Afaceri	Agricultura	Comunicare	Constructii	Contabilitate	Contracte
Economie	Finante	Management	Marketing	Transporturi

Economie

Qdidactic » bani & cariera » economie
Specificul echilibrelor partiale in economie

Specificul echilibrelor partiale in economie

Specificul echilibrelor partiale in economie

Ne referim, in cele de fata, tot la continutul macrofluxului, mai precis la fluxurile aditionale (adiacente), introduse de Keynes. Fiecare flux aditional est format dintr-o componenta functie de venitul national si din cealalta, exogena fata de venitul national si respectiv componenta a cererii agregate. Dincolo de modelul (imaginea) care le reuneste in Diagrama VI.1, insa, exista specificuri importante ale fiecarui flux in parte.

1 Economiile si investitiile

Considerand, mai intai, ecuatia (1) de mai sus, echivaland la randul ei iesirii din modelul clasic:

(1) Y = C + S

economiile apar drept partea reziduala a venitului national, peste nivelul consumului:

S = Y - C

iar aceasta se intampla, fireste, la nivelul consumatorului - la populatie, menaje sau indivizi.

CASETA VI.3 INCLINATIILE MARGINALE SPRE CONSUM SI ECONOMII

Putem reconsidera ecuatia (1) avand in vedere si consumul si economiile ca functii de venitul national:

C(Y) + S(Y) = Y

De la care, impartind ambii membri prin Y, rezulta:

C/Y + S/Y = 1

Unde fiecare dintre cele doua raporturi din membrul stang indica partea consumului si respectiv economiilor in venitul total, sau inclinatiile marginale ale populatiei catre cele doua optiuni. Daca, astfel, notam cele doua raporturi cu literele mici corespunzatoare, rezulta:

c + s = 1 sau s = 1 - c

Ceea ce echivaleaza cu a considera, mai intai, cele doua inclinatii cu valori pozitive si subunitare:

0 < c < 1 si 0 < s < 1

cu a revedea economiile ca functie de venitul national, in al doilea rand, si cu a observa corelatia inversa a celor doua inclinatii - a consumului si economiilor, in ultima instanta - pe termen scurt. Cu alte cuvinte, inclinatia marginala catre economii este determinata (in sens contrar) de inclinatia marginala catre consum.

A se deosebi insa inclinatia marginala de inclinatia medie, identificata cu rata consumului, respectiv a economiilor - desi cele doua par sa se confunde, inclinatia marginala este aceea care indica ceea ce se intampla in momente bine precizate, pentru niveluri specifice ale venitului national.

De cealalta parte a acestui flux, revine noua categorie institutionala - de agenti economici - inclusa in model - am numit bancile (sistemul bancar), la care se poate adauga sistemul financiar, alcatuit la randul lui dintr-o infrastructura formata din agenti economici care gestioneaza economii, transformandu-le in investitii[1]. Odata cu largirea (larghetea) numarului de agenti economici si institutii participante, cu principiile si sistemele lor de lucru diferentiate, zona relatiilor economii-investitii se face ea-insasi una extinsa si de importanta economica majora. Societatea macroeconomica isi formeaza, astfel, propriul fond de investitii din economii cumulate pe termen lung - ceea ce echivaleaza cu adevarul ca, pe termen lung, egalitatea economii-investitii este valida si fundamentala. Problema conditionarii acestei egalitati este, deci, tot automat, una pe termen scurt.

Vom mai desprinde din urmatoarele sub-paragrafe si faptul ca acest flux este singurul din Macromodelul Keynes care isi apropriaza ambii termeni de timp - scurt si respectiv lung. Pe termen scurt, deci, fie:

(a) investitiile pot depasi (excede) economiile curente: I > S, premisa a cresterii cererii agregate peste nivelul venitului national: Da > Y, respectiv o premisa inflationista[2]. Concomitent, insa, este nevoie ca fondul de investitii sa fi fost asigurat in perioadele - timpii scurti -- anterioare pentru o astfel de situatie curenta;

(b) fie, dimpotriva, economisirea poate fi superioara investitiilor: S > I, premisa inversa si in ce priveste raportul venitului national curent cu cererea agregata: Y > Da, adica o premisa deflationista. Concomitent, insa, putem aprecia ca deflatia poate astfel alimenta excedente ale investitiilor in perioadele urmatoare;

(c) fie, bineinteles, economisirea si investitiile sunt egale: S=I, un echilibru partial care isi apropriaza stabilitatea preturilor pe piata principala (a bunurilor si serviciilor), ca si un proces ritmic al investitiilor pe perioadele urmatoare.

