati comerciale:

- restaurantele, unde sistemul francizei ofera o gama foarte larga de servicii;

- magazinele alimentare, de proximitate sau de comoditate, magazine care incearca sa se adapteze schimbarilor demografice, evolutiei stilului de viata, modificarilor comportamentului de consum si de cumparare al unor largi categorii de consumatori. Asemenea magazine au programe de functionare prelungite, oferind un larg sortiment de produse specifice (preparate, semipreparate, produse de cofetarie si patiserie, bauturi calde si reci etc.);

- maagzinele nealimentare, organizate sub forma unitatilor de desfacere pe baza de catalog, pentru cadouri, articole de sport, mobila etc.;

- magzine de distributie a pieselor de schimb, a echipamentelor si service-ului pentru automobile, la care se adauga o serie de produse de stricta necesitate pentru clientela specifica.

Franciza de agrement si voiaj se constituie intr-o forma de aliniere a formelor de comert, la evolutia exigentelor sociale ale populatiei. Ca urmare a dezvoltarii activitatilor de agrement si voiaj, s-a simtit nevoia aparitiei unor unitati specializate, care sa asigure transportul, confortul, uneori chiar menajul, asigurand astfel un front larg de actiune sistemului fancizei respective.

Franciza prestatiilor de servicii catre intreprinderi si populatie se aplica in urmatoarele tipuri de prestatii:

- servicii catre intreprinderi, respectiv:informatica, publicitate, fotocopiere, consultanta juridica, contabila, financiara, fiscala;

- servicii privind inchirierile de autoturisme si camioane prin intermediul unor firme puternic personalizate, care presteaza servicii complexe si de calitate in domeniu;

- servicii privind locuintele, ce au in vedere realizarea si asigurarea, atat a locuintelor de baza ale familiilor, cat si a caselor de vacanta;

- servicii publice de spalatorie si de curatatorie;

- servicii de inchiriere a diferitelor tipuri de echipamente;

- servicii de educatie, asigurare si centre create pe anumite domenii de activitate si bransa.

Cele mai dezvoltate sectoare ale francizei sunt cele din domeniul agrementului si cele privind prestatiile de servicii catre intreprinderi si populatie.

Alaturi de SUA, unde o mare parte a produselor se distribuie prin retele de franciza (aproximativ 40% in anul 2004) si de Canada, care este cea de a doua tara in ceea ce priveste numarul operatorilor de franciza, se situeaza tarile Europei Occidentale in cadrul carora lider este Franta, cu o pondere de peste 10% in ceea ce priveste realizarea comertului cu amanuntul prin intermediul acestui sistem. In Romania exista aproximativ 200 de francize straine si nationale, din care peste 70% sunt situate in municipiul Bucuresti.

Factorii, care concura la expansiunea si popularitatea francizei in Romania, sunt:

- existenta spiritului antreprenorial care orienteaza indivizii catre lumea afacerilor si pentru care francizarea este solutia optima, deoarece riscul esecului este diminuat;

- contribuie la stimularea economiei prin manifestarea liberei initiative a intreprinzatorilor;

- stimuleaza comertul international, ca urmare a patrunderii francizelor de sorginte straina pe piata romaneasca;

- inventivitatea si dinamismul unor forme noi de producere si distribuire a produselor si serviciilor;

- expansiunea rapida a serviciilor ca urmare a modificarilor intervenite la nivelul nevoilor si respectiv cererii populatiei;

- ofera garantia calitatii si satisfactiei pentru consumatori;

- posibilitatea extinderii unor afaceri cu specific national sau local;

- contribuie la crearea de noi locuri de munca.

