Calculul monetar ca instrument al actiunii

1. Calculul monetar ca metoda de gandire

Calculul monetar este steaua polara a actiunii desfasurate in sistemul social de diviziune a muncii. El este busola omului care se angajeaza in productie. Acesta calculeaza pentru a distinge domeniile de productie remunerative de cele neprofitabile, acelea pe care consumatorii suverani este plauzibil sa le aprobe, de acelea pe care este plauzibil sa le dezaprobe. Fiecare pas din sfera activitatilor antreprenoriale face obiectul verificarii cu ajutorul calculului monetar. Premeditarea actiunii planificate devine calculul comercial facut in avans al costurilor si incasarilor anticipate. Stabilirea retrospectiva a rezultatului actiunii trecute devine contabilizare a profiturilor si a pierderilor.

Sistemul de calcul economic in termeni monetari este conditionat de anumite institutii sociale. El poate opera numai in cadrul institutional al diviziunii muncii si al proprietatii private asupra mijloacelor de productie, in care bunurile si serviciile de toate ordinele sunt vandute si cumparate in schimbul unui mijloc general utilizat de schimb, i.e. in schimbul banilor.

Calculul monetar este metoda de calculare a rentabilitatii intrebuintata de persoanele care actioneaza in cadrul societatii bazate pe controlul privat al mijloacelor de productie. El este un instrument al indivizilor care actioneaza; este un mijloc de calcul destinat evaluarii avutiei si veniturilor private si a veniturilor si pierderilor private, ale indivizilor care actioneaza pe cont propriu intr-o societate bazata pe libera initiativa. [1] Toate rezultatele se refera exclusiv la actiunile unor indivizi. Cand statisticienii sintetizeaza aceste rezultate, rezultatul ilustreaza suma actiunilor autonome ale unei pluralitati de indivizi care se orienteaza singuri, si nu efectul actiunii unui corp colectiv, al unui intreg sau al unei totalitati. Calculul monetar este in intregime inadecvat si inutil pentru orice consideratii care nu privesc lucrurile din punctul de vedere al indivizilor. El priveste calculul profiturilor individuale, nu valori sau bunastari "sociale" imaginare. [p.230]

Calculul monetar este principalul vehicul al planificarii si al actiunii in cadrul social al unei societati bazate pe libera initiativa orientata si controlata de piata si de preturile de piata. El s-a dezvoltat in acest cadru, fiind treptat perfectionat prin ameliorarea mecanismelor de piata si prin extinderea sferei lucrurilor care sunt comercializate pe piata, pentru bani. Calculul economic este cel ce a facut ca masuratoarea, numarul si socoteala sa joace rolul pe care-l joaca in civilizatia noastra cantitativa si calculata. Masuratorile intreprinse de fizica si chimie sunt relevante pentru actiunea practica numai datorita existentei calculului economic. Calculul monetar este cel care a facut din aritmetica un instrument in lupta pentru o viata mai buna. El face cu putinta intrebuintarea rezultatelor experimentelor de laborator pentru indepartarea cea mai eficace a neplacerilor.

Calculul monetar isi demonstreaza intreaga perfectiune in contabilizarea capitalului. El stabileste preturile monetare ale mijloacelor disponibile si compara acest total cu schimbarile induse de actiune si de interventia altor factori. Confruntarea aceasta arata ce schimbari au survenit in configuratia preocuparilor omului care actioneaza si magnitudinea acestor schimbari; ea face cu putinta stabilirea succesului si a esecului, a profiturilor si a pierderilor. Sistemul bazat pe libera initiativa a fost poreclit capitalism in sens depreciativ si pentru a-l desfiinta. Totusi, termenul acesta poate fi considerat foarte pertinent. El se refera la trasatura cea mai caracteristica a sistemului, principala sa performanta, anume la rolul pe care-l joaca notiunea de capital in functionarea sa.

Exista persoane carora calculul monetar le repugna, care nu doresc sa fie trezite din visele lor diurne de vocea ratiunii critice. Realitatea ii dezgusta; ei tanjesc dupa un taram al sanselor nelimitate. Ei sunt dezgustati de micimea unei ordini sociale in care totul este socotit cu luare aminte, in dolari si penny. Ei isi prezinta huiduiala drept comportamentul nobil al onorabililor prieteni ai spiritului, frumusetii si virtutii, prin contrast cu josnicia ignobila si cu grosolania spiritelor din lumea lui Babbitt. Dar cultul frumusetii si al virtutii, al intelepciunii si al cautarii de adevar, nu sunt obstructionate de rationalitatea mintii socotite si calculate. Numai reveria romantica este cea care nu poate inflori in mijlocul criticismului lucid. Cenzorul sever al vizionarului extatic este omul socotit, cu mintea limpede.

