Stabilirea solutiilor tehnice de instalare a culturilor forestiere

STABILIREA SOLUTIILOR TEHNICE DE INSTALARE A CULTURILOR FORESTIERE

1. STABILIREA INTERVENTIILOR ARTIFICIALE PE CATEGORII DE LUCRARI DE IMPADURIRI

In cadrul UP V Munteni se va interveni cu urmatoarele categorii de lucrari de impadurire ;

1. Impaduriri propriu – zise – atunci cand instalarea culturilor forestiere se face pe o suprafata pe care padurea nu a existat sau de pe care aceasta a fost indepartata o perioada indelungata ( poieni, goluri din fondul forestier ). Asemenea lucrari se executa pe terenuri din categoria A.

2. Refaceri – presupun instalarea vegetatiei forestiere pe cale artificiala pe terenuri ocupate in prezent de arborete cu productivitatea scazuta, avand stare nesatisfacatoare de vegetatie ca urmare a degradarii consistentei, corelata frecvent si cu regenerarea pe cale vegetativa in mod repetat. Asemenea arborete sunt constituite, de regula, din specii valoroase, potentialul lor biologic in ce priveste productia de biomasa fiind insa limitat de starea lor lanceda de vegetatie. Particularitatile acestor lucrari de impadurire constau in mentinerea compozitiei actuale, atunci cand se are in vedere constituirea noilor culturi si instalarea lor in conditii edafice ameliorate, prin adoptarea de tehnologii adecvate de pregatire anticipata a solului. Lucrarile de regenerare se executa pe terenuri incadrate in categoria B.

Substituiri – presupun reinstalarea vegetatiei forestiere pe terenuri ocupate de arborete cu valoare economica scazuta, avand origine naturala, alcatuite insa din specii cu potential biologic redus in ceea ce priveste productia de biomasa ( arborete derivate ) sau de origine artificiala, instalate in statiuni putin satisfacatoare cerintelor ecologice ale speciilor componente. Particularitatea esentiala a acestei categorii de lucrari de impaduriri consta in faptul ca prin interventie se schimba compozitia arboretelor existente, urmarindu – se, de regula, realizarea de culturi cu structuri compozitionale identice sau apropiate arboretelor apartinand tipurilor natural fundamentale de padure. Astfel de lucrari se aplica pe terenuri din categoria B.

4. Completari – sunt lucrari de impaduriri ce se executa in culturi tinere ( semintis – desis ), rezultate din regenerari partiale, naturale sau artificiale, vizand instalarea vegetatiei forestiere in golurile ramase in cuprinsul terenului de regenerat, pentru scurtarea perioadei de inchidere generalizata a masivului, prilej cu care se urmareste imbogatirea specifica a compozitiei viitoarelor culturi forestiere. Asemenea lucrari se executa pe terenuri incadrate in categoria C.

5. Ameliorari – sunt lucrari de impadurit cu caracter partial ce se executa pe terenuri ocupate cu arborete de regula tinere, aflate in fazele de dezvoltare nuielis – codrisor, cu consistenta subnormala, incapabile sa – si refaca natural consistenta optima, cu soluri intelenite sau pe cale de intelenire, cu stare de vegetatie mai mult sau mai putin satisfacatoare si cu tendinte de inrautatire a acesteia odata cu inaintarea lor in varsta. Pentru redresarea lor, in astfel de arborete se urmareste instalarea vegetatiei forestiere in golurile existente, folosind, pe cat posibil, specii locale valoroase.

Pe baza analizei conditiilor stationale si de vegetatie, prezentate in capitolelel 1 si 2, s – a stabilit natura lucrarilor de impaduriri pentru fiecare u.c.f., in stransa corelatie cu categoria de teren de impadurit in care se vor instala.

Solutiile tehnice adoptate pe u.c.f. – uri sunt prezentate sintetic in tabelul nr. 28 si sunt inregistrate si in fisele u.c.f. – urilor.

Tabelul nr. 28

MEMORIU JUSTIFICATIV

In adoptarea solutiilor tehnice de impadurire am procedat astfel :

- in cazul u.c.f. – urilor 57C, 61D, 65H si 67B, fiind vorba de terenuri goale, poieni din cadrul fondului forestier, am adoptat lucrarile de impaduriri propriu – zise, care se vor executa dupa o pregatire corespunzatoare a solului;

- in cazul u.c.f. – urilor, 49H, si 52A, am adoptat lucrari de refacere, deoarece in aceste u.c.f. – uri se afla arborete la varsta exploatabilitatii si care prezinta o uscare a accentuata ;

- in u.a. 51E si 61B s – au adoptat lucrari de ameliorare a consistentei si compozitiei in arborete de Frasin si , plop euroamerican.

