Ce este Uniunea Europeana - doar un proiect politic?

Uniunea Europeana (U.E.) reprezinta - prin organizare si obiective - cea mai complexa structura politica si economico-monetara, existenta pe continentul European. Dintre toate structurile europene (UE, NATO, UEO, Consiliul Europei, OSCE), Uniunea Europeana reprezinta organismul cheie.

Uniunea si-a inceput activitatea sub aceasta denumire la 1 noiembrie 1993, urmare Tratatului de la Maastricht.

Uniunea reuneste la ora actuala: 18 republici si 7 monarhii constitutionale (Belgia, Danemarca, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Spania si Suedia) - toate democratii.

Uniunea Europeana numara aproximativ 470 milioane locuitori. Impreuna cu Romania si Bulgaria, va avea 500 milioane, reprezentand asadar o importanta piata, care-si propune sa joace si un rol politic de seama pe plan international.

Uniunea reprezinta primul partener comercial in schimburile internationale.

Cateva considerente:                 

In scurta istorie a Europei dupa cel de-al doilea razboi mondial, Uniunea Europeana constituie o "poveste de succes". Simplul fapt ca nici o tara care, din 1957 si pana in prezent a aderat la acest proiect, nu a cerut sa iasa din Uniune - in ciuda constrangerilor impuse de normele si standardele comunitare - este semnificativ, dovedind perenitatea acestei constructii.

Daca ar fi sa luam doar situatia Irlandei, Greciei, Spaniei si Portugaliei care, in momentul aderarii aveau o medie a PIB/locuitor de aproximativ 50% din media la nivel comunitar, putem lesne constata saltul economic urias pe care aceste tari l-au realizat dupa aderarea lor la Uniune.

O asemenea perspectiva este incurajatoare pentru tarile din Europa Centrala si de Est, care au aderat sau urmeaza sa adere la Uniunea Europeana.

Uniunea Europeana a fost, inainte de toate, un proiect politic si, apoi, unul economic.

Proiectul politic a urmarit:

a)      mentinerea pacii, stabilitatii si securitatii pe continent, in conditiile promovarii unor valori democratice comune. Pentru tari care cunoscusera ororile a doua razboaie mondiale, un asemenea obiectiv avea o importanta vitala;

b)      largirea spatiului de securitate, acordandu-se sprijin transformarilor democratice in tarile din Europa Rasariteana si tranzitiei acestora spre economia de piata prin impingerea spre est a granitelor externe ale Uniunii;

c)      obtinerea unei relative independente politice fata de Statele Unite, urmare cresterii fortei sale economice si comerciale;

Componenta economica a acestui proiect a vizat crearea cadrului necesar - prin Piata Interna, Uniunea Economica si Monetara, Politica Agricola Comuna - pentru realizarea unei cresteri sustinute, care sa asigure ridicarea nivelului de trai si a calitatii vietii, coeziunea economica si sociala ca factor esential al stabilitatii interne a tarilor membre.

Intreaga evolutie a Uniunii Europene a fost marcata de ciocnirea dintre doua viziuni, dintre doua modele ale constructiei europene.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Un prim exemplu este ciocnirea dintre modelul social si cel liberal. Aceasta ciocnire a tensionat relatiile dintre guvernele tarilor membre, dar si pe cele dintre principalele institutii europene: Comisie, Consiliu si Parlament. Franta si Germania, de exemplu, sunt sustinatoare fervente ale modelului Europei sociale, in timp ce Olanda, Marea Britanie, Austria, Italia si Irlanda favorizeaza modelul liberal. Este semnificativ ca fostul prim-ministru conservator Margaret Thatcher a refuzat sa semneze, in 1989, Carta Sociala, pana la venirea la putere, in Marea Britanie, a Partidului Laburist, condus de Tony Blair.

O viziune diferita a existat si in legatura cu evolutia Uniunii: Franta si Germania favorizeaza o  organizare mai integrationista, de tip federalist, in timp ce Marea Britanie inclina mai degraba spre o integrare supla, "á la carte", care sa aiba ca rezultat o zona largita de comert liber.

De fapt, aceasta pozitie a Marii Britanii a  fost vizibila inca de la infiintarea CEE, cand a preferat o zona de comert liber, intruchipata de AELS, pe care a si initiat-o.

