Instalarea culturilor forestiere prin plantatii - particularitatile plantatiilor si conditii de aplicare

Particularitatile plantatiilor si conditii de aplicare

Plantarea este metoda de impadurire cea mai utilizata pentru instalarea artificiala a vegetatiei lemnoase. Materialul de impadurire il constituie puietii, produsi aproape in exclusivitate in pepiniere, in lucrarile curente de impaduriri din tara noastra, pentru infiintarea de culturi prin plantatii se utilizeaza cel mai des puieti cu radacina nuda (neprotejata). Folosirea puietilor cu radacini protejate (recoltati cu bal de pamant sau crescuti in recipiente), se rezuma deocamdata, numai la conditii stationale extreme si in cazul unor specii mai delicate.

Prin utilizarea puietilor cu tulpini si radacini suficient crescute si cu conformatie normala, culturile forestiere rezultate sunt mai rezistente la adversitati decat cele obtinute prin semanaturi directe. Comparativ cu plantulele, puietii suporta mai usor actiunea negativa a intemperiilor si in special concurenta buruienilor, la care sunt expusi in spatiul aerian (suprateran). Radacinile, cu lungimi de peste 15 cm, chiar la puietii de talie mica, ajunse prin plantare in straturi mai adanci ale solului sunt mai putin expuse la uscaciune excesiva si desosare.

in favoarea plantatiilor pledeaza si faptul ca din aceeasi cantitate de seminte se obtin in pepiniera puieti cu care se pot impaduri suprafete de 10-30 ori mai mari decat prin semanaturi directe. Acest important avantaj trebuie avut in vedere mai cu seama in cazul loturilor de seminte deosebit de valoroase, obtinute din culturi specializate pentru producerea de seminte selectionate si ameliorate genetic (livezi semincere).

Pe de alta parte, pentru unele specii forestiere, plantatiile constituie singura metoda de impadurire aplicabila. Este cazul, in principal, la plopii euramericani si la clonele selectionate de salcie. De asemenea, unele specii forestiere se instaleaza mai usor prin plantatii decat prin semanaturi directe. De exemplu, salcamul reclama la semanare, ca si pentru cresterea viguroasa a plantulelor si puietilor, un sol foarte bine pregatit, care trebuie in permanenta mentinut intr-o buna stare de afanare (prin lucrari de prasit si plivit), conditii greu de asigurat culturilor instalate pe suprafete mari de impadurit, in schimb, plantatiile de salcam sunt mai putin exigente si ofera rezultate incomparabil mai bune decat semanaturile directe, in cele mai variate conditii climato-edafice.

in afara avantajelor incontestabile pe care le au, plantatiile prezinta si o serie de neajunsuri, dintre care unele pot fi agravate printr-o executie necorespunzatoare a lucrarilor aferente.

in general, plantatiile sunt mai costisitoare decat semanaturile directe din cauza procesului tehnologic mai complicat, dar mai ales datorita necesitatii infiintarii de pepiniere pentru producerea materialului de plantat.

in procesul de transplantare, prin executarea mai putin atenta a operatiilor de scos, manipulare, pastrare, plantare etc., puietii pot suferi vatamari de natura mecanica sau fiziologica cu implicatii negative asupra reusitei culturilor si a starii lor generale de vegetatie.

Scosul puietilor cu radacini nude se soldeaza inevitabil cu vatamari mai mari sau mai mici ale sistemului radicelar, prin retezarea sau ruperea radacinilor mai lungi, zdrelirea scoartei acestora, distrugerea perisorilor absorbanti, mai cu seama cand recoltarea puietilor se face in conditiile unui sol uscat, insuficient mobilizat si afanat.

Vatamarea fiziologica a puietilor poate apare dupa recoltare, daca se neglijeaza protejarea radacinilor, acestea pierzandu-si in scurt timp vitalitatea, indeosebi cele fine (prin deshidratare), in masura in care sunt expuse la soare sau vant.