- in u.a. 57B, fiind vorba de un plopis de 1 an cu consistenta 0,6 s – au adoptat lucrari de completare;

- in u.a. 67D avem de – a face cu un corcodus pur, tanar ( 5 ani ), cu goluri in arboret, v-om interveni cu o lucrare de completare.

2. ALEGEREA SPECIILOR PENTRU IMPADURIRE SI JUSTIFICAREA LOR SILVO – ECONOMICA

Pentru folosirea cat mai rationala a potentialului productiv al fondului forestier este necesar ca, pe fiecare suprafata destinata impaduririi sa se instaleze vegetatia lemnoasa cea mai corespunzatoare in raport cu factorii stationali locali si cu cerintele silvo – economice.

Astazi, cand padurea este obligata sa produca lemn cat mai mult si de cat mai buna calitate, silvicultura trebuie sa actioneze ca o veritabila latura a economiei nationale, renuntand la caracterul ei pur ecologic care, in general, face abstractie de cerintele economice. In acest sens, se cauta prin toate mijloacele – biologice si tehnice – sa se dea si acestei activitati un caracter economic mai pronuntat. O silvicultura orientata economic presupune, printre altele, refacerea compozitiei arboretelor pe baza cunoasterii detailate a conditiilor stationale si a ecologiei speciilor de valoare, reclamate de obiectivele urmarite.

Intrucat ansamblul conditiilor fizico – geografice si de vegetatie forestiera constituie un indicator pretios al caracteristicilor ecologice, la alegerea speciilor se va tine seama, in primul rand, de incadrarea terenurilor de impadurit in marile unitati de relief si etajele naturale de vegetatie.

Pentru nevoile practicii, in cadrul etajelor de vegetatie s – au diferentiat ansambluri de statiuni – vegetatie, reprezentand grupe de tipuri de statiuni si de paduri echivalente, denumite conventional “ grupe ecologice “.

La constituirea grupelor ecologice s – au avut in vedere conditiile de sol, regim hidrologic, conditii caracterizate printr – un inalt grad de omogenitate, care sa permita aplicarea acelorasi masuri silvotehnice de impadurire.

Este necesar de retinut ca, in statiuni cu potential productiv ridicat, orice specie potrivita, daca este bine aleasa si condusa, poate asigura productii calitativ si cantitativ superioare. Dimpotriva, in statiuni forestiere de bonitate redusa, sunt mai putine speciile care pot vegeta satisfacator, fiind necesare, adeseori, interventii prealabile cu masuri de ameliorare prin fertilizarea solului pentru a inlesni alegerea unor specii mai valoroase. In caz contrar, prin alegerea speciilor, accentul va fi pus pe cantitatea productiei de lemn si nu pe calitatea ei.

Indiferent de statiunea in care se instaleaza cultura forestiera, este mai avantajos din punct de vedere silvicultural si economic daca, prin alegerea speciilor, se pot realiza arborete amestecate. In general, cu cat amestecul este mai complex, cu atat arboretul este mai valoros. In arborete amestecate se obtin, pe de o parte, productii de lemn intr – o sortimentatie bogata si variata, iar pe de alta parte, se asigura conditii optime de vegetatie. Datorita exigentelor diferite, speciile asociate in comunitatea de viata a culturii forestiere pot utiliza in mai mare masura spatiul de nutritie supra – si subteran, asigurand in acelasi timp protectia si ameliorarea necesara solului.

La alegerea speciilor ce vor fi instalate artificial s – au avut in vedere urmatoarele aspecte :

- promovarea cu precadere a speciilor locale de valoare economica ridicata si repede crescatoare, in statiunile de bonitate mijlocie si superioare;

- folosirea speciilor principale, in primul rand, in arealul natural de raspandire;

- evitarea introducerii unor specii mai delicate pe unele terenuri in care se semnaleaza existenta unor factori limitativi ( de exemplu : soluri neevoluate);

- introducerea speciilor secundare, in masura in care regenerarea lor naturala nu este asigurata si exista pericolul intelenirii solului;

- utilizarea in proportie mai mare a speciilor lemnoase arborescente producatoare de seminte sau fructe preferate de vanat, comestibile sau care pot furniza si alte materii prime valorificabile.

