Principiile analizei riscului de creditare

Principiile analizei riscului de creditare

Intreaga analiza a riscului de creditare este realizata in scopul evaluarii bonitatii clientului, a posibilitatii sale reale de rambursare a creditului la scadenta. Aceasta presupune organizarea analizei clienttului pe baza unor principii care sa sigure luarea in considerare a tuturor aspectelor financiare sau nefinanciare care au impact asupra clientului, a activitatii sale, a profitului sau, a capacitatii sale de rambursare. Aceste principii sunt cunoscute sub denumirea de cei sase C ai creditului - Caracterul, Capacitatea, Cash-ul (numerarul), Colateralul, Conditiile si Controlul. Pentru a acorda creditul, banca trebuie sa fie satisfacuta de toate aceste aspecte care privesc fiecare principiu in parte.

Caracterul. In analiza caracterului clientului, banca va dori sa se convinga de bunele intentii in utilizarea creditului si in rambursarea acestuia.

Capacitatea. Banca trebuie sa verifice capacitatea legala, legitimitatea clientului de a cere credit, daca are competenta legala de a cere un credit si statutul juridic care sa ofere legalitate semnaturii sale pe un contract de credit.

Cash. Acest aspect se refera la intrebarea cheie legata de orice credit: are clientul posibilitatea de a genera suficient cash, sub forma de venituri sau fluxuri de numerar, pentru a rambursa imprumutul? In general, exista practic trei surse de fonduri pe care un agent economic le poate utiliza la rambursarea unui credit:

fluxul de cash (numerar) din activitatea curenta

vanzarea unor active

emisiunea de titluri de capital sau de credit

Oricare din aceste surse pot asigura fonduri suficiente pentru rambursarea unui credit bancar. Totusi, bancile prefera ca sursa principala de rambursare a unui credit sa fie fluxul de cash din activitatea curenta, deoarece vanzarea de active poate slabi bilantul agentului, iar un nou imprumut poate face mai putin sigura pozitia bancii de creditor.

Colateralul. In evaluarea colateralului, banca trebuie sa analizeze activele clientului, nu numai pentru a estima posibilitatea de realizare a eventualei garantii pe care clientul o va oferi in schimbul creditului, ci mai ales pentru a estima capacitatea acestor active de a sustine in continuare activitatea clientului, posibilitatea acestuia de a obtine produse, si implicit, vanzari si profit, utilizand activele pe care le are la dispozitie.

Controlul. Ultimul factor esential in evaluarea bonitatii clientului este controlul, verificarea impactului unei modificari in legislatia care afecteaza activitatea clientului. Controlul presupune, de semenea, si asigurarea faptului ca imprumutul acordat satisface standardele bancii si ale autoritatilor reglementative in ceea ce priveste calitatea creditului.

Pentru a analiza toate aceste aspecte, banca trebuie sa realizeze o analiza financiara a activitatii clientului (bazata pe raportarile sale financiare) si o analiza nefinanciara care sa vizeze aspectele legate de organizarea, managementul, marketingul sau), avand la dispozitie informatii cat mai multe, din surse autorizate.