Avantajele si dezavantajele francizei

Avantajele francizorului:

- modalitatea relativ rapida de extindere si dezvoltare a sistemului sau de distributie fara efectuarea unor cheltuieli ridicate;

- obtinerea unor venituri ridicate ca urmare a obligativitatii contractale a francizatilor, de a plati o taxa de intrare in sistem si o cota lunara din beneficii francizorului;

- cresterea relativ ridicata a cotei de piata a francizorului in conditiile utilizarii unui capital minim;

- sporirea renumelui marcii si a firmei produselor/serviciilor oferite consumatorilor;

- asigurarea unei informari permanente asupra pietelor locale prin intermediul francizatilor.

Avantajele francizatului:

- recunoasterea marcii de catre clienti, precum si credibilitatea acesteia in fata furnizorilor. Utilizarea unui nume de marca recunoscut confera francizatului garantia identificarii sale cu o anumita calitate a produselor si a serviciilor;

- beneficierea de pregatire si asistenta manageriala adecvata prin intermediul programelor de instruire organizate de francizor;

- distribuirea unor produse si servicii recunoscute si de calitate standard. Prin cumpararea unei francize, francizatul achizitioneaza produse si servicii deja testate pe piata, cu carcateristici tehnico-calitative standard, cunoscute de consumatori si cu o imagine favorabila.

- obtinerea unor avantaje in procesul de aprovizionare. Aprovizionandu-se direct de la francizor, francizatul beneficiaza de avantajele unor produse si servicii de calitate, la preturi competitive. Acest fapt constituie consecinta puterii de cumparare ridicate a francizorului, care se aprovizioneaza de la furnizori in cantitati mari, beneficiind si de bonificatiile acordate de catre acestia.

- beneficiaza de rezultatele progamelor de reclama si publicitate organizate pe piata locala sau nationala. Sarcina organizarii si coordonarii acestor programe revine francizorului, iar finantarea este asigurata corespunzator contractelor de franciza, de catre francizati, prin alocarea unei valori fixe sau procentuale din cifra de afaceri (1-5%).

- drepturi exclusive asupra francizei intr-o anumita zona teritoriala (protectie teritoriala).

- acces la consultanta legala si financiara a francizorului

- perspective de supravietuire si dezvoltare ridicate.

Dezavantajele francizorului:

- afectarea imaginii sale; desi francizorul exercita o serie de controale si instituie numeroase reguli cu privire la mentinerea imaginii sale de catre francizat, acesta nu reuseste intotdeauna sa respecte prevederile contractului de franciza (se datoreaza in principal, existentei unui personal cu pregatire necorespunzatoare).

- obligativitatea acordarii asistentei tehnice si comerciale necesita efectuarea unor eforturi finanicare si umane suplimentare din partea francizorului pe toata durata existentei drepturilor contractuale.

- extinderea pe anumite piete se poate dovedi inoportuna ca urmare a specificului acestora.

Dezavantajele francizatului:

- costul francizei. In comert, redeventele sunt cuprinse intre 2-5 %, iar in domeniul prestarilor de servicii se ridica la 10-20% din cifra de afaceri.

- limitarea independetei francizatului ca urmare a obligativitatii stricte a acestuia de respectare a standardelor de operare si de calitate stabilite de francizor.

- existenta restrictiilor cu privire la sursele de aprovizionare. Francizatul este constrans, de multe ori, sa se aprovizioneze de la francizor sau de la alte surse agreate de acesta, ca o garatie suplimentara a respectarii standardelor de calitate impuse. In ceea ce priveste pretul de vanzare practicat de francizat, acesta poate fi sugerat de francizor, dar nu si impus.

- limitarea gamei de produse comercializate. Francizatul nu poate vinde decat produsele stipulate in contract.

- programe de formare manageriala necorespunzatoare: uneori sunt prea scumpe si uneori nu se tine cont de particularitatile afacerilor in cauza.

- francizatul nu are libertate totala in a vinde franciza: acest proces trebuie aprobat de francizor.

- dificultatea impunerii in practica a aranjamentelor teritoriale exclusive, datorita, in general, legislatiilor existente in zonele de operare ale francizei.