Acestea fiind jocurile investitii-economii pe termen scurt si efectele lor, Keynes indica doua limitele ale acestuia - de altfel perfect vizibile in Diagrama VI.3:

(i) limita economisirii - constituirii economiilor - este nivelul venitului national;

(ii) limita investitiilor este nivelul economiilor consituite (cumulate) in perioadele precedente si in perioada curenta.

Iar aceasta pentru ca Macromodelul Keynes imagineaza economiile si investitiile, nu numai corelate intre ele, ci laolalta in macro-fluxul venitului national.

Am desprins astfel o dubla conditionare interesanta a economiilor, respectiv cu consumul - pe partea venitului national - si cu investitiile - pe fluxul specific, aditional (ANEXA 1). Iar acestea, pe cei doi termeni de timp, scurt si respectiv lung. In realitatea completa, cele doua corelatii ale economisirii se lasa intermediate, in Macromodel, de alte doua marimi de importanta cruciala, respectiv, din nou, venitul national (corelatia cu consumul, vezi CASETA VI.3) si rata dobanzilor (cu investitiile, vezi si sub-paragraful 2.4.2 de mai jos).

Ne intoarcem astfel la relatia economiilor cu consumul, despre care revedem atat CASETA VI.3 - cu relatia inversa, de principiu, intre consum si economii pe termen scurt --, cat si Diagrama VI.3 - cu acelasi macroflux principal, circular. Dincolo de corelatia inversa intre consum si economisire (pe termen scurt), se poate desprinde contributia diferentiata la constituirea venitului national al perioadei urmatoare, din partea economiilor si respectiv consumului:

(a) pe termen scurt, consumul este cel care "valideaza" reintregirea venitului national - este vorba aici inca de imaginea fluxului circular, de la clasici, ceea ce, la Keynes, se traduce prin cererea agregata intretinuta de si prin consum; iar aici putem imagina pe teren procesul prin care productia nationala (oferta agregata) este tranzactionata (vanduta) pe piata. Dimpotriva, tot la Keynes, economisirea este o iesire din fluxul principal, ea diminueaza consumul, afectand nivelul venitului national si cresterea (economica a) acestuia;

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional

Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

(b) fenomenul este numit de James Tucker "paradoxul economiilor"[3] - pentru ca, insfarsit pe termen lung, economiile se fac benefice cererii agregate, venitului national pe perioada urmatoare si astfel cresterii economice, dar asta prin intermediul investitiilor.

In subsidiarul relatiilor inverse ale economisirii cu consumul si cu investitiile, se va putea desprinde mai departe chiar o relatie crescatoare intre consum si investitii - multiplicatorul de investitii (CASETA VI.7, de mai jos).

2 Impozitarea si cheltuielile publice[4]

Ceea ce deosebeste impozitarea de economisire inseamna cel putin trei aspecte. Mai intai, impozitarea, desi se formeaza (in Macromodel) tot la populatie, nu este o optiune a acesteia si nu se contabilizeaza in proprietati private, ci are loc la rate dictate prin lege ca un transfer catre domeniul statului. A doua deosebire este, astfel, aceea ca, desi se manifesta ca iesire de flux si pe partea populatiei, impozitarea ramane insensibila (inerta) fata de optiunea populatiei, de rata dobanzilor sau de nivelul inflatiei. A treia deosebire este aceea ca impozitarea, ca si materializarea (returnarea) ei prin cheltuieli publice (guvernamentale) nu mai are loc pe termen lung, ci concomitent cu materializarea fluxului circular, adica pe termenul scurt a ceea ce se numeste exercitiu bugetar. Ca atare, interesant se face aspectul dupa care caracterul exogen al cheltuielilor publice nu revine odata cu acestea, ci porneste inca din zona impozitarii, adica a iesirii de flux pe partea populatiei.

In rest, impozitarea, ca si economisirea, constituie iesire de flux, reduce cererea agregata - avand sansa sa reduca nivelul venitului national pae perioada urmatoare - dar tot atat efectul ei imediat este si unul deflationist.

