Comunicarea nonverbala - in cautarea unei definitii a comunicarii nonverbale, functiile comunicarii nonverbale, axiomele comunicarii nonverbale, disfunctiile comunicarii nonverbale

Introducere

Vom intelege prin “comunicare” orice transmitere a informatiilor, ideilor si emotiilor de la o entitate sociala (persoana, grup uman, colectivitate) la alta prin intermediul mesajelor. Comunicarea poate fi verbala, cand informatia este transmisa prin limbajul articulat (oral sau scris), sau nonverbala, cand nu folosim acest limbaj.

Termenul de “comunicare nonverbala” are o sfera mai larga decat cel de “comportament nonverbal”, care designeaza modificarea intentionata sau neintentionata a pozitiei corpului unei persoane in raport cu un sistem de repere spatiale sau schimbarea pozitiei componentelor corporale ale acestuia (cap, trunchi, membre etc.) in raport cu un sistem de axe rectangulare, in afara actiunii directe a altor persoane prin producerea sau limitarea fortata a miscarilor corporale sau prin deplasarea in spatiu a respectivelor persoane fara acordul acestora. Ca si comunicarea verbala, comunicarea  nonverbala poate fi modelata in termenii de emitator, receptor, mesaj, canal de comunicare, efect, feedback si context al actelor de comunicare. “Emitatorul” este sursa mesajelor; “receptorul” este destinatarul. “Mesajul” are o semnificatie ce este “codificata” de catre emitator si “decodificata” de catre receptor.

Problema abilitatii de decodificare a mesajelor nonverbale a concentrat atentia multor cercetatori. C. Lancelot si S. Nowicki au gasit ca o data cu cresterea in varsta se obtin rezultate mai bune in decodificarea mesajelor transmise de postura si gesturi, dar varsta receptorului nu influenteaza performanta in decodificarea expresiilor faciale. Cercetarile conduse de Judith A. Hall au relevat ca femeile decodifica mai exact mesajele nonverbale, indiferent de varsta si sexul emitatorului. Pana acum nu s-au formulat insa explicatii teoretice privind aparitia acestor diferente. Au fost avansate doar ipoteze privind influenta culturii si a socializarii: femeile, avand un status social mai scazut comparativ cu barbatii, sunt incurajate inca din copilarie sa dea atentie mesajelor nonverbale. De remarcat ca superioritatea femeilor in decodificarea mesajelor nonverbale este specializata, fiind evidenta doar in legatura cu comunicarea vizuala, nu si in ceea ce priveste paralimbajul, domeniu in care barb atii dau dovada de aptitudini superioare.

IN CAUTAREA UNEI DEFINITII A COMUNICARII NONVERBALE

Intrebarea ’’Ce este comunicarea nonverbala?’’ nu este gratuita, chiar daca unora li s-ar parea naiva. In fond, toata lumea isi da seama ca ’’nonverbal’’ inseamna ’’fara cuvinte’’. Dar modul cum rostim anumite cuvinte face parte din comunicarea nonverbala. Nu orice mesaj intra in sfera comunicarii nonverbale si nu orice comunicare vocala este comunicare verbala. Unii cercetatori  apreciaza ca American Sign Language nu reprezinta comunicare nonverbala, desi surdo-mutii, cand isi transmit unii altora gandurile si emotiile, nu se slujesc de cuvinte. Pe de alta parte, ne dam seama dupa cum rad oamenii daca sunt bucurosi sau nu, daca sunt sinceri. In acest caz, comunicarea este vocala, dar nu si verbala.

Thomas A. Sebeok remarca faptul ca termenul de comunicare nonverbala este ’’unul dintre conceptele semiotice cele mai prost definite’’. Determinativul ’’nonverbal’’ este intr-adevar neclar: pe de o parte, comunicarea nonverbala se refera si la aspectele sonore ale comunicarii verbale (de exemplu, intensitatea vocii, pauzele etc.), pe de alta parte, comunicarea verbala nu are totdeauna calitati lingvistice propriu-zise (de exemplu, folosirea onomatopeelor).

In International Encyclopedia of Communication, Adam Kendon definea comunicarea nonverbala prin enumerare: ’’miscarile corpului, gesturile, expresiile faciale si orientarea corpului, postura si spatiul, atingerile si pronuntia si acele aspecte ale vorbirii precum intonatia, calitatea vocii, ritmul vorbirii si, de asemenea, tot ce poate fi considerat diferit de continutul actului vorbirii, de ceea ce se spune’’.

