IMM-uri - dinamica sectorului

IMM-uri - Dinamica sectorului

Situatia generala a Romaniei este caracterizata de o tranzitie intarziata la o economie de piata functionala, cu complicatii suplimentare generate de o gestionare defectuoasa pe fondul unei mosteniri istorice dificile si unor deformari structurale severe intervenite in ultimele 3-4 decenii.

   Intre 2001 si 2006 performanta macroeconomica a Romaniei s-a imbunatatit semnificativ, in ciuda unei conjuncturi internationale mai putin favorabile. Cresterea Produsului Intern Brut (PIB) a inregistrat un ritm mediu anual de peste 5,5%, printre cele mai ridicate in zona, si a fost insotita de un proces sustinut de macrostabilizare, cu rezultate notabile. La sfarsitul anului 2006, Produsul Intern Brut al Romaniei a ajuns la circa 100 miliarde euro, reprezentand mai mult decat o dublare fata de anul 2000. Cu toate acestea, PIB-ul pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumparare reprezenta doar cu putin mai mult de o treime din media UE-25 si 55% din media PIB pe locuitor a statelor care au accedat la Uniunea Europeana in 2004. 

   Dupa 1990, structura economiei romanesti a suferit modificari importante, marcate de un transfer de activitati de la industrie si agricultura spre servicii. Intr-o prima faza, restructurarea industriei a dus la o reducere a contributiei sale la formarea PIB de la circa 40% in 1990 la aproape 27% in 1999. Dupa anul 2000, declinul structural a fost oprit, iar contributia industriei in cadrul PIB a ramas la un nivel constant. Este semnificativ faptul ca, in 2006, sectorul privat a creat 82,7% din valoarea adaugata in industrie, fata de 68,4% in anul 2000. Ponderea sectorului de servicii a crescut de la 26,5% din PIB in 1990 la 49,6% in 2006. Este de retinut faptul ca, in absenta unor politici industriale judicioase si coerente, unele sectoare (textile, incaltaminte, mobila, echipamente electrice) au cunoscut ajustari structurale mai profunde, devenite posibile datorita privatizarii lor rapide, reusind sa ajunga la un nivel rezonabil de profitabilitate. Progrese semnificative s-au inregistrat si in restructurarea sectoarelor minier si al constructiilor navale. In alte sectoare industriale insa au fost mentinute in functiune numeroase intreprinderi dovedit nerentabile, prin interventii guvernamentale care le-au exonerat de la rigorile disciplinei de piata, impiedicandu-le sa se ajusteze in mod adecvat la un mediu concurential tot mai accentuat. Intarzierea restructurarii si insistenta asupra unor conditii de privatizare nerealiste in raport cu cerintele pietei a dus la deprecierea activelor multor intreprinderi, anuland avantajele competitive pe care le aveau initial. Valoarea echipamentelor industriale devenite redundante in urma restructurarilor si privatizarii este greu de estimat, insa este suficient sa remarcam ca in perioada 2000-2007 s-a exportat din Romania o cantitate medie anuala de peste 2 milioane tone fier vechi. Pana recent, trendurile investitionale in industrie s-au orientat preponderent spre sectoarele de joasa tehnologie, energo-intensive si cu un aport mai mare de forta de munca slab si mediu calificata, generatoare de valoare adaugata modesta.  

   Inainte de 1989 economia Romaniei se caracteriza printr-o pondere inalta a industriilor energo-intensive si o slaba cultura a eficientei energetice. Restructurarea sectorului industrial, realizata mai mult prin contractia activitatilor decat prin sporirea eficientei, a dus la o reducere cu 40% a intensitatii energetice in perioada 1990-2000.

   Romania ramane si in prezent un utilizator ineficient de energie produsa cu costuri inalte, pierderi mari (circa 30-35% din resursele primare consumate) si randament economic scazut, situandu-se in continuare pe ultimul loc in Uniunea Europeana la acest indicator. In anul premergator accederii la UE, intensitatea energetica primara in Romania era de 0,511 tone echivalent petrol (tep) per 1.000 euro de valoare creata (de 3,1 ori mai mare decat media UE-25), iar intensitatea energetica finala era de 0,385 tep/1.000 euro (de 3,3 ori mai mare). La un consum anual de resurse energetice primare de circa 36 milioane tep/an, potentialul national de economisire, in principal prin sporirea eficientei si reducerea pierderilor, este apreciat la 10 miliane tep/an, respectiv 30-35% din resursele primare (20-25% in industrie, 40-50% in cladiri, 35-40% in transporturi).

   Dependenta de importul de surse de energie primara a ajuns la circa 50% la gaze naturale si 60% la petrol, insumand o factura de circa 4 miliarde dolari pe an, cu tendinta de a creste in continuare, tinand seama de epuizarea rezervelor nationale si de evolutia prognozata a preturilor pe plan mondial. Carbunele produs in tara, desi inca relativ abundent (pentru inca 15-40 ani), este de slaba calitate si la un pret de extractie necompetitiv. Combustibilul nuclear din productia interna este, de asemenea, pe cale de epuizare, Romania devenind un importator net de uraniu cel tarziu in anul 2014.

   La o capacitate totala instalata de producere a energiei electrice de 18.300 MW, puterea disponibila era, in 2004, de 14.700 MW, din care 40% capacitati de productie pe carbune, 31% petrol (in special pacura) si gaze naturale, 25% hidro si 4% nuclear. In contrast, productia efectiva de electricitate a provenit in proportie de 61,2 % din centrale pe combustibili fosili, 29% hidro si 9,8% nuclear (16-18% incepand din 2008). Aceasta se explica prin calitatea tehnologica si fiabilitatea scazute ale centralelor termoelectrice si, partial, a centralelor hidro, multe dintre acestea avand o durata de viata (circa 30 ani) expirata (70% la termo si 40% la hidro). Aceeasi observatie este valabila pentru deprecierea liniilor electrice de inalta tensiune (50%), statiilor de transformare 60% si conductelor magistrale de gaze (69%).

   Sectorul industrial reprezinta 43% din consumul final de energie iar cel rezidential circa 34% (fata de media UE de 41%, mai mare decat consumul industrial). Reteaua de termoficare este relativ dezvoltata, acoperind nevoile de incalzire si apa calda ale circa 29% din gospodarii, 55% in mediu urban (in principal 83.800 cladiri multietajate, cu circa 7 milioane locatari). Principalii furnizori erau, pana in anii '90, unitati mari in regim de cogenerare care livrau 40% din energia electrica produsa in Romania. Fata de circa 250 de sisteme de alimentare centralizata cu energie termica care functionau in 1990, numai 110 erau operationale in 2006, majoritatea fiind sub pragul de rentabilitate. Pierderile de energie in aceste sisteme sunt foarte mari, intre 35 si 77% in functie de tehnologiile folosite si gradul de uzura (15-40% la producere, 15-35% la transport si distributie, 10-40% la consumatorii finali). Se apreciaza ca numai reabilitarea termica a blocurilor de locuinte poate duce la economisirea a 1,4 milioane tep/an si, in consecinta, la reducerea emisiilor de bioxid de carbon cu circa 4,1 milioane tone pe an.