Deosebirea intre impozitare si si economisire ramane mai mare decat aceea intre cheltuielile publice (guvernamentale) si investitii, cel putin din punct de vedere operational (keynesist) - bunaoara, cheltuielile publice intretin cererea agregata aidoma investitiilor si chiar le pot suplini pe acestea si intretin pericolul inflationist in aceeasi masura. Tot ce nu pot (statutar vorbind) cheltuielile publice - in comparatie cu investitiile private - este sa se intretina in perioada curenta pe baza unor varsaminte anterioare.

Trei aspecte sunt insa mai importante in relatia intre impozite -- venituri fiscale ale statului - si cheltuielile publice (guvernamentale) - in speta pe fluxul aditional adus de agentul economic stat. Primul dintre ele tine de observarea situatiei ca acelasi fluxul aditional se contrapune (si el) macrofluxului prinxcipal - in traducere economica, veniturile statului reduc cererea agregata (venitul national) si numai cheltuielile acestuia sunt in folosul cererii agregate, venitului national si macrofluxului.

Or, sa observam, in consecinta, cel de al doilea aspect al acestui flux, respectiv, ca si pentru cazurile celorlalte fluxuri aditionale, cel legat de echilibrul, versus dezechilibrul pe acest flux. Echilibrul acestui flux este chiar echilibrul bugetar - al bugetului de stat, respectiv, intre veniturile si cheltuielile statului. Iar contrapunerea fluxului aditional fata de macrofluxul principal echivleaza situatiei in care, mai intai, excedentul bugetar - excedentul veniturilor (fiscale) fata de cheltuielile publice - echivaleaza diminuarii fluxului - consumului, cererii agregate si venitului natioal la momentul viitor - invers pentru deficitul bugetar - excedentul cheltuielilor publice peste nivelul veniturilor statului --, care echivaleaza cresterii cererii agregate.

In astfel de conditii fundamentale, deficitul bugetar devine tentant contributiei agentului economic stat la cererea agregata si la cresterea economica - plus, bineinteles, inclinarea spre satisfacerea pretentiilor altor agenti economici. O situatie cenzurata numai de caracterul inflationist, natural pentru deficitul bugetar si cresterea economica. De cealalta parte, insa, excedentul bugetar revine intr-o pozitie realmente ingrata - de aceea, o astfel de situatie, fiind si la optiunea statului, se manifesta destul de rar si in imprejurari extreme de inflatie.

CASETA VI.4 SPECIFICUL AGENTULUI ECONOMIC STAT

Prin geneza si definitie, statul este un organism politic si social lipsit de interese, dimpotriva, servind interesele altora. Acesta este un adevar incontestabil, si nu o teorie sau vreo chestiune doctrinara. In speta, cedarea statului in favoarea intereselor altora nu tine nici de epoca istorica, nici de forma de guvernamant si nici de gradul de democratie.

Rolul statului fata de economia moderna - dar si pre-moderna -- era inevitabil, numai ca abia aici intervin doctrinele, propriuzis intelegerea acestui rol. Primul punct de vedere manifest era cel al vechii gandiri liberale, am numit doctrina statului minimal. Aceasta era caracteristica unei epoci istorice a capitalismului modern de pana la marea criza din 1929-1933 si limita interventia statului la ceea ce este astazi numit politica economica negativa: asigurarea exclusiva a conditiilor economiei libere, a legalitatii si circulatiei monetare. O astfel de doctrina era potrivita gandirii fiziocrate - dupa care economia era la fel de "buna" ca natura, fiind nevoie numai a-I respecta legitatile - si clasice - dupa care, ca la J.B. Say si F. Quesnay, economia libera ar dispune de resorturile autoreglarii.