Indiferent de functia principala atribuita padurii ( de productie sau de protectie ), in alegerea speciilor, armonizarea cerintelor ecologice ale plantelor lemnoase cu conditiile stationale se poate asigura utilizand indicatiile oferite fie de tipul de padure, fie de tipul de statiune. In cazul speciilor autohtone, provenienta locala este intotdeauna preferata, deoarece vegeteaza in conditii optime si valorifica mai bine potentialul productiv al statiunii.

Tinand cont de toate aspectele mentionate anterior, pentru realizarea lucrarilor de impaduriri s - au ales urmatoarele specii :

stejarul pedunculat ( Quercus robur );

stejarul pufos ( Quercus pubescens );

stejarul brumariu ( Quercus pedunculiflora );

ciresul ( Prunus avium );

frasin (Fraxinus excelsior)

jugastrul ( Acer campestre );

salcamul ( Robinia pseudoacacia );

gladita ( Gleditsia triacanthos ).

corcodus (Prunus cerasifera)

plop (Populus x)

Stejarul pedunculat

Desi nu este o specie repede crescatoare, stejarul este important prin valoarea lemnului produs, iar in conditii favorabile de vegetatie asigura, totusi productii mari. Calitatea lemnului poate fi considerata exceptionala. Lemnul de stejar este rezistent si trainic, apt pentru multiple si variate utilizari superioare, cum ar fi furnire, placaje, parchete, mobila, doage, constructii civile si hidro tehnice. De retinut ca valoarea lemnului este cu atat mai mare, cu cat dimensiunile si respectiv varstele arborilor sunt mai mari.

Datorita gospodaririi nechibzuite din trecut, padurile de stejari au suferit cel mai mult. Lemnul de stejar fiind foarte cautat, iar padurile cu aceasta specie gasindu – se in locuri usor accesibile, au fost secatuite prin exploatari nerationale si numeroase delicte. Cu exceptia unor suprafete restranse, padurile de stejar au in prezent o productivitate mult sub nivelul potentialului productiv al statiunilor pe care le ocupa. De aceea sunt necesare interventii care sa modifice structura lor actuala, sporindu – le capacitatea de productie. In mod deosebit se impune introducerea si extinderea stejarului in tipurile de padure derivate din sleau de campie, stejarul fiind introdus in lunci, in locurile de unde a fost eliminat.

Indiferent de statiune, pentru realizarea si mentinerea conditiilor optime de vegetatie, se vor evita monoculturile de cvercinee. Alaturi de acestea se vor introduce specii principale de amestec si specii de ajutor.

Stejarii se inmultesc generativ plecand de la samanta, fructifica in masiv la 50 – 70 ani, iar periodicitatea fructificatiei este de 3 – 8 ani, in unele cazuri si mai mult. Puietii in pepiniera cresc normal la o desime de 20 – 25 exemplare la metrul liniar.

Stejarul poate fi instalat cu bune rezultate atat prin semanaturi directe cat si prin plantatii. Important este ca solul sa fie receptiv, bine afanat pe adancime cat mai mare. Mobilizarea adanca si afanarea solului se impune cu precadere in regiunile de campie mai secetoase. In terenuri descoperite din regiunile de campie o protectie laterala, cel putin a puietilor proveniti din semanaturi directe, este intotdeauna oportuna, adeseori recurgandu – la folosirea culturilor intercalate de porumb.

Stejarul pufos si stejarul brumariu

Aceste doua specii au fost alese a fi instalate desi nu au un nivel de productivitate si o calitate a lemnului la fel de mare ca a stejarului pedunculat, deoarece ele se potrivesc si se adapteaza cel mai bine conditiilor climatice specifice silvostepei.

Daca introducerea acestor stejari xerofiti in culturile forestiere se face cu atentie si respectand toate etapele de pregatire a terenului si a solului, daca aceste culturi sunt ingrijite corespunzator pana la varsta exploatabilitatii, se pot obtine rezultate satisfacatoare si chiar bune, atat din punct de vedere silvicultural cat si economic.

Stejarii pufosi si brumarii sunt preferati a fi introdusi in silvostepa deoarece sunt specii caracteristice tinuturilor cu multa caldura, rezistente la uscaciune.