Autorii Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall releva importanta comunicarii nonverbale, sustinand ca acest tip de comunicare:

a)     este omniprezent, insotind in permanenta comunicarea verbala;

b)     poate forma un sistem lingvistic universal, utilizat si inteles dincolo de barierele geografice;

c)     poate conduce atat la intelegerea, cat si la neintelegerea situatiilor;

d)     este filogenetic primordial, in sensul ca in evolutia omului precede limbajul verbal;

e)     de asemenea, este ontogenetic primordial, stiut fiind ca inca de la nastere (si chiar inainte de nastere) ’’candidatii la umanitate’’ transmit semnale nonverbale mamelor;

f)      este primordial in interactiunile umane: inainte de a spune un cuvant, comunicam prin diferite canale nonverbale (gesturi, postura, pastrarea distantei, etc.) cine suntem si in ce relatie ne aflam cu interlocutorii;

g)     poate exprima ceea ce prin cuvinte nu se cuvine sau nu se poate exprima (de exemplu, in relatiile intime);

h)     este, pentru majoritatea adultilor mai de incredere decat comunicarea verbala.

Cu toate ca in urma precizarilor de mai sus ne-am mai luminat putin in ce anume consta comunicarea nonverbala, nu putem gasi o definitie complexa a acestui concept.

Dupa parerea mea cred ca o paralela intre conceptele de comunicare nonverbala si comunicare verbala ne poate ajuta sa intelegem mai bine natura acestora.

Ansamblul elementelor nonverbale-mimica,privire,gesturi,postura etc.-intretine conversatia si da semnificatie mesajului verbal,il reanima.In relatia de comunicare ,elementele non verbale sunt percepute simultan cu cele verbale si de codificate impreuna.Comunicarii nonverbale ii este specific un paradox:din punctul de vedere al emitiatorului ,semnalele emise au un caracter involuntar (daca este vorba de reactii naturale,spontane),insa din punctul de vedere al receptorului informatia primita nu este eliberata de intentie,emitatorul purtand responsabilitatea celor transmise.Comunicarea prin intermediul limbajului este considerata un aspect care diferentiaza specia umana in raporturile cu alte specii.K.J. Hayes si C. Hayes (1953) au incercat sa invete un cimpanzeu sa vorbeasca, nereusind decat pronuntia stalcita a catorva cuvinte monosilabice.Primatele nu au un aparat  vocal suficient de dezvoltat, similar cu cel uman, si de aceea insusirea limbajului articulat este foarte dificila.

Modalitatile nonverbale de comunicare apropie specia umana de reprezentantii altor specii infraumane. Identificam, in cadrul fiecarei specii, declansatori sociali de semnalare care se articuleaza si coordoneaza comportamente: forme, culori, mirosuri, miscari, determinand un anume raspuns din partea indivizilor din cadrul aceleiasi specii. De asemenea, uzam de declansatori sociali cu functie expresiva ca si in lumea animala: femeile poarta tocuri pentru a iesi in evidenta, iar barbatii aleg haine care le accentueaza marimea pieptului si a umerilor.

Comunicarea verbala este strans legata de manifestarile existente la nivelul creierului. Astfel s-a localizat limbajul la nivelul partii posterioare a emisferei stangi, aratand ca afectarea acestei zone determina grave tulburari de vorbire. In ceea ce priveste emisfera cerebrala dreapta, aceasta poate juca un rol in comprehensiunea verbala, daca raspunsurile sunt date prin mijloace nonverbale.

Prin comunicare nonverbala se intelege transmiterea de informatii si exercitarea influentei prin intermediul elementelor comportamentale si prin prezenta fizica a individului sau a altor unitati sociale, precum si perceptia si utilizarea spatiului si a timpului, ca si a artefactelor.

Din punct de vedere teoretic si metodologic, analiza comunicarii nonverbale s-a dezvoltat pe trei mari dimensiuni:

a)     analiza indicatorilor (studierea aparentei fizice, a artefactelor);

b)     factorii determinanti ai comunicarii nonverbale (ereditatea, cultura, apartenenta la gen, contextul);

c)     funnctiile comunicarii nonverbale.