Situatia avea sa se schimbe imediat dupa marea criza, atunci cand devenea vizibil ca mecanismul economiei moderne nu rezolva de la sine o problema precum cea a somajului, mai mult chiar, este capabil si de auto-blocare. Lucrurile aveau sa se schimbe in plan doctrinar - aici, momentul "Teoriei Generale." a lui J.M. Keynes este unul care pare sa demonstreze capacitatea istorica a societatii de a-si gasi vocea de care avea nevoie - dar nu numai, respectiv si in planul actiunii efective a statelor dupa 1933. Dupa cum, interventia statului in economie revenea in "curtea proprie", dar se si extindea imediat la relatiile economice dintre natiuni - cu atat mai mult cu cat, odata cu marea criza cadea si ceea ce s-a numit sistemul monetar international al etalonului aur, care rimase perfect cu capitalismul liberei concurente de pana la inceputul secolului al XX-lea. Meritul lui Keynes a fost acela de a deslusi ceva din secretele interventiei statului in economie - asa cum se va dezvolta in aceasta Lectie, in intregimea ei. Important este insa ca, in noile vremuri si gandirea liberala s-a vazut mai intai intr-o mare defensiva, apoi fortata sa admita noua situatie a statului in economie, ca unica solutie de rezolvare a crizelor.

Era deci depasita doctrina "statului minimal", iar statul urma sa aiba, asupra economiei, politici negative, dar si politici pozitive - echivaland cu strategii economico-sociale si de dezvoltare. Politica pozitiva a statului facea insa inevitabil un caracter partinitor al statului fata de unele ramuri si fata de unii agenti economici, impotriva altora. Economistii clasici si generatiile de neoclasici surprind inca pozitionarea anti-concurentiala a statului ca inevitbila in sine, iar aceasta vine sa cauzeze dezvoltarii libere a economiei si afacerilor. Cu toate cele intamplate, deci, interventia statului in economie, odata cvasiunanim acceptata, ramane o chestiune controversata, producatoare de polemica intre clasici-neoclasici, de o parte - iar grupurile de idei ale acestora s-au si multiplicat - si respectiv keynesisti-neo-keynesisti, de cealalta - curent ajuns insa intr-o oarecare deriva dupa anii saizeci. Este un impas al doctrinelor, in sine, si nu in intrgime legat de cele intamplate in zona statului in economie.

Dincolo de aceste fapte - de altfel descrise foarte pe scurt aici - dezvoltarea statului in economie se extinde de la elaborarea politicilor si strategiilor la individualizarea sectorului de stat in economie[5], practic a agentului economic stat. Statul devine concomitent: (1) agent economic, pe picior de egalitate cu ceilalti agenti economici; (2) organism de putere - elaborator si sustinator de politici economice.

In practica curenta si cotidiana, insa, deosebirea dintre cele doua pozitii tine mai degraba de nuante. In realitate, statul ramane acelasi organism purtator al intereselor altora, in ambele calitati economice ale sale. Or, unul dintre aspecte s-a si relevat, in cele de mai sus, in conditia bugetului de stat. Astfel - cata vreme oricare dintre ceilalti agenti economici vede adevarata performanta in modul cel mai simplu, prin superioritatea veniturilor fata de cheltuieli, numita chiar profitabilitate - numai in cazul statului lucrurile arata invers: excedentul bugetar ar indica tocmai lipsa de performanta si de activitate a organismului statal, in vreme ce performantele ar fi cautate pe partea cheltuielilor.

Nu trebuie insa sa ne grabim sa credem ca, dimpotriva, deficitul bugetar ar fi o chestiune de performanta a statului, ci sa regasim aici o a doua problema a activitatii economice a statului - am numit elaborarea criteriilor de performanta specifice, cata vreme lipsesc indicatorii naturali, precum profitabilitatea, in cazul firmelor si celorlalti agenti economici.

Si nici macar aici nu se opresc problemele implicarii statului in economie, ci ele merg si catre administrarea (administratia) economica - si economia administratiei de stat. Nu trebuie sa fim liberali ca sa observam ca activitatea administratiilor de stat este mai lenta si mai putin eficienta decat aceea a companiilor in libera concurenta, dupa cum activitatea economica in sectorul de stat cumuleaza cele mai vizibile caracteristici ale monopolurilor. Tot atat cat diferenta de dinamica pe termene foarte lungi este vizibila intre agentii economici si stat - de la "Avutia Natiunilor" a lui Adam Smith (1790), de o parte principiile fiscalitatii au ramas aceleasi, cu putine ajustari conceptuale pana dupa secolul al XX-lea, in vreme ce firmele s-au dezvoltat si diversificat, de atunci, exponential: de la "one man business" la parteneriate si corporatii, dar si pe criterii de numar de angajati, obiective, relatii interpersonale, capital tehnc etc.