Stejarul brumariu prefera solurile moderat pana la puternic decarbonate, formate pe nisipuri loessoide, loess, uscat – reavene, cum sunt cernoziomurile levigate. Evita solurile podzolice, lutoase si argiloase si nu suporta excesul de umiditate.

Stejarul pufos se poate instala si pe coaste pietroase sau nisipoase, pe cernoziomuri slab levigate, supuse insolatiei puternice si deficitului de umiditate accentuat.

Importanta celor doi stejari xerofiti este mai ales de ordin silvoprotectiv, reprezentand adeseori singura sau printre putinele solutii de instalare a vegetatiei in regiuni deficitare in precipitatii, in statiuni cu insolatie puternica, cum este si regiunea de silvostepa din care face parte UP V Munteni.

Ciresul

A fost ales deoarece produce un lemn de culoare rosie – bruna, stralucitoare, ce se poate lustrui frumos si valorifica superior la fabricarea mobilei, confectionarea instrumentelor muzicale si obiectelor de sculptura. Fructele sale comestibile sunt folositoare in industria alimentatiei, la prepararea dulceturilor si a compoturilor. Data fiind importanta sa forestiera si indeosebi valoarea ridicata a lemnului produs, se recomanda cultivarea ciresului ca specie principala de amestec.

Fructele de cires se recolteaza vara; dupa cules, ciresele se pun la macerat, apoi samburii se separa de partea carnoasa, prin frecare si spalare. In vederea semanarii lor in pepiniera, semintele se stratifica timp de 40 zile in nisip umed la temperaturi de 5 – 7 grade. Semintele se seamana toamna si primavara; puietii de cires cresc repede, ajungand apti de plantat la 1 – 2 ani.

ANALIZA: Daunatorii ciresului si visinului ANALIZA: Pomicultura ecologica - fertilizarea solului – organica si minerala

Salcamul

Originar din America de Nord, este o specie repede crescatoare, foarte raspandit in fara arealului, datorita cresterii rapide inca din primii ani, plasticitatii ridicate si usurintei de cultura, cat si datorita calitatii superioare si lemnului produs.

Lemnul sau este dens, elastic si durabil, rivalizand cu cel de stejar. Are multiple utilizari gospodaresti si industriale, indeosebi ca stalpi de mina si telecomunicatii, araci, parchete si chiar mobila. Florile sale sunt melifere de prim rang.

Desi multa vreme a fost considerat specie rustica, in realitate este o specie pretentioasa fata de clima si sol. Daca uneori vegeteaza mai bine pe soluri sarace, acest fapt se datoreaza sistemului sau de inradacinare foarte dezvoltat si capabil sa exploreze un volum mare de sol.

Vegeteaza viguros si asigura productii importante cand este cultivat in regiuni cu multa caldura estivala si un sezon lung de vegetatie, in statiuni cu soluri usoare, nisipoase pana la lutoase, fara exces de apa. Foarte important pentru reusita culturilor de salcami este starea buna de afanare si aerisire a solului.

Plasticitatea salcamului, rapiditatea de crestere si calitatea lemnului il recomanda pentru folosirea sa in statiuni extreme sau alterate de factorul antropic. Se recomanda si pentru ameliorarea unor terenuri degradate prin eroziune si substituirea unor arborete slab productive.

Pentru instalarea culturilor de salcam se impune pregatirea terenului prin lucrarea solului pe toata suprafata. Aceasta pregatire este cu atat mai necesara, cu cat regiunea este mai secetoasa si mai expusa inierbarii.

ALCATUIREA COMPOZITIILOR DE REGENERARE SI STABILIREA COMPOZITIEI DE IMPADURIRE

Indiferent de modalitatea de instalare a tinerei generatii, pe cale naturala sau artificiala, pe fiecare teren de impadurire se urmareste intemeierea de asociatii forestiere cu o structura specifica,capabila sa valorifice cat mai complet potentialul productiv stational.

Compozitia de regenerare reprezinta cultura pe specii a noii asociatii forestiere, considerata optima in raport cu aptitudinile statiunii si cu functiile atribuite culturii. Se stabileste la nivelul fiecarei u.c.f., inainte de inlaturarea arboretelor existente, urmarindu – se obtinerea ei pe cale naturala, prin adoptarea si aplicarea unor tratamente adecvate particularitatilor ecologice ale speciilor care intra in compozitia arboretelor respective.