Dupa plantare, indiferent de integritatea morfologica si starea lor fiziologica, puietii traverseaza o perioada in care radacinile incorporate in sol se regenereaza si consolideaza suficient pentru a-si relua activitatea normala. Aceasta perioada critica parcursa de puieti dupa instalare, este mai lunga sau mai scurta, in functie de calitatea materialului plantat, de conditiile stationale ale terenului de impadurit, de insusirile biologice ale speciilor incluse in compozitia de impadurire si de corectitudinea executarii operatiei de plantare. Aceasta perioada de adaptare este cu atat mai lunga cu cat radacinile puietilor au fost mai intens vatamate mecanic si fiziologic si cu cat statiunea este mai uscata, in asemenea conditii, dezechilibrul fiziologic intre absorbtie si transpiratie suportat de puieti este mai accentuat si se prelungeste mai mult timp, procesul conducand si la inregistrarea unui procent ridicat de pierderi.

Consecintele negative ale plantarii pot fi mult diminuate sau chiar inlaturate daca in activitatea practica se cunosc si se respecta o serie de reguli in executarea operatiei de transplantare. De exemplu, pentru evitarea vatamarii radacinilor cu prilejul recoltarii puietilor cu radacina nuda, trebuie acordata o mai mare atentie lucrarilor de formare a puietilor in pepiniera. Prin aplicarea la timp a operatiei de scurtare in sol a radacinilor se obtin puieti cu un sistem radicelar concentrat si bogat fasciculat, care se pot extrage cu usurinta si in totalitate, fara vatamari, in masura in care solul este reavan, bine mobilizat si afanat. Este important ca puietii sa se scoata cu intregul lor sistem radicelar, indeosebi la speciile de rasinoase. Foioasele suporta mai usor unele vatamari ale radacinilor. Uneori, pentru usurarea plantarii, se practica scurtarea radacinilor prea lungi prin toaletare si dupa recoltarea puietilor, de regula inaintea plantarii, in acest caz, in statiuni deficitare in umiditatea sau cand dupa plantare se inregistreaza o perioada de seceta prelungita, apare necesara suprimarea tulpinii prin recepare, pentru atenuarea dezechilibrului dintre absorbtie si transpiratie.

Toaletarea, atunci cand este necesara, trebuie facuta cu atentie, folosind unelte taietoare bine ascutite, pentru evitarea strivirii sau zdrelirii radacinilor.

in momentul plantarii, radacinile puietilor trebuie sa fie sanatoase si in stare umeda. Pentru aceasta, in cuprinsul santierelor de impadurire se amenajeaza in locuri adapostite, cu sol umed, depozite (santuri) in vederea pastrarii puietiior. in unele tari vestice (Suedia, Anglia, S.U.A. etc.), puietii dispusi in recipiente speciale se pastreaza in containere (lazi) frigorifice, in care se asigura conditii de temperatura (2-4°C), umiditate si aerisire pentru conservarea calitatii puietilor. Puietii se transporta in aceste containere la santierele de impadurire, cu ajutorul elicopterului.

De la locurile de depozitare, legaturile sau recipientele cu puieti se ridica treptat pentru plantare, puietii fiind purtati in galeti, cosuri sau ladite, cu radacinile bine impachetate in muschi sau paie umede. Adeseori, inainte de plantare, radacinile puietilor sunt inmuiate intr-un amestec de apa cu pamant, operatie cunoscuta sub denumirea de mocirlire. Prin acest tratament se urmareste realizarea unei aderente cat mai bune intre pamant si radacini, imediat dupa plantare. Mocirlirea are un efect deosebit de favorabil asupra prinderii puietilor insa numai daca acestia se planteaza imediat. Zvantarea stratului de pamant depus pe radacini provoaca scorojirea scoartei si distrugerea perisorilor absorbanti, pojghita tare formata pe radacini impiedecand respiratia si absorbtia apei din sol. in consecinta, asemenea puieti tanjesc mul timp dupa plantare, parte din ei putandu-se chiar usca.