Ar mai trebui insa adaugat aici detaliul dupa care Macromodelul considera exclusiv fiscalitatea drept furnizoare de venit pentru stat. In realitate, veniturile statului sunt mai multe, tot atat cat proprietatea statului nu este in intregime proprietate publica, dar nu avem de a face cu vreo scapare esentiala a Macromodelului - veniturile statului sunt dominate de cele fiscale peste tot in lume.

Drept urmare, alternativele uzuale ale bugetului de stat sunt - in loc de deficit versus excedent - deficit versus echilibru.

Nu cel din urma aspect al acestui flux este - vizavi de echilibrul-dezechilibrul bugetar si implicatiile corespunzatoare - marimea sectorului de stat[6] -- ceea ce, in planul bugetului de stat si macrofluxului aditional de care discutam aici, indica un nivel al veniturilor si cheltuielilor concomitent mai mare sau mai mic de la un stat la altul. Veniturile-cheltuielile bugetare sunt determinate de marimea sectorului de stat in economie, cele dintai fiind aspectul pe teremen scurt, determinat de cel de al doilea, situatia pe termen lung. Acest aspect, tinand de termenul lung, isi pastreaza, pentru fiecare caz (stat) in parte, determinanta asupra echilbrului-dezechilibrului bugetar. Dar mai important este faptul ca regasim in amploarea sectorului de stat un adevarat criteriu tipologic al economiilor nationale de astazi.

3 Economia deschisa

Discutam aici despre implicarea restului lumii - agentilor economici din afara macro-spatiului, in legaturi economice cu agenti economici din interiorul macro-spatiului - in aceeasi calitate de agent economic adaugat. Fluxul vede importurile drept iesiri si invers pentru exporturi, aidoma situatiei in care ar fi considerat fluxul platilor (monedei), in locul fluxului material - drept urmare, importurile revin in zona populatiei (menajelor), iar exporturile in zona firmelor. In aceste conditii, fluxul importurilor este conditionat de resursele autohtone (venitul national) - aidoma economiilor si impozitarii --, iar exporturile intra in categoria agregatelor exogene - alaturi de investitii si cheltuielile publice. Spre deosebire de echilibrul-dezechilibrul bugetar - actionabil (de catre stat) pe ambele parti ale fluxului -, Macromodelul vede aici echilibrul-dezechilibrul extern actionabil in mod direct exclusiv pe partea importurilor - ca si cum productia exportata nu ar fi parte a macrofluxului material. In plus, echilibrul-dezechilibrul extern este - aidoma celui bugetar - un echilibru pe termen scurt.

CASETA VI.5 GRADUL DE DESCHIDERE ECONOMICA

Nu nevoia de a intra in detalii[7], ci aceea de a intregi intelegerea acestui aspect ne forteaza sa consideram aici si conceptul gradului de deschidere economica (DE) - ponderea fluxului extern in productia si venitul total autohton. Rigurozitatea conceptului obliga insa la observarea conditiei atat de diferite a celor doua parti ale fluxului extern - exportul si importul - intre ele. Aici mai este nevoie de precizarea daca judecam situatia dupa realitatea fluxului material, sau dupa Macromodel (fluxul platilor). In ce priveste fluxul material:

(a) exportul este iesire materiala - productie iesita -- iar sursa sa este productia autohtona (produsul national) - identificata venitului national. Ca atare, deschiderea economica externa, pe partea exporturilor (DEx), va considera ponderea exporturilor in produsul autohton:

(1) DE_X (%) = X / Y (%)

(b) dimpotriva, importul este intrare materiala - productie adaugata sau atrasa la sau de catre cea autothona - iar sursa ei este spatiul international. Ca atare, deschiderea economica externa, pe partea importurilor (D_M), trebuie sa considere, pe langa referinta productiei nationale, si fluxul adaugat acesteia (importurile):

(2) DE_M (%) = M / (Y + M) (%)

Or, aceasta situatie - dubla referinta, vezi diferentierea celor doi numitori - face dificila agregarea gradului de deschidere economica intr-o marime (formula) unica - exista unele solutii neacceptate totusi unanim. Dar nici reconsiderarea aceluiasi grad de deschidere dupa conceptia Macromodelului nu ar rezolva chestiunea, ci doar ar inversa termenii de referinta intre partea exporturilor si cea a impoturilor.