In cazul arboretelor degradate, cu consistenta redusa, cat si in cazul arboretelor derivate, compozitia de regenerare nu se poate realiza pe cale naturala, ci numai prin interventii artificiale cu lucrari de impaduriri. Interventia artificiala este unica modalitate de impadurire pentru terenurile lipsite de padure din fondul forestier precum si din afara fondului forestier. In asemenea situatii numai conventional se accepta notiunea de compozitie de regenerare, pentru a defini structura pe specii a culturilor forestiere ce vor fi instalate exclusiv pe cale artificiala.

Compozitia de impadurire nominalizeaza speciile si precizeaza ponderea lor de participare, in procente, in interventiile de instalare a culturilor forestiere.

In cazul in care interventia artificiala presupune parcurgerea integrala a terenului cu lucrari de impaduriri, formula de impadurire va fi identica cu compozitia de regenerare. Pentru stabilirea sortimentului de specii se identifica mai intai grupa ecologica in care se incadreaza fiecare u.c.f., care se va face in functie de tipul natural fundamental de padure, iar in masura in care acesta nu se gaseste, se va recurge la tipuri de statiuni.

Solutiile tehnice adoptate pentru stabilirea compozitiei de regenerare, respectiv de impadurire, sunt prezentate sintetic in tabelul nr. 29.

Tabelul nr. 29

MEMORIU JUSTIFICATIV

La adoptarea compozitiilor de regenerare am tinut cont, in primul rand, de grupa ecologica in care s – a incadrat fiecare u.c.f.. Apoi, analizand conditiile locale ale fiecarei suprafete, am stabilit numarul de specii din compozitia de regenerare si daca este sau nu nevoie de specii arbustive pentru protejarea solului. Am adoptat specii mai putine pentru suprafete mai mici si un sortiment mai bogat de specii pentru suprafete mai mari ( 57C, 67B, ). Tinand cont ca in proportie de peste 60 % au fost adoptate specii de cvercinee pentru realizarea lucrarilor de impadurire, in parcelele cu suprafete mai mari, care nu pot fi protejate in totalitate de arboretele vecine, se vor folosi specii ajutatoare de arbusti, cum ar fi: salba moale, scumpia, paducelul, etc. Arbustii contribuie la protejarea solului, evitarea inierbarii puternice si a intelenirii acestuia.

Inca un aspect care trebuie mentionat este acela ca, dat fiind faptul ca suprafetele de impadurit se parcurg integral cu lucrari de acest gen, compozitia de impadurire este aceeasi cu compozitia de regenerare.

4. METODE SI PROCEDEE DE IMPADURIRE

Tinand cont de particularitatile biologice ale speciilor din compozitia de impadurire, de conditiile fitoclimatice specifice zonei de silvostepa si de caracteristicile solului, in vederea realizarii lucrarilor de impaduriri s – a adoptat, ca metoda de impadurire pe toata suprafata UP V Munteni, plantarea in gropi normale.

Acest mod de impadurire este foarte des utilizat, foloseste puieti cu radacina nuda si are multe avantaje de ordin tehnic. In primul rand, saparea unor gropi, de forme si marimi considerabile, inlesneste asezarea radacinilor intr – o pozitie cat mai apropiata de cea normala si acoperirea cu pamant ales, oferind astfel puietilor cele mai favorabile conditii de prindere si crestere ulterioara. In al doilea rand, acest procedeu se poate aplica in cele mai variate conditii de teren. In gropi, puietii pot fi plantati in soluri nepregatite, compacte, degradate, inierbate sau expuse inierbarii. Trebuie mentionat ca se planteaza in gropi toate categoriile de puieti ( de talie mica sau mare ).

Materialul de impadurit este constituit din puieti de sortimentatie diferita, produsi in pepiniera. Puietii speciilor folosite trebuie sa aiba urmatoarele varste maxime si diametre minime la colet, in momentul cand sunt apti de plantat:

- stejar varsta = 2 ani, diametrul = 6 mm;

- salcam varsta = 2 ani diametrul = 6 mm;

-jugastru varsta = 2 ani diametrul = 7 mm;

Pentru puietii de talie mica, folositi la lucrarile de impadurire,se recurge la gropi de forma cubica, cu latura de 40 cm in soluri grele si mijlocii, respectiv 30 cm in soluri cu textura mai usoara.

