Etapele de evolutie ale economiei mondiale

Economia mondiala contemporana este formata din economiile nationale ale statelor lumii privite in interdependenta legaturilor economice dintre ele. Economia mondiala reprezinta un proces economic care a parcurs mai multe etape:

1. Dezvoltarea economiei de schimb, largirea legaturilor economice intre diferite tari si regiuni pe baza carora in sec XVI s-a constituit piata mondiala.

2. Dezvoltarea manufacturilor si a marii industrii masiniste care a determinat ample transformari in baza tehnico-materiala si in structura productiei de bunuri si servicii.

3. Revolufiile din sec XVII, XVin, XDC care au favorizat procesul de consolidare a economiei nationale si a pietei nationale.

4. Formarea diviziunii intemationale a muncii ca ansamblu de specializari pentru export.

5. Sfarsitui primului razboi mondial, prabusirea etalonului aur care 1-a urmat si criza economica din 1929-1933 au constientizat existent ca o realitate obiectiva a economiei mondiale.

1.Treptat, apar noi tendinte in diviziunea muncii ceea ce face ca diviziunea internationala a muncii sa se transforme in diviziune mondiala a muncii.

1. Economia mondiala este acel stadiu al schimbului de activitati cand in virtutea diviziunii muncii la nivel mondial este implicata in mod obiectiv majoritatea agentilor economiei de pe glob.

2. Economia mondiala este ansamblul economiilor nationale intre care, in virtutea existentei diviziunii mondiale a muncii, se dezvolta relatii complexe si contradictorii de interdependenta, pe baza anumitor mecanisme economice intemationale si mtr-un cadrujuridic institutional.

In ultimele decenii s-au produs schimbari. Factorii propulsorii ce duc la globalizarea economiei mondiale:

1. Factorul progres tehnico-stiintific ce are o amploare si profunzime incat se apreciaza ca in prezent se desfasoara o veritabila revolutie tehnico-stiintifica, proces de natura tehnologica, iar modificarea tehnologica atrage schimbari in activitatea economica mondiala.

2. Inlaturarea sau reducerea barierelor nationale Tin calea fluxurilor internationale de bunuri, servicii, tehnologii, capitaluri, proces care este de natura economica

3. La nivel national in majoritatea tarilor lumii se desfasoara un proces de trecere spre diferite forme ale economiei de piata si se produce o deschidere spre capitalul strain

4. La nivel regional consta intr-o tendinta de regionalizare a activitatii economice in special in 3 regiuni:

Europa Ocddentala, America de Nord si Asia, injurul celor 3 piloni principali: UE, SUA, Japonia

5. La nivel international noile tehnologii si perspectiva schimbarii lor rapide, expansiunea globala a industriilor cheie si dezvoltarea sectorului de servicii.

Etapele de dezvoltare ale economiei mondiale

1. Sfarsitul sec. XIX inceputul sec. XX - pana la primul razboi mondial. Se dezvoltau in ritm rapid procesele de integrare si de schimb.
2. Anii 20-30 - razboiul si revolutia ruseasca au generat ruptura relatiilor economice. In timpul primului razboi mondial au fost distruse multe resurse umane si de producere.
3. Sfarsitul anilor 20 -inceputul anilor 30. este marcat prin criza mondiala si depresii. In anii 30 era tendinta de conservare a economiilor. Au fost incalcate colaborarile de export si comunicare, inregistrandu-se o foarte mica cota de export, aceasta scazand de 1 -2 ori.
4. Al doilea razboi mondial. Are loc procesul de cooperare in sfera serviciilor, gestionarea centralizata a economiei. Economia mondiala s-a divizat in doua parti, drept consecinta, in cele doua tabere au loc diferite procese de dezvoltare a economiei mondiale. Pentru tarile capitaliste este caracteristic cresterea nivelului de productie, principala putere a careia au constituit-o corporatiile transnationale, a crescut rolul SUA, implementarea planului Marchall a facilitat renasterea economica a statelor din UE, programele de ajutor au fost reorientate ulterior spre tarile in curs de dezvoltare.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Taxa rescontului poate fi deci definita ca rata a dobanzii de baza a Bancii Centrale aplicata la cumpararea inainte de scadenta a unui efect de comert de la o banca comerciala (care l-a scontat deja clientului sau), ea fiind dedusa din valoarea nominala a efectului de comert respectiv

Este evident faptul ca nivelul taxei de rescont influenteaza in mod direct taxa scontului, adica pretul la care bancile vand o parte din lichiditati det inatorilor de efecte de comert, Acesta din urma va fi mereu superior taxei de rescont. Banca Centrala fixeaza nivelul taxei de rescont in functie de impulsurile pe care doreste sa le imprime pietei monetare si, prin intermediul acesteia, economiei. Atunci cand intentioneaza sa relaxeze creditul, reduce rata de rescont, ieftinindu-l. Dimpotriva, atunci cand doreste sa tempereze activitatea economica, mareste nivelul ratei de rescont, scumpind creditul.