Fluxul extern se deosebeste - pentru Macromodel -- de celelalte doua macro-fluxuri aditionale prin aceea ca importurile si exporturile nu sunt corelate (legate) intre ele, consecinta fireasca fiind aceea ca, aparent, cele doua parti ale fluxului nu se apropie unul de celalalt pe niciun termen - scurt, ca in cazul bugetului de stat; mediu-lung, ca in cazul fluxului investitii-economii -- si nu exista niciun extra-resort care sa actioneze intr-un astfel de sens.

Necorelarea aparenta a celor doua parti (zone) ale fluxului extern isi adauga si o alta caracteristica importanta vizavi de inflatie:

(a) nici importurile nu diminueaza inflatia - asa cum se intampla limpede in cazul economisirii si impozitarii;

(b) nici exporturile nu sunt inflationiste - sunt unicul component al cererii agregate neinflationist.

CASETA VI.6 IMPORTUL SI EXPORTUL SUNT LEGATE INTRE ELE

SI INFLATIONISTE

Legatura este una partiala si, din nou, mai vizibila pe partea produsului national, decat pe Macromodelul lui Keynes. Mai mult, aceasta tine de un fenomen specific dezvoltarii economice in macro-planul natiunii, paralel cu extinderea acesteia in afara natiunii, in speta cu accentuarea diviziunii internationale a muncii. Vorbim astfel de categoria importurilor de completare - materii prime si alti factori variabili, bunuri intermediare (piese de schimb, subansamble) pe verticala "productiei transfrontaliere". In oricare economiei de astazi, si cu atat mai mult in cele cu industrii dezvoltate, exista obligatoriu o pondere a importurilor de completare care indica masura in care soldul balantei externe nu se poate imbunatati nici prin afectarea directa a importurilor, nici prin fortarea exportulor.

Exporturile sunt legate de inflatie si prin cauza, si prin efect. Pe partea cauzala, exporturile au loc tocmai pe piata externa pe care inflatia este superioara celei autohtone; prin efect, dimpotriva, "intoarcerea" exporturilor la fluxul autohton fie este favorizata de inflatie , fie contribuie la ea prin colportarea si a pretului initial practicat pe piata externa. Acelasi mecanism prin care importurile aduc cu ele pretul international, numai ca, in ce le priveste, acest pret poate fi oricand unul mai ridicat, dar si unul mai scazut decat cel practicat pe piata nationala.

Totusi necorelarea directa intre importuri si exporturi se face compensata cu ceva in Macromodel. Preluam egalitatea (3) de mai sus a macro-fluxului:

I+G+X = S+T+M

care indica echilibrul fluxului material, si il rearanjam simplu:

(4) (X-M) = (S-I) + (T-G)

Astfel, descoperim in membrul stang balanta comerciala[8], ca echivalenta - in conditii de macro-echilibru - balantelor economii-investitii si, respectiv impozite-cheltuieli publice (bugetul de stat). In detaliu, exporturile actioneaza pozitiv echilibrul extern - in favoarea intrarii de flux international in macrofluxul national - in aceeasi masura cu economiile si impozitele; dimpotriva, celelalte componente ale cererii agregate, investitiile si cheltuielile publice, isi adauga caracterului inflationist pe acela ca provoaca deficit extern.

[1] Detalii in Lectia XIV.

[2] Avem in vedere definitia keynesista a inflatiei, in termenii cheltuielilor (injectiilor) totale -- vezi sub-paragraful 2.4.1, de mai jos.

[3] "Paradox of thrift"

[4] Mai multe detalii in Lectia VIII.

[5] Detalii in Lectia VIII.

[6] Din nou, detalii in Lectia VIII.

[7] Caci acestea sunt de gasit in Lecti XIII.

[8] Vezi Lectia XIII - este chiar primul dintre postulatele balantei externe.

Contact \|- ia legatura cu noi -\|
Adauga document \|- pune-ti documente online -\|
Termeni & conditii de utilizare \|- politica de cookies si de confidentialitate -\|
Copyright © \|- 2024 - Toate drepturile rezervate -\|