Conchidem prin a spune ca exista interdependente permanente intre cele doua tipuri de comunicare. Studierea comunicarii nonverbale separat de cea verbala e ca si cum ai studia fiziologia umana fara a lua in considerare inima. Gesticulatia este organizata ca parte a aceleiasi unitati superioare a actiunii prin care este organizata vorbirea. Gesturile si vorbirea sunt accesibile ca doua moduri de reprezentare distincte, dar au aceeasi coordonare.

AXIOMELE COMUNICARII NONVERBALE

1)     Comunicarea nonverbala este filogenetic si ontogentic primordiala.

2)     In relatiile interpersonale directe, este imposibil sa nu comunicam nonverbal.

3)     Comunicarea nonverbala reprezinta un element in sistemul comunicarii umane si nu trebuie analizata independent de comunicarea verbala.

4)     Comunicarea nonverbala se realizeaza printr-un sistem de semne si semnale (discrete si analogice), de coduri si de canale de transmitere a informatiei si trebuie analizata ca atare, nu fiecare element separat.

5)     In comunicarea nonverbala, semnificatia semnelor transmise prin multiple canale trebuie stabilita in termenii probabilitatilor si in functie de contextul socio-cultural concret.

CLASIFICAREA COMUNICARII NONVERBALE DUPA MODALITATILE SENZORIALE IMPLICATE

1)     cum privim (caracteristicile fizice si imbracamintea);

2)     cum auzim (tonul vocii);

3)     cum mirosim;

4)     cum ne miscam – individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proximitatea);

5)     cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la  randul lor, mediul inconjurator (dispunerea spatiala a mobilei, temperatura, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d.).

FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE DUPA GHEORGHE-ILIE FARTE

1. REPETAREA
2. SUBSTITUIREA
3. COMPLETAREA
4. INDUCEREA IN EROARE
5. REGLAREA
6. SUBLINIEREA

Gesturile de ilustrare dubleaza prin repetare mesajul verbal, sporind sansele de intelegere corecta a lui. Substituirea presupune inlocuirea unui cuvant sau a unei expresii verbale cu un gest sau cu o combinatie de gesturi. Gheorghe-Ilie Farte ne aduce aminte ca, in perioada comunista, cand voiam sa-i avertizam pe interlocutori ca cineva este ofiter de securitate atingeam de mai multe ori cu aratatorul lipit de degetul mijlociu umarul, semnaland ca respectiva persoana are epoleti, ca este gradat. Functia de complementare este evidenta cand cineva are dificultati in utilizarea codului verbal (de exemplu, cand discutam cu un strain fara sa cunoastem foarte bine limba in care acesta vorbeste). Ascunderea (incercarea de a induce in eroare) sau, dimpotriva, dezvaluirea (asocierea spontana a unor acte de limbaj nonverbal) reprezinta de asemenea functii ale comunicarii nonverbale, ca si reglarea (de exemplu, marcarea prin ’’dregerea vocii’’ a inceputului comunicarii verbale sau semnalarea prin coborarea vocii ca suntem pe cale de a incheia discursul) si sublinierea (de exemplu, pronuntarea intr-o alta tonalitate a cuvintelor-cheie pentru a focaliza atentia ascultatorilor).

DISFUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE

a)     parazitarea mesajului;

b)     intreruperea comunicarii.

Se poate spune ca gesturile de ilustrare sporesc uneori redundanta, parazitand mesajul. De asemenea, ’’ooo’’-urile, ’’aha’’–urile, ’’ihi’’-urile segmenteaza mesajul, impiedicand de multe ori comunicarea.

Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall atrag atentia asupra faptului ca nu trebuie sa acordam comunicarii nonverbale o pozitie secundara, de auxiliar al comunicarii verbale, iar functiile trebuie analizate in parteneriat cu comunicarea verbala, chiar daca, uneori, comunicarea nonverbala se realizeaza independent de cea verbala. Astfel, comunicarea nonverbala participa la producerea si procesarea mesajelor, ajuta la definirea situatiei chair inainte de a incepe comunicarea verbala, structureaza interactiunea, serveste la proiectarea self-ului, la formarea impresiei, la exprimarea si la controlul emotiilor, precum si la managementul relatiilor interpersonale si al impresiei.