Trasatura distinctiva a acestor epoci de razboaie distrugatoare si de dezintegrare sociala este revolta impotriva teoriei economice. Thomas Carlyle a desemnat teoria economica drept o "stiinta deprimanta" (a "dismal science"), iar Karl Marx i-a stigmatizat pe economisti numindu-i "sicofanti ai burgheziei". Sarlatanii - care-si lauda leacurile si scurtaturile brevetate catre un paradis terestru - se delecteaza zeflemisind teoria economica, pe care o eticheteaza drept "ortodoxa" si "reactionara". Demagogii se mandresc pentru ceea ce numesc ei victoriile pe care le-ar fi repurtat impotriva teoriei economice. Omul "practic" se faleste cu dispretul sau fata de teoria economica si cu ignoranta sa in ce priveste invataturile economistilor "rupti de realitate" ("armchair" economists). Politicile economice din ultimele zeci de ani au fost rezultatul mentalitatilor care iau in deradere orice mentalitate economica sanatoasa si glorifica doctrinele mistificatoare ale detractorilor sai. Asa numita teorie economica "ortodoxa" este, in cele mai multe tari, indepartata din universitati si practic necunoscuta celor mai influenti oameni de stat, politicieni si scriitori. Vina pentru situatia nesatisfacatoare a chestiunilor economice nu poate fi in nici un caz data pe o stiinta pe care atat carmuitorii cat si masele o dispretuiesc si o ignora. [p.10]

Trebuie subliniat faptul ca destinul civilizatiei moderne, asa cum a fost el croit in ultimele doua sute de ani de catre popoarele rasei albe, este inseparabil legat de soarta stiintei economice. Aceasta civilizatie a fost capabila sa se afirme deoarece popoarele erau dominate de idei care erau aplicatii ale invataturilor teoriei economice la politicile economice. Ea va pieri si trebuie sa piara daca natiunile continua sa urmeze calea pe care au apucat-o sub hipnoza doctrinelor care resping gandirea economica

Este adevarat ca

Civilizatia noastra este inseparabil legata de metodele calculului economic. Ea ar pieri daca am abandona aceasta unealta atat de pretioasa a actiunii. Goethe avea dreptate cand numea contabilitatea in dubla partida "una dintre cele mai frumoase inventii ale spiritului uman". [2] [p.231]

2. Calculul economic si stiinta actiunii umane

Evolutia calculului economic capitalist a fost conditia necesara a aparitiei unei stiinte sistematice si coerente din punct de vedere logic a actiunii umane. Praxeologia si teoria economica ocupa un anumit loc in evolutia istoriei umane si in procesul de cercetare stiintifica. Ele nu puteau sa apara decat dupa ce omul care actioneaza a reusit sa-si creeze metodele de gandire care au facut cu putinta calculul actiunilor sale. Stiinta actiunii umane a fost la inceput o disciplina care privea exclusiv acele actiuni ce puteau fi verificate prin calcul monetar. Ea se ocupa exclusiv de ceea ce am putea numi orbita teoriei economice in sensul restrans al termenului, i.e., de acele actiuni care, intr-o societate de piata, se desfasoara prin intermedierea banilor. Primii pasi catre elaborarea ei au fost anumite investigatii nesistematizate, despre moneda, imprumuturile monetare si preturile diverselor bunuri. Cunoasterea incapsulata in legea lui Gresham, primele formulari rudimentare ale teoriei cantitative a monedei -- cum ar fi cele datorate lui Bodin si Davanzati - si legea lui Gregory King marcheaza zorii cei mai timpurii ai intelegerii faptului ca in domeniul actiunii prevaleaza regularitatea fenomenelor si necesitatea inevitabila. Primul sistem cuprinzator de teorie economica -- stralucita realizare a economistilor clasici - era, in esenta, o teorie a actiunii calculate. El preciza implicit linia de demarcatie intre ceea ce trebuie considerat economic si ceea ce trebuie considerat extraeconomic, ca fiind linia ce separa actiunea calculata in termeni monetari de alte actiuni. Pornind de aici, economistii aveau sa largeasca pas cu pas campul lor de studiu, pana cand au dezvoltat, in cele din urma, un sistem care trateaza toate alegerile umane, o teorie generala a actiunii. [p.232]

Note

1. In parteneriate si corporatii cei care actioneaza sunt intotdeauna indivizi, desi nu este in mod necesar vorba de un singur individ.

2. Cf. Goethe, Wilhelm Meister's Apprenticeship, cartea I, cap. 10.