Desi prin efectele sale cantitative si valorice politica rescontului pare a fi foarte eficace, exista o serie de factori care- i diminueaza eficacitatea ei ca instrument de control al lichiditatii bancare   : in primul rand, banca centrala nu-l poate folosi decat in masura in care ba ncile comerciale au nevoie de refinantare; in al doilea rand, banca centrala nu are intotdeauna puterea de a stabili un nivel al taxei de rescont care sa descurajeze efectiv o cerere excesiva de credite, mai ales intr-o perioada cu o inflatie in crestere, cand elasticitatea cererii de credite fata de cost (de rata dobanzii) este foarte redusa ; in al treilea rand, in tarile occidentale, daca se mareste costul creditului intern prin intermediul ratei de rescont, necesarul de refinantare al b ancilor comerciale la banca centrala se poate diminua deoarece dobanzile ridicate vor atrage capitalurile flotante internationale. Astfel bancile comerciale nu vor fi obligate sa apeleze la banca centrala, efectul ratei ridicate a rescontului devenind foarte slab sau chiar nul.

Pentru a-i spori eficacitatea, in tarile dezvoltate politica de rescont se realizeaza cu plafoane multiple si elastice si cu taxe diferentiate.

2.2. Politica de 'open - market'

Ca si manipularea ratei de rescont, politica de 'open market' este de origine britanica. Ea reprezinta insa instrumentul esential al politicii monetare americane.

Interventiile Bancii Centrale pe 'open market' constau in vanzarea sau cumpararea pe piat a monetara, catre sau de la celelalte banci, a unor efecte publice sau private, demonetizandu-le, adica retragand o anumita cantitate de moneda atunci cand le vinde, sau, dimpotriva, monetizandu-le, adica permitand patrunderea monedei b ancii centrale in schimbul titlurilor, atunci cand le cumpara. In felul acesta se modific a structura masei monetare din circulatie in defavoarea sau favoarea lichiditatii.

Si politica de 'open market' are un dublu efect - cantitativ si de pret : cand Banca Centrala vinde titluri reduce cantitatea de moneda legala pe piata monetara si provoaca sc aderea pret ului (cursului) titlurilor tranzactionate, in timp ce atunci cand cumpar a titluri de pe piata monetara efectele sunt inverse (creste cantitatea de moneda legala si se majoreaza cursul titlurilor). Supunandu-se mecanismelor pietei, politica de 'open market' este mai eficace decat manevrarea taxei de rescont. Totusi, functionarea sa presupune un anumit volum de titluri negociabile.

Combinata cu politica de rescont, politica de 'open market' contribuie la elasticizarea acesteia si la potentarea lor reciproca. Tendinta generala este de crestere a volumului s i de diversificare a structurii de titluri negociabile, ceea ce determina extinderea pietei monetare si cresterea volumului operatiunilor de 'open market'.

2.3. Variatia cotei rezervelor obligatorii

Politica rezervelor obligatorii consta in obligatia pe care o impune banca centrala bancilor comerciale de a-si detine sub forma de moneda legala o parte din disponibilitatile atrase din economie. Aceast a masura are, pe de o parte, un caracter prudential, marind gradul de lichiditate al ba ncilor comerciale, iar pe de alta parte, diminueaza resursele de creditare ale acestor banci si, implicit, capacitatea lor de a crea moneda prin credit. Introdusa pentru prima data in SUA, in anul 1913, aceasta politica s-a generalizat dupa al doilea razboi mondial in aproape toate tarile industrializate.

Variatia cotei rezervelor obligatorii este foarte eficace deoarece afecteaza direct multiplicatorul creditului, poate fi practicata sub forma cotelor diferentiate in functie de structura masei monetare, dand rezultate bune atat in economiile in care exista bilete de banca intr-o proportie mare, cat si in cele in care predomina moneda scripturala.

In ce consta mecanismul de influentare a masei monetare pe aceasta cale? Variatia masei monetare este:

M = E 1 , in care:

r + b − r b

M = cantitatea de moneda nou creata

E = volumul rezervelor lichide excedentare (care pot fi acordate sub forma de credite)

r = rata sau cota sau coeficientul rezervelor obligatorii

b = preferinta pentru moneda scripturala (gradul de ramanere a fondurilor in sistemul bancar).

K 1 este multiplicatorul creditului.

r + b − r b

Sa presupunem ca bilantul consolidat al sistemului bancar comercial este