In acest domeniu al comunicarii nonverbale putem aduce in discutie si conceptul de sinergologie. Limbajul trupului intareste, de obicei, greutatea cuvintelor, dar se intampla si ca subtextul sa contrazica textul. Acesta este domeniul sinergologiei. Omul este bun, dar, fortat sa se ascunda, isi pierde puritatea originala pentru a deveni ’’eficient’’. Prin filtrele pe care le utilizeaza, el isi mascheaza gandirea, o transforma, cel mai adesea fara stirea celorlalti, citeodata chiar si fara stirea sa. Fiinta umana se ascunde falsificand aparentele, totusi, in forul interior, realitatea dorintelor sale se conserva. Dincolo de orice conditionare, dorinta ascunsa in inima fiecaruia lasa sa transpara prin toti porii ceea ce ne straduim cu atata ingeniozitate sa ascundem cu ajutorul cuvintelor. Lapsusul despre care vorbea Sigmund Freud nu exprima altceva decat dorintele noastre reprimate, care ies la iveala in ciuda oricarui efort, printr-un cuvant scapat de sub control.

Nascuta din contrastul existent in om intre ceea ce este si ceea ce ar dori sa fie sau, mai exact, intre ceea ce este si ceea ce arata, abordarea sinergologica e una senzoriala, vizand stratagemele corpului, pe care-l analizeaza cu atentie, in incercarea de a regasi armonia pe care omul o tulbura cu atata ingeniozitate cu ajutorul filtrelor mentale deformatoare. Sinergologul sesizeaza decalajul dintre limbajul cuvintelor si limbajul trupului, numit si limbaj nonverbal, si incearca sa depaseasca obstacolele discursului, fixandu-si privirea asupra corpului interlocutorului, pe care-l scruteaza, ’’facandu-se ca ploua’’.

In opinia sinergologului, oamenii nu isi vorbesc pentru ’’a spune ceva’’, ci pentru a proiecta pentru celalalt o autoimagine satisfacatoare. In aceasta lume a imaginii in care aparenta depaseste esenta, cuvintele devin vectorul principal al iiselatoriei prin aparenta  si ne permit sa le oferim celorlalti o imagine de sine eficienta, aceasta fiind, de multe ori, si scopul lor principal. Pentru sinergolog, in spatele gesticii sale, interlocutorul devine transparent. Examinand corpul acestuia, el incearca sa regaseasca transparenta expresiei indaratul prismei deformante a gandirilor in care s-au fixat obiective omenesti ’’prea omenesti’’ cu alte cuvinte, cauta sa regaseasca transparenta emotiilor dincolo de gesturile ce le exprima. Simple si usor de observat gesturile ne conduc la mintea individului, intrucat ele ne introduc in intimitatea relatiei neurologice.

FACTORII SOCIOCULTURALI PARTICIPANTI LA MODELAREA COMUNICARII NONVERBALE

La baza psihologiei sociale stau doua principii fundamentale: ’’Nimic nu exista in psihologia umana care sa nu fie influentat si conditionat social; nimic nu exista in societate care sa nu aiba corespondente, componente si implicatii psihologice’’(P. Golu). Atat evolutia filogenetica a omului cat si formarea sa ontogenetica demonstreaza valoarea unui ’’exterior ereditar’’ la nivelul obiectelor productiei sociale, limbajului si cunoasterii transmis prin comunicare si comportament, alaturi de zestrea genetica biologica. Achizitiile psihice de factura generalomana a individului nu se realizeaza izolat ci conditionat de prezenta unui cadru psihosocial. Practic, imprejurarea, ca un individ uman sa evolueze intr-un cadru pur biologic, nu este exclusa, existand chiar exemplele copiilor lup sau copiilor maimuta care si-au insusit o parte din tiparele comportamentale caracteristice speciei in care au habitat fara a se umaniza.

Exista trei nivele de integrare psihica: personal, interpersonal si de grup, iar intre ele se afla o stransa legatura ce se traduce printr-o serie de corespondente si rezonante. Prin perceptie si gandire se stabilesc relatii epistemice, prin limbaj relatii de comunicare, prin afectivitate, relatii preferentiale, prin abilitate, deprinderi, aptitudini, relatii functionale, prin trasaturi tipologice si temperamentale, relatii de dominatie, subordonare.

In grup se petrec cel putin trei fenomene fundamentale: intercomunicarea comportamentelor (grupul devine cadru de manifestare pentru indivizi); intercunoasterea comportamentelor (grupul ofera cadrul de constientizare a relatiilor interpersonale si influenta comportamentelor (grupul constituie cadrul de formare a perspectivelor interpersonale).