In tabelul nr. 30 sunt prezentate solutiile tehnice de instalare a culturilor, adoptate pe u.c.f. – uri.

Tabelul nr. 30

5. SCHEME DE IMPADURIRE

Schema de impadurire trebuie sa rezolve trei aspecte : modul de asociere si amplasare a speciilor pe suprafata de impadurit, dispozitivul de instalare si desimea initiala a culturilor.

Modul de asociere a speciilor – trebuie rezolvata aceasta problema deoarece in UP V Munteni se instaleaza numai culturi amestecate. Acest aspect se solutioneaza luand in considerare rolul atribuit speciilor din compozitia de impadurire si tinand seama de insusirile biologice ale speciilor asociate, de variatia conditiilor microstationale si de aspectele economice.

Pentru evitarea efectului negativ al concurentei interspecifice, speciile principale se asociaza grupat. Speciile secundare si cele pentru amelorarea si protectia solului se asociaza intim cu speciile principale.

Asocierea speciilor principale se va realiza in biogrupe si in benzi. Marimea unei biogrupe sau latimea unei benzi, in care se instaleaza una sau alta din speciile principale de amestec se stabileste in functie de particularitatile lor bioecologice. Se vor realiza astfel asocieri in buchete – cu suprafete de 20 si 100 m² – si in benzi.

Asocierea in benzi alcatuite din randuri continue ale speciilor principale se adopta pe terenuri relativ plane si orizontale sau putin inclinate, cu variatii microstationale reduse, si datorita faptului ca ne aflam in zona de campie. In aceste cazuri, speciile secundare si arbustive se introduc in randuri singulare, flancand randurile sau benzile alcatuite din speciile principale.

Asocierea in buchete se adopta in conditii de relief cu denivelari si mai cu seama accidentat, cu variatii microstationale pronuntate. Acest mod de asociere ofera posibilitatea ca fiecare specie sa fie amplasata pe terenul de impadurit in microstatiunile cele mai prielnice particularitatilor ei ecologice, asigurandu – se astfel valorificarea superioara a potentialului productiv stational.

Dispozitivul de instalare – reda prin distante, locul de amplasare pe teren a materialului de impadurire, apartinand speciilor din compozitia adoptata.

Daca terenul de impadurit este lipsit de vegetatie lemnoasa si de obstacole( cioate, etc. ) se vor adopta dispozitive regulate in forma de patrat, dar si de paralelogram, dat fiind faptul ca ne aflam in zona de silvostepa.

Dispozitivele regulate s – au adoptat in scopul evitarii declansarii fenomenului de eroziune accelerata a solului.

Desimea de instalare a culturilor – se exprima prin numarul de puieti la unitatea de suprafata. In cazul de fata se realizeaza prin respectarea in executarea lucrarilor a dispozitivului de instalare adoptat.

Solutiile, pe u.c.f. – uri, cu elementele necesare intocmirii schemelor de impadurire, sunt prezentate sintetic in tabelul nr. 31.

Tabelul nr. 31

MEMORIU JUSTIFICATIV

Avand in vedere ca ne situam in zona de silvostepa, am adoptat asocierea in benzi in cazul u.c.f. – urilor cu terenuri plane si fara inclinari sau cu inclinari sub 10^o.

Am ales aceste modalitati de asociere a speciilor pentru a asigura o valorificare cat mai mare a potentialului productiv stational.

6. PREGATIREA TERENULUI SI A SOLULUI

Lucrarile de pregatire a terenului urmaresc sa asigure culturilor forestiere, inca de la infiintare, conditii de vegetatie cat mai bune. Cunoscand faptul ca vegetatia forestiera, pe orice teren de impadurit, este fundamental conditionata de factorul edafic, accentul urmeaza sa fie pus in mod prioritar pe lucrarile de pregatire a solului si a terenului – inlaturarea cioatelor si a resturilor de exploatare, stabilizarea terenurilor expuse alunecarii, etc.

Lucrarea de pregatire a solului adoptata pentru situatia de fata se executa pe toata suprafata.

Lucrarea solului pe toata suprafata, in vederea instalarii culturilor forestiere, este folosita deoarece terenul este intelenit si se asigura, astfel, desfundarea mecanizata, prin aratura. Lucrarea solului prin desfundare pe toata suprafata mareste capacitatea de infiltrare si inmagazinare a apei, asigura aeratia in adancime si intensifica activitatea microorganismelor. Ingroparea adanca, prin desfundare, a stratului de la suprafata, duce la curatirea solului de buruieni.