Unii analisti economici sunt de parere ca, in ultimii ani, fenomenele de divergenta din Uniune le-au dominat pe cele de convergenta, aducand ca exemple: introducerea monedei unice; spatiul Schengen; politica comuna in materie de educatie, cercetare si dezvoltare tehnologica; ratificarea Tratatului Constitutional; deschiderea pietei serviciilor, care sa faca fata provocarilor globalizarii, etc.

Este cert ca Uniunea Europeana a confirmat viabilitatea sa din punct de vedere economic si politic. Tarile membre au obtinut, in timp, un inalt grad de dezvoltare si prosperitate. Cu toate acestea, obiectivul stabilit prin Agenda Lisabona privind ridicarea competitivitatii si ocuparea fortei de munca inca nu a fost indeplinit. Ritmul de crestere economica este scazut sau chiar stagneaza in tari fondatoare ale Uniunii, precum: Franta, Germania si Italia.

Asistam la o indepartare de Uniunea Europeana a cetateanului de rand, o slabire a interesului opiniei publice fata de constructia europeana, odata cu diminuarea increderii in institutiile europene.

Un asemenea fenomen ar putea avea drept cauze principale:

a)        Birocratia sufocanta de la Bruxelles, in care cetateanul vede o armata de functionari bine platita, care cheltuieste fonduri substantiale din bugetul Uniunii, in loc ca acestea sa fie destinate unor proiecte de dezvoltare, educatie si cercetare. Germania, care va prelua presedintia UE la 1 ianuarie 2007, a anuntat ca va actiona pentru debirocratizarea structurilor Uniunii.

b)        Volumul imens de documente (directive, reglementari, rezolutii) emise de institutiile comunitare, elaborate de experti pentru experti, in al caror hatis cetateanul obisnuit, inclusiv oamenii de afaceri, se descurca tot mai greu. Nu intamplator, noul presedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Baroso, si-a propus - cu prilejul investirii din 2004 - reducerea drastica a numarului de asemenea documente, care afecteaza functionarea eficienta a Uniunii si o indeparteaza de cetatean.

c)         Caracterul neinteligibil pentru cetatean al continutului tratatelor Uniunii. De altfel, s-a apreciat ca aprobarea de catre francezi a Tratatului de la Maastricht din 1992 doar cu 51% din voturile exprimate intr-un referendum national s-a datorat caracterului greoi si prea stufos al acestui document fundamental pentru Uniunea Europeana. Intr-o asemenea logica s-a inscris preocuparea pentru elaborarea unui Tratat Constitutional, care sa reuneasca intr-o forma concisa si inteligibila pentru cetatean a prevederilor de baza ale tuturor Tratatelor anterioare, care au asigurat functionarea Uniunii.

d)        O anumita "prapastie" care s-ar fi creat, in timp - urmare, indeosebi, unei lipse de comunicare - intre liderii politici ai Uniunii Europene si cetateni. Un asemenea argument a fost avansat indeosebi dupa respingerea Tratatului Constitutional in cadrul referendum-urilor din 2005 in Franta si Olanda. Pe seama acestor lideri, cetatenii pun atat recesiunea din tarile dezvoltate ale Uniunii, cat si o evolutie prea accelerata a procesului de largire, care le-ar afecta "acquis-ul social" de care cetatenii UE au beneficiat in ultimele decenii.

Din pacate, liderii vest-europeni nu au explicat cetatenilor din propria tara ca bunastarea lor economica si sociala se datoreaza, in buna masura, deschiderii pietelor in Europa Centrala si de Est. Este foarte probabil ca, daca nu ar fi avut aceste piete, Uniunea Europeana s-ar fi confruntat cu o grava criza economica si implicit cu o scadere a nivelului de trai al populatiei.

Mai mult decat atat, o parte a opiniei publice europene acuza lipsa unor lideri vizionari - asa cum au fost, candva,  Charles de Gaulle, Francois Mitterand, Konrad Adenauer si Helmut Kohl - in masura sa faca fata marilor provocari la care este supusa, azi, constructia europeana, in conditiile globalizarii. Cetatenii europeni se intreaba "Quo vadis Europa"? si asteapta de la liderii Uniunii raspunsuri convingatoare si responsabile. Aceste raspunsuri ar trebui sa reflecte o convergenta intre optiunile strategilor Uniunii si cetateni si sa se refere atat la ameliorarea functionarii institutiilor si mecanismelor comunitare, cat si la masuri adecvate in scopul crearii unei Europe mai puternice si democratice, apropiate de cetateni si de problemele acestora.