Profunzimea modificarilor generate de factorii socioculturali este relatata de M. Guiasu care, analizand relatia dintre lateraliatea cerebrala si functiile cognitive, releva o serie de dovezi care atesta ca ’’factorii genetici ce determina predominanta intrebuintarii mainii drepte interactioneaza si sunt influentati de factorii culturali’’. Omul preistoric pare sa fi avut emisfera cerebrala dreapta mai dezvoltata decat cea stanga. Studiile antropologice transculturale au demonstrat o incidenta crescuta a stangacilor la populatiile aflate in stadii incipiente de evolutie culturala. Aceste date converg spre supozitia ca omul in evolutia sa a devenit dreptaci, sub influenta factorilor culturali.

In cadrul microgrupului , comunicarea este influentata de conformismul sau modelul de comunicare general al grupului care, la randul sau este modulat de preferintele interpersonale pe de o parte, si de statutul din microgrup, de lider sau dominat, in raport cu membrii grupului sau cu persoana cu care se comunica, pe de alta parte. In societatile arhaice, antropologia culturala descrie modalitati de comunicare, cu reguli foarte complicate in raport cu gradele de inrudire, situatia matrimoniala, ierarhia de grup. Diferentierea chiar a stilului de a se aseza pe scaun si de a sta picior peste picior a fost un criteriu de a-i deosebi pe americani de europeni.

In microgrupul familial, exista anumite diferente intre modul de comunicare dintre parinti si copii, intre adulti, intre copii cu diferente mai mari de varsta etc. 

Inca din antichitate, Quintilian observa ca oratorii comunica cu toate partile corpului. Fara a exagera, putem afirma, ca oratoria avea un statut profesional.

Modul de comunicare al unui cadru didactic constituie un mod specific activitatii sale profesionale, avand un pronuntat caracter prozodic si o abundenta de consensuri pe celelalte canale de comunicare nonverbala, cu care se realizeaza o congruenta intr-o comunicare globala. Modelele de comunicare utilizate de invatatori si profesori, in dimensiunea lor nonverbala, au constituit obiectul unei analize stiintifice in care s-a utilizat ca metoda observatia si descrierea. E posibila o distinctie intre cel putin trei modele mari specifice cadrelor didactice.

Primul care apeleaza la multa redundanta, prin repetitie, utilizand factorii nonverbali expresivi asociati, este specific cadrelor ce predau varstelor scolare mici. In general, expresivitatea afectiva este abundenta, ca masura de recompensa, stimulare sau dezacord.

In plus, canalele nonverbale participa la completarea mesajului verbal in scopul unei cat mai bune decodari si intelegeri a mesajului verbal.

Al doilea model realizeaza un echilibru intre comunicarea verbala si comunicarea nonverbala, fiind specific predarii la clasele mari. Treptat, dispar codificari ale afectivitatii care, desi prezente, raman intr-o pondere mai scazuta, iar mesajul verbal este doar partial sustinut si intarit de comunicarea nonverbala care, in general, este folosita pentru a pastra tonusul atentiei, a stinula motivatia si in interesul elevilor pentru subiectul studiat.

Al treilea model, specific nivelului universitar, este dominat de comunicarea verbala si grafica. Comunicarea gestuala si mimica sunt considerate neadecvate modelului de politete impus.

In urma celor spuse pana aici este evident faptul ca acest domeniu al comunicarii nonverbale in relatiile interpersonale  are un punct in jurul caruia graviteaza si anume ’’limbajul trupului’’. Cercetarile au aratat ca prin gesturi, tinuta, pozitie a trupului si prin distanta mentinuta se realizeaza o cantitate mai mare de comunicari interumane, decat pe orice alta cale. Cu toate ca n-am reusit a prezenta mai amanuntit aceste forme prin care oamenii comuinca intre ei, trebuie, totusi, sa constientizam propriile noastre gesturi si semnale nonverbale. Comunicarea nonverbala este un proces complex, care include omul, mesajul, starea lui sufleteasca si miscarile trupului. Luand in considerare aceste aspecte vom putea deveni mai agreabili celor din jurul nostru si vom reusi, cu siguranta, sa cultivam buna intelegere cu altii!!!