Folosirea in lucrari de impadurire a puietilor cu radacini protejate sau crescuti in diferite recipiente inlatura aproape in totalitate neajunsurile utilizarii puietilor cu radacini nude. Asemenea puieti sunt mai putini afectati de socul de plantare, se adapteaza usor la noile conditii de viata, asigura prelungirea perioadei de instalare, plantarea putandu-se efectua fara riscuri prea mari chiar si dupa intrarea lor in vegetatie.

in functie de exigentele speciilor cultivate, de felul materialului de plantat, de conditiile climato-edafice, de modalitatea de pregatire prealabila a solului si de dotarea tehnica, se alege si se aplica diferentiat procedeul de plantare ce! mai indicat. Principalele procedee de plantare folosite in practica sunt plantarea in gropi si plantarea in despicatura, indiferent de sortimentele de puieti de care se dispune.

Pentru oricare procedeu si varianta de executie, plantarea comporta urmatoarele faze succesive de lucru: executarea unei deschideri in sol cu dimensiuni adecvate celor ale sistemului radicelar al puietilor, balului de pamant sau a recipientului (in cazul puietilor cu radacini protejate); introducerea si asezarea radacinilor in pozitie normala, respectiv a balului cu sau fara recipient (la puietii cu radacini protejate); acoperirea treptata a radacinilor cu pamant afanat, reavan si cat mai bogat in humus, respectiv, umplerea spatiului dintre balul de pamant si peretii gropii; tasarea solului pentru a realiza un contact cat mai strans intre radacini si pamant sau pentru consolidarea balului sau recipientului in solul terenului de impadurit; afanarea stratului superficial de sol din juru! puietilor pentru reducerea pierderilor de apa prin evaporatie. Executarea corecta a acestor faze odata cu respectarea celorlalte reguli amintite anterior, fac ca socul transplantarii sa fie usor suportat de puieti, perioada de adaptare fiind de scurta durata. Puietul transplantat, cu sistemul de radacini refacut si consolidat in sol, ajuns in stare sa se nutreasca normai in noile conditii de viata, se spune ca s-a 'prins'. Prinderea si adaptarea puietilor in urma transplantarii se realizeaza in principal pe seama rezervelor de substante nutritive pe care le contin. Este evidenta importanta care trebuie acordata calitatii si integritatii materialului de plantat in obtinerea de culturi sanatoase si cu o buna reusita.

Datorita multiplelor si importantelor avantaje pe care le are, plantarea reprezinta metoda de instalare artificiala a vegetatiei forestiere cu cea mai larga aplicabilitate in silvicultura noastra, in numeroase situatii in care semanaturile directe sunt de la inceput excluse sau riscante, plantarea ramane singura modalitate de infiintare a culturilor forestiere.

impaduririle in terenurile Inundabile sau degradate prin eroziune, culturile forestiere in aliniamente si spatii verzi, completarile in regenerari naturale etc. nu pot fi executate decat prin plantatii. De asemenea, plantarea este preferata in culturi expuse insolatiei sau fenomenului de desosare, ca si acolo unde acestea sunt amenintate de concurenta vegetatiei ierbacee cu crestere luxurianta, pe soiuri deosebit de fertile. Prin plantatii se obtin intotdeauna rezultate mai bune in regiuni cu climat secetos, unde solul se usuca frecvent pe o adancime care depaseste nivelul semintelor semanate sau a radacinilor formate de plantulele abia rasarite, in terenuri accidentate, instalarea prin plantatii a culturilor se recomanda cu precadere in treimea superioara si inferioara a versantilor. unde reusita impaduririlor prin semanaturi directe poate fi mult afectata ca urmare a spalarii solului sau, dimpotriva, a colmatarii vetrelor. in ambele cazuri, semintele semanate sunt in mare parte incapabile sa germineze, iar daca fenomenul a avut loc, plantulele rezultate nu se pot mentine. Germinarea normala a semintelor si capacitatea de mentinere a plantulelor este amenintata in regiunea montana, in statiuni reci si vantuite, unde impadurirea terenurilor rezultate in urma aplicarii taierilor rase se realizeaza exclusiv prin plantatii.