Atunci cand trebuie sa se asigure permanenta padurii sau introducerea unor specii care necesita obligatoriu protectie in primii ani de la instalare – cazul concret al cvercineelor – instalarea acestora pe intreaga suprafata sau in ochiuri se face sub adapostul arboretului existent, care are o consistenta redusa sau a carui consistenta se va diminua la 0,4 – 0,5 prin extragerea unor arbori din suprafata planificata pentru impadurire.

In masura in care se recurge la infiintarea noilor culturi sub adapost, taierea definitiva, de punere in lumina a culturilor se aplica diferentiat, in functie de particularitatile biologice ale speciilor adoptate.

Solutiile tehnice de pregatire a terenului si a solului sunt redate sintetic in tabelul nr. 32.

Tabelul nr. 32

MEMORIU JUSTIFICATIV

Date fiind conditiile climato – edafice de silvostepa, s – a adoptat lucrarea terenului si a solului pe intreaga suprafata, pentru a mari capacitatea de infiltrare si inmagazinare a apei si pentru a asigura o buna aeratie in adancime. Exceptie fac u.c.f. – urile 57C, 61D, 65H si 67B care nu necesita lucrari de pregatire a terenului deoarece pe aceste terenuri nu exista vegetatie forestiera ( poieni ).

7. MATERIALUL DE IMPADURIRE

Reusita lucrarilor de impadurire este conditionata in mare masura de calitatea materialului de impadurire. Stiut fiind faptul ca pentru realizarea lucrarilor de impadurire se vor folosi numai puieti, se va urmari respectarea STAS 1347 – 1989.

Recoltarea materialului de plantat cuprinde ansamblul operatiunilor tehnice cu care se incheie procesul tehnologic al productiei puietilor in pepiniera. La recoltare, puietii se scot cu intregul sistem de radacini din solul in care au crescut, iar in continuare sunt supusi operatiilor succesive de inventariere prin numarare – sortare, de pastrare, ambalare si transport. Recoltarea se executa atunci cand puietii dintr – un lot de cultura devin apti de plantat, capabili sa se prinda si sa se adapteze la noile conditii de viata oferite.

Din campul de cultura al pepinierei, puietii se scot primavara sau toamna, cand se gasesc in repaus vegetativ si suporta mai usor toate operatiile legate de aceasta lucrare. Date fiind avantajele multiple ale plantatiilor de primavara se intelege ca si scosul puietilor in acest anotimp este preferat.

Toamna, scoaterea puietilor poate incepe atunci cand temperaturile medii diurne coboara la valori care determina starea de repaus a tulpinii, pusa in evidenta, la foioase, prin caderea frunzelor.

Primavara, puietii se scot inainte de intrarea in vegetatie, indata ce solul este suficient de zvantat pentru a permite executarea acestei operatii.

La scosul puietilor de talie mica, radacinile se extrag in intregime din pamant, cu cea mai mare atentie pentru a evita orice vatamare mecanica. Este bine daca scosul puietilor se executa dupa o ploaie sau dupa udare artificiala.

Dupa scos, puietii sunt grupati pe categorii de calitate dupa dimensiuni, varsta si aspect general. La puietii de talie mica, caracteristicile dimensionale care se iau inconsiderare la scoatere sunt diametrul la colet, lungimea tulpinii si a radacinii. Alte conditii tehnice de calitate sunt : radacina trebuie sa fie bine dezvoltata, stufoasa, cu lungimea minima de 15 – 20 cm; tulpina sa fie lignificata, dreapta, mugurii normal dezvoltati, sanatosi, neporniti.

Pastrarea puietilor se face in conditii ferite de uscaciune, exces de umiditate, temperaturi ridicate sau ger. Aceste conditii se pot asigura la sant sau in depozite special pregatite. In situatia de fata se va adopta pastrarea la sant, datorita accesibilitatii ei si a rezultatelor destul de bune pe care le ofera.

Puietii se tarnsporta de la pepiniera la santierele de impadurire cu foarte multa grija, pentru a evita deprecierea lor prin vatamere mecanica sau fiziologica. In timpul transportului puietii pot suferi in primul rand de uscaciune, asfixiere sau incingere, iar pe vreme friguroasa de inghet; deshidratarea constituie totusi pericolul cel mai de temut. De aceea radacinile, fiind cele mai sesibile si mai expuse, se impacheteaza in muschi sau paie in stare umeda. Este bine ca transportul sa se faca pe vreme noroasa sau in timpul noptii.