Lanturile voluntare. In economia de piata, unde exista o concurenta crescanda, pe care o fac lanturile corporative, i-a obligat pe detailistii independenti sa se uneasca in diferite tipuri de asociatii. Una dintre aceste asociatii o reprezinta asa zisul „lant voluntar”, care consta intr-o asociere a unor detailisti independenti ce sunt sponsorizati de un angrosist. Detailistii independenti, care constituie lantul voluntar, cumpara cantitati mari de marfuri de la respectivul angrosist si realizeaza activitatea de comercializare in comun. Ca exemplu de asemenea asociatii amintim Alianta Bacanilor Independenti profilata pe bacanii si True Value (Adevarata Valoare), profilata pe articole de fierarie.

Lanturile voluntare vizeaza:

- coordonarea functiilor comertului cu ridicata si cu amanuntul;

- organizarea in comun a activitatilor de cumparare si vanzare a produselor;

- respectarea independentei economice si juridice a fiecarui asociat si adoptarea unui proces managerial si de gestiune a firmelor la o serie de conditii comune.

Asocierea in lanturi voluntare creeaza o serie de avantaje, atat pentru comerciantii angrosisti, cat si pentru detailisti. Dintre avantajele oferite comerciantilor angrosisti, putem enumera: obtinerea unor preturi mai mici, crestera productivitatii muncii, rationalizarea activitatilor desfasurate, asigurarea unor posibilitati de realizare de investitii etc. Comerciantii detailisti au avantajul de a beneficia de cumparare cu preturi mai mici, cresterea sortimentului de produse comercializat, modernizarea magazinelor, garantarea creditelor etc.

Gruparile de cumparare (cooperative) ale detailistilor. Cresterea concurentei in economia de piata i-a incurajat pe multi detailisti sa se asocieze astfel incat sa obtina anumite avantaje de pe urma aprovizionarii si comercializarii produselor de consum. In acest sens, au luat fiinta asa-zisele grupari de cumparare ale detailistilor, care sunt constituite din detailisti independenti ce au in comun activitati de desfacere a marfurilor cu ridicata si realizeaza campanii comune de comercializare si publicitate. Acest sistem de aprovizionare si publicitate se realizeaza astfel incat preturile practicate de acesti detailisti sa fie la nivelul celor practicate de lanturile corporative. Exemplificam in acest sens, grupul elvetian Migros, alcatuit din 12 societati cooperatiste, precum si Co-operative Societies din Marea Britanie care s-a constituit, de asemenea, intr-o grupare de cumparare.Gruparile de cumparare au posibilitatea de a interveni in organizarea procesului de aprovizionare prin stocarea in propriile depozite a marfurilor si apoi sa le livreze detailistilor asociati precum si gruparea de comenzi in vederea transmiterii lor la producator. Ca principiu de functionare a gruparilor de cumparare, putem evidentia posibilitatea fiecarui asociat de a realiza comenzi in avans, precum si exclusivitatea acordata fiecarui asociat pentru un anumit sector evitandu-se in acest fel concurenta intre membrii grupului. De asemenea, este creata libertatea membrilor asociati de a se retrage in orice moment, indiferent de motiv, din asociatia respectiva.

Gruparile de cumparare ale angrosistilor.Reprezinta o forma de asociere a comerciantilor cu ridicata in dorinta de a obtine cele mai bune conditii de cumparare din partea producatorilor, fiind interesati sa livreze cantitati cat mai mari de marfuri la termene si preturi prestabilite. Asocierea angrosistilor in grupari de cumparare contribuie la modernizarea structurilor de distributie, la imbunatatirea sistemului de gestiune a stocurilor, precum si la adoptarea unui management care sa asigure promovarea globala a produselor si o mobilitate la cerintele pietei. In general, aceste grupari sunt asociate in comercializarea produselor nealimentare, destinate publicului sau utilizatorilor industriali.