Necesrul de material de impadurire este prezentat sintetic in tabelul nr. 3

Tabelul nr. 33

In concluzie, necesarul de puieti pe specii este:

- stejar brumariu = 15900 puieti;

- stejar pedunculat = 5100 puieti;

- cires = 2850 puieti;

- jugastru = 1700 puieti;

- salcam = 69400 puieti;

- gladita = 2000 puieti;

- arbusti = 950puieti.

-plop euro-american = 11500 puieti; 

-frasin =1000 puieti

-corcodus=3000 puieti

8. EPOCA DE INSTALARE A CULTURILOR SI TEHNICA DE EXECUTIE

Plantarea puietilor cu radacini neprotejate poate fi facuta numai in timpul repausului vegetativ, toamna dupa caderea frunzelor sau primavara pana la desfacerea mugurilor, evitand perioada de iarna, cand solul este inghetat sau acoperit de zapada.

Plantarea de toamna este bine sa fie executata cat mai devreme posibil, indata dupa intrarea puietilor in repaus vegetativ. In timpul perioadei lungi care separa plantarea facuta toamna de pornirea vegetatiei, precipitatiile taseaza solul, desavarsind contactul strans intre pamant si radacini, asigurand astfel puietilor cele mai bune conditii de prindere si crestere. Totusi, plantatiile executate toamna au dezavantajul ca peste iarna, din cauza posibilelor alternante dintre inghet si dezghet, puietii sunt usor desosati. Pe solurile cu textura usoara si bine afanate, desosarea poate ajunge pana la expulzarea puietului. In cazul de fata, fiind vorba de silvostepa, partile aeriene ale puietilor transpira intens sub actiunea vantului si a razelor solare, in timp ce solul inghetat impiedica absorbtia apei de catre radacini, producand o puternica seceta fiziologica, deosebit de periculoasa in viata plantelor.

Plantatiile de primavara prezinta mai multe avantaje, cu conditia sa fie executate din timp. Plantatiile trebuie sa inceapa imediat dupa topirea zapezii si zvantarea solului – in mustul zapezii. Umiditatea din sol, rezultata din topirea lenta a zapezii faciliteaza contactul strans intre pamant si radacini, asigurand consolidarea puietului si intrarea lui curand intr – o activitate fiziologica normala.

Instalarea puietilor se face prin plantarea lor in gropi. Gropile de plantat, prin sapare, pot capata o forma prismatica sau cilindrica; dimensiunile lor se stabilesc in functie de marimea si forma radacinilor, talia puietilor, natura terenului si a solului. Important este ca volumul gropilor sa permita asezarea radacinilor intr – o pozitie cat mai normala. Deschiderea gropilor trebuie sa inlesneasca pozitionarea nefortata a radacinilor, fara indoirea lor.

Pentru puietii de talie mica se recurge la gropi de forma cubica, cu latura de 40 cm in soluri grele si mijlocii, respectiv de 30 cm in soluri cu textura mai usoara.

Indiferent de locul unde se executa plantarea si se sapa gropile, se cauta ca pamantul bogat in humus si structurat, din straturile de la suprafata solului sa fie asezat separat pentru a servi la acoperirea radacinilor. Acest lucru este posibil cand gropile sunt executate manual.

La saparea manuala a gropilor se foloseste cazmaua, sapa forestiera sau tarnacopul. In conditii grele de teren, formatia de lucru este alcatuita din doi sapatori si un plantator. Operatiunea se executa greu si este costisitoare – intr – o zi de lucru revin unui muncitor, in medie, 150 puieti plantati. In cazul unor soluri profunde se pot folosi cu succes burghiurile de sapat gropi. Acestea pot fi actionate manual sau mecanic. Un interes deosebit prezinta motoburghiile, cu ajutorul carora se sapa intr – o ora 50 – 120 gropi de forma cilindrica, cu diametre de 40 – 120 cm si adancimea dupa nevoie.

Dupa saparea manuala sau mecanizata a gropilor se procedeaza la plantarea propriu – zisa a puietilor. La plantare, puietul se incorporeaza in sol pana la 2 – 3 cm deasupra coletului,astfel incat, prin tasarea ulterioara a pamantului, radacinile sa nu ramana descoperite.